Eroi şi antieroi balcanici/ Balkan Heroes and Anti-Heroes, ediţie îngrijită de Marian Ţuţui, Editura Fundaţiei Culturale Est-Vest, Bucureşti, 2015, 132 p.
Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară (sau, pentru publicul străin, Divan Film Festival) este un festival estival rezervat cinematografiilor şi bucătăriilor naţionale din Balcani. Evenimentul anual, care a ajuns deja la a VI-a ediţie, are loc în judeţul Dolj, în locul numit, de către amfitrionul Mircea Dinescu, „Port Cultural Cetate“. Din 2012 încoace, fiecare ediţie a festivalului este dedicată unei teme specifice regiunii. Până acum, temele au fost: „Evadarea din Balcani“, „Comedia balcanică“ şi „Eroi şi antieroi balcanici“. Tema de anul acesta, aleasă de către organizatorii de la Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu“, este „Drumuri şi răspântii“.
Toate temele menţionate nu reprezintă doar criterii de selecţie a filmelor prezentate la festival, deoarece, pe lângă proiecţii şi „degustări“, fiecare ediţie găzduieşte şi un simpozion internaţional (în limba engleză), ale cărui comunicări abordează, din cele mai felurite perspective, tocmai temele respective. Mai mult, comunicările prezentate la Port Cultural Cetate sunt apoi strânse de către Marian Ţuţui, directorul artistic al festivalului, şi publicate într-un volum bilingv. Astfel, indiferent dacă au participat sau nu la „Divanul“ de pe malul Dunării, cititorii români şi străini interesaţi de cinematografiile balcanice, dar şi de modul în care mentalităţile popoarelor din regiune se reflectă în filmele realizate aici, au la dispoziţie o serie de cărţi cuprinzând studii şi cercetări ale unor experţi (universitari şi doctoranzi, critici şi istorici de cinema) din ţările balcanice, dar nu numai (căci, pentru a obţine o imagine cât mai fidelă, privirea insider-ului este completată şi contrabalansată de privirea outsider-ului).
Al treilea volum din serie, apărut recent, se numeşte Eroi şi antieroi balcanici (sau, în versiunea engleză, Balkan Heroes and Anti-Heroes) şi adună între copertele sale comunicările prezentate în cadrul ediţiei a V-a, de anul trecut, a festivalului. Atunci, lucrările simpozionului au fost conduse de o specialistă, recunoscută internaţional, în cinematografii est-europene şi balcanice (dar şi în cinematograful transnaţional, industriile globale ale filmului sau festivalurile cinematografice) – profesoara Dina Iordanova, originară din Bulgaria, de la Universitatea din St Andrews (Scoţia), unde a înfiinţat un departament de filmologie (Film Studies) şi o editură specializată în acest domeniu. Mai trebuie remarcat că mulţi dintre autori au participat la toate cele trei cărţi de până acum, ceea ce conferă un plus de coerenţă seriei. Pe lângă coordonatorul Marian Ţuţui, aceştia sunt: Dana Duma, Aleksandăr Ianakiev (care, din nefericire, s-a stins la începutul verii), Lydia Papadimitriou, Nevena Dakovic şi Aleksandra Milovanovic (ultimele două îşi semnează împreună comunicările).
Marian Ţuţui deschide volumul cu un argument intitulat De ce eroi şi anti-eroi balcanici. „Se poate chiar spune că anti-eroii, împreună cu comedia neagră, reprezintă veritabile mărci ale cinematografului balcanic“ (p. 5), afirmă criticul şi istoricul de film, autor al cărţii Orient Express: Filmul românesc şi filmul balcanic (Noi Media Print, Bucureşti, 2008, cu o ediţie în engleză, la aceeaşi editură, în 2011).
Angelo Mitchievici (prozator, eseist şi profesor, dar şi critic de film al României literare) scrie despre Insuportabila lejeritate a eroului balcanic (titlu în care sunt îmbinate două referinţe literare hiperuzitate, la un roman de Milan Kundera şi la un moto, din Raymond Poincaré, al Crailor mateini). Pe lângă figura haiducului (însă aceasta apare prima dată în cinematografia românească nu la Dinu Cocea, ci la Horia Igiroşanu, cu vreo patru decenii mai devreme) şi cea – mai degrabă locală – a comisarului din perioada interbelică şi imediat postbelică (din filmele lui Sergiu Nicolaescu, desigur), Angelo Mitchievici analizează procesul de „deeroizare“ pornind de la Reconstituirea lui Lucian Pintilie (după nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu): „Spaţiul consacrat eroismului devine unul nesigur, în care comicul s-a insinuat şi, odată cu el, şi deriziunea, punând în evidenţă acea sensibilitate particulară, spiritul balcanic, cu neseriozitatea lui inteligentă. Privit din acest unghi, eroul balcanic este prin excelenţă un antierou, ceea ce nu înseamnă numaidecât asumarea trăsăturilor contrarii“ (p. 12). Asemenea antieroi sunt descoperiţi de autor în filmele Prin cenuşa Imperiului de Andrei Blaier, Underground de Emir Kusturica, California Dreamin’ (nesfârşit) de Cristian Nemescu şi Balanţa, al aceluiaşi Lucian Pintilie.
Următorul text din volum îi aparţine lui Abbie Saunders, bloggeriţă de cinema din Marea Britanie. Ea trasează o paralelă interesantă, deşi uneori contestabilă, între neorealismul italian şi „Noul Val“ românesc, recurgând la conceptele de revenire (de după criză), martiriu (sunt discutate imagini ale lui Iisus şi ale Fecioarei) şi „erou“ (ghilimelele sunt menite a sugera ambiguitatea termenului). Am apreciat, de pildă, premisele comparaţiei dintre Umberto D. (Vittorio De Sica) şi Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu): „Ambele filme se concentrează asupra fundamentelor supravieţuirii şi ale sărăciei, ale goliciunii, ale singurătăţii ce se instalează după o revoluţie politică şi socială“ (p. 19).
În Antieroul în Noul Cinema Românesc: Viziunea modernistă, Dana Duma (critic şi profesor de cinema, secretar al Asociaţiei Criticilor din cadrul Uniunii Cineaştilor şi redactor-şef al revistei Film) se concentrează asupra protagoniştilor din Aurora (Cristi Puiu) şi Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism (Corneliu Porumboiu), două filme care oscilează între realism (în formula impusă de acelaşi Cristi Puiu, prin Moartea domnului Lăzărescu) şi modernism (în accepţia lui András Bálint Kovács din cartea sa Screening Modernism). Dana Duma este pe deplin îndreptăţită să-şi încheie studiul observând: „Evoluţia lui Porumboiu şi Cristi Puiu spre un cinema al «realismului subiectiv» este probabil o altă dovadă că Noul Cinema Românesc a intrat într-o nouă fază, când autorii individuali devin mai importanţi decât o mişcare“ (p. 23).
Regretatul critic şi istoric Aleksandăr Ianakiev, fost director al Institutului de Studii ale Artei din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţe şi profesor asociat al Academiei Naţionale de Teatru şi Cinema din Sofia, a scris pentru acest volum unul dintre ultimele sale texte, Statura eroului. Comunicarea sa este – după cum remarcă Marian Ţuţui în argumentul cărţii – „ca de obicei, deopotrivă plină de umor şi serioasă“ (p. 6). Plecând de la misterioasa poveste a lui Tvrtko Drndarov, un pionier al proiecţiilor cinematografice în regiune şi, în acelaşi timp, un pungaş, Aleksandăr Ianakiev trece la trilogia realizată, în deceniul şase, de regizorul bulgar Dako
Dakovski după romanele lui St. Ţ. Daskalov, dar şi la filme de Vălo Radev (Îngerii negri, 1970), Nikolai Volev (Dublul, 1980) sau Vladimir Iancev (Favoritul nr. 13, 1958). Concluzia subiectivă a autorului este vrednică de toată atenţia: „Cel puţin pentru mine, adevăraţii eroi sunt orice personaje care salvează vieţi omeneşti, însă nu pe seama pierderii altor vieţi omeneşti. Doar ei merită glorificarea şi recunoştinţa pe care le-o datorăm. Numai ei merită cele mai înalte statui, fie de piatră, de bronz ori de aur sau ridicate doar în inimile şi minţile noastre“ (p. 29).
Substanţiala lucrare de imagologie cinematografică Aristocraţi şi ticăloşi balcanici în filmul occidental reprezintă o nouă contribuţie notabilă a lui Marian Ţuţui la seria de volume datorate Divanului dunărean. Cercetătorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu“ al Academiei Române se mişcă dezinvolt, graţie unei erudiţii familiare deja cititorilor săi, între fapte reale şi lumi ficţionale, personalităţi istorice şi literare, epoci şi spaţii geografice, producţii cinematografice şi televizuale, Hollywood şi cinematografii europene etc. De exemplu, Marian Ţuţui a reuşit să identifice 57 de ţări imaginare în filme, cărţi de ficţiune, benzi desenate şi jocuri pe computer, începând din 1913. Numele acestora sunt mai mult decât sugestive: „Iliria, Marşovia, Monteblanco, Ruritania, Rurislavenstein, Kravonia, Tracia, Moesia, Dardania, Roum, Magnagraecia, Silaria, Mlavia, Drinia, Sultania, Romanzia, Bothalia, Bulgravia, Kedaria, Vucinia, Graustark, Dawsbergen, Herzoslovacia, Balkany, Houdania, Jazzmania, Viatava, Santa Maria, Balanca, Alvania, Dacia, Capra, Sylvania, Roxenburg, Silistria, Lichtenburg, Carpathia, Magrebinia, Borduria, Syldaria, Vlatava, Waldheim, Carpania, Anatruria, Ixania, Mypos, Pathos, Skeptos, Ovitznia, Pepeslavia, Pottibakia, Povia, Slaka, Wallarya, Pottsylvania, Molvania şi Yugaria“ (p. 36).
Lydia Papadimitriou, universitară britanică (Liverpool John Moores University) cu origini greceşti, scrie despre Eroine ale Revoluţiei de la 1821 în cinematografia greacă: Bouboulina (1959) şi Manto Mavrogenous (1971). Autoarea examinează în profunzime cele două filme amintite (primul regizat de Kostas Andritsos, cu marea actriţă Irene Papas în rolul principal, al doilea – de Kostas Karagiannis), ambele incluzând reprezentări semnificative ale revoluţiei greceşti împotriva Imperiului Otoman (1821-1833), cu scopul declarat „de a examina felul în care eroismul – un concept asociat prin tradiţie cu masculinitatea – este vehiculat (…) şi în ce măsură (şi cum) intră în conflict cu ideile tradiţionale despre feminitate şi rolul femeii în societate“ (p. 43).
Doctoranda Dinei Iordanova, Ana Grgic, semnează o altă cercetare remarcabilă, purtând titlul Eroi obişnuiţi şi ai cotidianului din Balcani. Ea notează, printre altele: „Eroii aprobaţi şi confirmaţi de ideologia partidului comunist au consolidat mitul naţiunii şi conştiinţei colective, în timp ce eroii negativi din aceste filme erau adesea invadatori străini“ (p. 49). Analiza minuţioasă întreprinsă de Ana Grgic vizează două importante producţii iugoslave, De la 3 la 22 (regia: Krešo Golik, 1966) şi Dragoste (regia: Vlatko Gilic, 1973).
În fine, volumul se încheie cu un text al universitarelor belgrădene Nevena Dakovic şi Aleksandra Milovanovic, „Antieroul ca erou al zilelor noastre: Falsificatorul lui Goran Markovic (2013). Filmul menţionat prezintă momentul 1968 în Iugoslavia lui Tito, „din perspectiva ocolită a (anti)eroului“ (p. 63), scriu autoarele.
Nu încape îndoială: Eroi şi antieroi balcanici nu este o carte de ocolit.