Analiza care nu are o poveste nu capătă diagnostic…

Că această pandemie va schimba multe pe planetă, mi-e clar. În primul rând, modificări de ecosisteme. Spălatul permanent – până la sterilizare – al mâinilor unei planete întregi, iar asta cu lunile, îl va ocoli pe noul Coronavirus, da, va modifica radical și mecanismele de autoapărare ale corpurilor umane. Va modifica patologia funcțională digestivă. Microbiota. Va deruta bolile de piele, bolile din sfera ORL, bolile ochilor și conjunctivei… Va declanșa tulburări de psihic somatizate, a căror identificare și definire va dura, probabil, mai mult decât va dura găsirea unui vaccin. Asta la nivel planetar.

La nivel național va modifica – atât formal cât și principial –, raportul unităților medicale mici (CMI-uri, SRL-uri) cu DSPii. Sunt convinsă. Probabil, raportul se va apropia, ca-n alte țări europene, mult mai mult de parteneriat contractual decât, ca-n forma „pre-pandemică”, raportul șef–subaltern. Mult mai spre îndrumare, decât, exclusiv, spre control și amenzi. Mult mai spre „hai să găsim împreună soluții adaptate micii tale entități juridice”, decât clasicul „hai să-ți iau din nou banii, că băscuța-i pe urechea dreaptă”. Da’ și banii luați, numai după ce i-ai tras nemernicului de doctor o palmă peste ceafă, atât cât să-i muți băscuța pe dreapta, ca să devină amendabilă, conform „legislației în vigoare”. Sunt convinsă că, pe vreme de „pace”, asta nu va mai reveni, iar structurile care îndrumă, controlează și finanțează medici ne vor deveni cu adevărat parteneri. Cum se va modifica raportul acesta cu spitalele nu pot prezice, o dată fiindcă nu am experiența personală a muncii în spital, a doua că spitalul nu-i un om în carne și oase ca micile CMI-uri, ci ceva abstract. Un hău fără nume și formă limpede. Pandemia va reașeza pe paliere NEpăguboase forța curentului antivaccinal românesc. Și de asta sunt convinsă.
Va modifica, dacă nu chiar din temelii, măcar la etajul subtil, antipatia organică a bolnavului român față de medicul român. Antipatie menținută, zic eu, doar o treime de atitudinea medicului. Și restul de două treimi de greșelile politice făcute cu deceniile & apetența presei pentru știri bombă, cu actori – „medici porci”. Un „medic porc” linșat mediatic, fără să se apere, fără dosarul complet al faptei, fără prezumția nevinovăției, vinde mai bine chiar și decât o Angelina Jolie gravidă cu cvintupli!
Va repune în ierarhia importanței timpul, atenția și aplecarea medicului asupra poveștii rostite a pacientului, ca instrument în diagnostic mult, mult mai important decât un RMN, CT sau „toate analizele” făcute impersonal, fără context, ilogic și inutil. Revenire la matcă. De ce? Fiindcă actuala izolare socială ne obligă acum, pe toți, la această soluție. Pe voi, bolnavii, să ne povestiți pe larg, pe noi medicii să vă ascultăm atent și să tragem, doar din această ascultare, concluzii corecte.
Timpul recent pandemic, care m-a determinat să le răspund on-line oamenilor bolnavi pe care nu-i cunosc real (le-am răspuns aplicat, știind că nu prea au acum o altă soluție imediată decât să întrebe în scris), a făcut să închei, pe bune, trei rebusuri de patologie veche doar fiindcă mi-am alocat răbdare și timp ca să iau poveștile cap-coadă și să ascult toate detaliile. Iar diagnosticul a țâșnit singur. Îl găseai ușor, dacă îți alocai, ca medic, timp, logică și atenție pentru povestea bolnavului, în defavoarea capcanei „tuturor analizelor” sau pluriconsulturilor de specialitate, făcute mecanic, în tăcere. Dacă ordonai, cu pixu-n mână, o epopee dezlânată, generos stropită cu anxietetatea interlocuroului, dar care totuși are un fir roșu! Dacă îți faci timp să-l cauți.
(Rebusurile mele au fost – unul, tiroidă neinvestigată, altul, nevralgie postherpetică plimbată repetat la cardiologi, altul, administrare lungă și inutilă de Omez.) Mi-am amintit celebra frază „mâna care nu spune o poveste nu primește pomană.” Reformulez. Analiza care nu are în spate poveste și creier de medic nu primește diagnostic. Sau… mai rău. Primește unul greșit. Pierde timp și fonduri.
Pandemia va rebrendui raportul bolnavului cu instuția „medic de familie”. Iar intrarea pacientului în cabinetul medicului de familie se va transforma, sper, din „am venit să-mi fac toate analizele”/„am venit să-mi dați trimitere la cardiolog, internist și ORL-ist” în „Domn’ doctor, închide naibii calculatorul ăla, oprește sonorul mobilului, privește-mă în ochi și ascultă atent problema mea! Ia-ți o coală albă A4 și un pix și fă-ți o schemă a ființei mele. Știu sigur că, dacă mă asculți atent, ai să-i dai de capăt. Spre binele meu. Nu mă trimite direct la toate analizele. În general, nu mă trimite din prag nicăieri! Cear­tă-mă dacă-ți deschid ușa doar cu solicitări de trimiteri, cum o făceam înainte de SARS Cov-2. Rumegă dumneata, înainte, problema! Fix cum ai rumegat-o și pe durata pendemiei. Și, Doamne, cât bine mi-ai făcut că nu m-ai plimbat și nu te-ai spălat pe mâini, aruncându-mă la altul de negăsit. Și că ți-ai asumat!”.

Otilia Țigănaș este medic de medicina familiei în comuna Hășmaș din județul Arad. Este blogger și autoare a volumelor „Femeia cu 7 pălării” (proză scurtă) și „Poezii vânate de fisc” (versuri). Este producătorul emisiunii tv „Sănătoși cu doctor Otilia” de la TV Arad.

 

 

 

 

 

Materialul este parte a dezbaterii Sănătatea, între metafizică și contractualism.

Sănătatea, între metafizică și contractualism.

Lasă un răspuns