Cornel Moraru: „Avem prejudecata că geniile gândesc mai mult, dar e fals”

Un interviu realizat de Corina Taraș-Lungu

„Am studenți care îmi scriu după ani de când au terminat cursul, cerându-mi detalii despre un text pe care și-l amintesc ei din perioada studiilor.”

„Filosof este un cuvânt cu încărcătură mare și nu m-aș înhăma la el”

Ești un om care a studiat foarte mult. Ce studii ai și… de cât de lungă durată sunt ele?

Într-un fel toate au venit de la sine. Când am terminat liceul, m-am înscris la Facultatea de Filosofie, deoarece era pasiunea mea încă din ultimii ani de liceu. În același timp m-am înscris și la Academia de Studii Economice. Fiind dintr-o familie de economiști, era previzibil să încerc și asta. ASE-ul l-am urmat 3 ani în forma de învățământ la distanță, dar nu mi-am dat licența, pentru că ea cădea în același an cu cea de la Filosofie. Nu s-a mai întâmplat să o dau, deci nu sunt licențiat în Cibernetică, pentru că la acea secție eram înscris. După Facultatea de Filosofie am urmat un master în Istoria și Circulația Ideilor Filosofice, deci formarea mea este, mai degrabă, de istoric al filosofiei. Am simțit nevoia să urmez o licență în limbi clasice la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, unde am studiat greaca veche și latina. Am făcut asta pentru că mi-am dat seama că, dacă vreau să mă ocup serios de filosofie, nu o să pot fără aceste două limbi. Apoi am avut o pauză de vreo 4 ani, pentru că în perioada respectivă era complicat să găsești coordonatori de doctorat. Era în acea perioadă în care se dăduse legea nouă și era nevoie de abilitări, iar cum erau foarte puțini coordonatori abilitați nu am avut cum să urmez un doctorat. Dar am reușit să fac și doctoratul, pe o temă de estetică, desigur: Problema atitudinii estetice la Lucian Blaga și Maurice Merleau Ponty. Iar ultimele mele studii – și cred că vor fi chiar ultimele (râde) –, sunt în arte vizuale.  Un doctorat încheiat în 2021, în cadrul Universității Naționale de Arte, pe tema direcțiilor științifice de cercetare în estetica actuală, in care m-am ocupat de neuroștiințe și de inteligența artificială. Eu am făcut toate studiile astea ca să pot să exprim ceea ce este foarte simplu. Și Aristotel spune că lucrurile simple sunt cel mai greu de exprimat. Într-un fel caut simplitatea.

Ești un filosof?

Aș spune că sunt profesor de Filosofie sau cercetător. Filosof este un cuvânt cu încărcătură mare și nu m-aș înhăma la el.

„E posibil ca filosofia să ne facă, în general, mai sceptici”

Continuă, te rog, afirmația: Opusul gândirii filosofice este…

Nu cred că există opus al gândirii filosofice. Una dintre primele cărți de filosofie pe care le-am citit a fost Protrepticul lui Aristotel, unde el argumentează că, orice ai face, te miști tot în domeniul filosofiei pentru că gândești, iar să contraargumentezi această ipoteză e tot în aria filosofiei, pentru că te folosești de argumente, care sunt specifice ei. Din perspectiva asta nimic nu cade în exteriorul filosofiei. Totuși aș putea zice că gândirea naturală este opusul gândirii filosofice. Gândirea naturală este gândirea care nu este exersată, care nu urmează neapărat un set de reguli și care servește mai degrabă dorințele, tendințele, înclinațiile noastre naturale. Este gândirea de zi cu zi, care nu se formează într-un discurs argumentativ riguros și care funcționează de la sine.

Există o utilitate a filosofiei în viața de zi cu zi pentru oamenii care nu au preocupări filosofice?

Da. Cred sincer că, în viața de zi cu zi, noi toți trebuie să luăm decizii, să facem anumite planuri, să gândim anticipat. Pentru ca ele toate să fie cât mai puțin imprevizibile și ca planurile noastre să fie realizabile, e nevoie de o gândire antrenată. Cu asta se ocupă filosofia, nu cu a scrie cărți despre alte cărți.

Gândirea asta antrenată ne conduce către un rezultat sau mai degrabă ne demotivează în efortul nostru de a-l obține?

Dacă intrăm în logica asta a motivației, e posibil ca filosofia să ne facă, în general, mai sceptici. Nu cred că e totuși rău. Câteodată ar trebui să ne luăm o distanță față de anumite lucruri și să le privim critic înainte de a le face. Mai ales în epoca noastră, în care informațiile false sunt peste tot, o doză de scepticism și de gândire critică e necesară.

„Filosofia înflorește în mintea cuiva atunci când trebuie, nu atunci când vrea profesorul”

Spune-mi cum crezi tu că se construiește aparatul critic la tineri

În general se construiește cu atât mai greu cu cât începe să fie construit mai târziu. În mod normal, cred că, pentru a fi eficiente niște ore de filosofie sau de gândire critică, ar trebui ca ele să fie introduse din clasele mici. În clasa a XII-a deja caracterul tânărului este în mare parte format, cu greu mai poți crea niște reflexe de gândire critică. Dacă am avea aceste ore măcar din clasa a V-a, dacă nu și din ciclul primar, atunci poate că ar fi mai eficient. Timpul nu este pierdut până la urmă nici la facultate și pe acest lucru ne concentrăm noi, să arătăm că orice problemă poate fi gândită din mai multe perspective. Să arătăm că, de fapt, dintre multitudinea de teorii pe care le predăm, fie în domeniul eticii, fie în domeniul esteticii, niciuna nu este definitiv adevărată sau definitiv falsă. Suntem o echipă de cinci profesori care încearcă să le arate studenților că în viața de zi cu zi nu avem nicio afirmație sau teorie care să fie adevărată în orice condiții, că e nevoie de o flexibilitate a gândirii că să ne descurcăm prin realitate. Cu cât suntem mai puțin flexibili, cu atât o să tindem să mergem pe niște drumuri predefinite. Este exact diferența pe care o face călătoria la munte cu mașina pe un drum asfaltat, față de experiența de a urca muntele cu piciorul.

Și studenții vă urmează cu deschidere în acest antrenament al gândirii?

Fiind într-o Universitate de Arte, scopul nostru este să scoatem artiști, nu filosofi. Încercăm să creăm o conștiință artistică solidă. Universitatea noastră scoate mulți artiști. Brâncuși a fost unul dintre ei. Dar, în ceea ce privește filosofia, e greu să spun cine ne urmează cu adevărat. Îmi dau seama că plantăm în mintea studenților semințe care ar putea încolți mai târziu. Am studenți care îmi scriu după ani de când au terminat cursul, cerându-mi detalii despre un text pe care și-l amintesc ei din perioada studiilor. Filosofia înflorește în mintea cuiva atunci când trebuie, nu atunci când vrea profesorul.

Că tot vorbim despre semințe și despre surprize în dezvoltarea tinerilor… în discursul public auzim de multe ori despre cineva că e excepțional. Se întâmplă des în sport, când avem rezultate de 10 la BAC, pe la olimpiadele internaționale sau în inovații tehnice ale copiilor etc. Din perspectiva omului care a studiat și care predă estetica, ce înseamnă de fapt un „geniu”?

Am studiat această problemă din perspectiva neuroștiințelor. Sunt două definiții ale geniului. În prima variantă, poate fi o trăsătură egal răspândită printre noi. Atunci, fiecare om e caracterizat de o doză de genialitate. De exemplu, probabil că fraza mea, pe care o rostesc acum și fraza ta, cu care o vei continua pe a mea, sunt fraze unice, pe care noi le-am făcut instinctual, fără mult efort, dar care probabil că nu au apărut vreodată în istoria omenirii. De aici derivă ideea că fiecare dintre noi are o capacitate de a crea. Dar, de obicei, nu ne gândim la genialitate ca la o trăsătură care ne caracterizează pe toți. A doua variantă este cea a unor persoane de excepție, ca Einstein, Cézanne sau Picasso. Genialitatea este, în aceste cazuri, un alt mod de procesare a informației de către creier, care produce mai mult decât ar produce un creier normal cu aceeași cantitate de informație. Este un domeniu fascinant acesta al neuroștiinței geniului. Avem prejudecata că geniile gândesc mai mult, dar e fals. Paradoxal, s-a dovedit că în momentele în care creăm, porțiuni importante din creierul nostru sunt dezactivate pur și simplu, pentru a lăsa să funcționeze ceea ce se numește gândire laterală. Din perspectiva creierului, creativitatea înseamnă și dezactivarea anumitor regiuni care ar fi fost activate în mod normal. Așa că nu putem spune în niciun caz că geniile gândesc mai mult. Este posibil ca ele să gândească chiar mai puțin, dar să gândească eficient.

„Fiecare act artistic are implicații etice”

Predai deontologie și integritate academică. Cum reacționează studenții la un astfel de subiect?

Aceste cursuri au fost introduse prin ordin de ministru în 2018. Faptul că au fost introduse în toate universitățile cred că este un pas important. Nu cred că cineva poate argumenta că există domeniu în care nu este nevoie de etică. Prima dată studenții sunt bulversați pentru că nu înțeleg de ce la Universitatea de Arte, unde ei au venit să învețe pictură, sculptură, design, modă și altele, sunt obligați să urmeze aceste cursuri, la licență și la masterat. Încercăm să nu predăm etica în sens tradițional, ci să o aplicăm la problemele punctuale pe care viitorii artiști le-ar putea întâlni în cariera lor. Aici discutăm probleme legate de legea drepturilor de autor, care sunt limitele și cum ar putea ei să își protejeze aceste drepturi. E delicat, pentru că nu orice inspirație din opera cuiva încalcă un anumit drept de autor. O altă chestiune interesantă din curs este aceea că din punct de vedere filosofic, dar și legal, ideile nu pot fi furate. Studenții nu pot spune că un coleg sau o altă persoană le-a furat o idee. Ideile nu pot fi furate, ele nu beneficiază de drept de autor. El se acordă asupra unui produs. Dacă nu îți transpui ideea într-un produs, poate că e mai bine ca altcineva să o folosească. În plus, e nevoie de o minimă documentare înainte de a produce fie un text filosofic, fie o operă de artă, e nevoie să studiezi domeniul respectiv, ce s-a mai făcut, figurile reprezentative, altfel e posibil să afli, spus în termeni neacademici, că ai redescoperit apa caldă. Nu își dorește nimeni o astfel de poziție.

Arta trebuie să fie morală?

Arta ar trebui să fie morală. Orice decizie artistică are niște implicații etice firești, ca orice gest al nostru, în măsura în care este realizat într-o comunitate. Ludwig Wittgenstein are o afirmație pe care le-o repet studenților mei. El spune că „etica și estetica sunt unul și același lucru”. Asta pentru că, chiar și atunci când nu există presiune publică, fiecare artist trebuie să fie conștient de faptul că poate leza cu opera sa anumiți oameni. Și nici măcar nu este vorba doar despre oameni. Se poate leza mediul înconjurător, se poate leza istoria unei anumite comunități. Fiecare act artistic are implicații etice. E bine ca artistul să fie conștient de acestea, pentru că el are libertatea să își asume riscul de a leza pe cineva. Problema e când artistul nu e conștient de astfel de implicații și este surprins de reacția negativă a oamenilor. Cu alte cuvinte, este nevoie și de o reflecție etică asupra artei înainte de momentul creației.

Ești și DJ. Cum se îmbină etica, estetica, profesoratul cu muzica?

Îmi place DJing-ul, am și scris o carte despre asta, în care argumentez că e un fel de datorie pentru mine. Într-un anume sens, a aduce clipe de fericire și amintiri frumoase unor oameni este ceva ce cu toții ar trebui să facem din când în când. Eu așa îmi aduc contribuția. Cu ajutorul unor melodii deja disponibile, creezi o poveste care ține de sentimente. Ca DJ poți să îți propui să duci publicul prin mai multe zone afective. Aici văd marea legătură cu filosofia. Și DJ-ul trebuie să fie coerent, el trebuie să fie un argument sau o demonstrație pentru faptul că publicul nu și-a pierdut timpul mergând în club. Pe de altă parte, are legătură și cu activitatea mea didactică, pentru că DJing-ul este un performance muzical, în care ai la dispoziție anumite sunete ordonate astfel încât să faci lumea să se miște, să danseze. Când sunt în amfiteatru situația este în multe feluri similară. Este tot un performance în care am la dispoziție sunete, de această dată nu ca că fac studenții să se miște, ci ca să îi fac să stea pe gânduri (râde).

Cornel-Florin Moraru este lector universitar la Universitatea Națională de Arte din București, unde susține cursuri de estetică și etică. Este doctor în filosofie, filolog clasicist și jurnalist cultural. A publicat numeroase articole, studii, dar și cărți de autor. Printre titlurile sale se numără: „Urmașii lui Dionysos„. „Nașterea DJing-ului în cultura occidentală”, „Turnura șiințifică a esteticii contemporane”, „Atitudinea estetică în filosofia artei”, „Constantin Noica (monografie)”, „Semnele realului”. Din 2018 este realizatorul emisiunii „Izvoare de filosofie”, difuzată de Radio România Cultural. În timpul liber este DJ pentru că, spune el, își caută coerența atunci când îmbină domeniul filosofiei cu cel al profesoratului și al mixajului muzical.