Atitudinea conservatoare devenise o piedică a dezvoltării sociale și a adaptării umane la noile condiții de mediu. Cu inerente excese și elemente exotice, cu unele expresii pur-anarhiste, cu stângismul implicit în Vest și „imperialismul” necesar în Europa de Est, mișcările tinerilor au fost unele de refondare culturală și politică în perioada postmodernă, în condițiile în care așezământul cultural și politic era captiv în cutume, idei și tehnici pe care le cultiva a-critic, doar în virtutea tradiției și a obișnuințelor. În ansamblul lor, dincolo de particularitățile date de specificul fiecărui stat, contraculturile, așa cum au fost ele denumite în Vest, sau revoluția culturală, așa cum s-a numit în Orientul Extrem, au atras atenția asupra unui nou tip de fractură socială, cea generațională, precum și asupra faptului că, în ansamblul societal, cultura (formele sale) are rolul primordial, ea fiind cea pe care se fondează atât capitalul, cât și așezămintele politice și culturale.
Autor: Nicu IlieApărut în nr. 592