De la un punct încolo, dezvoltarea României nu mai este posibilă fără schimbări structurale în ceea ce privește modul în care este organizată țara…
Alegerile locale din septembrie au fixat un câmp de bătălie electorală destul de echilibrat în perspectiva alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Partidul Național Liberal a câștigat cele mai multe voturi și a reușit să capitalizeze cea mai importantă competiție, cea de la București, unde victoria lui Nicușor Dan a fost posibilă doar grație deciziilor de sprijin ale PNL/Orban de la începutul anului. Pe de altă parte, PNL nu a reușit să câștige cel mai mare număr de primării și consilii județene. Partidul Social Democrat a pierdut un număr important de voturi comparativ cu rezultatele de la alegerile locale din 2016, a pierdut Capitala, însă a reușit să se mențină pe primul loc la numărul de primării (e adevărat, multe din mediul rural) și de președinți de consilii județene (e adevărat că a pierdut aproximativ o treime din zestrea pe care o avea anterior). USR-PLUS a avut un scor politic slab, însă a reușit să își creeze, în premieră, o infrastructură politică importantă la nivel local și să obțină câteva primării de orașe mari (Timișoara, Brașov, Bacău), ceea ce i-a ajutat să aibă o vizibilitate bună imediat după alegeri. UDMR a capitalizat votul etnic tradițional, iar PMP a obținut un rezultat destul de bun grație implicării lui Traian Băsescu în competiția de la București. Pro România și ALDE au pierdut puncte importante, fapt care a și determinat conducerile celor două partide să caute o formulă de contopire în pregătirea alegerilor parlamentare.
Din perspectiva acestui tablou, este de așteptat după alegerile parlamentare să rezulte o configurație cu PNL în postura de câștigător, urmat de PSD și Alianța USR-PLUS. UDMR va trece în mod cert pragul electoral, aceeași perspectivă fiind posibilă pentru Pro România și PMP. Alte partide nu vor avea nicio șansă de a intra în viitorul legislativ. Ar rezulta un Parlament ceva mai suplu, cu cinci-șase formațiuni politice și o dominație evidentă a dreptei, care are șanse să obțină peste 60% din totalul voturilor exprimate și implicit din totalul mandatelor parlamentare. Diferențele dintre primele trei partide, precum și incertitudinea trecerii pragului electoral vor depinde în mare măsură de nivelul prezenței și mai ales de structura socio-demografică a participanților la vot. Față de alegerile parlamentare din 2016, când prezența a fost de 39,49%, este de așteptat ca pe 6 decembrie să avem o prezență ceva mai mică din cauza efectelor de descurajare pandemiei de coronavirus. În cazul în care se vor prezenta la vot mai mulți tineri și mai multă populație activă, USR-PLUS și PNL vor fi avantajate, în caz contrar, avantajul va fi de partea PSD.
Dincolo însă de variațiile votului, este clar că partidele de centru-dreapta care fac parte din PPE (mă refer aici la PNL, PMP și UDMR), respectiv din grupul Renew Europe (mă refer aici la USR și PLUS), vor câștiga majoritatea parlamentară. Dacă aceste partide vor forma sau vor susține din Parlament viitorul Guvern, atunci România va avea o majoritate parlamentară confortabilă de peste 60-65%, capabilă să susțină nu doar măsuri administrative complexe, dar și mult așteptata și vitala reformă constituțională. Spun vitală pentru că, de la un punct încolo, dezvoltarea României nu mai este posibilă fără schimbări structurale în ceea ce privește modul în care este organizată țara din punct de vedere administrativ-teritorial, în ceea ce privește raportul dintre instituțiile fundamentale și tipul de republică în care vrem să trăim, raportul dintre drepturi și îndatoriri, stabilitatea politică anulată în prezent de durata diferită a mandatelor președintelui și parlamentului.
Politicile cheie ale dezvoltării României vor trebui concentrate pe: 1. Finanțarea generoasă a educației pentru a acoperi pe larg toate deficiențele de infrastructură fizică (școli mici, insalubre, cu mulți copii sau școli izolată, fără profesori sau cu profesori decorativi), programe educaționale extinse de tip after-school generalizate pe întreg teritoriul țării, cadre didactice mai bine pregătite, conectarea la revoluția digitală etc.; 2. Modernizarea masivă a infrastructurii de transport și de energie (electricitate, gaze, surse regenerabile); 3. Îmbunătățirea sistemului de sănătate atât pe partea de infrastructură (spitale moderne, clinici modernizate mai bine răspândite inclusiv în orașele mici și în zonele rurale mari); 4. Politici revoluționare de protejare a mediului atât prin sancțiuni dure la adresa poluatorilor, a celor care defrișează masiv suprafețele împădurite, cât și prin încurajarea reciclării în fiecare cătun al țării; 5. Politici fiscale optimizate pentru încurajarea antreprenorilor români pentru a se genera creativitate, capital autohton și locuri de muncă stabile.
Toate aceste lucruri sunt posibile dacă, după alegerile parlamentare, România va avea un guvern stabil, o majoritate parlamentară solidă și o coerență între centrele puterii executive (Guvern – Președinte), respectiv între partidele care compun majoritatea, precum și perspectiva clară că în următorul ciclu care va începe în 2024 vom avea președinte-guvern-majoritate parlamentară de aceeași culoare politică. Iar acest ultim deziderat este și el posibil. Dacă vom reuși modificarea Constituției prin revenirea la mandatul de 4 ani pentru președinte, în 2024 va apărea o rară fereastră de oportunitate, deoarece alegerile parlamentare și cele prezidențiale se vor suprapune din nou în mod natural, ceea ce ne va ajuta să revenim pe termen mediu și lung la cicluri stabile de guvernare de 4 ani.
Remus Ioan Ștefureac este politolog,
coordonator al think-tank-ului STRATEGIC
Thinking Group (www.strategicthinking.ro)
și director al companiei de cercetare a
opiniei publice INSCOP Research (www.inscop.ro).