O radiografie colectivă. 153 de secunde

Spectacolul „153 de secunde” regizat de Ioana Păun are ca suport tematic incendiul de la Colectiv. Cei care și-au adus contribuția la acest spectacol prin regie, text, documentare, interpretare, scenografie sau coregrafie nu și-au propus să elaboreze un produs cultural care să arate moralizator cu degetul spre disfuncționalități ale sistemului, spre modul în care sunt tratate fapte care lasă indiscutabil urme aproape imposibil de șters în subconștientul colectiv al unei comunități.

Dimpotrivă, spectacolul materializat ca un poem construit cu rigurozitate matematică și integrat de interpreți la nivel corporal, abordează tragedia colectivă ca pe un fir călăuzitor în labirintul generat de multe alte puncte de criză din istoria post-revoluționară. Cele 153 de secunde reprezintă, de fapt, explozia unui timp îndelungat, a unui timp distorsionat, manipulat, deformat în plan istoric.

Tot acest timp al aruncării în uitare al unor valori necesare pentru reconstrucția benefică a individualităților sau a societăților explodează în secundele în care focul și mai ales modul în care sunt tratate ulterior rezultatele lui devin posibile pentru că s-a pierdut sau nu s-a născut încă un exercițiu de autoreflecție, de chestionare a valorilor care sunt necesare pentru sănătatea socială.

Spectacolul reprezintă o radiografie colectivă cu dublă valoare: pe de o parte este radiografia atentă a incendiului de la clubul Colectiv, bazată pe mărturii care reactivează în memoria spectatorilor, prin mijloace artistice, efectele pe care le-a avut, în percepția colectivă, acest moment.

Pe de altă parte este o radiografie macrosocială, care ne pune față în față cu diagnostice ale societății românești, care aruncă o lumină foarte clară asupra modului în care sunt tratate de la nivel politic până la nivel individual anumite momente care ar trebui, ca urmare a unor efecte situate pe o limită ultimă, să conducă la forme de coeziune socială și la regândirea modului în care abordăm funcția instituțiilor, dar și comportamentul social individual.

Un aspect important al abordării regizorale a Ioanei Păun este, pe lângă acuratețea construcției scenice care împreună cu poezia conținută și fundamentată pe sensuri elaborate cu subtilitate și măsură, este modul în care sunt modelate prezențele scenice ale interpreților.

Există un echilibru permanent între prezențele individuale și structura corpului scenic comun. Deși fiecare artist prezent în spectacol are o personalitate puternică ce va rămâne în memoria spectatorului, ei acționează împreună ca un organism în care osmoza individualităților a condus la o sinteză a singularităților, manifestate ca un mecanism care funcționează după reguli proprii. Mișcarea scenică semnată de Andreea David contribuie substanțial la evidențierea clară a acestei idei regizorale, din care putem deduce că ceea ce tratăm drept individualitate este un element vital în construcția valorică a unui corp colectiv eficient.

Un alt instrument regizoral important este manifestat printr-o metaforă scenică și anume învestirea cu voce proprie a containerului care a fost cauza blocajului din timpul incendiului. Obiectul este reprezentat scenografic în chip abstract, matematic, menit să evidențieze și mai bine dialectica individual-colectiv menționată.

Deși nu vine cu o abordare violentă la nivelul memoriei spectatorilor, deși tot ceea ce a reprezentat tragedia de la Colectiv este turnat într-o formă care transfigurează esența catastrofică a celor 153 de secunde și mesajul transmis de povestea lui Tedy Ursuleanu (supraviețuitoare a incendiului), spectacolul are un impact puternic tocmai prin forma pe care o îmbracă. Faptul că putem asista, fără să ne ferim privirea la o transfigurare în plan artistic a unui fapt brutal și imposibil de șters din mentalul colectivității, induce o anamneză personală martorilor spectacolului și îi responsabilizează în vederea unei raportări reconsiderate la astfel de traume sociale.

Spectacolul regizat de Ioana Păun se impune ca un act artistic de care contextual nostru cultural are o nevoie vitală, pentru că face apel la tot ce reprezintă setul nostru de valori prin care acționăm ca ființe sociale și pentru că radiografiază cu minuțiozitate cauzele care configurează mecanismul memoriei colective.

Foto: Adi Bulboacă

 

Lasă un răspuns