În aceeași elegantă sală a primului edificiu teatral din Orientul Mijlociu (inaugurat în 1883), am urmărit premiera versiunii autohtone a musicalului Chicago, bazată pe creația lui John Kander & Fred Ebb și a celebrului coreograf Bob Fosse. Spectacolul re-creat de coreograful Aziz Azizov sub titulatura Broadway Express Show se bazează pe un ansamblu muzical-dansant exclusiv azer și pe traducerea libretului în limba rusă. Dar elementul de coeziune provine din redarea fidelă a orchestrațiilor specifice așa-numitei Jazz Age (botezată astfel de scriitorul F. Scott Fitzgerald), anticipând dominația big band-urilor de tip swing din anii 1930.
Alte formații azere demne de interes incluse în Festival au fost (în ordinea intrării în scenă): Afgan Rasul Trio, Afshin Alizadeh Quintet (în cadrul căruia evolua și saxofonistul Aydin Zeydullayev, câștigătorul ediției trecute a concursului debutanților), Duo-ul Tural Raphael & Sultan Huseyn. Elogii speciale merită percuționistul Tofiq Jabbarov și Bakuba Band (numele însuși trimite la afinitățile membrilor formației față de tezaurul afro-cubanez), care au susținut împreună electrizantul concert final al Festivalului.
Dar până la acel moment, au mai fost o serie de recitaluri, multicolore, diverse, atractive: puternicul grup suedez Music Music Music al saxofonistului Nils Berg; simpatica trupă de sorginte guineeză condusă de Sekou Kouyate − apreciat vocalist și mânuitor al harpei tradițional-africane kora; tânărul cvartet estonian purtând numele pianistei/vocalistei Kirke Karia; discretul duet alcătuit din vocalista luxemburghezo-britanică Claire Parsons și ghitaristul israelian Eran Har Even.
Saxofonistul norvegian Trygve Seim pare să fi atins o etapă superioară a creației sale, odată cu ciclul Helsinki Songs. În actualul său cvartet, liderul îi are ca parteneri pe pianistul estonian Kristjan Randalu, bateristul finlandez Markku Ounaskari și pe compatriotul Mats Eilertsen la contrabas. Companionii incurabilului romantic Seim manifestă certe afinități pentru tânguitoarele sale melopei modale, în care aparente invocări de zei nordici împrumută adeseori inflexiuni orientale. Totuși, față de lucrările începuturilor sale, protagonistul a operat o diminuare a caracterului imnic. Se simte că, în genere, membrii cvartetului conlucrează confortabil în cadrele baladelor de tip scandinav (popularizate de Jan Garbarek pe când Trygve abia se născuse). Tonalitățile elegiace preferate de Seim își află pendantul în participarea energetic-juvenilă a lui Randalu. Ideile pianistice ale acestuia sunt filtrate printr-o tehnică de tip clasic, amintind de contribuțiile neoimpresioniste ale lui Tõnu Naissoo la dezvoltarea remarcabilei școli estoniene de jazz. Aș zice că blondul muzician din Tallinn reușește să imprime solo-urilor sale o anume angularitate, oarecum neașteptată dar benefică în context. Lăudabil și aportul „secției ritmice” Eilertsen & Ounuskari − acesta din urmă reiterând, în ipostaze mai ponderate, ingeniozitatea bateristică a regretatului său compatriot Edward Vesala.
După cum mă așteptasem, una din revelațiile Festivalului a fost cvintetul Vietnam Jazz Glory Band. Nu necesarmente din punctul de vedere al contribuției sale strict muzicale, ci mai ales fiindcă întruchipează o certă voință de a branșa/sincroniza fascinanta cultură vietnameză la fascinantul fenomen periplanetar al jazzului. Liderul grupului este pianistul, compozitorul și profesorul Nguyen Tien Manh. El deține actualmente și funcția de conducător al Departamentului de Jazz al Academiei Naționale de Muzică a Vietnamului din Hanoi. A efectuat studii de specialitate la Academia de Muzică din Malmö, sub îndrumarea cunoscuților jazzmeni suedezi Hakan Rydin și Jan Lundgren. (Pe acesta din urmă avui onoarea să-l prezint pe scena Festivalului Ethno Jazz de la Chișinău, în trio-ul Mare Nostrum, alături de Paolo Fresu și Richard Galliano). Lundgren conduce dinamicul festival din atractiva urbe Ystad de pe coasta de sud a Suediei, și nu a ezitat să-l programeze pe pianistul vietanamez în cadrul ediției din 2019. Ca urmare a succesului înregistrat acolo, Manh fu invitat să susțină un recital pentru familia regală a Danemarcei!
În Rotunda Jazz Club din Baku acest „misionar al jazzului” din Vietnam a cântat împreună cu patru dintre foarte talentații săi studenți, apelând frecvent la unisoane în care utiliza melodica, sau la sonorități sintetizate electronic (cea mai frapantă fiind redarea timbului argintiu al celestei, amintind procedurile similare ale lui McCoy Tyner). Cel puțin pianistul Luong Viet Tu (student anul III) și saxofonistul Bui Hoang An (student anul II) − asemenea mentorului lor − depășesc simpla redare „curată” a elementelor de bază ale jazzului de tip modernist, manifestând o reală apetență pentru arta improvizației. Repertoriul e interpretat cu profesionalism, simț al nuanțelor și al diversității. Piesa introductivă îngemăna atât referințe la mugham-ul atât de familiar amfitrionilor, cât și la invocațiile quasi-imnice din celebra A Love Supreme a lui John Coltrane. Dicotomia teme tradiționale/spirit jazzistic a stat și la baza câtorva frumoase prelucrări de melodii din folclorul vietnamez. După cum mărturisea Nguyen Tien Manh publicului, însăși înființarea amintitului Departament de Jazz de la Hanoi, în 2013, are ca scop primordial diminuarea decalajelor ce separă Vietnamul de restul lumii în acest domeniu al muzicii, întârzieri datorate războaielor din secolul trecut. După cum au demonstrat cei cinci muzicieni, optimismul lui Manh referitor la resurecția jazzului în Vietnam are deja argumente concrete − pe lângă memorabilele realizări discografice, deja (re)cunoscute pe plan mondial, ale ghitaristului Nguyên Lê, ale vocalistei Huong Thanh, sau ale trompetistului Cuong Vu. La concert a asistat și E.S. doamna Dang Thi Ngoc Thinh, vicepreședinta Vietnamului, împreună cu delegația care participase la conferința la înalt nivel a Mișcării Țărilor Nealiniate (NAM), ce se desfășura în acele zile la Baku.
Ar mai fi de subliniat prezența permanentă a mass-media pe parcursul întregului Festivalului, inclusiv prin corespondențele video ale jurnalistului Wolfgang Spindler pentru Euronews și prin prezentările pentru Televiziunea națională realizate de Tofiq Hasansoy; sonorizarea excelentă datorată expertului austriac Reinhard Buchta; implicarea tinerei generații în buna funcționare a complicatului angrenaj organizatoric − de la Farida Mammadova, voluntara ce îi aștepta pe invitați la aeroport spre orele dimineții, până la adolescentinii Murad și Medina (fiul, respectiv fiica lui Rain Sultanov), sau Sema Zadeh, reporterița de 22 de ani care mi-a solicitat un interviu transmis pe postul național de radio.
Episoadele precedente:
Încântări jazzistice în metropola Baku (I)
Încântări jazzistice în metropola Baku (II)