Accesul la Internet, drept fundamental al omului?

Acum vreo zece ani predam un curs de cercetarea dreptului international si comparat la Universitatea Tsinghua din Beijing. Ni s-a spus ca e mai bine sa folosim aplicatii precum power-point, in loc sa predam folosind direct sistemele online, ca in America si in alte parti, caci Internetul ar fi fost destul de instabil in China… Aveam sa aflu, din proprie experienta chiar, ca nu era vorba de instabilitate tehnica, ci de cu totul altceva: autoritatile chineze blocau, fie total, fie selectiv Internetul, deoarece Dalai Lama tocmai facea o vizita in tari europene si tot Internetul era plin de ecourile vizitei si de problema tibetana. Sigur, am vazut in asta expresia unui act de cenzura – nu era primul si ultimul, guvernul chinez a facut intelegeri in acest sens chiar cu Yahoo, care s-a pretat sa-i faca jocul -, dar nu m-am intrebat atunci daca era sau nu incalcat un drept uman fundamental. Sigur, cenzura e un lucru detestabil, insa ma gândeam probabil ca dreptul fundamental al omului care o incrimineaza ar fi libertatea cuvântului, libertatea de opinie.
Anul trecut a cunoscut revolte de proportii, urmate de schimbari politice fundamentale. Incepând cu strazile din Tunis la Tahrir Square si in multe alte locuri, protestele s-au bazat pe Internet si alta aparatura si programe compatibile cu acesta. Chiar daca demonstratiile in sine au reusit datorita miilor de demonstranti care au iesit in strada, ele nu ar fi fost posibile si nu s-ar fi ridicat la asemenea proportii, ba poate nici n-ar fi avut reusita fara abilitatea pe care Internetul o ofera pentru comunicare, organizare si patrundere publica, in toata lumea si in mod instantaneu. Nu e suprinzator, prin urmare, ca protestele acestea au ridicat intrebarea daca este sau nu accesul la Internet un drept civil sau un drept uman fundamental. Desigur, subiectul acesta este cu precadere acut in acele tari ale caror guverne interzic accesul la Internet cu scopul si in speranta ca vor putea opri protestul popular. In luna iunie, citând miscarile de mase din Orientul Mijlociu si din Nordul Africii, un raport al raportorului special al Natiunilor Unite a mers atât de departe incât a declarat ca Internetul „a devenit un mijloc indispensabil pentru realizarea unor importante drepturi ale omului”. Sa mai adaugam si ca, in ultimii ani, tribunale si parlamente din tari precum Franta si Estonia au promulgat accesul la Internet ca un drept al omului.
Vinton G. Cerf, cercetator la Institute of Electrical and Electronics Engineers si in acelasi timp vicepresedinte si Evanghelist sef Internet la Google, se intreba recent, in New York Times, daca lumea nu se grabeste putin cu aceasta promulgare. El se refera, in special, la faptul ca tehnologia faciliteaza drepturi, dar nu e neaparat un drept in ea insasi. Drepturile omului trebuie sa se refere, calitativ, la entitati absolut fundamentale. Sau, cu alte cuvinte, tehnologia ar trebui sa faca parte dintre acele lucruri de care noi, ca fiinte umane, avem neaparata nevoie pentru a duce o viata sanatoasa si semnificativa, ca de pilda interzicerea torturii sau libertatea de constiinta. In aceasta acceptie ar fi o greseala sa promovam o anume tehnologie in aceasta superioara categorie caci, in timp, vom ajunge sa ne stricam sistemul de valori. Aici inclin sa-i dau dreptate lui Cerf, mai ales ca exemplele lui sunt convingatoare. De pilda, spune el, la un moment dat in istorie, daca nu aveai un cal era destul de greu, daca nu chiar imposibil, sa-ti poti duce existenta. Dar dreptul important in acest exemplu era acela la existenta, nu acela de a avea un cal. Astazi, continua el, daca i s-ar da un cal n-ar sti ce sa faca cu el sau unde sa il tina.
Cea mai buna cale de a caracteriza drepturile fundamentale ale omului este a privi la scopurile pe care vrem sa le atingem si cum ajuta acestea la realizarea lor. Vom include atunci printre ele libertati cu adevarat cruciale, cum ar fi libertatea cuvintului si libertatea accesului la informatie – acestea nefiind in mod necesar legate de o tehnologie sau alta, intr-un anumit moment istoric. De fapt, chiar Natiunile Unite, in raportul amintit, si care a fost cu mare popularitate pretuit ca declarând accesul la Internet ca drept uman fundamental, preciza fatul ca Internetul s-a dovedit un instrument de imensa valoare, o unealta, asadar, si nu un scop in sine. Sa ne gândim insa si in alt fel. Ar putea accesul la Internet sa fie un drept civil? Si aici trebuie sa ne punem problema in felul urmator: este el un scop in sine? Fara indoiala ca nu, dar faciliteaza obtinerea unor lucruri extrem de importante pentru societatea civila. Drepturile civile, in fond, sunt diferite de drepturile omului, pentru ca ele ne sunt conferite prin lege, si nu sunt intrinseci fiintei umane. Statele Unite ale Americii nu au declarat niciodata ca fiecare cetatean are dreptul la un telefon, dar au ajuns foarte aproape de asta cu notiunea de universal service – ideea ca serviciul telefonic, ca si electricitatea si, mai recent, Internetul trebuie sa fie disponibile chiar si in cele mai indepartate colturi ale tarii. Daca acceptam acest rationament, atunci, in mod susecvent, vom ajunge la concluzia ca da, accesul la Internet este un drept civil, deoarece e reglementat de o prevedere guvernamentala.
Toate aceste dezbateri, mai mult sau mai putin teoretice, ignora insa un lucru cu adevarat fundamental: responsabilitatea creatorilor de tehnologie fata de promovarea drepturilor umane si civile. Internetul a introdus o platforma extrem de accesibila si egalitara pentru crearea, obtinerea si distributia informatiei la scara globala. Si, ca o consecinta directa, avem astazi modalitati noi in care oamenii isi exercita drepturile umane si civile. In acest contxt, cei responsabili de noua tehnologie au nu doar obligatia de a pune Internetul la dispozitia marelui public, dar si aceea, derivind din dreptul civic, de a asigura siguranta celor care il folosesc. Asta inseamna, de exemplu, protectia de diferite pericole fatale, cum ar fi virusurile sau troienii care se insinueaza pe nesimtite in computere. Tehnologia inca nu a facut destul pentru prevenirea acestor pericole. De aceea, spune Vinton G. Cerf, cei care, ca si el la Institute of Electrical and Electronics Engineering, sau altii in similare institutii sau organizatii profesionale, se straduiesc sa aduca Internetul la cel mai inalt nivel tehnologic, trebuie, in acelasi timp, sa se gândeasca si cum sa-si indeplineasca mai bine indatorirea civica. A perfectiona Internetul e doar o modalitate, deloc neimportanta, prin care se perfectioneaza si usureaza insesi conditia umana.
Aceasta trebuie facuta cu aprecierea si respectul drepturilor fundamentale ale omului, fara a pretinde, insa, ca accesul in sine ar fi, la rândul lui, un asemenea drept.