Paul Goma 76. Recapitulare trista

Un articol de FLORI BALANESCU

Paul Goma, n. 2 octombrie 1935, Mana, jud. Orhei, România.

– Refugiat cu familia în România, din România ocupata, în martie 1944;

– La 13 ani, în 1949, parintii fiindu-i arestati, copilul Paul Goma doarme prin gari si la poarta Securitatii din Medias:

– În 1952, elevul în clasa a X-a este exmatriculat din toate scolile din România, pentru ca a vorbit despre teme tabu (rezistenta anticomunista din munti);

– 1954 – ia examenele de admitere si la Filologie, Universitatea Bucuresti, si la Institutul de literatura si critica literara „Mihai Eminescu“; opteaza pentru a doua varianta;

– 1956, studentul Paul Goma este „judecat“ la Rectoratul Universitatii Bucuresti pentru ca a discutat, iarasi, despre subiecte tabuizate de regimul comunist: basarabenii sunt români, colectivizarea agriculturii, trupele sovietice sunt de ocupatie etc. Arestat pe 22 noiembrie, din Universitate, pe motiv ca citise la seminarul lui Gafita dintr-o „fituica“ (manuscrisul unui roman);

– 1957 – condamnat la doi ani de închisoare corectionala pentru „agitatie publica“;

– Noiembrie 1958 – eliberat de la Gherla si trimis cu condamnare administrativa în domiciliu obligatoriu la Latesti, în Baragan, pentru 36 luni;

– Noiembrie 1961 – domiciliul obligatoriu este prelungit cu 24 luni.

– Ianuarie 1963 – eliberat de la Latesti;

– 1971 – apare în traducere germana la editura Suhrkamp, Frankfurt-am-Main, „Ostinato“ – prima carte de dupa Razboi, scrisa de un scriitor român în România si tradusa în strainatate, în timp ce scriitorul era pe teritoriul tarii;

– Ianuarie-februarie 1977 – Paul Goma este singurul scriitor român care se solidarizeaza public cu Charta 77 a cehoslovacilor, îi trimite o Scrisoare deschisa lui Nicolae Ceausescu în care îl ironizeaza, îndemnându-l sa semneze Charta, si care reuseste sa coaguleze – tot public – atentia câtorva sute de români, în ciuda amenintarilor Securitatii;

– 1 aprilie-6 mai 1977 – Miscarea pentru drepturile omului din România, denumita si Miscarea Goma, este distrusa de regimul comunist, prin Securitate, cu ajutorul unor victime devenite colaboratori ai Organului represiv, în urma arestarii scriitorului la 1 aprilie. Eliberat la 6 mai, în urma presiunilor si protestelor internationale, Paul Goma este o umbra. Otravirea treptata cu aconitina, în vederea asasinarii lui „curate“, a fost stopata de teama opiniei publice internationale;

– 9 aprilie 1977 – în timp ce scriitorul era arestat la Rahova, membrii Comitetului Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti au votat în sedinta „problema excluderii lui Paul Goma din Uniunea Scriitorilor“;

– 20 noiembrie 1977 – Paul Goma si familia lui (Ana-Maria, sotie, si Filip-Ieronim, fiu) au plecat definitiv din România;

– 2011 – Paul Goma si ceilalti doi membri ai familiei sale au înca statut de refugiati politici. Paradoxul: atât Franta – statul-gazda pentru apatrizi, cât si România – statul-de-drept mostenitor si continuator al statului totalitar care a nenorocit aceasta familie, sunt membre ale Uniunii Europene si ale ONU. Sederea lor pe teritoriul Frantei, în aceleasi conditii de apatrizi, a fost prelungita de autoritatile franceze pâna în 2012.

Desi au trecut 21 de ani de la caderea simbolica a comunismului, lumea culturala, lumea literara, lumea româneasca, în general, întretine interesat sau din delasare tipica produsele mentale instrumentate si colportate de Securitate în privinta omului si scriitorului Paul Goma.

Câteva date din dosarele Securitatii ce vin sa dezambiguizeze strategia de distrugere prin mijloacele diversiunii puse în practica de aparatul represiv. Ministerul de Interne, Nr. 00327756/ 17 martie 1977:

„Plan de masuri în continuarea masurilor de anihilare si neutralizare a actiunilor ostile initiate de Paul Goma. Se vor întreprinde urmatoarele:

I. Actiuni de descurajare, derutare si intimidare

1. Se va initia o actiune permanenta de tracasare prin telefon a lui Paul Goma în scopul de a-l timora si determina sa nu mai raspunda la apeluri.

2. Vor fi selectionate surse informative si alte persoane de încredere care sa îl contacteze pentru a intra în dispute de natura a-i ocupa timpul si crea o stare de tensiune.

3. În cadrul actiunii de descurajare va fi instruita si trimisa o persoana care sa accentueze disputa pâna la a-i rupe în mod demonstrativ scrisoarea /pe/ care o poseda cu semnaturile respective.

4. Se va organiza ca aproape zilnic sa primeasca din capitala, din judete, scrisori si anonime cu continut de intimidare, descurajare, protest si amenintare.

(…)

9. Paralel cu actiunile de descurajare si intimidare prin Donici Baltag, precum si prin persoane din emigratie, va fi influentat sa plece în strainatate. În cazul în care paraseste tara se vor face propuneri pentru a i se ridica cetatenia româna.

(…)

11. Asupra persoanelor care au intrat în contact cu Paul Goma si au aderat la actiunile lui se va actiona în mod diversificat în scopul neutralizarii si descurajarii altor elemente cu asemenea intentii.“

Planul de masuri de mai sus era continuarea altora, care nu dadusera rezultatele scontate. La 17 martie, când a fost semnat, Paul Goma era înconjurat de Securitate în blocul în care locuia, din Drumul Taberei. Multi oameni încercau cu disperare sa ajunga la el, fizic, ori telefonic. Arestarea avea sa intervina peste doua saptamâni, la 1 aprilie. La 8 zile dupa arestare, regimul comunist, prin Uniunea Scriitorilor, îi administreaza o alta lovitura. Nota-raport a securistului însarcinat cu „buna“ desfasurare a activitii scriitorilor consemneaza la 9 aprilie 1977:

„Azi a avut loc sedinta Comitetului Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. În care principalul punct al ordinei de zi a fost pregatirea alegerii viitoarelor organe. Cu aceasta ocazie, s-a pus în discutie si problema excluderii lui Paul Goma din Uniunea Scriitorilor. Au fost prezenti 6 din cei 9 membri ai comitetului. A lipsit Nina Cassian, Eugen Jebeleanu si Marin Preda, desi au fost anuntati si se gasesc la Bucuresti. Au mai participat: Virgil Teodorescu – presedintele Uniunii, Dumitru Ghise – vicepresedinte la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, Vasile Nicolescu – directorul Directiei Culturale din Consiliul Culturii si Eductiei Socialiste, si I. Bucuroiu – activistul sectiei care raspunde de Uniune. Propunerea excluderii a fost votata în unanimitate, fiind acuzat ca a încalcat articolul 9 din statutul Uniunii.

În încheierea discutiilor, Fanus Neagu – membru al Comitetului, a propus ca procesul verbal prin care s-a luat aceasta hotarâre sa fie semnat si de cei trei membri care au lipsit de la aceasta sedinta.

Propunerea a fost aprobata.“

Vigilenta ideologica nu se opreste, pentru ca, evident, „dusmanul de clasa“, devenit „dusman al poporului“, „nu doarme niciodata“. Supus unor anchete si tratamente inumane la sediul Securitatii din Calea Rahovei, dusmanul nu dormea… era amenintat, santajat, batut, umilit, otravit. Nici vigilenta cobreslasilor sai, reprezentati de Comitetul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, nu dormea. Paul Goma nu a fost reîncadrat nominal, din oficiu, nici pâna azi în USR. Vigilenta scriitorilor români nu a adormit niciodata, nici înainte de 1989, nici în zilele noastre. Altfel, am asista la gesturi de normalitate, care sa înceapa (chiar si în ultimul ceas) cu repunerea lui Paul Goma în drepturile sale. Poate ca, totusi, informatia statistica potrivit careia majoritatea delatorilor din dosarele lui Paul Goma erau scriitori are o relevanta pronuntata în peisajul literar românesc.

Varianta împânzita de Securitate despre lipsa de talent a lui Paul Goma le-a venit manusa celor care aveau varii interese în a fi pe linia ideologica a partidului sau, grobian, celor care doreau sa manânce mai mult si mai bine, sa fie mai stimati decât altii, sa ajunga mai sus decât altii, sa fie mai scriitori decât altii. Directia I a Securitatii a lucrat din plin la distrugerea credibilitatii lui Paul Goma, oferind, în acelasi timp, un alibi acelor scriitori care nu se pot împaca nici pâna azi cu profilul lor moral. Aparitia romanului „Ostinato“ în germana, la Suhrkamp, în 1971, sunt convinsa, i-a lovit mai mult pe scriitori. Un plan de masuri din 1971:

„…ne propunem sa actionam în directia prevenirii editarii în strainatate a romanelor respective. În acest sens, vom lua urmatoarele masuri:

Propunem sa se comunice ambasadorilor români din Köln si Roma sa faca uz de întreaga lor audienta la editurile angajate sau care intentioneaza sa publice romanele lui Paul Goma, pentru a le convinge sa renunte la aceasta. Ambasadorul de la Viena sa actioneze în acelasi sens pe lânga Marie-Therese Kerschbaumer (traducatoarea romanului).

(…)

4. În vederea antrenarii mai directe a organelor competente la influentarea lui Paul Goma în sensul mentionat mai sus, vom trimite o scrisoare anonima la Uniunea Scriitorilor si edituri.

5. Pentru a ne asigura de perspectiva celorlalte romane la care Paul Goma lucreaza în prezent, vom intra în posesia manuscriselor si daca lectura lor va arata ca sunt, de asemeni, nepublicabile, le vom confisca în mod secret.“

Multa energie si costisitoare mijloace cheltuite de Securitatea Statului ani în sir pentru a trunchia adevarul despre un om lipsit de importanta si talent. Ar însemna ca institutia represiva a fost ineficienta, ceea ce nu este deloc adevarat. Toate sintagmele si variantele de „interpretare“ slobozite de Securitate au fost preluate cu succes de lumea literara. Si nu este vorba doar de lumea româneasca interna, ci si de cea externa, lucrata si ea informativ de aceeasi Securitate. Se explica în buna parte de ce exilul românesc a fost unul atât de neunitar, unul atâtat si pe alocuri controlat de la Bucuresti.

Tot la 17 martie 1977, Securitatea hotara masuri pentru:

„Folosirea organelor de presa straine si a publicatiilor emigratiei în vederea compromiterii si dezavuarii lui Paul Goma si a actiunilor sale. Directia I împreuna cu serviciul D vor pregati un numar de zece – cincisprezece materiale, în continutul carora se vor prezenta aspectele care îl compromit pe Paul Goma, ce vor fi puse la dispozitia U.M. 090020 F pentru a fi publicate în presa autohtona si a emigratiei române din Statele Unite ale Americii, Canada, Republica Federala Germania, Franta, Austria, Suedia, Elvetia. Vor fi invitati în tara corespondenti de presa din Statele Unite ale Americii, Austria, Republica Federala Germania, Spania, Franta, Italia, Belgia, Elvetia, relatiile operative ale organelor noastre, care vor fi influentati sa ia contact cu unii scriitori si oameni de cultura români care sa dezavueze activitatea acestuia ca fiind straina de preocuparile si interesele intelectualitatii noastre si în general ale poporului român. Vor fi selectionate si trimise din tara în cooperare cu U.M. 090020 F un numar de circa 25-30 de surse care în contactele ce le vor realiza cu persoanele influente autohtone si din emigratia româna sa prezinte situatia reala în cazul Goma.“

„Situatia reala în cazul Goma“… este ca aceste „surse“ ale Securitatii sunt unii/unele si aceiasi cu intelectualii români care au practicat turismul securist, în vreme ce turismul peste frontierele nationale era interzis românilor obisnuiti.

Planul de anihilare continua. Nicolae Plesita, generalul sfertodoct, dedicat politicii criminale a partidului, a aprobat în 1977 planul de masuri ce aveau sa fie aplicate în „actiunea Barbosul“, în privinta staturii publice-morale a acestuia, interne si externe:

„lansarea unor versiuni care sa duca la compromiterea obiectivului fata de principalele legaturi în rândul oamenilor de cultura, ziaristi, cercuri ale emigratiei reactionare si postul de radio Europa Libera. Aceste masuri urmeaza sa afecteze totodata si cercurile ziaristice si editoriale din Occident interesate din punct de vedere comercial si politic în cazul sus-numitului.

În acest scop propunem: actiunile sa aiba la baza ideea ca întreaga activitate a lui Paul Goma a fost initiata de organele de Securitate, pentru a depista elementele dusmanoase si aventuriere din rândul intelectualilor români sau alte categorii de oameni.

În sustinerea acestei versiuni vor fi folosite ca argumente:

– atunci când organele de Securitate si-au atins scopul, pentru a nu da amploare prea mare acestui caz, s-a încetat întreaga actiune;

– a fost mutat din locuinta sa, cunoscuta de toata lumea, dându-i-se o singura camera ca, dupa aceea, sa primeasca de fapt trei camere la bloc în loc de doua câte avea la început;

– acum are serviciu, fiind platit în plus cu o suma mai mare de bani fata de colegii sai;

– cei care l-au crezut si au aderat la actiunea lui au suferit multe necazuri, numai initiatorul este rasplatit;

– retinerea lui s-a facut pentru a acoperi colaborarea sa cu organele de Securitate;

(…)

Pentru realizarea celor propuse vom actiona succesiv în doua etape. La început se va crea atmosfera corespunzatoare în rândul oamenilor de cultura din tara si, în urmatoarea etapa, acesta sa îsi produca ecoul în cercurile similare din strainatate“.

În România democratica institutiile statului de drept nu se autosesizeaza când legile si adevarul sunt încalcate flagrant. Degeaba s-a autosesizat Consiliul National al Audiovizualului când Nicolae Plesita a spus public, la un pseudocanal de televiziune, ca l-a batut pe Paul Goma în 1977. Procurorul Ilie Mihai Eduard l-a absolvit pe seful Securitatii de vreo vina si l-a declarat pe Paul Goma mort. În baza caror principii legale si morale a luat o asemenea decizie nu stim. Si nici cine l-a consiliat. Dar e lesne de banuit.

Pe scurt, pe 2 octombrie 2011, Paul Goma împlineste 76 de ani. Pe 20 noiembrie vor fi 34 de ani de când el si familia lui sunt refugiati politic. Pe aceia care – teoretic – vor spune ca nu mai este posibil sa fii, ca român, în anul 2011, refugiat politic, îi rog sa se adreseze Ministerului de Externe si, eventual, Ministerului de Justitie din România. De ce nu?, si Presedintiei României. Ca Paul Goma, sotia si fiul lor sunt în continuare apatrizi, datorita statutului lor de refugiati politici, dobândit în noiembrie 1977, gratie regimului totalitar de la Bucuresti, este o realitate.

Spun ce am mai spus: scriitorul Paul Goma nu este nici membru al USR, nici cetatean român. În ultimul an a mai intervenit un element: autoritatile de la Chisinau, la fel de democratice si de transparente ca si cele de la Bucuresti, au avut o tentativa (o suspectez ca încadrându-se arsenalului de strategii electorale) de a le acorda lui Paul Goma si familiei sale cetatenia moldoveana. Au esuat. Esecul tine, probabil, de hibele si interesele diplomatiei de dincolo si de dincoace de Prut.

Atitudinea oficialitatilor române si moldovene, precum si a „directorilor de constiinta“ fata de Paul Goma este o rusine nationala, acum si în viitor.

O alta aniversare trista si otravita (româneste) pentru Paul Goma. Urarile i le voi transmite numai personal, de data aceasta, nu si în public.

3 comentarii pentru “Paul Goma 76. Recapitulare trista”

  1. octombrie 14, 2011 la 11:56 am

    Paul Goma este ,,Un Monument in Viata”,unic,in felul sau,o pilda, care,din pacate,n-a fost urmata de co-nationalii romani,si,mai cu seama,de basarabeni.

  2. decembrie 19, 2011 la 11:54 am

    Rog pe orice poate acest lucru să-mi pună la dispoziţie Lista cu semnatarii Scrisorii lui Paul Goma din 1977 pentru aderarea la Carta 77

    Paul Constantin

  3. septembrie 9, 2013 la 3:12 pm

    Găsiţi fragmente de liste în volumul „Culoarea curcubeului”, ultima ediţie; nu există o listă definitivă a semnatarilor.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper