Se vorbește mult în ultima vreme de federalizarea Europei. De SUE, Statele Unite ale Europei.
Toată lumea vorbește despre federalizarea Europei de parcă ar fi o idee nebună, un vis utopic. Dar adevărul e că nu mai e o chestiune de dacă, ci de când și cum. E o consecință istorică care se va întâmpla indiferent dacă tu sau vecinul tău sunteți de acord sau nu.
Problema e că mulți visează la un SUE, Statele Unite ale Europei, o copie după modelul american. Și tocmai ăsta e motivul pentru care visul lor nu se va împlini niciodată. Federația SUA e un sistem monolitic, făcut acum 250 de ani pentru 13 colonii care vorbeau aceeași limbă și aveau cam aceleași obiceiuri. Europa nu seamănă deloc cu asta. Europa are 27 de țări, limbi diferite, culturi formate de-a lungul a mii de ani. Să aplici același șablon peste toți e ca și cum ai încerca să pui aceeași bluză pe toată lumea. Nu merge.
Dar Germania e deja o federație. Și Elveția la fel. Modelul elvețian e exact ce ne trebuie pentru că e foarte similar cu felul în care e organizată deja UE. Principiul e simplu și elegant. Fiecare stat își vede de limba lui, de cultura lui, de educația și sănătatea lui. Dar când vine vorba de politica externă, de apărare, de economia globală, acolo suntem uniți. Autonomie înăuntru, unitate în afară.
Momentan suntem doar pe jumătate acolo. Și ce ne împiedică să facem pasul final? Corupția internă susținută de interese externe. Ne-am obișnuit cu narative suveraniste care servesc obiective complet ne-suveraniste. Politicieni care urlă despre independență națională în timp ce vând resursele țării către corporații străine. Care blochează integrarea europeană în numele suveranității, dar semnează contracte discrete cu Moscova sau Beijing. E un joc vechi, dar încă funcționează pentru că îi ține pe oameni dezbinați și confuzi.
Tranziția nu e saltul uriaș pe care și-l imaginează mulți. E mai degrabă o chestiune de legislație și câteva instituții noi, care oricum sunt deja în curs de formare. Restul ar rămâne cam la fel, doar cu mici ajustări.
Modelul elvețian ar putea însemna și posibilitatea de a nu avea un singur președinte. În schimb, doi cancelari, trei, sau chiar șapte, ca în Elveția, unde fiecare are un alt rol și se rotesc la conducere. De ce ar fi asta mai bine? Pentru că un singur om la vârf concentrează prea multă putere, devine ținta tuturor influențelor externe, poate fi compromis, șantajat sau manipulat. Un consiliu federal e mult mai greu de capturat. Trebuie să corupi sau să influențezi mai mulți oameni simultan, din culturi diferite, cu interese diferite. E un sistem mult mai rezistent la corupție și la interferențe externe. China sau Rusia pot influența un politician, dar șapte dintr-o dată, din șapte țări diferite? E aproape impossible. Plus că deciziile luate în comun sunt de obicei mai echilibrate, mai puțin impulsive, mai greu de politizat.
Serviciile de informații integrate nu le-ar înlocui pe cele naționale, ci le-ar coordona mai bine. UE a dispus anul acesta înființarea unui astfel de organ. La fel și cu armata comună. Vorbim despre coordonare, despre resurse comune, despre acțiune unitară când e nevoie.
Și, dacă te întrebi de ce exact acum, răspunsul e simplu. Am văzut ce înseamnă să pui toată încrederea într-un singur aliat. America ne protejează pe banii noștri, cu armament învechit, când le convine americanilor. Casa Albă ne trimite un mesaj foarte clar. Nu mai e vorba de parteneriat, ci de dictat, cât se poate de public și explicit. Se întâmplă și în America Latină, vedem pattern-ul. Nu e vorba de orgoliu, ci de necesitate pură.
Dar problema nu e doar militară. Știi câte companii europene de top au fost cumpărate în ultimii ani de americani, saudiți, chinezi, ruși, indieni? Vândute la ofertă de Black Friday pe piețele de bursă. Degeaba avem miliardari în România, Polonia sau Austria dacă resursele lor nu se pot compara cu ale actorilor globali care cumpără companiile noastre tehnologice, industriale, strategice. O Europă federală ar putea crea propria bursă de valori prin care să oprească această hemoragie de capital și tehnologie. China are deja un sistem de burse extrem de puternic, diferit de modelul occidental. Deja avem câteva cazuri în care UE s-a impus împotriva vânzării unor companii strategice. Trebuie să mergem mai departe.
Și când mergem mai departe, lucrurile devin interesante. Un sistem de sănătate integrat înseamnă că dosarul tău medical e disponibil în orice țară europeană. Dar, mai important, cercetarea medicală s-ar face la nivel continental. În loc de 27 de programe naționale separate pentru cancer sau diabet, ai avea un program european uriaș, cu cele mai bune minți și cele mai mari resurse. Găsim mai repede metode curative, tratăm mai eficient, salvăm mai multe vieți.
În sistemul actual se pierd sume uriașe prin suprapunerea acestor eforturi în fiecare stat membru. Se pierd bani prin luptă anti-corupție fragmentată, prin fraudă fiscală prost gestionată, prin crimă organizată care operează transnațional, dar e combătută doar local. Un organ federal ar avea puterea să lovească acolo unde statele individuale nu pot sau nu vor.
În ce privește educația, diplomele ar fi europene, nu naționale. Termini liceul în România, faci facultatea în Germania, masterul în Franța, totul se recunoaște automat. Pentru că datorită modelului actual Europa pierde enorm în materie de resurse umane. Un inginer civil român lucrează ca muncitor pe șantier în Germania pentru că diploma lui nu e recunoscută cum trebuie. O doctoriță poloneză face curățenie în Olanda pentru că procedurile de echivalare durează ani. E o risipă de talent pe care nu ne-o mai permitem.
O rețea energetică integrată înseamnă că soarele din Spania alimentează Germania, vântul din Marea Nordului merge spre Italia, hidrocentralele din Norvegia compensează când e nevoie. Devenim independenți de gazul rusesc sau american, investim în solar, eolian, hidrogen verde, pentru un echilibru sustenabil între fosil și regenerabil. Nu mai suntem șantajați de nimeni.
Transportul devine fluid. Trenuri de mare viteză care leagă tot continentul. Nu 50 de sisteme feroviare diferite, ci unul singur. București dimineața, Viena la prânz, Paris seara. China face asta deja de ani buni. De ce nu am putea noi?
Apoi e independența digitală. Acum suntem dependenți de americani pentru Google, Facebook, Amazon. Și de chinezi pentru TikTok și Huawei. Toate informațiile noastre trec prin centrele lor, ca și cum toate coletele tale trec mai întâi prin casa vecinului băgăcios. O Europă federală ar putea investi masiv în platforme europene, în cloud european, în AI european. Nu pentru naționalism ieftin, ci pentru securitate reală și pentru că banii ăștia trebuie să rămână în Europa.
Cutremurele, incendiile, inundațiile, pandemiile nu respectă granițele. O Europă federală ar avea echipe de intervenție rapide gata să ajute oriunde pe continent în câteva ore. Pompierii francezi, paramedicii germani, inginerii olandezi, toți lucrând împreună.
Europa are deja CERN, institute de top, o cercetare performantă. Ce ne lipsește sunt banii și coordonarea. O Europă federală ar putea crea fonduri uriașe de cercetare pentru cancer, Alzheimer, schimbări climatice, fuziune nucleară, quantum computing. Cele mai bune minți europene lucrând împreună, nu fiecare în bula lor națională sau doar pentru interesele corporațiilor globale. Patente europene, companii europene, bogăție care rămâne în Europa.
Europa federală nu e despre a renunța la cine ești. E despre a fi mai puternic împreună. Când vine vorba de economie, securitate, viitor, jucăm pentru Europa. Nu e un vis romantic, e singura cale. Și e timpul s-o luăm acum, nu când o să fie prea târziu și ne vom trezi că altcineva a decis deja pentru noi.