Daca in prima scrisoare m-am referit la toleranta si multiculturalismul Uniunii Europene, acum a sosit momentul sa vorbim despre cealalta fata a monedei: ingradirea libertatilor in aceeasi UE.
UE nu e chiar URSS, desi are anumite trasaturi in comun cu aceasta. Libertatile pe care UE le ingradeste nu sunt cele „mari“. Cel putin nu deocamdata. Ai libertatea de a spune si de a scrie aproape tot ceea ce gândesti. Desigur, UE incurajeaza legislatia ce condamna delictele de opinie si mai fiecare tara din uniunea europeana are o institutie precum CNCD-ul, care sa te judece pentru faptul ca nu gândesti in ton cu to(n)tii.
Supravegherea continua
In Italia m-am lovit insa de o alta forma de control made in UE. Ma duc la un Internet-cafe, de pe lânga termele lui Diocletian, administrat de niste afgani-pakistanezi (oricum, proveniti din tari care, daca nu apar pe „axa Raului“, cel putin sunt foarte apropiate de ea). Aflu acolo ca trebuie sa imi prezint „the ID card“ (evident, acesti asiatici ce lucrau la un Internet cafe din Roma nu vorbeau italieneste) pentru a putea intra pe Internet. Intr-o engleza „coloniala“ mi-au explicat ca au nevoie de numele si adresa mea (si mi-au luat si CNP-ul) din ratiuni de… contraterorism. Mai mult chiar, mi-au xeroxat si buletinul de identitate!
Ups! Eu, cetatean UE, caucazian si crestin, devin subiectul unui soi de „dosar“ de terorism pentru ca… vreau sa intru pe Internet si sa vorbesc pe messenger cu prietenii si familia din tara.
Si cine imi preia si imi prelucreaza datele? Nu Politia, nu Carabinierii, nu serviciile secrete italiene (SISMI), ci… niste musulmani care probabil ca aveau doar rezidenta in UE.
Nu mai spun ca este o gluma proasta sa crezi ca, daca un terorist cautat ar avea nevoie de Internet, nu ar putea sa prezinte un amarât de document de identitate fals. Merg mai departe si ma gândesc: oare cei care sunt interesati de datele mele de identificare stiu si ce site-uri accesez? Sau ce mesaje trimit? Altfel nu ar avea nici un rost sa ceara administratorilor de la net cafe sa faca gramezi de hârtii si foldere pe calculator cu datele clientilor ce le trec pragul.
Ticalosia mai mare este alta. Orice am face, oricine am fi, de acum inainte nici unul dintre noi nu mai poate beneficia de prezumtia de nevinovatie, principiu cheie al oricarei democratii si al oricarui stat de drept. Deh! Uniunea Europeana nu este nici o democratie si nici un stat (caci din iarna este stat, vai noua!) de drept. Toti suntem obligati sa trecem prin puncte de control care ne pozeaza nud, sa induram umilinta unor perchezitii inutile (pe aeroport si nu numai) sau sa ne lasam datele de identitate pentru orice serviciu amarât.
Glume despre Garcea
Pretextul? 11 septembrie. Motivul este insa altul. De ce? Deoarece, daca astfel s-ar combate terorismul islamic, cei urmariti ar trebui sa fie musulmanii si nu toti cetatenii UE. De fapt, ce se urmareste e doar ingradirea treptata a libertatilor noastre: a cetatenilor europeni. Aceasta in timp ce ni se arunca in urechi marote ideologice despre multiculturalism, corectitudine politica, noua toleranta, respectul fata de alteritate…
Tragi-comicul vine atunci când multi dintre cei ce incurajeaza genul acesta de politici made in UE se revolta contra legislatiei antiteroriste din SUA lui Bush (caci cea din timpul lui Obama – chiar mai agravata –, este considerata foarte ok: doar Hussein Obama este un bun reprezentant al valorilor noii stângi, nu?).
Diferenta este simpla: SUA a fost atacata si si-a asumat consecintele acestui atac, declansând un razboi justificat impotriva terorismului. UE nu a fost atacata, desi au fost atentate in unele state din UE. Spania lui Zappatero, monument de lasitate, s-a retras din actiunea NATO in Afganistan dupa atentatele la Madrid, iar autoritatile din Germania, dupa fiecare atentat terorist din Europa, au avut initiative din cele mai curioase, precum „ziua civilizatiei musulmane“ in scolile germane.
Câteva zile mai târziu, un atentat rasist face ravagii intr-un Internet point din Roma, tinut de niste indieni. A doua zi, in toate locurile de unde se putea accesa internetul apar si isi pierd vremea verificând acte carabinierii.
Evident sunt si eu „luat la intrebari“. Carabinierul, altfel simpatic, care ma ia la intrebari ma tutuieste cu o familiaritate de-a dreptul iritanta. Ii raspund, politicos, ca as prefera sa formalizeze tonul conversatiei noastre, ceea ce carabinierul si face, un pic mirat. Uitându-ma la „vecinii“ mei de la celelalte calculatoare (toti non-italieni), nu pot decât sa constat un fenomen psihologic ce afecteaza mai ales pe cetatenii tarilor nedemocratice sau lipsite de cultura civica democratica (intre care si România): frica fata de politie.
In România, glumele cu politisti, hohotele de râs la adresa „lui Garcea“ nu sunt decât expresia… fricii fata de autoritatea publica. Bancurile cu politisti sunt unica forma de manifestare a „curajului“ (fata de niste functionari publici platiti – din pacate, prea prost – sa aiba grija de siguranta noastra), asa cum anecdotele din comunism au fost, din pacate, unica manifestare a „rezistentei“ si-sau „dizidentei“. Probabil ca si celelalte tari fara traditie democratica sufera de aceasta problema.
Rasism si xenofobie
Sa ne oprim un pic insa asupra rasismului italian. El este o confirmare a idioteniei absolute de care pot da dovada neonazistii. De când sunt aici am vazut nenumarate lozinci neonazi scrise pe pereti: „Italienii nu sunt negri“, „Coloratii sa plece acasa“, „A fi italian este si o chestiune de culoare“. Un Internet point tinut de niste indieni a fost devastat de catre niste adolescenti retardati, dar… de rasa „pura“.
Daca trageti cu ochiul la atmosfera din Italia veti vedea ca indienii, chinezii, negrii africani sunt niste prezente foarte pasnice. Indienii tin magazine de nimicuri, chinezii tin magazine de nimicuri ieftine si proaste, iar negrii nu tin magazine, dar vând (eficient – toate doamnele de pe strada le poarta) posete contrafacute si umbrele. Nu o sa ii vedem cersind (aia de cersesc si in România exercita meseria si aici), nu streseaza lumea de pe strada. Dar, pentru ca Dumnezeu le-a facut o piele diferita de a noastra, iata-i victimele unui rasism patologic.
Aceste manifestari rasiste si xenofobe, grosiere, barbare, agresive sunt cel mai bun argument pentru multiculturalisti si comunisti sa denunte riscul renasterii… fascismului! Comunistii italieni chiar au o lozinca electorala (suntem aici in plina si controversata campanie electorala pentru alegerile regionale) in care se definesc mai intâi ca antifascisti.
Evident, golanii rasisti si batausi nu sunt fascisti. Sunt pur si simplu niste elemente declasate, inevitabila scursura a societatii. Dar aceasta nu inseamna ca nu exista si fascisti agresivi.
Iata ce citesc intr-un anunt de deces: „Il figlio Davide, saluta romanamente il padre, Ottavio Olivieri, ricongiuntosi serenamente ai fratelli della R.S.I.“. (Fiul David il saluta cu salutul roman (i.e. fascist) pe tatal sau, Ottavio Olivieri, care s-a alaturat seren fratilor sai din Republica Sociala Italiana sRepublica de la Salo, n.m.t).
Deci, exista fascisti. Numai ca acesti fascisti aveau (au) peste 90 si, respectiv, peste 60 de ani.
Autor: BOGDAN DUCA