Arta de a-i citi pe ticalosi

Daca nu i-am citi pe oamenii care, in viata de zi cu zi, sunt niste ticalosi, n-am mai citi nimic, scrie Margo Rabb in „The New York Times“. Rabb porneste de la constatarea ca unul dintre idolii adolescentei sale, Rainer Maria Rilke, nu era, de fapt, nici pe departe barbatul blând si visator a carui imagine se desprindea din „Scrisorile catre un tânar poet“. Revelatia a avut-o niste ani mai târziu, dupa ce a citit „Life of a Poet“, biografia lui Rilke scrisa de Ralph Freedman. Fiecare pagina a acestei biografii infatiseaza, se pare, o fiinta monstruoasa, un individ egoist, afemeiat si – ei, bine – sociopat.
Descoperirea vietii unui scriitor iti schimba relatia cu acesta, arata Margo Rabb. Iti distruge fanteziile, ciobind imaginea lustruita a autorului cu care ramâi dupa ce parcurgi cartile mult laudate. Rabb o citeaza pe scriitoarea americana Laurie Halse Anderson: „Cartile sunt precum cârnatii. Iti place produsul finisat, insa nu vrei sa stii, cu adevarat, cum a fost obtinut acesta.“
A te indragosti de o carte e o experienta unica si, uneori, stranie: nu e greu sa faci transferul de la a adora un roman la a-l adora pe creatorul sau. Când citesti o carte, petreci multe ore intr-un contact intim cu mintea altcuiva – e o relatie intensa, insa unilaterala. Din pacate, de multe ori experienta aceasta se dovedeste, arata Margo Rabb, mult mai buna decât experienta intâlnirii cu creatorul respectiv, in carne si oase.
Scriitorii sunt, la rândul lor, constienti de acest risc. Rabb o citeaza pe Elizabeth Gilbert, autoarea bestsellerului „Manânca, roaga-te, iubeste“, care marturiseste: „Când ma intâlnesc cu cititorii, ma simt responsabila si ma tem sa nu-i dezamagesti. Dar cum poti sa nu dezamagesti pe cineva care a investit deja in tine?“.
Gilbert evita sa-i intâlneasca pe unii dintre autorii ei favoriti: „Imi place la nebunie cum scrie Martin Amis, insa probabil ca n-ar fi o idee buna sa stau de vorba cu el. Si nici el nu cred ca ar vrea sa stea de vorba cu mine, sa discutam despre ce facem ca sa devenim niste oameni mai sanatosi si mai buni.“
Exista insa si cititori carora nu le repugna laturile mai intunecate ale scriitorilor favoriti. Mary Karr, o alta romanciera celebra, autoare de biografii si profesor la Syracuse University, e dispusa, arata Margo Rabb, sa treaca multe defecte umane cu vederea: „Tolstoi sunt sigura ca a fost un ticalos de prima mâna, dar inca il iubesc. Inca ii iubesc pe Stevens si pe Pound. Daca nu i-as mai citi pe oamenii de soiul lor, nu am mai citi nimic. Chiar si cei mai buni dintre noi sunt, cel putin o parte din vreme, niste ticalosi.“
Relatia dintre scriitori si cartile lor nu este, in sfârsit, una simpla. O opera de arta e, intr-adevar, produsa de o persoana, scrie Margo Rabb, insa ea nu e unul si acelasi lucru cu acea persoana care o produce. Artistul incearca sa locuiasca, temporar, o varianta mai autentica si mai eficienta a propriului sine, pe care nu o poate reproduce in asa-zisa „viata adevarata“, oricât de mult ar incerca. Si poate tocmai de asta si scrie: ca sa incerce sa fie, chiar si pentru un timp foarte scurt, mai mult – si mai bun – decât este cu adevarat.