Daca politica de la Bucuresti nu ne ofera nici un motiv de bucurie, sa ne oprim la doua reuniuni importante internationale în care arta compromisului a deschis perspectivele unor evolutii de mult asteptate. Prima este cea a Consiliului Europei din 28-29 iunie, la care România a avut o inovatie: schimbarea nivelului de participare si, sa speram, a eficientei prezentei noastre în astfel de întâlniri. Înainte de sosirea la Bruxelles a sefilor de stat si de guvern ai statelor membre, apele erau învolburate, pozitiile privind iesirea din criza erau crispate, multi vorbeau de o posibila rupere a frontului comunitar european sau de o dezmembrare a zonei euro. Vom vedea cum a fost deblocata situatia. A doua importanta reuniune este cea de la Geneva, din 30 iunie, a Grupului de actiune pentru reglementarea situatiei din Siria constituit de Kofi Annan, mediatorul ONU, din care fac parte sefii diplomatiilor din cele cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate (China, SUA, Rusia, Franta si Marea Britanie), secretarul general si alti trei reprezentanti ai Ligii Arabe (Irak, Kuweit si Qatar), Turcia si Înaltul reprezentant al afacerilor externe al Uniunii Europene.
Criza ne obliga la compromis
Disputele din jurul pericolului potential al iesirii Greciei din zona euro si perspectiva îngrijoratoare a datoriilor Spaniei si Italiei au impus o modificare substantiala a strategiei iesirii din criza. Posibila intrare în ceea ce se numeste „criza datoriilor“ chiar a Frantei si Germaniei au obligat liderii europeni sa se gândeasca la o consolidare a temeliei constructiei Europei comunitare. Nu este exclus sa auzim în curând ca Tratatul de la Lisabona a devenit caduc. Deocamdata, iesirea din complicatii a fost posibila prin crearea unor structuri noi: Mecanismul european de stabilitate – MES si Uniunea Bancara Europeana – UBE. Politica austeritatii facuta cu biciul nu a mai rezistat. Pentru a se ajunge la acceptarea acestor structuri a fost nevoie de negocieri dure, de compromisuri serioase si de depasirea mentalitatilor provinciale. „Nu poti sa faci o lucrare buna si trainica doar cu perspectiva unui provincial“ îi scria Tudor Vianu, în 1959, unui universitar din Tubingen. Logica este potrivita cu imperativele de azi ale Uniunii Europene. Deciziile Consiliului de vara merg în aceasta directie si fac posibila revenirea optimismului. La Bruxelles, a fost realizat un acord global care pune bazele cresterii economice pe termen lung. Succesul trebuie pus în contul noii politici a Parisului formulata sub presedintia lui François Hollande. O alta victorie apartine grupului sefilor institutiilor comunitare: presedintele Uniunii Europene, Van Rompuy, presedintele Comisiei, Barroso si directorul Bancii Centrale Europene, Draghi, care au insistat pentru schitarea de pe acum a procesului de unificare bancara si fiscala. Când putini se mai asteptau, negocierile au facut posibila deblocarea, deocamdata, a sumei de 120 de miliarde de euro – 1% din PIB-ul Uniunii Europene – pentru recapitalizarea unor banci. Spania este prima beneficiara a fondurilor ventilate prin Mecanismul de stabilitate, dupa care va veni rândul Italiei care a acceptat sa-si reduca deficitul structural. Cea mai importanta decizie ramâne, însa, crearea Uniunii Bancare Europene. Crearea acesteia are o implicatie politica pentru ca, în realitate, este si un instrument de control. Ceea ce si-a dorit atât de mult madame Angela Merkel. Acest aspect a facut sa se vorbeasca despre noi decupari de suveranitate, dar pâna acolo este drum lung. Daca crearea MES este o victorie a Parisului, UBE este pretul compromisului pe care Hollande l-a platit doamnei Merkel pentru salvarea zonei euro. A fost câstigata o batalie, cum scria un ziarist de la ziarul spaniol „El Mundo“, ramâne înca de câstigat razboiul real. Caci el exista atâta timp cât perspectivele crizei datoriilor suverane sunt îndepartate. În problemele imediate ale crizei actuale, „Clubul mediteraneenilor“, cu alte cuvinte, Italia, Spania si Franta, a avut câstig de cauza în fata Germaniei. Se poate spune ca au fost înlaturate multe dintre capcanele în care intrase puterea concurentiala a Europei comunitare. Importantul ziar iberic „El Pais“ considera ca „era dictatului Merkel-Sarkozy“ este depasita. Strategia noului presedinte al Frantei, „monsieur Normal“ cum i se mai spune lui Hollande, a fost abila, el a urmarit sa nu mai fie nici învinsi, nici învingatori, ci numai câstigatori. Ziarul francez „Le Figaro“ sustine ca madame Merkel a ales sa faca un pas înapoi.. „Ea parea tare ca o stânca. Sub presiunea partenerilor din sudul Europei, Angela Merkel a trebuit sa accepte unele concesii, cu toate ca locotenentii ei din Cancelarie vor sustine în continuare ca a ramas ferma, refuzând sa cedeze în problemele esentiale: eurobondurile…Tactica sa consista în a trece drept intratabila în privinta participarii nediferentiate (mutualizarea) la acoperirea datoriilor. Dar la Bruxelles Angela Merkel a cedat“. Este o interpretare fortata. Cancelarul german a reafirmat la Bruxelles principiul: „nici un sprijin financiar fara supunerea statelor la un strict program de reforme structurale în contrapartida“. Aceasta este dimensiunea politica a compromisului acceptat de Germania. Merkel, germana în spirit si disciplina, prudenta în plus, obtinuse promisiunea Bundestagului (Parlamentului german) pentru ratificarea pactului bugetar si a mecanismului de stabilitate. Mandatul ei, convenit în Bundestag, care prevedea ca nu va face nici un compromis fara un câstig, a fost îndeplinit. Cunoscând aceste limite din consultarile directe de dinainte, presedintele Hollande si-a adaptat propriul mandat introducând principiul „nici învinsi, nici învingatori, ci numai câstigatori“. Aceasta armonizare de pozitii aminteste de întelegerile de mai ieri din nucleul Berlin-Paris constituit de Merkel si Sarkozy. Cei care se bucura de sfârsitul „diktatului german“ sa mai aiba rabdare. Merita sa consemnam frânturi de declaratii oficiale dupa închiderea reuniunii Consiliului European pentru a ne face o imagine mai apropiata despre ce înseamna compromisul în politica.
Jean-Claude Juncker, primul ministru luxemburghez: „Am avut un Consiliu European care, prin continut si context, a fost mai putin dramatic decât cele pe care le-am cunoscut în ultimii doi ani“. Cancelarul Angela Merkel: „Cred ca am realizat un lucru important ramânând fideli, totusi, filozofiei noastre: nici o prestatie fara contrapartida. Ramânem în totalitate în schema actuala: prestatie, conditionalitate si control“. Mario Monti, presedintele Consiliului de Ministri italian: „(…acordul semnat este) foarte important pentru viitorul Uniunii Europene si pentru zona euro…A fost (o lupta) dura dar rezultatul este bun“. Mario Draghi, presedintele Bancii Centrale Europene considera recapitalizarea directa a bancilor drept „un bun rezultat“. Antonis Samaras, premierul grec: „Voi accelera aplicarea programelor punând accent pe agenda privatizarilor“. În contrapartida, el cere „o serie de modificari“ ale programului „cu scopul de a controla somajul fara precedent în Grecia si de a opri recesiunea devastatoare pe care tara o suporta de cinci ani“. Jay Carney, purtatorul de cuvânt al Casei Albe: „Este încurajant sa vedem conducatorii (europeni) ca au gasit mijloace pentru a reduce tensiunea pe piata financiara si ca întreprind reforme pe termen lung. …Ceea ce se petrece în zona euro afecteaza economia americana si este în interesul nostru national ca Europa sa reuseasca sa puna capat crizei, sa ia masuri pentru a mentine unita zona euro, sa restabileasca încrederea, stabilitatea si cresterea economica“. François Hollande, presedintele Frantei: „Nimeni nu trebuie sa spuna ca a câstigat sau a pierdut. Ceea ce era pus în cauza era Europa si ea a câstigat. Franta este o punte de legatura care permite sa ne unim“.
Se deschide o alta
perspectiva în Siria?
Pentru deblocarea impasului din Consiliul de Securitate a fost necesara crearea unui Grup de actiune pentru reglementarea situatiei din Siria care sa includa, pe lânga reprezentantii marilor puteri, si ministrii de externe ai statelor vecine zonei de conflict. Continuarea masacrelor armatei lui Assad a determinat o atenuare a cunoscutelor rezerve ale Moscovei si Beijingului, astfel încât Grupul de actiune, convocat într-o noua reuniune la Geneva, a reusit, în sfârsit, sa ajunga la un acord de principiu privind formarea unui guvern de tranzitie în Siria. Un acord despre care nu se stie înca totul. Declaratiile de la sfârsitul reuniunii ale participantilor lasa sa se creada ca se deschide o noua perspectiva pentru încetarea razboiului civil. Pozitiile si-au pierdut din rigiditate si nu mai par ireconciliabile. Secretarul de stat american Hillary Clinton: „Assad trebuie sa plece“; ministrul de externe rus Serghei Lavrov: „…este inacceptabil ca un grup din Siria sa fie exclus din procesul de reglementare“; ministrul de externe chinez Yang Jiechi: „Persoane din afara nu trebuie sa ia decizii pentru poporul sirian“. Verdictul lui Kofi Annan: „istoria ne va judeca aspru daca nu vom ajunge la un acord asupra tranzitiei în Siria… Documentul (la care s-a ajuns) este clar în privinta liniilor directoare si a principiilor pentru a asista partile siriene (în conflict, n.n.) …sa-si poata stabili un guvern de tranzitie si sa faca schimbarile necesare…(Viitorul lui Bachar al-Assad) va fi problema sirienilor“. În privinta guvernului de tranzitie, Annan a precizat: „Organul de guvernare tranzitorie va avea puteri executive. El va putea fi format din membrii guvernului actual si ai opozitiei precum si din alte grupuri; acesta trebuie sa fie alcatuit pe baza unui consens reciproc“. Cum va deveni aplicabil acest principiu smuls cu forcepsul ramâne de vazut. Se constata chiar din declaratiile mentionate mai sus ca Moscova au slabit rezistenta prin care l-au salvat pâna acum pe Assad. În aceasta situatie, acordul de principiu la care s-a ajuns la Geneva va fi introdus în Consiliul de Securitate ca baza de discutie pentru o rezolutie care sa permita rezolvarea conflictului sângeros din Siria.
Autor: GEORGE APOSTOIUApărut în nr. 3822012-07-12