Foucault numește „bio-putere” tehnicile specifice ale puterii exercitate asupra organismelor și populațiilor cu mecanismele juridico-politice ale puterii suverane. Biopolitica este o formă „modernă” a puterii exercitate asupra vieții, marcând astfel o ruptură importantă în istoria tehnicilor prin care este dirijată conduita oamenilor, disciplina corpului și cea a populațiilor. Mai aproape de noi, Yuval Harari, care nu este decât un popularizator de succes, afirma că putem face din supravegherea biometrică o măsură temporară luată în timpul unei situații de urgență. Ar dispărea odată ce situația de urgență va fi terminată. Dar măsurile temporare au un obicei urât, scria el, de a întrece situațiile de urgență, mai ales că există întotdeauna o nouă situație de urgență care pândește la orizont.
Ce se întâmplă cu noi în faza a doua de relaxare în criza provocată de virusul Covid-19? Vom trece de la izolare la examinare și supraveghere prin testarea în masă, identificarea cazurilor contact și, mai ales, prin aplicația de tracing-up deja folosită în țări ca Singapore și dezvoltată acum de mai multe state. Care vor fi consecințele asupra drepturilor omului?
În această perioadă de pandemie statele au în primul rând obligația de a asigura cetățenilor lor dreptul la viață și la sănătate. Orice restrângere a drepturilor omului implică respectarea drepturilor absolute și interdicția de a fi torturat și trebuie să limiteze celelalte drepturi într-un mod în care să asigure că limitările sunt legale, necesare și proporționale. Are aplicația de tracing o justificare științifică? O serie de comentatori subliniază că, dacă este voluntar, este probabil să existe un nivel scăzut de voluntariat. Atât cu aplicații voluntare, cât și obligatorii de urmărire a contactelor, riscul abuzurilor sunt mari, precum este probabilitatea de a nu raporta simptomele sau diagnosticul sau de a raporta informații false. Acest risc crește dacă se adaugă consecințe adverse la auto-raportare, cum ar fi blocarea extinsă, incapacitatea de a lucra sau accesul la spațiile publice. Aceste observații sugerează că este puțin probabil ca aplicațiile de urmărire a contactelor să aibă o justificare științifică generală și, prin urmare, impun statelor să facă o argumentație științifică foarte clară pentru modul în care aplicația specifică de urmărire a contactelor propusă ar putea contribui la protejarea dreptului la sănătate și a dreptului la viață.
Modul în care funcționează aplicația are, de asemenea, implicații semnificative pentru drepturile omului. Dacă aplicația înseamnă că o persoană este plasată sub o supraveghere constantă, aceasta ar putea fi interpretată ca o restricție la libertatea de mișcare și, chiar, o formă de deposedare de libertate. De asemenea, acestea au implicații semnificative pentru alte drepturi ale omului, inclusiv confidențialitatea, în special dacă dezvăluie date despre locație și alte informații de identificare; datele sunt păstrate central, mai degrabă decât localizate pe telefonul unei persoane; datele sunt păstrate și dincolo de perioada de izolare și sunt desfășurate de către companii private cu riscul ca datele și tehnologiile să reapară, acum sau în viitor. Multe dintre aceste probleme pot fi depășite în proiectarea aplicațiilor și a cadrului legal instituit pentru a supraveghea utilizarea acestora. Cu toate acestea, nu este niciodată posibilă eliminarea completă a riscurilor pentru confidențialitate, chiar și în cazul în care datele sunt anonimizate.
Pentru a minimiza pe deplin impactul asupra drepturilor omului sunt necesare garanții suplimentare pentru a evalua dacă implicarea altor agenții de stat – dincolo de cea de sănătatea publică – și a companiilor private este necesară și proporțională. Aceasta ar trebui să includă supraveghere și evaluare independentă a justificării pentru implicarea lor, utilizarea temporară a aplicațiilor, minimizarea categoriilor de date colectate și procesate prin intermediul aplicațiilor, diligența cuvenită, verificarea și controlul riscurilor implicării altor organisme, în special companii private.
Scriind despre putere, să ne amintim de Tocqueville și cartea sa „Despre democrație în America”: „Deasupra acestei lumi se ridică o putere imensă şi tutelară, care singură îşi asumă sarcina de a le asigura oamenilor mulţumirea şi de a veghea asupra sorții lor. Ea este absolută, precisă, prevăzătoare şi blândă. (…) Ea Iucrează cu toată bunăvoinţa pentru fericirea lor, însă vrea să fie unicul agent şi singurul arbitru al acestei fericiri; se preocupă de securitatea lor, le prevede şi le satisface nevoile, le facilitează plăcerile, le conduce cele mai însemnate afaceri, le dirijează întreprinderile, le reglementează succesiunile, le împarte moştenirile; ce mai rămâne, decât să-i scutească total de efortul de a gândi şi de chinul existenţei?”.
Iulia Motoc este judecător
la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.