Cele doua montari din debutul editiei bucurestene a Festivalului International „Shakespeare“ organizat de Fundatia Shakespeare, ArCuB si Teatrul National „Marin Sorescu“ au rasturnat paradigma shakespeareana cu susul in jos. Daca rusul Nikolay Kolyada l-a epurat pe „Hamlet“ de orice bruma de metafizica, aducand pe scena o lume primitiva, niste pitecantropi indragostiti de putere si dedati exclusiv poftelor, Korsunovas nu s-a lasat mai prejos in inventivitate scenica. Ba chiar, am putea spune, s-a plasat inimaginabil de sus.
„Hamlet“ si scabrosul universal
Despre ce aristocratie a spiritului unsa de bunul Dumnezeu si blagoslovita ingaduitor de stramosii din lumea de dincolo mai poate fi vorba in postcomunismul slehtei de mitocani proaspat imbogatiti, a DVD-urilor porno, a invaziei de sex, masaj erotic si gesturi fara perdea de pe la toate televiziunile? Spectacolul lui Kolyada este un „Hamlet“ suta la suta inversat, care vireaza din registrul nobil in pura estetica a uratului, murdarului si licentiosului. Cum in zilele noastre statutul de unicat s-a dus pe apa sambetei, fiecare lucrusor de pe scena face parte dintr-o serie: a papusilor spanzurate cu limba scoasa, a galetilor, a dopurilor folosite in multiple feluri sau a Giocondelor depuse pe scena rand pe rand. Miscari recurente, caricaturale, obscene si primitive, care aduc a Africa mama, coloreaza picant intregul spectacol. Corul format din intreaga trupa imbracata in pantaloni si pe deasupra cu fuste scurte constituie pedala principala in grotescul spectacolului. Fiecare membru al sau va participa la copulatia generalizata, la dansul copitelor de porc sau isi va plimba incolo si incoace propria galeata. Prezenta aproape in fiecare scena, trupa e principala responsabila de simfonia terfelelii valorilor inalte.
Cu zgarda de gat, toate personajele arata ca niste animale in cusca dintr-o gradina zoo universala. Categoriile inalte au disparut, binele, frumosul si adevarul sunt acum pretext pentru o balaceala morala atroce. Montarea lui Kolyada pulseaza de viata in toate fibrele. In primul rand, datorita ritmului indracit construit printr-o miscare cvasipermanenta, prin pasi, batai din zgarda sau cadenta sacadata a muzicii vesele de balci. Cazute complet din registrul nobil intr-unul scabros, personajele fac ca uratenia sa para infinita in aceasta noua „oglinda a vremurilor noastre“.
O comedie nostima, „Romeo si Julieta“
In mai putin de o luna, iubitorii de teatru din Romania au avut sansa sa vada patru spectacole ale faimosului si ultrapremiatului regizor lituanian, Oskaras Korsunovas. Dupa ce Festivalul Reflex 2 de la Sf. Gheorghe a invitat Hamlet si un magistral „Azilul de noapte“, Festivalul „Shakespeare“ a prilejuit intalnirea publicului craiovean si bucurestean cu „Romeo si Julieta“, in timp ce Festivalul „Stefan Iordache“, organizat de Teatrul din Caracal, cu „Maestrul si Margareta“. Si stiti ce e uimitor? Ca nici unul dintre spectacole nu seamana cu celalalt. De data aceasta obiectivul va fi pe „Romeo si Julieta“.
Cum sa pliezi pe sensibilitatea publicului de azi si sa faci credibil prezentul scenic intr-o tragedie cunoscuta de cand lumea si pamantul? Simplu: pe de o parte, o reduci la o trasatura general valabila in orice societate, discordia intre doua parti concurente din aceeasi breasla, aici brutaria sau pizzeria, ca sa fie mai in ton cu specificul italienesc al piesei. Pe de alta parte, virezi tragicul intr-un comic de tot hazul. Curat de tot hazul! Cum faci, totusi, sa nu tradezi poezia shakespeareana? Pastrand din toata tragedia doar magma poeziei ce se naste firesc in preajma oricarei dragoste. Cum eviti pericolul ca aceste trei dezvoltari sa se ramifice disonant in „Romeo si Julieta“? Prin intuitia de geniu si abilitatile de mare regizor ale lui Oskaras Korsunovas, printre care, la loc de cinste se numara schimbarea registrului cat ai zice peste. In plina comedie, insinuezi o muzica suava, plus ingenuitatea Julietei (Rasa Samuolyte), o maruntica roscata plina de verva si prezenta de scena, apoi inflacararea lui Romeo (Giedrius Savickas), chiar asa carunt cum e, care transporta pe loc publicul in dimensiunile shakespeareane eterate. Desi trecuti bine de varsta faimosilor indragostiti, in personajele lor proaspete si necoapte, cei doi actori construiesc tipologii perfecte. Julieta, in rochita saracacioasa de stamba si Romeo, trist ca un homeless care se vaita prin boscheti, castiga atentia si – de ce nu am recunoaste-o? –, produc emotia spectatorilor.
Cum improspatezi piesa? Simplu ca buna ziua cand poti sa scornesti atatea mijloace ca Oskaras Korsunovas. Cand nu te temi sa dilati un extratext kilometric, jucat in completa mutenie inainte de prima replica. Intr-un decor (Jurate Paulekaite) care desparte scena in doua sandramale cvasi-identice cu iz constructivist si un cenusiu industrial printre care se mai zareste ba un schelet, ba un capac de cosciug, actorii cu mutre si sepci de uvrieri se uita zadarat si fix, cateva minute bune, la public. Cand reactiile acestuia se nasc timid pentru ca imediat sa treaca intr-un crescendo vertiginos al ilaritatii, spectacolul poate sa inceapa. In decorul rapciugos, cu tingiri si clondire atarnate, cele doua familii belicoase isi umfla italieneste muschii (chiar daca din aluat) etalandu-i in dreapta si in stanga, y compris, cu toate aluziile posibile, in robustetea si vigoarea cocai produse. Care ia toate marimile si formele, inclusiv unele cu varf si indesat de licentioase. Toata problematica din „Romeo si Julieta“ va intra, in conceptia plastica a regizorului, in paradigma cocai. Lista invitatilor e scrisa pe aluat iar servitorii il rup bucatele ca sa o citeasca. Asta cand coca nu ia forma mastilor modelate la fata locului. Si seria exemplelor ar putea continua la nesfarsit. Dar piesa care da dinamism marcand toate momentele importante e un cazan imens care circula pe sine inainte si inapoi pe mijlocul scenei. Pe marginile lui va tresalta Julieta de involburare cand se naste dragostea, cu faina din el se vor mozoli pe fata personajele inainte sa treaca in lumea nalucilor. Ca intotdeauna, Korsunovas se pricepe sa creeze imagini extrem de puternice din elemente din cale afara de simple.
Disputa intre cele doua familii e potolita de un duce cam decrepit, mafiot in carne, oase si costum, acelasi interpret care il va juca si pe farmacistul comerciant de otravuri din final. Comicul e suculent, mai cu seama ca actorii par total cuprinsi de placerea jocului si a inventiei scenice. Artistii de la OKT (Teatrul Municipal din Vilnius) recurg la o sumedenie de detalii domestice, ca femeia care ii lipeste tingirea de cap unuia care tocmai s-a incaierat cu tabara adversa, ca sa nu faca cucui. Prin asemenea numeroase momente Oskaras Korsunovas aduce tragedia lui Shakespeare cu picioarele pe pamant. Paris (Dainius Gavenonis), un fel de Tipatescu de un comic fin, cand framanta coca pentru a-i arata lui Capulet ca e demn de fiica lui, cand la petrecere danseaza cu Julieta pe ritmuri latino, cu un remarcabil machism sau cand curata servil scamele de pe haina ducelui, se dovedeste irezistibil. Tatal Capulet (Vaidotas Martinaitis), cu grimase si o savuroasa scrobeala de structura, Doica (Egle Mikulionyte), un personaj de un haz copios, cu forta, inventivitate si delicioasa prezenta de scena, Benvolio (Tomas Zaibus) cam talamb sau Mercutio gay (Dainius Kazlauskas), gata sa profite de orice situatie, chiar si de duel, pentru a-si urma instinctul erotic, evident, spre disperarea si dezgustul lui Tybalt, duc comicul pana in panzele albe. Toti actorii par sa-si fi construit rolul milimetric, cu o placere nebuna de a juca. Cele enumerate pana acum sunt doar cateva dintre componentele care dau savoare montarii de la OKT. Plus zgomote de tren, fosgaiala, muzica de discoteca, dansul cu polonicele in mana si multe altele.
Decorul ramane fix, dar Korsunovas se joaca cu sunetul si luminile pentru a crea desfasurare. Si, sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului, regizorul inventeaza aproape tot timpul un plan doi al scenei in care se vad cele mai multe dintre personaje, in roluri filigranate, fie ca e petrecerea de la inceput si invitatii se zaresc in spate, fie ca e noaptea fiorilor si mainile tuturor freamata in fundal, in deschizatura dintre cele doua piese de decor. Simfonia de gesturi ale ansamblului se opreste doar pentru ca Romeo si Julieta sa-si marturiseasca dragostea pe varful constructiei – un balcon atat de simplu si de imaginativ –, iar poezia sa-si reintre in drepturi. Mai rar atatea planuri intretesute atat de armonios.
Autor: CRISTINA RUSIECKIApărut în nr. 374