Când vorbim despre putere în secolul XXI, ne gândim întâi de toate la armate, la PIB sau la influență diplomatică. Dar sub suprafața acestor percepții care vin dintr-o lungă tradiție se află un conflict mai puțin vizibil, dar astăzi cu mult mai relevant: cel din laboratoare și centre de cercetare, unde se decide de fapt cine va domina economia și geopolitica următoarelor decenii. Și care entități politice își pot garanta funcționalitatea și prosperitatea în anii următori. Cercetarea și dezvoltarea nu mai sunt simple instrumente ale puterii de stat – ele au devenit însăși substanța acestei puteri.
Ierarhia globală
Cifrele indică un tablou preocupant. În 2025 (pe estimări), cheltuielile globale pentru cercetare și dezvoltare se apropie de 2.800 de miliarde de dolari, o sumă care depășește PIB-ul majorității țărilor lumii. Din acest ocean de resurse, Statele Unite controlează aproximativ 29%, adică aproape 823 de miliarde de dolari, menținându-și poziția de lider incontestabil. China, cu o creștere spectaculoasă în ultima decadă, a ajuns să dețină între 18 și 20% din cheltuielile globale, reprezentând între 500 și 560 de miliarde de dolari. Între acești doi giganți, Uniunea Europeană se află pe o treaptă inferioară, cu o pondere de 15-17%, echivalentă cu 420-480 de miliarde de dolari.
| Țară / Regiune | Pondere estimată (%) | Valoare estimată (miliarde USD) |
|---|---|---|
| 🇺🇸 Statele Unite | ~29.4% | ~823 |
| 🇨🇳 China | ~18–20% | ~500–560 |
| 🇪🇺 Uniunea Europeană | ~15–17% | ~420–480 |
| IS Israel | ~5.5% | ~155 |
| 🇯🇵 Japonia | ~7% | ~200 |
| 🇰🇷 Coreea de Sud | ~4.5% | ~125 |
| 🇬🇧 Regatul Unit | ~2.5% | ~70 |
| 🇮🇳 India | ~1.5–2% | ~40–50 |
| 🇨🇭 Elveția | ~1.2–1.5% | ~35–42 |
| 🇨🇦 Canada | ~1.2% | ~33 |
| 🇧🇷 Brazilia | ~0.8–1% | ~22–28 |
| 🇷🇺 Rusia | ~0.6–0.8% | ~17–22 |
| 🌍 Restul lumii | ~13–15% | ~370–420 |
Total: ~100% din 2.8 trilioane USD
Date compilate de Copilot din Statista și Worldostats. Verificate la 2 octombrie din
Opțiuni de cercetare / opțiuni de dezvoltare
Această ierarhie nu este doar o chestiune de statistici economice. Ea reflectă o realitate geopolitică profundă: Europa, odată centrul inovației mondiale, asistă acum la propriul declin relativ. În 2023, Uniunea Europeană a cheltuit 381,4 miliarde de euro pentru cercetare și dezvoltare, din care sectorul privat a reprezentat 66%, adică 253,1 miliarde de euro. Este o sumă impresionantă în termeni absoluți, dar care devine tot mai mică în comparație cu ritmul de creștere al competitorilor săi.
Pandemia a accentuat această schimbare tectonică. Brexit-ul a spart blocul european de cercetare, iar Regatul Unit, care contribuia substanțial la capacitatea de inovare a continentului, raportează acum separat datele. China, în același timp, și-a accelerat dramatic investițiile, depășind nu doar așteptările, ci și previziunile celor mai optimiști (pesimiști?) analiști occidentali. Rezultatul? Uniunea Europeană a coborât pe locul trei la nivel global, o poziție care ar fi părut de neimaginat cu doar două decenii în urmă.
Dar mai îngrijorătoare decât poziția în clasament este structura internă a cercetării europene. Spre deosebire de Statele Unite și China, unde inovația se concentrează în sectoarele cu creștere rapidă precum biotehnologia și economia digitală, Europa rămâne ancorată în industriile de tehnologie medie, în special sectorul auto. Chiar și când duc la aplicabilitate (brevete și start-up-uri), potențialul acestora de a genera productivitate este unul redus, în comparație cu domeniile pe care le vizează americanii și chinezii.
Geopolitica hi-tech
Această concentrare pe industria auto nu este întâmplătoare. Germania, Franța și Italia – cei trei piloni economici ai Uniunii, reprezentând peste 60% din bogăția europeană – au o istorie profundă legată de producția de automobile. Dar ceea ce a fost cândva un avantaj competitiv major devine acum o vulnerabilitate strategică într-o lume unde inteligența artificială, biotehnologia și tehnologiile verzi definesc viitorul economic.
În paralel cu industria auto, cercetările din UE ating și alte domenii relevante. Germania rămâne colosul cercetării europene, deținând aproape jumătate din toate patentele de biotehnologie ale Uniunii alături de Franța. Berlinul investește masiv în tranziția energetică și în tehnologiile de producție avansată, încercând să-și reinventeze modelul industrial construit pe motoarele cu combustie. Francezii, la rândul lor, mizează pe un mix ambițios care combină energia nucleară cu sectorul aerospațial și biotehnologia farmaceutică, domenii în care tradițiile istorice se întâlnesc cu imperativele viitorului. Italia, deși mai puțin vizibilă în topurile globale, își concentrează eforturile pe design industrial, pe automatizare și pe biofarmacie, încercând să valorifice expertiza sa în aceste domenii.
vezi și: Cercetarea românească: stăm rău, dar mai bine
Dar asemenea eforturi naționale, oricât de impresionante ar părea individual, nu reușesc să compenseze lipsa unei strategii europene coerente. După cum recunoștea Bruno Le Maire, ministrul francez de finanțe, toată lumea are o strategie economică, cu excepția Europei. Este un diagnostic îngrijorător pentru un continent care și-a construit identitatea pe ideea de unitate și cooperare.
Programul Horizon Europe, cu un buget de 95,5 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, reprezintă încercarea Bruxelles-ului de a coordona eforturile de cercetare la nivel continental. Este cel mai mare program de cercetare din lume, un adevărat mastodont birocratic care finanțează proiecte în toate domeniile imaginabile. Dar mărimea bugetului nu garantează eficiența. Raportul lui Mario Draghi din septembrie 2024 privind competitivitatea europeană avertizează că Uniunea trebuie să crească cheltuielile de cercetare și dezvoltare la 750-800 de miliarde de euro anual dacă vrea să rămână relevantă. Cu alte cuvinte, Europa trebuie să dubleze investițiile doar pentru a nu pierde și mai mult teren.
vezi și „România nu are o componentă privată care să investească în cercetare la modul serios”
interviu cu Bogdan Drugă, microbilog
Prioritățile europene de cercetare reflectă atât aspirațiile, cât și constrângerile continentului. Medicina și sănătatea publică ocupă un loc central, o moștenire firească a sistemelor sociale dezvoltate și a unei populații îmbătrânite care necesită inovații medicale constante. Tehnologiile verzi și sustenabilitatea nu sunt doar modă tranzitorie – ele reprezintă o necesitate existențială pentru un continent care și-a asumat rolul de lider global în lupta împotriva schimbărilor climatice. Industria auto și mobilitatea inteligentă completează tripleta priorităților, deși aici Europa se află într-o cursă contra cronometru pentru a nu pierde supremația în fața producătorilor asiatici de vehicule electrice.
O dezvoltare agresivă
Spre deosebire de aceste alegeri strategice relativ conservatoare, competitorii Europei au adoptat abordări mult mai agresive. Statele Unite domină inteligența artificială, biotehnologia și sectorul apărării, domenii care nu doar că generează profituri uriașe, dar modelează și regulile jocului economic global. China a făcut o alegere și mai clară: inteligența artificială, robotica, telecomunicațiile și semiconductorii – toate sectoarele care definesc economia viitorului. Beijing nu se mulțumește să fie competitiv; vrea să stabilească standardele tehnologice ale secolului XXI.
Acest contrast devine și mai evident când privim distribuția globală a priorităților de cercetare. Inteligența artificială este domeniul cu cea mai largă acoperire globală, fiind prioritară pentru Statele Unite, China, Coreea de Sud, Regatul Unit, Canada și Japonia. Europa, deși prezentă în această cursă, nu figurează printre lideri. În semiconductori – componenta fundamentală a oricărei tehnologii moderne – leadership-ul aparține Coreei de Sud, Japoniei, Chinei și Statelor Unite. Europa rămâne un importator net, o dependență strategică care devine din ce în ce mai problematică pe măsură ce tensiunile geopolitice cresc.
Domeniile inovației
| PRINCIPALELE DOMENII DE CERCETARE-INOVARE | |
| SUA: Tehnologia informației și inteligența artificială Sănătate și biotehnologie Apărare și aerospațial | CHINA: Inteligență artificială și robotică Tehnologii energetice (inclusiv energie verde și nucleară) Telecomunicații și semiconductori |
| UNIUNEA EUROPEANĂ: Medicină și sănătate publică Tehnologii verzi și sustenabilitate Auto și mobilitate inteligentă | COREEA DE SUD: Semiconductori și display-uri Inteligență artificială și 5G Automotive electrice și baterii |
| MAREA BRITANIE: Biotehnologie și sănătate Inteligență artificială și fintech Energie regenerabilă și mediu | JAPONIA: Electronică și semiconductori Auto și robotică Medicină și îngrijire pentru populație îmbătrânită |
| CANADA: Medicină și sănătate Tehnologii verzi și resurse naturale Inteligență artificială și robotică | INDIA: Tehnologia informației și software Spațiu și apărare Biotehnologie și agricultură |
| ELVEȚIA: Farmaceutică și biotehnologie Tehnologii medicale Finanțe și securitate cibernetică | RUSIA: Apărare și aerospațial Energie (petrol, gaze, nuclear) Tehnologii duale (civil-militare) |
| ISRAEL: Tehnologii digitale și inteligență artificială Biotehnologie și medicină Tehnologii duale (civil-militare) | BRAZILIA: Agricultură și bioeconomie Sănătate publică și boli tropicale Energie (inclusiv biocombustibili) |
vezi și Geopolitica AI: dominația SUA, ascensiunea Chinei și fragilitatea Europei
vezi și: Despre cercetarea aplicativă, cea fundamentală și gândirea pe termen lung
Interviu cu Sergiu Mișcoiu, profesor de Științe Politice
Există totuși domenii în care Europa își menține poziția de lider. Sănătatea și biotehnologia reprezintă punctele forte ale continentului, cu centre de excelență în Elveția, Germania, Franța și Regatul Unit. Firmele farmaceutice europene, de la Roche la Novartis, de la Sanofi la AstraZeneca, continuă să producă inovații care salvează vieți și generează profituri considerabile. Tehnologiile verzi și energia regenerabilă sunt alte zone unde expertiza europeană rămâne indiscutabilă, alimentată atât de nevoia reală de tranziție energetică, cât și de reglementările stricte privind emisiile de carbon.
Colaborare într-o lume competitivă
Relația cu RPC
Dar aceste succese parțiale nu pot ascunde o realitate mai largă și mai îngrijorătoare. Decalajul în finanțarea companiilor europene în faza de expansiune este enorm comparativ cu Statele Unite – doar 5% din fondurile globale de capital de risc sunt direcționate către Uniunea Europeană, față de 52% în Statele Unite și 40% în China. Această discrepanță nu reflectă o lipsă de idei sau de talente în Europa, ci o fragmentare a piețelor de capital și o aversiune culturală față de risc care împiedică transformarea cercetării de bază în companii globale.
Problema nu este tehnică, ci profund politică și culturală. Europa dispune de universități de prestigiu, de cercetători de talie mondială și de companii multinaționale puternice. Dar ecosistemul care ar trebui să conecteze aceste elemente nu funcționează optim. Reducerea barierelor sectoriale intra-europene la nivelul observat între statele americane ar putea crește productivitatea cu 6,7%, potrivit unor estimări ale Fondului Monetar Internațional. Cu alte cuvinte, Europa se sabotează singură prin fragmentarea piețelor și granițelor sale administrative (de la NUTS3 la NUTS1).
Relația complexă cu China adaugă o dimensiune suplimentară acestei ecuații. În programele Horizon Europe 2021-2022, Bruxelles-ul a introdus măsuri de protecție pentru tehnologiile sensibile, iar în programele 2023-2024 au fost adăugate limitări specifice privind China pentru acțiunile apropiate de piață. Este un echilibru delicat între cooperarea științifică benefică și protejarea avantajelor competitive, între deschiderea față de talentele globale și securitatea strategică.
Relația cu SUA
Această ambivalență reflectă o dilemă mai largă cu care se confruntă Europa: cum să rămâi deschis și liberal într-o lume din ce în ce mai protecționistă și strategică? Statele Unite au adoptat o abordare clară prin legislația CHIPS and Science Act și prin restricțiile asupra exporturilor de tehnologie avansată către China. Beijingul, la rândul său, nu ezită să folosească politicile industriale masive pentru a-și susține companiile. Europa, prinsă între principiile sale liberale și imperativele securității economice, ezită, negociază, amână, compromite.
Consecințele acestor ezitări sunt deja vizibile. În domeniul inteligenței artificiale, companiile europene sunt depășite masiv de giganții americani și chinezi. În producția de semiconductori, continentul a devenit periculos de dependent de lanțurile de aprovizionare asiatice. În platformele digitale, de la rețelele sociale până la serviciile cloud, domină firmele americane. Europa s-a transformat, aproape fără să observe, dintr-un creator de tehnologie într-un consumator și regulator de tehnologie creată în altă parte.
Paradoxul european devine astfel tot mai evident: continentul care a dat lumii Revoluția Industrială, care a inventat motorul cu combustie și antibioticele, care și-a reconstruit miraculos economia după cel de-al Doilea Război Mondial, pare acum incapabil să genereze valuri majore de inovație. Nu din lipsă de resurse financiare – bugetele rămân impresionante. Nu din lipsă de talente – universitățile europene continuă să formeze cercetători excepționali, mulți dintre care pleacă apoi în Silicon Valley sau în centrele tehnologice chineze. Ci din lipsă de coerență strategică, de asumarea riscului și de voința politică de a transforma cercetarea în putere economică reală.
Paradoxul european
Mecanismul greoi de luare a deciziilor (printr-o multitudine de filtre naționale și comunitare) și vulnerabilitățile politico-electorale la nivelul fiecărui stat membru creează dificultăți reale în definirea și urmărirea unor priorități strategice. Așa cum funcționează UE în acest moment (chiar și extinsă cu Zona de Cooperare Economică) are dificultăți reale în a-și apăra poziția geopolitică, pe cea economică și, finalmente, bunăstarea. Și a fost nevoie de deciziile lui Trump pentru ca UE să realizeze că, deși parteneriatul cu SUA va continua pe termen mediu, Europa este totuși pe cont propriu în lumea contemporană. Și că nu mai poate considera progresele științifice și tehnologice americane ca fiind ale întregii alianțe nord-atlantice.
Viitorul întregului tablou geopolitic depinde de capacitatea Europei de a-și reinventa modelul de inovație și de a redeveni relevantă în R&D. Întrebarea nu este dacă Uniunea dispune de resurse sau de talente – răspunsul este evident afirmativ. Întrebarea reală este dacă sistemul politic fragmentat al Uniunii poate genera coerența și rapiditatea necesare pentru a răspunde provocărilor secolul XXI. Pentru că, în cursa globală a inovației (și a competitivității economice), locul trei nu este o medalie de bronz. Este doar o treaptă care te desparte de categoria „Restul lumii”.
- Geopolitica cercetării: UE pierde teren în fața SUA și a Chinei - 2 octombrie 2025
- Metamorfoza carnalității în sculptura lui Mircea Roman - 26 septembrie 2025
- 3+1 propoziții despre terminarea intempestivă a interimatului lui Radu Nica la Metropolis - 24 septembrie 2025