22 septembrie 1938 – se naște academicianul Augustin Buzura. O informație corectă, importantă și rece.
Eu însă nu o pot privi așa, pentru că dacă el n-ar fi venit în verile copilăriei mele acasă la Berința, nici copilăria mea n-ar fi fost la fel. Mi-l amintesc alegându-și „Condiția umană” a lui Malraux din bibliotecă și pe mine – foarte mică fiind – căutând după plecarea lui să citesc ceva în cartea aceea. N-am înțeles nimic, evident. Dar mi-am dorit. Era o sămânță de vis încă nenăscut…
Îmi amintesc cum ai mei citeau cărțile recomandate de el și eu, la fel de mică și de curioasă, răsfoind exact ce-mi spunea mama că n-am voie: „Un veac de singurătate”, „Omul invizibil”, „Scurtă istorie a Africii negre”. N-am înțeles nimic. Dar, am avut răbdare. O nouă sămânță de vis…
Apoi, zumzetul musafirilor veniți cu el în zile și nopți tulburătoare, discuțiile lor grave, de dincolo de ușa de la camera mică unde mama punea mese pantagruelice. Vorbeau, fumau până aerul devenea ca un săpun alb, cleios pe care-l puteai tăia cu cuțitul, beau cafele care miroseau fabulos și râdeau de se zgâlțâiau pereții. Nu aveam acces acolo. Copiii n-aveau ce căuta la poveștile oamenilor mari. El adusese primul borcan de ness pe lângă care ne adunaserăm ca albinele la miere… Căutam să degustăm din nesul frecat până spuma devenea verzuie, dar n-aveau voie copiii să bea cafea. Dar, am avut răbdare. Un nou gând de visare…
Când am înțeles că „unchiu’ Augustin” e scriitor mare, am dat buzna la „Fețele tăcerii”, carte groasă și grea, care circulase pe la toți prietenii înainte de a apuca ai mei să o citească. Aveam opt-nouă ani și am reușit să citesc din ea cele câteva versuri ale unor cântece care se regăseau în carte. Dar, Doamne, am avut răbdare. Și visul se ridicase de pe pământ…
Acum un an, mă gândeam că, grație unei coincidențe în care eu nu cred, de ziua lui Augustin Buzura îmi voi lua doctoratul și îmi voi vedea cartea apărută. Cartea aceea care, fără el… nu s-ar fi născut. Era doar un gând, o dorință nici măcar mie mărturisită până la capăt. Când am deschis telefonul după susținerea doctoratului, pe whatsapp mă aștepta coperta cărții trimise de Vasile George Dâncu de la Editura Școala Ardeleană. O minune de copertă realizată de Paul Burcia.
Mi-ar fi plăcut ca și timpul să aibă mai multă răbdare cu noi, dar el își cunoaște propriile reguli, el știe când și unde să pună semnele de punctuație în povești, în vieți, în dialoguri întâmplate sau neîncepute.
E 22 septembrie și azi se împlinesc 87 de ani de la nașterea academicianului Augustin Buzura. O informație regulamentară, corectă și rece. Dar pentru mine mereu fierbinte, mereu cu sămânță de visare…
- 22 septembrie 1938 - 22 septembrie 2025
- Din tinerețea lui Augustin Buzura - 21 septembrie 2024
- Stelian Blagoslov, omul care face din metal altceva decât a învățat la școală și acum vizează un festival de artă la Baia Mare - 12 decembrie 2022