„Un Razboi al Mintii“, o provocare strategica

Coordonatorul volumului „Un razboi al mintii. Intelligence, servicii de informatii si cunoastere strategica in secolul XXI“, George Cristian Maior, a caracterizat cu modestie aceasta carte drept o „colectie de eseuri“. In fapt, volumul este mult mai mult: de la un compendiu de analiza a tendintelor actuale in domeniul informatiilor, de la o trecere in revista a problematicii serviciilor secrete in democratiile contemporane si pana la o radiografie precisa a amenintarilor si vulnerabilitatilor cu care se confrunta statele si societatile in perioada globalizarii.

Daca incercam insa sa deslusim ce este aceasta carte, va trebui in mod obligatoriu sa ne referim la doua modalitati de abordare: prima se refera la sfera valorilor si a semnificatiilor in planul actiunii sociale, a doua, la interpretarea hermeneutica, adica descifrarea mesajelor transmise de autori in capitolele acestui volum colectiv.
Asadar, dintr-o prima perspectiva, este evident ca ne aflam in fata unei lucrari care este mai mult decat o crestomatie, un argument in acest sens fiind faptul ca ceea ce uneste articolele transcende cercurile concentrice ale tematicii intelligence-ului, consistenta interna a volumului datorandu-se selectiei atente a autorilor si modului in care a fost stabilita succesiunea si inlantuirea conceptuala a capitolelor.
Planul axiologic al lucrarii este dat de felul in care a fost initiat acest proiect si aici meritul apartine in mod incontestabil coordonatorului acestuia. Domnia sa are meritul de a fi alaturat perspective diverse asupra securitatii nationale si serviciilor de informatii, de a fi ales atat analize strategice asupra politicii Romaniei, cat si evaluari cu privire la razboiul cognitiv, transformarea intelligence-ului contemporan si nu in ultimul rand, analize ale despartirii de trecut, de fosta Securitate, dar si asupra modului in care serviciile de informatii au contribuit la aderarea tarii noastre la NATO.
Sunt cateva alaturari emblematice in acest proiect de „razboi al mintii“: un neiertator expert in istoria recenta, Stejarel Olaru, critic al serviciilor de informatii, a fost invitat sa-si prezinte punctul de vedere, oricat de incomod ar fi acesta; au raspuns cu entuziasm universitari de talia lui Vasile Sebastian Dancu, precum si demnitari care au facut istorie, precum Ioan Mircea Pascu, experti romani activand in exigenta lume academica americana precum Florina Cristiana Matei; adaugam numele unor tineri specialisti ai serviciilor de informatii atat din zona operativa, cat si din cea analitica.
Tot acest mozaic construieste o imagine complicata pe parcursul cartii care, la sfarsitul lecturii, il va incanta pe cititor atunci cand, asezand ultima  piesa a puzzle-ului, va avea revelatia unei lumi care nu seamana nici cu filmele hollywoodiene, nici cu peroratiile imunde ale unor personaje ce se straduiesc sa traiasca in trecut obosindu-ne cu prezenta lor mediatica zilnica.
Este un tablou al cunoasterii, al cercetarii migaloase, metodice apropiata de cultura institutelor de cercetare, al unui laborator in care tineri entuziasti lucreaza cu onestitate pentru ceea ce un guru al intelligence-ului, David Steel, numea Smart Nation.
Dincolo de dimensiunea sa valorica, cartea are, incontestabil, valente din sfera actiunii sociale, pentru ca nu ne aflam doar in fata unui documentar, al unui inventar al gandirii strategice sau al unor indraznete tatonari ale unei teorii generale de intelligence. Lucrarea va consolida un proces inceput recent, de constituire la nivelul societatii romanesti a unei comunitati de experti conectate la reteaua internationala de profil. Intelligence-ul romanesc trebuie sa fie parte a intelligence-ului lumii libere, iar pentru aceasta nu este nevoie numai de vointa politica, de declaratii de buna intentie, este nevoie de competenta profesionala sistemica.
Un sociolog francez, Alain Touraine, descria dinamica din acest registru ca fiind un model al actiunii sociale integratoare, adica acele activitati prin care un sistem social isi asigura echilibrul. Astazi, crearea unei comunitati a expertilor in intelligence, cu o dezbatere vie, continua, dublata de conectarea serviciilor de informatii la output-ul sau stiintific reprezinta o necesitate raportandu-ne la interesele de securitate ale Romaniei.
Nu vom proceda la o descriere a fiecarui articol in parte, lasand cititorului libertatea de a gasi propriile intelesuri. Sunt insa cateva provocari pe care le trecem in revista pentru a demonstra de la bun inceput ca nu ne aflam in fata unor solutii sau retete servite de specialisti, ci in fata unor intrebari carora trebuie sa le gasim raspunsuri. Impreuna.
Cadrul general al dezbaterilor este conturat, in primul capitol „Cunoasterea strategica in era globalizarii“, apartinand lui George Cristian Maior, care face un excurs magistral intre clasic si modern in ceea ce reprezinta intelligence-ul, de la Sherman Kent, parintele acestei discipline – cu invatamintele sale privind rolul cunoasterii in realizarea prosperitatii si securitatii nationale, la Peter Gill – cu fina sa nuantare intre abordarea ontologica si cea epistemologica a intelligence-ului contemporan. Iar intre acestia, multi altii, poate tot ceea ce este esential in materie.
Dar autorul nu se multumeste sa ne relateze teorii si evolutii epistemologice privind istoria recenta a dinamicii geostrategice. Profesionistii, fie ei ofiteri ai serviciilor, beneficiari ai informatiilor sau specialisti civili, vor surprinde intreaga valoare a analizei pe care o face asupra colectorului si analistului informatiei, respectiv producatorului si beneficiarului intelligence-ului. Este acolo un avertisment subtil privind neajunsurile generate de mentinerea faliei intre aceste entitati. Utilizand frumoasa metafora a oglinzilor din poezia lui T.S. Eliot privind depasirea contingentului, trecerea dincolo de imaginea reflectata a sinelui, George Cristian Maior militeaza pentru un alt fel de profesionalizare, dorindu-si: „ofiteri operativi care sa dispuna de capacitati analitice, pentru a decela «multiplele imagini ale oglinzilor»“.
In urmatorul capitol, „Serviciile romane de informatii in secolul XXI“, plecand de la realitatea ca, atunci cand factorul de decizie este aplecat spre viitor, schiteaza implicit natura serviciilor, misiunea lor si declanseaza mutatii structurale si actionale, Florian Coldea traduce aceasta axioma cu finetea practicianului al carui crez este binomul dintre un anume low profile si verticalitatea de a nu spune decidentului ceea ce vrea sa auda, ci ceea ce anume trebuie sa auda, remarcand ca beneficiarii intelligence-ului sunt „nu de putine ori, insuficient familiarizati cu exigentele privind protectia surselor si a metodelor serviciilor de informatii“.
Interesanta este evaluarea pe care domnia sa o face asupra anacronismelor Razboiului Rece, sesizand ca riscurile si amenintarile care ne pandesc astazi trebuie sa le cautam mai degraba in sfera protejarii infrastructurilor critice, in competitia pentru resurse vitale – energie, apa, hrana. Autorul iese din paradigma secretului, fara a-i neglija perenitatea si valoarea („o sursa infiltrata in Al-Qaeda e mai valoroasa decat un satelit de milioane de dolari“), indreptandu-se insa spre viitor: diferenta pe care o face tehnologia, valoarea extraordinara a surselor deschise (Open Sources Intelligence), constientizarea relativitatii predictiilor determinata de multitudinea de informatii si de raspunsuri pe care le pot oferi serviciile de informatii.
In ultimul capitol, atrage atentia articolul doamnei Florina Cristiana Matei, care ne reaminteste dilemele etice transformate inevitabil in controversate dispute juridice, privind echilibrul dintre securitate si libertate, conexand, indirect, imperativul profesionalizarii sistemelor de intelligence, parte nu numai a succesului acestora ci si a integrarii lor in ansamblul institutiilor democratice ale statului. De altfel, domnul George Cristian Maior anticipase aceasta perspectiva in debutul lucrarii, declarand fara echivoc ca „gestionarea securitatii nu mai este un bun sau un produs al statului, ci in mod egal al statului si cetateanului“.
Cristiana Matei surprinde, totodata, un aspect caruia putini outsideri, cum se autodefineste, ii inteleg sensul si mai ales miza: feedback-ul factorilor de decizie, denumindu-i pe cei din urma alpha si omega – alpha pentru ca ei pornesc ciclul de intelligence si omega pentru ca ei il incheie, agentiile de securitate nefiind altceva decat unul dintre contributorii, advisori in luarea deciziei, alaturi de celelalte institutii abilitate.
Intre realismul domnului Florian Coldea si dilemele etice ale doamnei Florina Cristiana Matei, intre specialist si „profan“, este, intr-adevar, emblematic sa regasim, mai mult sau mai putin direct, aceeasi idee: daca reformarea intelligence-ului romanesc are o cheie, cu siguranta ca aceea este relatia dintre beneficiarii informatiei si producatorii acesteia.
Autorii mentionati sunt doar cativa din contributorii inclusi in volum, carora li se alatura multi alti specialisti, profesori universitari, analisti din cadrul Serviciului Roman de Informatii sau personalitati care au avut un rol important in trasarea politicii de securitate a Romaniei in ultimul deceniu.
Poate ca aceasta carte ar fi trebuit incheiata cu o fraza din primele pagini, apartinand domnului George Cristian Maior, in fapt, o promisiune pentru o noua scriere pe care o asteptam de la domnia sa: „…politica fara cunoastere este asemenea unui razboi fara strategie, iar cunoasterea fara politica este o strategie fara razboinici“.