|Carmen Corbu|
Există spectacole care îți confirmă așteptările – uneori mari, alteori mici – și există spectacole care le pulverizează pe toate. „Metamorfoza” echipei de la Teatrul Excelsior, condusă de regizorul Yuri Kordonsky, aparține celei de-a doua categorii. Și poate fi explicația de manual pentru atunci când ne întrebăm de ce mergem la teatru: Pe scurt, mergem la teatru pentru a fi surprinși, dacă se poate chiar zguduiți puțin. Mai pe larg, mergem la teatru pentru a întâlni echipe de creație cărora nu le este lene. Să experimenteze, să gândească, să muncească, să caute dozaje potrivite, să riște. Să nu ia calea cea mai scurtă, să nu se oprească la textulețe răsuflate, să nu vină cu glumițe ieftine, să nu se bazeze pe câteva lumini colorate și pe două-trei frazări convențional teatrale. Vrem o anumită generozitate creativă când mergem la teatru și vrem puțin respect pentru efortul nostru de a fi în sală. În „Metamorfoza” mai nimic nu e facil și previzibil, totul e risc, efort de reinventare, curaj de a propune. Și asta se transformă într-o imensă bucurie la finalul celor două ore de spectacol.
Că îți place Kafka sau că te sperie să auzi de Kafka nu are mare importanță în timpul spectacolului și orice judecată privind textul ajunge să devină prejudecată. Pentru că întreaga montare a lui Kordonsky ne spune cât se poate de clar că inovația în abordarea unui text clasic nu este un capriciu regizoral, ci o necesitate. Textele canonice riscă să devină muzeu: ori să fie respectate, onorate, dar îngropate sub straturile de interpretări anterioare, ori ocolite. Pentru ca ele să rămână vii, pentru ca publicul să le redescopere continuu, ele trebuie reinventate.
Clasic și experiment
Să pui în scenă „Metamorfoza” înseamnă să pornești de la un text care înseamnă narațiune și descriere, nu dialoguri. Și mai înseamnă să faci asta după ce nenumărate alte echipe de creație au făcut-o deja, în toate felurile posibile, în toate colțurile lumii. Teatrul Excelsior a montat spectacolul cu Yuri Kordonsky, regizorul georgian al cărui CV înseamnă absolvirea Academiei de Teatru din Sankt Petersburg și a Școlii Superioare de Televiziune și Film din München, o carieră solidă construită pe continente diferite, montări la teatre importante din Israel, Germania și Rusia și spectacole prezentate la festivaluri internaționale. Iar experiența vastă în lucrul cu actorii și în reinterpretarea clasicilor i-au permis acestuia să abordeze textul cu o extraordinară libertate creativă.
3 + 1 lucruri care mi-au plăcut în spectacol
Primul. Cel de natură structurală. Personajele nu doar își spun replicile, ele și vorbesc despre sine, se povestesc și se descriu, uneori în acțiunile pe care le fac, alteori în trăiri sau în motivații, iar alteori în felul în care arată. În ce se întâmplă pe scenă, coexistă simultan perspectiva internă a personajului și privirea externă a povestitorului. Nu se renunță la textul epic prin transformarea lui în replici, ci se propune soluția activării și readucerii de viață a scriituri inițiale. Eventual, cu concesia unor alternative cât mai orale.
Al doilea. Care decurge din primul, dar nu cu necesitate. Adică este accidentul fericit. În anumite momente, textul narativ spus de personaj îl descrie pe acesta într-un fel, iar actorul îl întruchipează total diferit. Tatăl, de exemplu – Bogdan Nechifor, cu părul în dezordine și o haină cam prea mare – spune despre el că se întoarce în încăpere mândru de uniforma lui impecabilă, cu părul bine pieptănat și cu o cărare perfectă pe mijlocul capului. Este o sursă de umor menită să detensioneze și să submineze o atmosferă prea apăsătoare pentru gustul spectatorului de azi? Este o subtilă formă de auto-sabotaj situată în zona metateatralului? Este un comentariu, extras din însăși universul kafkian, despre absurd și despre iluziile pe care ni le construim pentru a ne proteja de propriile eșecuri? Fiecare are libertatea de a alege ce vrea.
Al treilea. Cel de natură coregrafică, deși spectacolul nu are un coregraf. Personajul principal începe prima scenă cu un singur actor și se multiplică progresiv până la final, când nouă actori interpretează un Gregor plural. Este un efect vizual spectaculos, cu mișcarea multiplicată a corpurilor identice, oscilând între unitar și fragmentar: o entitate colectivă care se mișcă în spațiu preluând și continuând gesturi, dinamici și idei.
Plus unu. Primele trei minute ale spectacolului sunt astfel construit încât să fie, probabil, cele tributare literaturii lui Kafka. Ai impresia că urmează ceva ce știi, ceva ce ai mai văzut de multe ori – un actor care își spune replicile în interiorul unui stil teatral afectat, rigid, cumplit de banal –, ceva la care nu ești sigur că vei rezista două ore. Pentru ca, apoi, spectacolul să își construiască ritmul și voluta către un limbaj teatral contemporan, surprinzător și provocator.
Despre ce nu am scris aici și merită neapărat atenție în timpul spectacolului
Despre cum nu cântă la vioară Sora (Oana Predescu) atunci când cântă.
Despre grupul celor trei chiriași, un fel de fabulos grup al celor trei magi – poate fiindcă am văzut spectacolul în preajma sărbătorilor – cu focus pe Domnul din mijloc (Dan Clucinschi)
Despre scenografie (Oana Mincu), pentru că trebuie văzut live ce, cum și când.
(Foto: Volker Vornehm)
Teatrul Excelsior
Metamorfoza
de Franz Kafka
traducere colectivă
Regia și adaptarea: Yuri Kordonsky
Distribuția: Marius Turdeanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Dan Pughineanu, Mircea-Alexandru Băluță, Oana Predescu, Mihaela Trofimov, Bogdan Nechifor, Dana Marineci, Mihai Mitrea, Dan Clucinschi, Dragoș Spahiu, Ovidiu Ușvat
Scenografia: Oana Micu
Lighting design: Cristian Șimon, Victor Pâslari
Sound design: Andrei Doboș
Asistenți regie: Vasea Blohat, Șerban Suciu
Asistent scenografie: Miruna Rădulescu
Producător delegat: Camelia Moroianu
- Am văzut „Metamorfoza” la Excelsior și am înțeles de ce mergem la teatru - 3 ianuarie 2026
- Premiile FICȚIUNEA. Triumful poveștii - 16 noiembrie 2025
- Când digitalizarea reproduce birocrația în format electronic - 3 noiembrie 2025