Jennifer Cody Epstein, „Pictorita din Shanghai“, traducere de Raluca Cimpoiasu, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2010.
Pan Yuliang s-a nascut in anul 1899, in China, sub numele de Zhang Yuliang, iar dupa moartea timpurie a parintilor sai a fost vânduta patroanei unui bordel, devenind una din curtezanele râvnite ale vremii sale. Atragând atentia – nu numai prin frumusete, ci mai cu seama prin demnitate si printr-un pronuntat simt artistic – lui Pan Zanhua, un oficial cu vederi liberale, va fi rascumparata de acesta si ii va deveni, finalmente, cea de-a doua sotie. Incurajata de sotul sau sa picteze si sa-si urmeze chemarea artistica, Yuliang este una dintre putinele femei admise la Academia de Arta din Shanghai, iar dupa terminarea cursurilor, va obtine burse de studii in Franta si in Italia, reusind, astfel, sa-si desavârseasca arta, dar si sa cunoasca la fata locului cele mai noi tendinte ale picturii europene. Tablourile sale, mai ales nudurile feminine, au stârnit nenumarate – si, nu o data, extrem de aprinse – controverse in China, detractorii artistei sustinând ca nu ar fi vorba, in cazul ei, decât de pornografie mascata, de natura a ofensa profund traditia culturala asiatica si normele morale atât de rigide din aceasta parte a lumii. Situatia lui Pan Yuliang se va complica, insa, si mai mult, odata cu invazia japoneza in Shanghai si Nanking, din anul 1937, pictorita fiind, practic, silita sa-si paraseasca tara si sa plece la Paris, unde se va stabili, traind aici pâna la sfârsitul vietii, in 1977.
Pornind de la aceste date reale, scriitoarea americana Jennifer Cody Epstein construieste, in romanul sau de debut, „Pictorita din Shanghai“, publicat in anul 2008 (carte al carei punct de inspiratie se gaseste in expozitia de arta chineza moderna pe care autoarea a vizitat-o, in 1998, la Muzeul Guggeheim) o adevarata biografie fictionala a lui Pan Yuliang, incercând, insa, sa surprinda cât mai bine in paginile cartii sale si atmosfera primelor decenii ale secolului XX in ceea ce au avut acestea mai caracteristic in China. Fara indoiala, „Pictorita din Shanghai“ este nu doar rezultatul prodigioasei imaginatii a autoarei, ci, deopotriva, si al efortului sau de documentare – deloc de neglijat, daca tinem seama numai de trimiterile bibliografice mentionate la sfârsitul cartii, care acopera domenii diverse, de la studii privind poezia lui Li Po si pâna la eseuri de filosofie politica ori de teorie economica. Desigur, fiind un roman de debut, nu e de mirare ca Jennifer Cody Epstein a simtit nevoia sprijinului oferit din plin de sursele consultate. Insa trebuie sa recunoastem ca, in absenta lor, cartea insasi ar fi avut de suferit, câta vreme interesul autoarei nu ramâne cantonat strict la reconstituirea evolutiei vietii atât de nonconformistei sale protagoniste. Pe de alta parte, desi foarte bine primit de critica literara americana, o lectura atenta a acestui roman ii va trimite cu gândul pe cititorii mai putin inocenti – si, desigur, mai putin dispusi sa aclame orice creatie aducând in prim plan exotismul Asiei! – la un alt roman centrat pe evidentierea drumului dificil in viata al unei femei doar aparent fragile, si anume „Memoriile unei gheise“ (1997), al lui Arthur Golden, si la cel putin doua pelicule care s-au bucurat, la rândul lor, de mare succes la public, pe de o parte „Memoirs of a Gheisha“, realizat in anul 2005, dupa romanul omonim, si pe de alta, „A Soul Haunted by Painting“ („Hua Hun“, 1995), unde Gong Li o intruchipeaza pe nimeni alta decât pe Pan Yuliang, tocmai figura centrala a cartii de fata a lui Cody Epstein. Situat in mod evident in linia unor astfel de elemente si scris, desigur, sub influenta acestora, nu ne va surprinde prea tare faptul ca, pe alocuri, „Pictorita din Shanghai“ da senzatia unei pastise. Dar trebuie sa recunoastem, de asemenea, ca romanul ramâne (in ciuda tendintei retorice pe care o manifesta uneori personajele si in ciuda câtorva momente de inconsistenta) convingator, atât in ceea ce priveste organizarea sau constructia de ansamblu, cât si – mai ales – sensul pe care autoarea reuseste sa-l dea intregului. Caci aici gasim si intuitia care o salveaza pe Jennifer Cody Epstein de caderea in melodrama (care ar fi fost, altfel, extrem de posibila!), dar si de transformarea existentei lui Pan Yuliang in simpla romanta (pentru uzul amatorilor – si mai ales al amatoarelor – de literatura decorativ-exotica…): si anume accentul pe care tânara autoare il pune pe planul artistic, precum si pe evidentierea rolului si locului artei (al artistului) in societate. De altfel, acest fapt, care devine evident catre finalul romanului, este sugerat chiar in epigraful primei parti a cartii, fiind preluat dintr-un text al pictorului american John Sloan: „Chiar daca prin arta nu-ti poti câstiga traiul, arta face ca viata sa merite traita. Transforma foamea in traire. Transforma griji, necazuri, o viata altfel pustie in ceva demn de trait. Da viata vietii.“ Astfel ca, ceea ce parea a fi la inceput doar relatare a devenirii lui Pan Yuliang, cea care se transforma din curtezana de lux in pictorita de notorietate in China si bucurându-se chiar de recunoastere peste hotare, devine, in momentele esentiale, si o profunda meditatie asupra sensului artei, mai cu seama in epoci tulburate si mai ales in spatii culturale atât de greu de definit printr-o unica formula (sau de pus in cine stie ce ipotetic pat al lui Procust!) cum era cel al Chinei primelor decenii ale secolului trecut. Jennifer Cody Epstein reuseste, in acest fel, sa realizeze mai mult decât variatiuni pe tema de multa vreme consacrata a sufletului feminin sfâsiat intre vocea pasiunii si chemarea talentului si sa faca din primul sau roman nu doar o expresie a initierii erotice si artistice a unei femei frumoase, ci si o bine documentata expresie a influentelor reciproce si a legaturilor profunde si subtile care exista intre Orient si Occident. Totul pe fondul incercarii autoarei de a spune povestea vietii lui Pan Yuliang; si trebuie sa recunoastem ca, in ciuda oricaror neajunsuri care ar putea fi reprosate – sau care au fost reprosate – acestei carti, Jennifer Cody Epstein se situeaza intre acei autori realmente capabili sa spuna convingator o asemenea poveste: in mod asemanator „cu tablourile impresioniste“ create de pictorita din Shanghai, dupa cum scriitoarea americana marturiseste inca de la inceputul romanului.
Pornind de la evocarea primilor ani din viata lui Yuliang, când saracia si dependenta de opiu il determina pe unchiul fetei sa o vânda „Nasei“, patroana bordelului ce poarta un nume menit a atrage clientii, chiar daca nu intotdeauna conditiile oferite sunt la nivelul pompoasei formule de „Salonul Eternei Splendori“, romanul accentueaza mult pe de o parte prietenia dintre Yuliang si frumoasa Jinling, „comoara“ casei de placeri, care o va lua sub ocrotirea si protectia sa pe intimidata si inspaimântata nou-venita, iar pe de alta, pe atractia pe care Yuliang o va exercita, inca de la prima intâlnire, asupra lui Pan Zanhua, oficialul imposibil de corupt, care o va si elibera din sclavie, doar pentru a o face sa inteleaga ca nici existenta din libertate nu e lipsita de constrângeri. Iar daca scenele unde apare Jinling par, pe alocuri, desprinse din „Memoriile unei gheise“ (nu cartea, ci filmul! – ce mizeaza mult pe prietenia dintre doua gheise), autoarea reuseste sa-si gaseasca tonul si ritmul proprii, mai cu seama in câteva momente bine realizate, ce descriu atmosfera Salonului Eternei Splendori; si merita sa amintim, aici, doar prezentarea metodelor de infrumusetare ale lui Jinling care, pentru a-si pastra tenul proaspat si stralucitor, ajunge sa-si cheltuiasca o parte din banii pusi deoparte ca sa-si cumpere perle veritabile pe care le zdrobeste si le inghite, amestecându-le cu zahar…
Nu e de mirare, asadar, ca atunci când isi va incepe cariera de pictorita (rememorând, practic, tot ce invatase in copilarie, pe când broda cu matase, de aici, cel putin partial, si excelentul simt al culorii pe care il are inca de la inceput), Pan Yuliang va reveni iar si iarasi asupra amintirilor care au legat-o pentru totdeauna de Jinling (decedata in conditii suspecte, ucisa, probabil, de un client gelos sau nemultumit), cea care se transforma, pe nesimtite, in figura dominanta a tablourilor sale, mai cu seama a celebrelor ei nuduri. Numai ca, intr-o lume a barbatilor – si intr-un mediu artistic dominat, in primul rând, de barbati, iar nu de artisti – in care nici macar alesul inimii sale nu gaseste alta solutie decât s-o transforme intr-o supusa sotie de rang secund, Pan Yuliang va trebui sa lupte nu doar cu prejudecatile celor din jur, ci si cu propriile temeri si retineri. Caci, vrând sa picteze asa cum simte (existenta sa identificându-se, in fond, cu pictura), ea intelege ca va fi judecata de public nu pentru ceea ce creeaza, ci, in primul rând, pentru ceea ce lumea crede ca ea fusese, pentru trecutul sau scandalos, picant si, desigur, arhicunoscut in mediile culturale din Shanghaiul vremii. Iar pentru a-i invinge pe toti posibilii adversari, ea va trebui sa reuseasca sa se invinga in primul rând pe sine si sa descopere curajul de a fi ea insasi, in ciuda tuturor.
In acest fel, imbinând la tot pasul datele istorice cu fictiunea, Jennifer Cody Epstein aduce in fata publicului cititor personalitatea unei artiste mai degraba necunoscute, chiar si in cercurile intelectuale occidentale, procedând oarecum asemanator cu David Bolling, cel care, in romanul sau (istoric) „Guernica“ recompunea perioada zbuciumata din viata lui Pablo Picasso, când acesta a creat celebra pictura murala cu acelasi nume. Si incercând sa se foloseasca ea insasi de procedeele picturii (post)impresioniste de care era atrasa Pan Yuliang, autoarea evidentiaza cu gratie calitatile artistice ale protagonistei sale: imbinarea sensibilitatii specific orientale cu tehnicile moderne ale picturii europene, utilizarea, de catre aceasta, a unor metode preluate din caligrafia chineza, precum si capacitatea de a transmite, chiar si prin intermediul celor mai senzuale tablouri, un inconfundabil sentiment al melancoliei si al unei infinite nostalgii dupa meleagurile natale. „Pictorita din Shanghai“ se dovedeste, astfel, a fi un roman de debut convingator, care rezista la lectura, chiar si in ciuda unor ezitari sau a unor nesigurante narative inerente inceputului. Si care promite mult(e) pentru anii ce vor urma – cerând, deopotriva, mult de la autoarea sa.