Deși actualul deceniu a devenit unul al amenințărilor periplanetare, oazele artistice continuă să ne ofere satisfacțiile comuniunii întru normalitate. O asemenea salutară manifestare este Festivalul Jazz Napocensis, înființat imediat după 1989, ce și-a asumat de la bun început și organizarea simultană a unui Concurs al tinerelor talente jazzistice. Fertila joncțiune s-a produs firesc, întrucât entitatea organizatoare a fost și a rămas Casa de Cultură a Studenților Dumitru Fărcaș din Cluj-Napoca. Susținerea acordată de instituția-amfitrion, competent și comprehensiv condusă actualmente de directorul Flavius Milășan, s-a extins dincolo de limitele unei activități de rutină, desfășurate anual. Astfel, CCS a asigurat și spațiul unde dl. Stefan Vannai, principalul animator al Festivalului-concurs, își continuă activitatea ca dirijor al orchestrei secțiunii „Opțional Jazz” a Academiei Naționale de Muzică G. Dima din Cluj. Mai mult: la actuala ediție, dl. director Milășan a anunțat decizia oficială de consfințire a meritelor profesorului-jazzman – de la fondarea big band-ului său Gaio, în 1982!, și până în zilele noastre – prin atribuirea numelui Stefan Vannai sălii unde lucrează asiduu.
Optima conlucrare dintre CCS și ANMGD este crucială pentru salvgardarea instituțională a vieții jazzistice din bimilenara urbe transilvană și s-a consolidat după ce destinele Modulului de Jazz au fost preluate de polivalentul muzician Dima Belinschi. Repet ceea ce am afirmat în mod constant: Concursul studențesc de sub egida Jazz Napocensis atestă infrangibilele resurse de talent ce asigură continuitatea scenei jazzistice din țara noastră. În pofida vicisitudinilor socio-politice, economice, anti-culturale etc., evoluțiile tinerilor participanți demonstrează persistența vocației muzical-jazzistice în „generația de schimb” a unei națiuni grav afectate, după 1989, de lamentabilul fenomen al hemoragiei creierelor (recte, abandonarea țării natale de către o considerabilă parte a valorilor sale umane).
Ediția de la finele anului trecut s-a ținut în ospitaliera Sală Europa, cu o „încărcătură” afectivă aparte: exact în acest perimetru fusese inaugurat în 1968 Clubul studențesc de jazz, condus de venerabilul speleolog-jazzofil Iosif Viehmann (1925-2016) – ultim discipol al eminentului savant Emil Racoviță, fondatorul primului Institut de Speleologie din lume, la Cluj în 1920! Spațiul fostului Club de jazz a fost remodelat în Sala multifuncțională Europa de către arhitectul Lucian Păiș, cunoscut și pentru notabila sa activitate ca lider și baterist al formației de jazz avangardist Triptic, în condițiile dificile ale anilor 1980.
Ca la fiecare dintre cele 30 de ediții desfășurate până în prezent, am constatat că resursele native din acest „domeniu de nișă” al muzicii continuă să apară cu o perseverență stupefiantă – parcă sfidând haosul generat de agresiunea tehnologiilor dezumanizante. Fapt confirmat și de reacția publicului, numeros și receptiv, prezent la cele două gale. Ca atare, îmi face plăcere să consemnez numele „tinerelor speranțe” afirmate în actuala ediție; din precedentele experiențe, ca președinte al juriului acestui Concurs, sunt încredințat că asemenea semnalări – oricât de sumare – vor fi confirmate de evoluțiile ulterioare în plan artistic ale celor premiați.
Dacă junii studenți clujeni Olivia Cenan și Raul Munteanu manifestă reale aptitudini vocale, însă și le exprimă cu oarecare timorare, în schimb, colegul lor sibian Ovidiu Alex Stan etalează deja dezinvoltura, prestanța scenică și chiar charisma unui crooner cu swing contaminant, à la Louis Prima. Cu siguranță un factor determinant în câștigarea premiului întâi (la categoria vocal) de către Stan a fost capacitatea sa de a conferi interpretării o aură spectaculară.
Premiul special al juriului pentru debut a fost acordat duo-ului Diana Moisi / voce & Eric Ambrus / pian. Prestația lor quasi-profesionistă părea să contrazică premisele atipice de la care porniseră: Diana e clujeancă, Eric e sătmărean, ambii sunt studenți la Universitatea Tehnică din Cluj și cântă împreună de scurt timp. Într-un fel, succesul din acest concurs marchează totodată și debutul lor în jazz. Deocamdată fără înalte studii de specialitate, pianistul impresionează prin finețea tușeului și o abordare reverențioasă, de clară opțiune romantică, față de claviatură. Partenera sa dispune de un timbru alto învăluitor, iar opțiunea repertorială pentru piesa Blackbird, din repertoriul Beatles, ne-a revelat o cântăreață aptă să creeze emoție pură, la nivelul baladelor jazzistice de maxim impact afectiv (de exemplu, nemuritoarea compoziție Lonely Woman a lui Ornette Coleman).
Marele premiu pentru solistă vocală i-a revenit Dariei Maria Brojban. Un caz aparte: în urmă cu patru ani, ea cântase pentru întâia dată la concursul de la Cluj, ca elevă în clasa a 10-a a Liceului din Petroșani. Actualmente, la a patra sa participare, e studentă în anul întâi la Timișoara. Dincolo de evidenta înzestrare pentru arta improvizației vocale, juna transilvăneancă a demonstrat o tenacitate și anduranță ieșite din comun, surclasând condițiile defavorizante ale zonei din care provine (familia sa locuiește în continuare lângă Petroșani, în colonia minieră Petrila, acolo unde frații Mihai și Ion Barbu persistă într-o inestimabilă activitate de diseminare culturală). Pe lângă notabila cizelare – în regim preponderent autodidact – a propriilor capacități interpretative, aș sublinia și constanța cu care Daria Maria Brojban abordează teme autohtone, la fel cum proceda la începuturile carierei și primadona jazzului român, Aura Urziceanu.
Timp de peste un lustru, distincțiile maxime ale Concursului de la Cluj fuseseră cucerite de reprezentanții solidei școli ieșene de jazz, din cadrul Universității de Arte George Enescu, girate de profesorul/pianistul/compozitorul Romeo Cozma. La cea mai recentă ediție, această instituție nu a mai fost reprezentată (din rațiuni ce scapă semnatarului acestui articol). În schimb, trofeul Festivalului Jazz Napocensis și al Concursului aferent, plus marele premiu al categoriei formație muzicală, au fost atribuite colegilor din fertila vatră culturală moldavă, reprezentând însă… jumătatea sa de Est. Mai exact, e vorba despre Grupul vocal-instrumental AMTAP, al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.
Componenții trupei au confirmat pe deplin nivelul excepțional al artei – și implicit jazzului – din acel teritoriu. Deși încă foarte tineri, acești muzicieni cuceresc publicul de la primele acorduri, grație sensibilității, competenței lor artistice, aplombului și coerenței interpretative, disponibilităților stilistice și, deloc în ultimul rând, farmecului personal al fiecăruia dintre membri: Petru Șandrovschi / ghitară, Daniel Surățelu / baterie, Cătălin Gheorghiță & Eric Lungu / saxofoane, Anastasia Cioban / bas electric, având-o ca expresivă solistă vocală pe Corina Bârcă. De remarcat degajarea cu care sextetul putea tranzita de la estetica mainstream la limbajul mai specializat, cum ar fi o baladă de Richard Oschanitzky pe ritm de bossa nova. Notez că venirea la Cluj a trupei din Chișinău fu antamată, din partea AMTAP, de distinsa profesoară Lica Melnic și de coordonatorul deplasării, dl. Igor Socican.
Nu pot încheia concisa prezentare de față fără a elogia programele prezentate în cadrul Festivalului de o serie de muzicieni crescuți în „pepiniera muzicală” girată de Stefan Vannai: în primul rând sus-amintitul big band Gaio, a cărui cea mai recentă formulă de componență excelează în pasajele con tutti și valorizează capacitățile improvizatorice ale saxofonistului Balázs Benedek; apoi, meritoriile tentative de apropiere de jazz ale fraților, încă adolescenți, Rareș Ganea / sax și Radu Ganea / pian, împreună cu vocalista Alexandra Olăhuț; duo-ul familial alcătuit din grațioasa vocalistă Mara Kovács și părintele ei Robert Kovács / ghitară; atractivul recital al cvartetului Gray Bliss Band, avându-i în prim plan pe cultivata vocalistă Nicoleta Florian și pe subtilul ghitarist Ioan Moldovan; în fine, alt duo familial, Tanders, în care experiența pianistului Adrian Tase (afirmat în anii 1980 pe scene din Sibiu, Costinești, București, devenit ulterior somitate medicală a Piteștiului natal) se îmbină cu ideile muzicale ale fiului său, Andrei, absolvent al ANMGD Cluj. La reușita manifestării au contribuit, în plan organizatoric, câțiva inconturnabili „veterani”: muzicologul Oleg Garaz, inginerul de sunet Marcel Sărăcuț, referenții culturali Lucian Revnic și Victor Măruțoiu, fotografii Dorel Găină și Thomas Poledna. Tuturor celor menționați și spectatorilor prezenți – mulțumiri.