Festivalul International de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova
Cu optzeci si cinci de ani in urma, Regele Ferdinand asista la inaugurarea postului national de radio pus in functiune, la inceputul secolului XX, de un grup de vizionari entuziasti. Organizata de Radio România, sub auspiciile aniversarii a optzeci si cinci de ani de la primul semnal emis in eter de Radio România, prima editie a Festivalului International de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova s-a desfasurat sub inaltul patronaj al Altetei Sale Regale Principesa Mostenitoare Margareta a României. Alocutiunea de deschidere a fost rostita de Alteta Sa Regala Principele Radu Duda.
Acelasi entuziasm de inceput de drum a colorat eforturile organizatorilor, caci telul festivalului a fost sa promoveze nimic altceva decât inovatia in teatrul radiofonic. Noile mijloace tehnice au lasat cale libera unor schimbari fundamentale in modul de a face teatru pe calea undelor. Care este riscul de a lasa in urma formulele consacrate si de a pasi catre o experienta sonora inovatoare? Acestea au fost provocarile la care au raspuns numerosii participanti straini si români, autori ai unor productii radiofonice revolutionare din intreaga lume, respectiv douazeci si sapte de companii din douazeci si doua de tari. S-a ascultat teatru in toate limbile pamântului, productiile venind de pe batrânul continent, dar si din Argentina, Iran sau Vietnam. Salile de conferinta ale Hotelului Continental, unde au avut loc auditiile, au rasunat de efecte sonore, dar si de dezbateri aprinse la sfârsitul fiecarei zile. Profesionistii au discutat frenetic noile tendinte din aceasta arta aflata intr-o continua schimbare.
Ar trebui sa se simta radioul in pericol când in ceafa ii sufla, zi de zi, social media? Aceasta a fost una dintre problemele abordate la deschidere. Oficialitatile s-au aratat, insa, optimiste. Ovidiu Miculescu, presedintele Radio România, considera ca „viitorul radioului depinde de capacitatea profesionistilor de a se reinventa si de a-si adapta discursul la cererile ascultatorilor din noua generatie“. Argumentele sunt evidente: „Internetul a devenit un loc comun, un loc in care orice este posibil, un loc extrem de mobil, un loc fara bariere. Acolo se discuta orice, in orice moment. Radioul incepe sa se sprijine tot mai mult pe ceea ce se cheama online, acesta fiind atributul celor tineri si foarte tineri. Teatrul radiofonic nu are decât de câstigat cu aceasta dezvoltare in online si cu expunerea in zona de social media“. Un alt invitat opina ca „social media nu reprezinta un pericol pentru teatrul radiofonic, ci dimpotriva, o foarte buna oportunitate de dezvoltare. Radioul a luat nastere demult si a reusit sa se adapteze totdeauna. Când a aparut televiziunea, s-a spus ca o sa distruga radioul. Radioul este tot timpul supus concurentei facute de mass media si de noile tehnologii, de social media, dar are un atu major. Incercati sa va barbieriti facând altceva, uitându-va la televizor sau navigând pe internet. Veti constata ca nu puteti, asa cum o faceti daca ascultati radioul“. Concluzia a fost ca social media imping spre noutate radioul, mai ales radiourile publice, care au cea mai mare forta.
Revenind la Festivalul International de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, Nils Heyerdahl, presedintele juriului, a tinut sa mentioneze: „Inaugurând un nou festival, Radio România da un semnal ca teatrul radiofonic are un rol important in societatea noastra de azi, in care divertismentul joaca un rol dominant. Este important sa ne intâlnim, sa ascultam ceea ce au de spus celelalte tari, sa impartasim idei si reflectii, sa incercam sa atragem nu numai publicul vechi, ci si ascultatori noi pentru aceasta arta emotionanta“.
Festivalul s-a incheiat cu reprezentatia „Ce stie orasul“, de la Teatrul de Comedie, pe un scenariu de Mihai Lungeanu, dupa textul „Ce stia satul“ de Ion Valjan, primul spectacol difuzat de Teatrul National Radiofonic, in 1929, in care jucau Maria Filotti si Romald Bulfinski.
Cine este juriul?
Pâna la inchidere, insa, juriul a avut de audiat cam opt ore pe zi de productii de teatru radiofonic. A facut-o cu seriozitate si disciplina sub conducerea lui Nils Heyerdahl, presedintele Academiei Norvegiene pentru Limba si Literatura. Jurnalist si redactor, Nils Heyerdahl a studiat filosofia si literaturile engleza si franceza, obtinând un master in istoria ideilor. Inainte de a incepe sa produca emisiuni de radio si documentare pe teme stiintifice si culturale, a predat filosofia Evului Mediu si a Renasterii si a tradus filosofie din latina in norvegiana. In 1990 a devenit directorul Departamentului de Documentar, apoi, in 1992 al Departamentului de Teatru Radiofonic. Nils Heyerdahl a fost si presedintele Institutului de Film din Norvegia.
Acesta a fost secondat de Alison Hindell, redactor-sef al Departamentului Teatru al BBC, regizoare a peste 270 de piese. Alison Hindell conduce unul dintre cele mai mari departamente de teatru radiofonic din lume, semnând peste patru sute de ore de teatru. Inainte de a intra la BBC, regizoarea a lucrat la Royal Shakespeare Company. Alaturi de ea s-a aflat in juriu si croatul Ljubo Pauzin, absolvent de limba si literatura engleza, care a lucrat pentru postul de radio croat din 1975. Autor dramatic, Ljubo Pauzin a publicat, pe lânga teatru, cinci volume de poezii si un roman. Din 2002 conduce Festivalul International de Teatru Radiofonic si Documentar Prix Marulic.
Partea româneasca a juriului a fost formata de regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului „Bulandra“ si presedintele Uniunii Teatrelor din Europa in perioada 2006-2011, care nu mai are nevoie de nici o prezentare, si de Ilinca Stihi, una dintre initiatoarele Festivalului Grand Prix Nova de la Bucuresti. Productia sa din 2010, „Maldoror“, dupa un scenariu scris de ea insasi, plecând de la opera lui Lautrémont, a obtinut Prix Ex Aequo la Festivalul de Teatru Radiofonic pentru Copii si Tineret de la Bratislava si locul al doilea la Prix Marulic. Un an mai târziu, spectacolul „Argentina“ a fost laureat cu Prix Marulic si cu Premios Ondas al Festivalului International de Radio si Televiziune Premios Ondas din Barcelona si cu Marele Premiu al Festivalului International de Radio de la New York. Anul acesta, Ilinca Stihi a obtinut Premiul UNITER pentru cea mai buna piesa radiofonica, Medalia de bronz la Festivalul International de Radio de la New York si locul al treilea la Prix Marulic pentru spectacolul „Suzanna“, inspirat de operele lui Werner Herzog si Novalis.
„Dinamism, indrazneala, calitatea de a soca“
Ilinca Stihi in dialog cu Cristina Rusiecki
Cristina Rusiecki: Ati trecut de la laureata pe podium, la multe evenimente internationale de gen, la organizatoare de festival.
Ilinca Stihi: Am avut bucuria sa facem o echipa frumoasa in cadrul redactiei „Teatru“, alaturi de redactorul-sef, Attila Vizauer, si de colegul meu, Mihnea Chelaru. Am reusit sa molipsim cu entuziasmul nostru forurile institutiei, astfel incât sa putem realiza pentru prima oara in România un festival international de teatru radiofonic, si nu oricum, ci axat pe tot ceea ce inseamna nou, altfel, in miscarea radiofonica a intregii lumi.
C.R.: In spectacolele dumneavoastra, prin ce se manifesta acest nou?
I.S.: Nu pot sa spun ca am cautat vreodata noul. Am incercat sa ma exprim in felul in care am crezut eu ca dialoghez cel mai bine cu mine insami. Am incercat sa gasim formule care sa serveasca cel mai bine acestui scop, de la iesirea din studiouri in spatii neconventionale, pentru a nu inregistra ca la teatrul radiofonic, ci ca la film, pâna la a lucra altfel cu actorii, incercând sa beneficiez de experienta lor cinematografica. Si, poate nu in ultimul rând, cu subiectele pe care le-am abordat, care sunt mult mai aproape de societatea in care traim. Evident, temele sunt nemuritoare, dar nu totdeauna ai nevoie de pelicula aceasta culturala, care sa fie un filtru intre tine si ceea ce vrei cu adevarat sa spui.
C.R.: Am inteles ca aventura de anul trecut se continua acum printr-un workshop, „Rebecca File“.
I.S.: Este un workshop in câtiva pasi, pe care il gazduim Mihnea Chelaru, Madalin Cristescu si cu mine, toti trei sub patronajul doamnei Ioana Ieronim care a acceptat sa fie acea personalitate care imbina experienta de scriitor si poet cu cea de radio. Workshop-ul se vrea o aventura impreuna cu toti participantii: pornim de la o piesa de teatru scurt, de treisprezece minute, „Rebecca“, si vedem catre ce ne conduce imaginatia dupa simpla auditie. Apoi vizionam un film care va propune o varianta in ceea ce pentru noi a insemnat vizualizarea acestei piese de teatru radiofonic. Procesul insusi a fost foarte interesant pentru ca am lucrat toti trei si am descoperit ca fiecare avea scenariul sau, propriul decupaj filmic despre „Rebecca“. Si din start a pornit ca o forma de negociere intre doua viziuni. Sper ca, in momentul in care ne intâlnim cu cei din strainatate, o sa avem o si mai mare bogatie de viziuni si o sa constatam ca libertatea pe care ti-o ofera sunetul este de nepretuit. Si nici nu stiu cât iti doresti sa o ingradesti cu limitele imaginii vizuale.
C.R.: Pastreaza vreo legatura cu instalatia de anul trecut?
I.S.: Este continuarea aventurii noastre de anul trecut, pentru ca mi se pare interesant sa provoci radioul sa comunice cu diverse arte si sa se exprime in spatii culturale diverse. Este si o forma de a-l apropia mai mult de iubitorul de arta si de cultura, de omul de pe strada. Si, in acelasi timp, de a-l colora in diverse nuante.
C.R.: Vi se pare ofertant sa aveti atâtia colegi din strainatate aici?
I.S.: Este minunat. Ma bucur enorm ca sunt aici pentru ca cei mai multi dintre ei sunt deja personalitati in domeniu. Il avem pe Dmitry Nicolaiev, care numai ce s-a intors acum trei zile cu Marele Premiu de la Prix Italia. Printre noi sunt si alti creatori de radio foarte cunoscuti care au venit cu atâta deschidere si entuziasm, incât discutiile noastre dupa auditii riscau sa nu se mai termine. Ceea ce ne bucura foarte tare.
C.R.: Ati facut si selectia spectacolelor. A fost grea? Care au fost criteriile?
I.S.: Am incercat sa lasam loc cât mai multor titluri pentru ca ne-am dorit diversitate. Criteriul esential a fost inovatia, adica tema festivalului: sa existe ceva fresh, ceva altfel.
C.R.: Faceti parte din juriu. Ce veti premia? Aveti o idee cât de mica?
I.S.: In nici un caz. Suntem foarte diferiti. Daca dl Nils Heyerdahl este o personalitate clasica si conservatoare, Ljubo Pauzin este un boem, de fapt e poet, creator de documentare si director de festival al boemiei radiofonice de pe frumoasa insula Marulic. Alaturi de ei se afla Alison Hindell de la BBC, care vine cu o combinatie de experienta, dar si de indrazneala. Iar pe Alexandru Darie il stim cu totii, e un regizor pe care nu putem sa-l banuim de conservatorism. Deci eu cred ca va câstiga cel mai bun. Productia care va intruni cele mai multe calitati va fi laureata festivalului. Nu este un juriu care sa incline spre o directie sau alta. Este mult prea diferit ca sa nu lase sa se exprime cel care are un cuvânt de spus.
C.R.: Care ar fi calitatile, dupa dumneavoastra, pe care ar trebui sa le intruneasca aceasta productie laureata?
I.S.: Dinamism, indrazneala, calitatea de a soca si performanta in domeniul pe care il slujim cu totii, si anume arta sunetului.
C.R.: Cum anume se petrece jurizarea unor piese pe care le ascultati in toate limbile pamântului? Nu e dificil?
I.S.: Avem un script bilingv pe care il citim pe masura ce piesa curge. In el se afla indicatiile de sunet care te ajuta sa te orientezi. In functie de ele, iti dai seama in ce masura esti sau nu impreuna cu piesa.
C.R.: Bun, dar nu e greu de facut o judecata de valoare pentru o piesa pe care o ascultati, de exemplu, in limba vietnameza?
I.S.: Nu, sunetul te ghideaza. Incet-incet, intri in conventie si nici nu mai realizezi ca citesti. Auditia te fura in cazul in care spectacolul este bine facut.
Daca este mai nefericit, intr-adevar, simti fiecare virgula pe care o parcurgi. Dar cred ca acest tip de ariditate apartine oricarei competitii care, vrei, nu vrei, aduna foarte mult material pe care trebuie sa-l digeri intr-un timp limitat. Si atunci cu atât mai mult simti punctele slabe. De aceea e si greu sa fii foarte bun intr-o competitie de genul acesta.
„Suntem artisti si trebuie sa cautam mereu noul“
Attila Vizauer in dialog cu Cristina Rusiecki
Cristina Rusiecki: Daca inteleg bine, Festivalul International de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova cauta modalitati noi de expresie.
Attila Vizauer: Da, noi in tot ceea ce priveste spectacolul radiofonic, pornind de la text. Exista atâtea formule noi in dramaturgie, de ce nu ar fi si unele pentru teatrul radiofonic, de la conceptie regizorala la felul in care se povesteste ascultatorului? Este vorba de noutate in ceea ce priveste realizarea spectacolului, modul in care se fac inregistrarile si modul in care acestea se prelucreaza. Si felul – care tine tot de conceptia regizorala –, in care actorii interpreteaza. O traditie a teatrului radiofonic imparte acest tip de spectacol in doua categorii mari: una foarte inrudita cu teatrul de scena, in care jocul actorului este la fel ca pe scena – o caracteristica in special a scolii est-europene, impregnate de scoala stanislavskiana, care in radio transpare foarte puternic. A doua, scoala occidentala de teatru radiofonic, este influentata de cinematografie: taieturile de montaj, felul in care actorii interpreteaza sunt cele specifice filmului, ca si viteza in care se transmit replica, informatia, modul in care se construieste emotia intr-un ritm mult mai alert in diferite scene si cadre, ca intr-un decupaj regizoral de film, incât aproape ca nici nu mai putem spune Actul I, Scena 1. Acesta ar fi modul traditional. In ultimul timp, teatrul radiofonic a inceput sa-si gaseasca un limbaj propriu, care porneste de la o poveste, dar se poate dezvolta ca eseu, lucrare muzicala, neavând neaparat numai muzica, ci efecte sonore, elemente de voce, de replica. Toate se constituie treptat intr-un intreg pe care receptorul il asambleaza pentru ca printr-un parcurs al emotiilor sa ajunga la acea emotie estetica absolut necesara oricarei arte.
C.R.: Iar ansamblul acesta dicteaza o dramaturgie specifica pentru radio.
A.V.: Absolut necesara. Orice text, indiferent daca este teatru, roman sau schita, in afara de a fi dramatizat (a dramatiza inseamna a-i da forma teatrala, pentru scena), trebuie adaptat radiofonic. Cel ce construieste spectacolul trebuie sa tina seama de faptul ca ascultatorul nu vede. Acesta creeaza imagini in urma replicilor, in urma atmosferei care i se induce prin sunet, deci trebuie sa stie foarte clar cine cu cine vorbeste, in ce situatie si in ce spatiu se afla. E nevoie de precizie când se construieste mesajul. Cel ce face adaptarea trebuie sa tina seama ca modul de receptare este altul decât cel vizual. Un exemplu extraordinar ar fi Samuel Beckett. Exista numeroase piese ale sale scrise pentru radio. El a fost unul dintre marii dramaturgi ai secolului trecut care au stiut sa scrie, cu un rafinament special, pentru radio. Exemplul lui poate fi regasit in multe alte scenarii radiofonice. Nu vorbesc despre piese de teatru, ci despre scenarii care sunt special dedicate acestei arte.
C.R.: In România exista dramaturgi speciali pentru radio sau regizorii isi fac singuri adaptarile?
A.V.: De cele mai multe ori, regizorii isi fac singuri adaptarile radiofonice. Abordeaza un text si il reconstruiesc, il dramatizeaza, daca este cazul. Exista si situatii in care regizorii sunt si scenaristi, iar unul dintre aceste cazuri de mare succes international, dupa cum stim deja cu totii, este Ilinca Stihi. Ea isi scrie textele pentru radio, ea le regizeaza si o face cu mare succes.
C.R.: Ca director al departamentului de teatru radiofonic, care sunt directiile pe care incercati sa le induceti acestui departament?
A.V.: Ne propunem sa cream spectacole importante de teatru radiofonic dupa texte mari ale dramaturgiei clasice, pentru ca nu se poate ca in repertoriul teatrului radiofonic sa lipseasca variante cu actorii secolului XXI dupa Cehov, Caragiale, Shakespeare si alte nume importante. Este foarte important, de asemenea, sa sustinem dramaturgia contemporana, atât cea româneasca, dar si cea straina, pentru ca este limbajul nostru, al celor de astazi. Iar in momentul in care dramaturgii se exprima in limbajul lor, cu texte dramatice pentru scena, noi incercam sa le dam varianta radiofonica. Numarul de premiere de acest fel are o pondere foarte mare. O alta directie importanta este teatrul pentru copii. Teatrul National Radiofonic pentru copii aduce, in clipa aceasta, cel mai mare numar de ascultatori, dupa emisiunile de stiri si jurnalele de la ora 7 din prim-time. Este formidabil, pentru ca audienta se face pe un esantion cu vârste de la saptesprezece ani pâna la saptezeci-optzeci de ani. Numarul ascultatorilor este foarte mare, in ciuda faptului ca in acest esantion nu exista copii. Ce sa mai spunem despre faptul ca pe lânga ei mai exista, evident, si copiii?
C.R.: Pot sa intaresc si eu: am intâlnit un sofer de taxi care asculta teatru pentru copii si mi-a marturisit ca este un fidel al genului. Dar v-am intrerupt…
A.V.: Spuneam despre clasici, despre dramaturgia contemporana, despre teatrul radiofonic pentru copii si spun in continuare despre spectacolele-document, despre cele care pornesc de la biografii ale marilor personalitati literare, culturale, istorice. Ele devin totdeauna subiectul unor scenarii foarte interesante, gustate si cautate de public. Urmatoarea directie este – dovada si organizarea acestui festival international –, experimentul, cautarea noului tip de limbaj. S-ar putea ca de multe ori sa nu avem o reactie prea prietenoasa in ceea ce priveste receptarea acestui tip de spectacol. Exista reactia „hai, domnule, eu vreau sa-i aud pe Toma Caragiu, pe Stefan Mihailescu-Braila“. Evident, jos palaria! Ei nu vor disparea niciodata din repertoriul teatrului radiofonic, dar inovatiile sunt obligatorii, pentru ca suntem artisti si trebuie sa cautam mereu noul.
C.R.: Credeti ca festivalul acesta va avea consecinte in productia nationala de teatru radiofonic?
A.V.: Important este faptul ca se organizeaza la noi un festival international de teatru radiofonic. Prima consecinta la care ne-am gândit este faptul ca atentionam publicul ca teatrul radiofonic exista. Adica ii reconfirmam existenta. Mai mult decât atât, este cel ce incearca sa provoace spre un alt fel de a comunica, nu numai in ceea ce priveste modul in care se construieste spectacolul, ci si cel in care provoaca receptarea. Gânditi-va ca acum in presa se scrie despre Festivalul International de Teatru Radiofonic. Asa ca teatrul radiofonic atrage atentia, dovada fiind si oamenii care vin, intreaba, se bucura de el. Apoi, mai exista o etapa in ceea ce priveste productia. Exista multe festivaluri internationale importante unde sunt invitati participanti din toata lumea. Producatorii din Societatea Româna de Radiodifuziune pot merge la câte un festival cu un reprezentant, maxim doi. De data aceasta, a venit festivalul aici, la Bucuresti si noi toti putem fi prezenti si ne putem bucura. Putem sa invatam, sa ne notam, sa vedem ce avem de facut mai departe.
C.R: Ati fost in echipa de selectie a spectacolelor participante. Care au fost criteriile dupa care le-ati selectionat pe unele si le-ati respins pe altele?
A.V.: La preselectie exista niste criterii standard in ceea ce priveste calitatea sonora, modul contemporan de a comunica publicului. De asemenea, inovatia, pentru ca ea este tema festivalului. In momentul in care totul este previzibil, este deja old-fashioned, nu e cazul ca productia sa intre in festival. Nu spun ca nu poate fi un spectacol placut, dar in momentul in care te prezinti la un festival trebuie sa provoci cu ceva si sa demonstrezi ca raspunzi la tema. Nu au ramas spectacolele despre care am considerat ca ar crea momente de ridicol in fata juriului si a participantilor de calitatea celor care se afla acum la Bucuresti. Oricum, cazurile acestea au fost foarte putine, accidentale.
Nivelul calitatii spectacolelor din festival este foarte inalt. Dezbaterile care au loc dupa auditii o dovedesc si confirma ca am facut o alegere buna. Un festival este o competitie intre cei mai buni, dar, dincolo de acest lucru, e o intâlnire intre profesionisti sau intre profesionisti si iubitorii de teatru radiofonic, unde se schimba idei, se creeaza viziunea unui potential nou spectacol radiofonic.