Apar în ultimul timp tot mai multe initiative de punere în ordine a societatii actuale sau de clarificare a unor aspecte ale trecutului. Punctul lor comun este finantarea independenta, organizatorii preluând ceea ce, de multe ori, ar trebui sa intre în atributiile institutiilor publice. Un astfel de proiect este dezbaterea organizata pe 17 octombrie 2013 de Centrul de Studii în Istorie Contemporana, având ca tema „Informatorii Securitatii Comuniste“. Conferinta a avut loc în Amfiteatrul „I. Heliade-Radulescu“ al Bibliotecii Academiei Române, fiind unul dintre evenimentele pe care Centrul le organizeaza în parteneriat cu Fundatia Konrad Adenauer.
Cea de-a treia dintr-o serie începuta în martie a. c., dezbaterea i-a avut ca invitati pe Sorin Lavric (în rolul de moderator), Clara Mares – cercetatoare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si a Memoriei Exilului Românesc si autoarea unor studii despre Nicolae Steinhardt si I.D. Sârbu, Germina Nagât – director al Departamentului de Investigatii de la CNSAS, Dan C. Mihailescu si Alex. Stefanescu.
Dupa cuvântul de deschidere al organizatorilor (Alin Muresan – presedintele CSIC, Alina Urs – director de proiecte) si dupa ce Sorin Lavric a realizat o scurta prezentare a invitatilor – „profesionisti dublati de caracter“, cum i-a numit Alin Muresan – au început discutiile. Ordinea vorbitorilor s-a pastrat de-a lungul serii, aducând coerenta discursurilor, favorabila atât invitatilor, cât si publicului, care a putut urmari interventiile fiecaruia si pregati eventuale întrebari sau observatii.
„Întelegerea unui sistem bestial“
Prima întrebare adresata celor patru conferentiari a vizat importanta contextului colaborarii cu Securitatea. Germina Nagât a oferit cel dintâi raspuns. Plecând de la premisa ca rolul contextului este decisiv în cercetarea activitatii de informator, a invocat cadrul legislativ, precizând ca sunt exonerate cazurile anchetelor si cazul tinerilor sub 16 ani, ele neputând deveni capete de acuzatii nici în cadrul CNSAS-ul, nici în cadrul instantelor judecatoresti. Desi confirma marea varietate a situatiilor si a reactiilor unui individ recrutat de Securitate, Germina Nagât evidentiaza trei astfel de tipare (devenite mai degraba un instrument al institutiilor care se ocupa de cercetarea acestora). Recrutarea standard se realiza pe baza sentimentelor patriotice pe care persoana le manifesta. A doua modalitate de racolare (si cea mai dificil de studiat si clasat, din cauza implicatiilor sensibile) este cea prin constrângere, ofiterii apelând la familie, mediu social, detalii personale ca la elemente de santaj. Cea de-a treia forma este „recrutarea sub legenda“, presupunând construirea unui context fals, a unei povesti prin care individul este pacalit si transformat în agent de urmarire.
Mergând pe aceeasi directie a considerarii contextului esential în conturarea profilului informatorilor, Clara Mares a semnalat necesitatea sa tinem cont de conditiile vietii de zi cu zi în comunism, dominate de teroarea spatiului locativ, de cea a Oficiului Bratelor de Munca, de santajele din închisoare sau de lipsurile nenumarate, de la cele materiale la cele spirituale si intelectuale. Hotarâtoare pentru acea epoca au fost si doua mituri colective. Unul este cel legat de venirea americanilor (si, implicit, de încrederea ca puterile occidentale vor interveni în politica Rusiei, pe motivul încalcarii unor principii morale), iar cel de-al doilea consta în mefienta ca sistemul comunist va rezista, neavând o baza solida.
Exprimându-si admiratia catre cei care, în ciuda acestor contexte, nu au acceptat colaborarea, Clara Mares i-a predat cuvântul lui Dan C. Mihailescu. În stilul caracteristic, criticul literar a povestit o experienta personala privind relatia cu Securitatea. Nici el nu a fost ocolit de urmariri, de nume de cod („Mihai“) sau de încercari de racolare, pe care le-a evitat prin „natura mea de flecar m-a scutit sa devin informator“. Mizând pe importanta contextului, Dan C. Mihailescu a admis ca acceptarea colaborarii se poate realiza constient, invidia sau carierismul având o greutate foarte mare. Totusi, a fost de parere ca, existând un numar extrem de mare de elemente santajabile la care ofiterii apelau, nu se poate da un verdict general, pentru a judeca si apoi, eventual, a ierta fiind nevoie de „întelegerea unui sistem bestial“.
Facând o trecere subtila de la anecdotic la un ton mai serios, Alex. Stefanescu a întarit îndemnul de a lua în calcul contextul, marturisind câteva concluzii proprii. Una dintre ele viza parerea ca tinerii de acum nu cunosc fata reala a comunismului si nu înteleg reperele dupa care functiona lumea „Epocii de Aur“. Criticul a dat ca exemplu nedumerirea unor interlocutori nascuti foarte aproape de Revolutie fata de lipsa de revolta activa a celor care au trait în comunism, fata de conformismul acestora, nepricepând, ca o miscare civica solidara era imposibila într-un „stat al fricii nedefinite“. Chiar daca a încercat o „disculpare“ a tinerilor (în numar mare) prezenti la întâlnire, Alex. Stefanescu a lansat o problema sensibila, pe care nu a nuantat-o, ramânând astfel deschisa catre o discutie separata privind validitatea unei astfel de opinii si eventualele cauze si solutii pentru aceasta situatie.
„Ce înseamna a ti se
întâmpla ceva?“
Sorin Lavric a lansat a doua întrebare, legata de relevanta continutului notelor informative sau a informatiilor livrate de colaboratorii Securitatii pentru stabilirea profilului unui informator. Germina Nagât a clarificat faptul ca sub incidenta acuzatiei de colaborare cu Securitatea intra toti cei care au oferit note informative, indiferent daca acestea erau incriminatorii sau neutre. Continutul rapoartelor de informare joaca un rol important, dar ele nu pot fi împartite în bune sau rele, pentru ca nu se pot cuantifica în mod obiectiv consecintele pe care o informatie le-ar fi avut. Pentru ca nu se poate raspunde cu certitudine la întrebarea „ce înseamna a ti se întâmpla ceva“ (în sensul repercusiunilor actelor de informare), orice document informativ constituie, în conceptia Germinei Nagât, o culpa morala.
În acord cu antevorbitoarea sa, Clara Mares a anulat premisa „notelor informative inocente“, dând ca exemplu episodul în care lui Nicolae Steinhardt i s-au instalat microfoane în apartament în urma scurgerii unei informatii despre o vizita la medic. La fel cum a punctat cu ceva timp înainte si Alex. Stefanescu, Clara Mares a insistat asupra ideii ca informatorii sunt de multe ori priviti ca tapi ispasitori ai regimului comunist, uitându-se ca „si lichelele sunt victime“ (ca si ei erau la rândul lor urmariti si verificati) si ca în spatele acestui sistem criminal se afla ofiterii de Securitate, urmati îndeaproape de sefii institutiilor-cheie si de Nicolae Ceausescu.
Si Dan C. Mihailescu a infirmat existenta notelor informative inocente, operând o distinctie între informatori si colaboratori, întrucât, spune el, în acele timpuri, colaborarea cu institutiile statului era inevitabila, orice pozitie de conducere de mai mica sau mai mare importanta fiind în stricta atentie a organelor de securitate. În contul întrebarii despre importanta continutului notelor informative, Alex. Stefanescu a atins o chestiune stilistica, amintind ca declaratiile luate la sediul Securitatii nu erau neaparat redactate de victima însasi, ci de ofiteri, în limba de lemn a perioadei.
„Povestea Securitatii
nu e la trecut“
Dupa o repriza scurta de întrebari personale (si destul de delicate) pe care Sorin Lavric le-a adresat Clarei Mares si Germinei Nagât, ultima parte a dezbaterii propriu-zise a fost concentrata în jurul rolului pe care l-au jucat ofiterii de Securitate în tot esafodajul informativ. Fiecare invitat a subliniat aportul esential al acestora si pozitia lor determinanta în procesul de racolare si activare a informatorilor.
Dan C. Mihailescu a vorbit despre similitudinile existente la nivelul terorii între perioada Dej si cea care a urmat Tezelor din Iulie. Alex. Stefanescu a mentionat ceea ce considera el a fi esenta comunismului – „instigarea nemultumitilor asupra câstigatorilor“. Clara Mares a punctat importanta recunoasterii publice a culpei trecutului, dând ca exemplu întâlnirea emotionanta pe care a avut-o cu Alexandru Paleologu, acesta marturisindu-i înca de la început identitatea sa din dosarele Securitatii. Germina Nagât a atins trei puncte în concluzia sa; mai întâi a formulat un îndemn care a constituit reperul ordonator al întregii dezbateri – „atentie la detalii, atentie la nuante“. Apoi a sugerat un subiect care ar putea continua discutiile din seara zilei de 17 octombrie, accentuând importanta constientizarii actuale a drepturilor civile si a raporturilor stabilite cu institutiile statului, fiind convinsa ca „povestea Securitatii nu e la trecut“. A treia idee s-a oprit la maniera defectuoasa în care se aduc în atentia publica evenimentele si protagonistii sistemului comunist, insistându-se pe elementul spectaculos al unui trecut ce ar trebui privit cu un ochi rece si obiectiv pentru a-l putea întelege si a putea explica urmarile lui, azi înca prezente, asa cum, de altfel, s-a amintit si pe parcursul discutiei. În alte cuvinte, nu de tabloidizari avem nevoie, ci de un dialog cu cartile si documentele pe masa, un dialog liber, asa cum sugera, înca de la începutul întâlnirii, Alin Muresan.
Dupa mai bine de doua ore de discutii, încheiate nu înainte de a da cuvântul si celor din sala, ridicându-se câteva întrebari si observatii, publicul a putut pleca cu o serie de idei precise despre problematica informatorilor din perioada comunista. Cuvântul-pivot a fost „nuanta“, discursurile celor patru invitati convergând spre faptul ca, pentru a putea contura un profil al colaboratorilor Securitatii care au semnat note informative, este necesara studierea atenta a contextului în care s-a produs recrutarea, continutul notelor si apoi accentuarea rolului esential pe care l-au avut ofiterii de Securitate si întreg aparatul institutional în orchestrarea terorii si subminarea demnitatii umane. Astfel ca întâlnirea organizata de CSIC a fost o contributie semnificativa la punerea în ordine a unui aspect important al trecutului nostru recent. n
Autor: OANA PURICEApărut în nr. 444