În turbionul evenimențial al iernii 2025-26, am avut parte de încă două acțiuni subsumabile diplomației culturale, desfășurate la centrul cultural Casa do Brasil de sub egida Universității clujene Babeș-Bolyai (cu rădăcini în secolul al XVI-lea). Menționez că anul trecut s-a împlinit un deceniu de când academicianul Ioan-Aurel Pop – pe atunci rector al principalei universități clujene, și ulterior președinte al Academiei Române – a avut inițiativa de a-mi încredința funcțiunea de director onorific al centrului cultural Casa do Brasil al UBB. Certamente, această decizie ținea cont de experiența diplomatică pe care o acumulasem timp de șapte ani în Portugalia. În cea mai mare parte a acelei perioade îndeplinisem funcțiunile de ministru consilier pe lângă Ambasada României în Portugalia și director co-fondator al Institutului Cultural Român din Lisabona. În anii din urmă, rolul de directoare executivă a CdB, îndeplinit inițial de d-na Diana Dranca, a fost asumat – cu egală dedicațiune – de către Alina Bianca Andreica, conf. univ. dr. la Facultatea de Studii Europene a UBB.
Raporturile amiabile ale CdB cu Ambasada Braziliei din România au cunoscut un benefic impuls acum doi ani, când nou-acreditatul ambasador, E.S. Ricardo Guerra deAraújo, însoțit de dl. Ronaldo Lima Vieira, șeful Secției Comerciale și al celei Culturale ale numitei Ambasade, au efectuat o vizită de curtoazie în bimilenara noastră urbe, de bună reputație culturală. În timpul scurs de atunci, îndeplinind strategiile trasate de dl. ambasador, dl. Lima Vieira s-a implicat direct în dinamizarea activităților centrului nostru cultural. Ca încununare a acestor eforturi, chiar în primele zile ale noului an 2026, domnia sa a efectuat o nouă vizită la Cluj, unde a susținut o conferință specială intitulată „Punți culturale între Brazilia și România – 15 ani de cooperare între Casa do Brasil a UBB Cluj-Napoca și ambasada Braziliei la București”. Cu aceeași ocazie, diplomatul brazilian a înmânat amfitrionilor clujeni o substanțială donație de cărți din partea Ambasadei. Printre participanții la eveniment s-a numărat distinsul poet (din prima generație a revistei clujene Echinox), și de asemenea diplomat, Horia Bădescu, devenit recent membru al Academiei Metropolitane de Litere și Arte din Feira de Santana/statul brazilian Bahia.
Reuniunea din eleganta Sală Club a Colegiului Academic al UBB a fost urmată, în proxima dimineață, de o vizită protocolară la sediul rectoratului Universității Babeș-Bolyai. Aci, dl. Ronaldo Lima Viera, împreună cu directorul onorific și directoarea executivă ai CdB, au fost întâmpinați cu multă cordialitate de prof. univ. Adrian Petrușel, rectorul interimar al UBB și decan al Facultății de Matematică & Informatică, și d-na Anca Kiss, din partea Centrului de Cooperări Internaționale al UBB. Dialogul a fost generator de speranțe pentru viitorul relațiilor culturale româno-braziliene, așa cum se văd ele din perspectiva Casei do Brasil de la Cluj.
În aceeași perioadă invernală, am dat curs unei gentile invitațiuni venite din partea doamnei prof. univ. dr. Michaela Mudure de la Facultatea de Litere a UBB. Dânsa e directoarea Centrului de Studii Canadiene – una dintre cele peste 20 de mini-instituții culturale similare Casei do Brasil, ce funcționează sub auspiciile principalei Universități clujene. În virtutea unei vechi colegialități, d-na Mudure mi-a propus să susțin o prelegere de Estetica Jazzului (cursul inițiat de mine în 1997, la Academia Națională de Muzică G. Dima din Cluj). Ca locație a fost aleasă capela neogotică de la sediul de pe strada Horea al Facultății de Litere. Am acceptat cu plăcere, dar și copleșit de aduceri aminte: exact în acea sală, cu plafon ogival și pereți placați cu cahle de culoarea smaraldului, îmi susținusem lucrarea de doctorat în urmă cu un sfert de secol (avându-i în comisia de examinare pe eminenții experți în literatura anglo-saxonă Virgil Stanciu și Mircea Mihăieș).
Împreună cu amfitrioana seratei am decis ca prelegerea să poarte titlul Jazzul canadian – o perspectivă românească. Întrucât cursul implica anumite conexiuni între jazzul canadian, cel brazilian și cel român, am considerat oportun ca evenimentul să marcheze prima acțiune realizată în colaborare între CSC și Casa do Brasil. Cum orice confruntare cu tehnica reprezintă pentru mine o provocare, am apelat la ajutorul unor binevoitori „adjutanți”: colaboratorul d-nei Mudure, lectorul universitar Octavian More, și-a sacrificat o parte din propriul timp liber, efectuând necesare ajustări la sistemul de sonorizare al sălii; pictorul Flaviu Moldovan m-a ajutat să amplasez pe stick-ul de memorie piesele video & audio menite să ilustreze conținutul teoretic al conferinței; în fine, insubstituibila ingineră Liana Baciu și-a asumat rolul de competentă asistentă tehnică pe parcursul întregii serate. Le rămân, încă o dată, îndatorat.
Ținând cont de caracterul eclectic al publicului – alcătuit majoritar din studenți masteranzi – m-am concentrat asupra a patru nume definitorii pentru jazzul canadian: virtuozisimii Oscar Peterson/ pian (1925-2007) și Maynard Ferguson/ trompetă (1928-2006), avangardistul exponențial Paul Bley (1932-2016) și charismatica pianistă&vocalistă Diana Krall (n. 1964). Limitele de timp impuse prezentării m-au determinat să renunț la medalionul pe care i l-aș fi dedicat altui mare muzician canadian – Gil Evans. În schimb, am abordat deliberat zona nu prea cercetată a posibilelor relaționări jazzistice dintre Canada și România. Exemplul paradigmatic este acela al Aurei Urziceanu. După mariajul ei din 1970 cu bateristul canadian de jazz Ron Rully, ea și-a continuat peste Ocean brianta carieră începută din adolescență la București, colaborând cu giganți ai jazzului de talia unor Duke Ellington, Ella Fitzgerald, Thad Jones/Mel Lewis Orchestra, Quincy Jones, Ray Brown ș.a.m.d.
Din fericire, Aura a beneficiat și de posibilitatea de a naveta între patria natală și cea adoptivă. Așa se explică, de exemplu, memorabila sa evoluție pe scena Festivalului de la Sibiu din 1984, în compania saxofonistului polonez Zbigniew Namyslowski. Pe de altă parte, înainte de emigrare, inegalabila vocalistă colaborase cu părintele jazzului de expresie română Richard Oschanitzky. Acesta era fascinat de potențialul expresiv al noului stil bossa nova, apărut în Brazilia în 1958. Ca atare, viitoarea vedetă româno-canadiană a interpretat/înregistrat și piese compuse de Oschanitzky în respectiva manieră, mult-apreciată nu doar la noi, ci și în Canada.
Printre ilustrațiile audio/video ale prelegerii de la Facultatea de Litere, am inclus fragmente din grandiosul concert al corifeului bossa novei Antonio Carlos Jobim în cadrul Festivalului de Jazz de la Montreal (considerat a fi cel mai mare din lume). În aceeași idee – a unei antante jazzistice canadiano-braziliene – am dat ca exemplu și aranjamentele create pentru muzica Dianei Krall de către celebrul Claus Ogerman, autorul orchestrațiilor din perioada clasică a bossa novei.
În fine, am expus pasaje dintr-un eseu în care efectuasem insolite comparații între jazzmanul avangardist Paul Bley și poetul român G. Bacovia. În timpul singurei mele întâlniri cu Bley, petrecută la Geneva în 1993, muzicianul mi-a mărturisit că mama sa era originară din Iași și că emigrase la Montreal, unde viitorul artist avea să se nască în 1932. În mod bizar, deși eseul meu fusese conceput anterior aflării acestui detaliu biografic, multe dintre intuițiile referitoare la similitudinile dintre estetica muzicală bleyană și cea poetică bacoviană par a se fi confirmat. Am în vedere, îndeosebi, efectele emoționale similare, ilustrabile prin tulburătoarele scintilații melodico-armonice și tensionatele picaje în tăceri ale albumului Tears (Bley, 1983); sau versurile lapidar-stupefiante scrise de Bacovia, parcă anume pentru a anticipa modul lui Bley de a aborda claviatura. Iată un asemenea text, intitulat Piano: „Și iar toate-s triste./ Și azi, ca și ieri –/ Potop de dureri.// Și visul apune/ În negrul destin…// Și vremuri mai bune/ Nu vin, nu mai vin,/ Și nici mângâieri…// Și iar toate-s triste/ Și azi ca și ieri…” (din volumul Cu voi, 1930).
Încă o dată, Cursul de estetica jazzului a confirmat valențele binefăcătoare ale simbiozei dintre arte.
