Cineva a spus nu demult ca doctorul Octavian Buda, titularul Catedrei de Istoria Medicinei din cadrul UMF „Carol Davila“ Bucuresti, ar fi un rostogolitor de vorbe. Considerata în sine, afirmatia nu rimeaza cu nimic elogios, dar ea, subsecvent, ascunde un adevar radical: într-o lume româneasca, atât institutionala, cât si privata, în care aproape totul se uita, devenind marca a neantului, cineva trebuie sa se ocupe de amintirea lucrurilor si a oamenilor, a faptelor si a clipelor memorabile.
Fireste, este formidabil sa evoluezi ca practician de succes, ca agent al celebritatii si ca acumulator de avere. Din pacate sau din fericire, a rostogoli vorbe de duh si a schita istoria unor domenii esentiale în viata comunitatii sau domeniului în cauza, desi nu produce cash value, genereaza în schimb certitudinea unei supravietuiri pilduitoare. Iar uneori gloria practicii trece obligatoriu prin rigoarea memoriei recuperate, întretinute si transmise mai departe. Or, în acest registru, doctorul Octavian Buda este maestru… unul indispensabil.
Dovada a acestei maiestrii, dar si a acestei salutare (si sanitare) vocatii mnezice este neîndoielnic si volumul „România fara anestezie. Discurs medical si modernitate în vremea lui Carol I (1872-1912)“, carte aparuta la Editura Vremea din Bucuresti în acest an si prefatata elogios de istoricul si academicianul Dan Berindei. Constructia textuala la care fac referire ca ilustrare a tezei enuntate initial nu este ceea ce se cheama îndeobste un volum de autor. Octavian Buda nu este semnatarul secventelor selectionate si ordonate pentru a configura o carte cu o destinatie speciala. Dar el este cel care a „sapat“ în arhive si biblioteci, a cautat documente si fotografii, a studiat presa si zvonistica vremii pentru a deslusi o logica si o ratiune a discursului medical românesc în perioada indicata de titlu. Sunt antologati cu diferite interventii textuale mari medici si profesori de medicina, ctitori de institutii medicale si participanti directi la efortul de constituire a României moderne, institutionale, europene si democratice.
As invoca aici nume precum Anastasie Fatu, Iacob Felix, Mihail Petrini-Galatz, Constantin Esarcu, Nicolae Kalinderu, George Ion Stoicescu, Grigore Romniceanu, Nicolae Kretzulescu, Alexandru Vitzu, Mina Minovici, Constantin Dimitrescu Severeanu, Nicolae Paulescu, Victor Babes, Thoma Ionescu, Alexandru Sutzu, Gheorghe Marinescu si Alexandru Xenopol. Acestia au fost cu totii eminenti specialisti clinicieni, ctitori de stabilimente sanitare si structuri didactice, inventatori de instrumente medicale si pionieri ai unor domenii medicale de excelenta, inclusiv pe plan european si mondial. Mai mult, ei si-au dat concursul pe frontul eforturilor de construire si consacrare a unui sistem medical românesc apt sa functioneze coerent si performant, aidoma celor din Apus.
Si pentru ca inventarea si eficientizarea unui domeniu social sunt strâns legate de evolutia vietii politice, unii dintre acesti redutabili doctori au intervenit politic, asumându-si responsabilitati civice dificile, astfel încât lupta lor de modernizare a statului sa fie una încununata de succes inclusv cât priveste universul sanatatii publice. Din acest punct de vedere, al marturisilor legate de realitatea starilor de lucruri din acea epoca, totusi una a marilor edificari institutionale, este izbitor cât de asemanatoare sunt numeroase aspecte cu cele de astazi, de parca mari schimbari benefice nici nu s-ar fi produs. Lucrurile se prezinta ca si cum nu s-ar fi petrecut nimic semnificativ între 1872 si 2013, ca si cum un nunc stans demonic si maladiv ar fi înghetat istoria pe teritoriul tarii numite România. Asta, în ciuda eforturilor, frecvent disperate, ale somitatilor medicale de la noi pentru a desteleni un sol altfel promitator.
Ceva ca un blestem comunitar, ceva ca un stigmat atemporal a apasat asupra evolutiilor din sistemul medical national. Însa nu este vorba despre nimic mistic, ci doar despre o mentalitate conservatoare, imobila, nereceptiva la nou si la mai bine, excesiv de pragmatica si meschina, cel mai adesea straina nevoilor publice reale si foarte rapace cât priveste restrânsele interese private realizabile însa cu resurse de la bugetul public. Atunci, ca si acum, lucrurile nu au mers bine în biata tarisoara, în ciuda unei moralitati mai accentuate a decidentilor si a unei vointe politice mai evidente decât în prezent… În plus, nici calitatea etica si stiintifica a medicilor de astazi nu prea rimeaza cu excelenta acelui trecut glorios repertoriat în texte de Octavian Buda.
Autorul selectiei de fata ne ofera însa si masura deschiderii sale argumentative într-un studiu doct si excelent asezat în pagina, intitulat „Despre «Domnii doctori» de altadata“, o necesara nota asupra editiei si o substantiala introducere într-o istorie secventiala, însa decisiva a domeniului sanatatii publice românesti, registru în care reforma si performantele românesti au impresionat adeseori în epoca pe confratii europeni. Mai mult decât atât, doctorul Octavian Buda vadeste un curaj remarcabil caci domnia sa prezinta publicului interesat puncte de vedere radicale, deloc elogioase cu atitudinea si pornirile politicienilor bastinasi, functionând, atunci ca si astazi, drept piedici, nu ca stimuli ai progresului institutional si ai prezervarii sanatatii publice.
Si pentru ca unele personalitati medicale antologate aici nu spun mare lucru cititorului neofit, Octavian Buda a inclus spre finalul volumului scurte note biografice, realizate cu acribie si pasiune, izbutind astfel performanta nu doar de a ne livra discursuri stiintifice ori morale, ci si de a reconstitui, cu penel fin, fundalul epocii plecând de la creionarea unor portrete veridice ale acestor personalitati fara de care medicina româneasca si, de ce nu, chiar cea europeana n-ar avea deplina identitate. Ceea ce impresioneaza la cartea construita de autor nu tine numai de consistenta informatiilor istorice, ci si de coerenta îmbinarii discursurilor constitutive conform unei logici strânse, revelatoare pentru amploarea reformei medicale în vremea lui Carol I. Si sa nu uitam nici de fluiditatea condeiului folosit de Octavian Buda. Asa ca, daca un astfel de demers recuperator si mnezic înseamna a „rostogoli vorbe“, atunci da-i înainte, doctore Buda! Singuratica ta munca nu este nici în zadar, nici lipsita de maretie…
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCUApărut în nr. 436