Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Anul tonelor de poezie cu tușe satirice groase și/sau cu viziuni apocaliptice ori distopice. 2021, așa cum s-a văzut

Anul tonelor de poezie cu tușe satirice groase și/sau cu viziuni apocaliptice ori distopice. 2021, așa cum s-a văzut

Voi începe prin a spune că vânzarea și promovarea poeziei sunt punctele în care 2021 și anul de dinaintea sa au reprezentat un punct de cotitură. Când a venit pandemia, literatura română contemporană a început să se bucure subit de mai mult interes, se știe. Ca vânzări, poezia pe alocuri se apropie acum de proză. Lucrând ca librar la Cărturești Verona în vară, am constatat nu doar anecdotic fenomenul. De altfel, a crescut și spațiul de expunere din Verona. Mă gândesc că și în alte librării din țară, nu numai Cărturești, spațiul pentru poezie s-a mărit sau urmează să se mărească.

Peste un leu/poezie

O editură lansată în 2019, OMG, pare că a impus ideea că o plachetă de poezie poate să coste și 30 de lei (în urmă cu 10 ani, mi se părea mult 15 lei pentru plachetele de la Cartea Românească, care deja nu mai aveau nici CD…), tot va exista un public-țintă cumpărător… Anul acesta, Casa de Pariuri Literare – care a continuat cu un succes notabil seria de ediții Nora Iuga – a propus o colecție în care fiecare volum costă puțin peste 30 de lei, singurul bonus fiind un cod QR care poate fi scanat pentru a avea acces la o variantă audiobook (soluție mai rentabilă decât cartea cu CD).
Pe lângă această colecție, mai era și o plachetă a lui Dan Sociu, „17 poezii”, care costă 20 de lei – peste un leu/poezie… Ironic pentru un poet care insistă pe ideea că poezia ar trebui să se întoarcă la rimă pentru a cuceri din nou publicul cel mai de rând, care însă nu ar da atâția bani pe o carte de poezie. România are nevoie mai întâi ca oamenii să aibă mai multe venituri dispensabile (or, baza pieței de carte sunt, în acest moment, banii făcuți în afară) și o mai bună educație, însă generația lui Sociu a rămas cu iluzia că breasla scriitorilor ar fi mai responsabilă pentru dezinteresul oamenilor față de literatură decât infrastructura culturală, condițiile economice – de aici credința că scriitorii ar putea umple din nou stadioane dacă ar coborî dintr-un presupus turn de fildeș… Poezia a coborât în stradă, dar și acolo nu poate da decât de hipsteri…
În rest, pandemia nu a domolit ritmul de publicare (deși prețurile tot mai mari la hârtie ar putea încetini lucrurile de anul viitor). Edituri noi de poezie continuă să apară în fiecare an. Încă se țin concursuri pentru debut. Au fost trimise 42 de volume de debut la premiul Mihai Eminescu „Opus Primum”… Poate au apărut mai puține antologii ale seniorilor, dar asta pentru că în ultimii 10 ani s-au editat sau chiar reeditat de mai multe ori.

Antologii de aproape orice, „pandemice” inclusiv

Încă de acum vreo 5-7 ani, polarizarea ideologică a început să cuprindă câmpul literar românesc, dar aceasta s-a accelerat imediat înainte și mai ales după ce a început pandemia. Acum avem de toate și nimeni nu prea își mai ascunde coloratura politică: de la neotradiționalism legionar până la diverse manifestări progresiste, totul mai radical ca până acum. Antologii de aproape orice: poezie creștină, poezie basarabeană, poezie romă, poezie feministă mad și queer. (O listă incompletă, de aproape o mie de titluri, poate fi consultată pe site-ul meu non-profit, proiectulpoezierom.blogspot.com). Se publică poate tone de poezie cu tușe satirice groase și/sau cu viziuni apocaliptice ori distopiene. Dacă în primăvara primei carantinări începuseră să apară în provincie antologii „pandemice”, tendința a continuat și în 2021. De la „izoleta” din 2020 am ajuns în cele din urmă la vaccinare. Neîndoielnic, în 2022 se va publica multă maculatură pe tema certificatului…

„H₂X” de Danielei Hendea, volumul cel mai bine scris al anului

Deși părtinitor și previzibil, trebuie să recunosc că cel mai mare entuziasm l-am avut tot pentru aparițiile recente de la frACTalia – „H₂X” de Daniela Hendea, „CantoHondo. Loba cîntă mai departe” de Iuliana Lungu, debutantele bianca ela, cu „poame divine”, și Ileana Negrea, cu „Jumătate din viața mea de acum”. Florentin Popa a produs cel mai bun volum al său de până acum, „Dezintegrare”, iar Valeriu A. Cuc, cu primul său volum de „Poeme”, unele dintre cele mai reușite versuri cu încărcătură socială din ultima vreme.
„H₂X”, a doua carte a Danielei Hendea, rămâne deocamdată volumul cel mai bine scris pe care l-am citit anul trecut. Cum n-a avut parte la debut de premii, nici acum nu cred că va avea, deși le-ar fi meritat cu prisosință. Ea este cel mai bun exemplu că se poate scrie poezie excepțională și foarte actuală indiferent de unde vii, unde locuiește sau ce studii ai. Având background în chimie și filosofie, Daniela Hendea, în pofida vieții foarte încărcate pe care o are, este o poetă mai bună, mai dinamică și mai informată în ceea ce privește poezia contemporană decât mulți așa-ziși literați români din presa literară, dintre care nu puțini nici nu mai vor așa ceva.
În mod categoric, cele mai mari decepții pentru mine – neîmpărtășite de alte voci mai centrale… – au fost „dă tot ce ai”, debutul Alexandrei Pâzgu, „Poemul curcubeu: un experiment” al lui Robert Șerban și, mai ales, „Autoportret în flama de sudură” a lui Claudiu Komartin.

Trăsătura mai generală: amplificarea tensiunilor de orice fel

Așa cum de la aproape orice fereastră sau ușă poți ajunge acum la subiectul carantinei, unii oameni aproape că nu pot mai scrie despre o floare fără să se transforme poezia în vreo tiradă la adresa feministelor sau a „corectitudinii politice” – deși realitatea ar arăta altfel dacă am compara care sunt condițiile în care acești oameni scriu versus cele ale oamenilor de pe cealaltă parte a baricadei.
Au fost și luări tranșante de poziție. Mă refer aici la scriitori considerați importanți care au venit în apărarea unor oameni ce au luat poziții de extremă dreapta (Ana Blandiana, Dumitru Crudu), ori au lansat invective nesfârșite, cum spuneam mai sus, în direcția feministelor. Așadar, dincolo de tematica explicită, poate trăsătura mai generală ar fi: amplificarea tensiunilor de orice fel.
Câmpul literar este atomizat și „progresul” în literatură nu va mai putea ajunge la un consens. Dar, din punctul meu de vedere, mai multe dintre premiile, bursele, rezidențele, publicările finanțate de pe la noi ar fi firesc să nu mai fie acordate din pur nepotism, de dragul de a cheltui niște bani publici ori în virtutea vreunei agende ideologice izolaționiste… ci să reflecte faptul că suntem totuși o țară europeană, care se pretinde racordată la civilizația occidentală, deși suntem mai rupți de realitățile literare europene decât eram în perioada comunistă! Pe mulți nu îi mai interesează decât visele umede ale lui Houellebecq!
În plus, mie îmi creează o stare de nervi lectura a mai tot ceea ce trece la noi drept critică de întâmpinare. Pe lângă că s-a împuținat, este scrisă adeseori pe genunchi, neatent. Când lumea literară este așa de polarizată, legitimitatea ierarhiilor este și mai îndoielnică. În primul rând, nu mai este îndeplinită o condiție structurală: acum vreo 15-20 de ani, chiar se putea spune că se scria despre orice apărea; în clipa de față, nu trebuie să știi toate bârfele literare ca să-ți dai seama de efectele „bisericuțelor”. Mai bine aștepți studiile academice din reviste precum Transilvania sau cărțile de critică istorie literară recentă. Nu mă mai surprinde, dar mă indispune că în continuare critica literară pe stil vechi de la noi pretinde că este echilibrată și stăpână pe „autonomia esteticului”, și asta chiar în timp ce aplaudă ostentativ autori care sunt de asemenea simptomatici pentru tocmai pierderea iluziei esteticului, fiindcă nici ei nu mai ezită în a-și exprima perspectivele ideologice, mai înainte camuflate sub estetisme apolitice.

Secvența favorită e din poezia Ilenei Negrea

„Dreptul la locuire”, poemul publicat de Ileana Negrea în „Jumătate din viața mea de acum”, pentru că exprimă, mai bine decât aș putea eu s-o fac, revolta în fața precarizării traiului, nu numai pentru familiile rome și refugiații care au fost tratați și mai inuman în pandemie, ci și pentru tot mai multe persoane comparativ privilegiate din generațiile actuale și care vin, ce și-au pierdut sau își pot pierde oricând sănătatea și au din ce în ce mai puțin plase de siguranță – lucruri despre care nu se vorbește, pentru că ar pune în pericol ideile, valorile care sunt acum de la sine înțelese…

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.