Eva fusese văzută recent trecând prin oraş. Cu un aer destul de absent, preocupat. Avea nevoie, clar, ca nimeni să n-o deranjeze dintr-ale ei. Temerea Evei era că ar fi putut cineva să-i ceară ceva, să o întrebe ceva. Prosteşte şi inoportun. Or, ea n-avea chef de asta. De nimicuri, adică. Lucrurile importante le ştia, nu trebuia să îi fie semnalate, le avea deja sub control. Dintotdeauna. Controlul o epuizase oarecum, îi asprise trăsăturile. În plus, uite, efortul ăsta cu controlul duce la încovoierea spatelui şi la coborârea sânilor. Nici asta n-ar fi fost chiar de dorit pentru Eva, adică să vadă în jur vreo privire critică. De aia, pentru tranzit, şi-a ales sublimarea, planul superior şi supradimensionarea. Aşa cum era, cu sânii goi, îşi pusese totuşi o fustă. Avea nevoie de un obiect vestimentar, marcă a renunţării, într-o măsură, la sine în favoarea imperativului social. Adică, să ne înţelegem, goală, Eva ar fi fost doar pentru ea, îmbrăcată, îşi crea un eu secund pentru ceilalţi.
Lucrarea Anei Ruxandra Ilfoveanu, Drumul spre Paradis, un tablou datat 2012, domină energetic expoziţia de la Muzeul Ţăranului Român. Cromatică neutră care potenţează hieratismul, scară ireală a elementelor, cu supradimensionarea din arta veche orientală, desen puternic şi particular. Şi, dincolo de toate acestea, o reprezentare a acestei „o doamnă oarecare“ (cum îşi numeşte artista personajul, în textul din lucrare) care o apropie pe Ana Ruxandra Ilfoveanu de maniera în care doar Egon Schiele, la începutul secolului trecut, mai privea personajul feminin. Aceleaşi multe paliere de lectură şi aceeaşi lumină dură, forţând limita francheţii.
Angoasa din poveştile „no time, no space“
Compoziţia din Drumul spre Paradis este cea cu care artista lucrează de obicei: cheia figurativă, narativ parabolică, elementele de suprarealism şi cele expresioniste. Diferenţa de scară e decisivă: oraşul e mic şi plasat în partea de jos a compoziţiei, elementul antropomorf e supradimensionat şi stăpâneşte totul. Jocul de-a finitul şi infinitul se desfăşoară pe un fundal neutru ca un perete văruit de biserică veche. Personajul, la fel ca mai toate personajele pictoriţei, este doar un purtător de mesaj şi de atribute caracteriale, un cărăuş de repere fundamentale. Coşul cu legume pe care îl duce e corn al abundenţei, e icon de supermarket şi e contribuţia femeii-culegãtor. Fără o identitate individuală şi încărcat cu sarcina de a rezuma, personajul acestei „o doamnă oarecare care mergea gândindu-se“ devine esenţă şi pattern. Universul este acelaşi, extras de sub spectrul plasării în timp sau în spaţiu. Aşa, necantonată, povestea este expresie a unei universalităţi experienţiale, a unui imaginar care poate fi corelat unui „cândva“. Artista însăşi insistă, într-un text mai vechi de pe blogul personal, pe importanţa acestui „cândva“, care „are ceva din imaginaţia bogată a copilului“, pe când un „acum“ ar avea „tristeţea vârstei în faţa urâtului care guvernează adesea lumea“. Capcana pe care poveştile „no time, no space“ o întind privitorului este întrebarea dacă nu cumva, corelat unui „cândva“-„cuiva“, acest imaginar ar putea fi, la fel de bine, corelat unui „oricând“-„oricui“.
Piaţa de mit şi metaforă
Lucrări semnate de Ana Ruxandra Ilfoveanu se regăsesc în colecţii din România, Italia, Franţa, Statele Unite sau Norvegia. Cu peste douăzeci de expoziţii personale desfăşurate în ţară, semnătura artistei este destul de bine reprezentată şi pe piaţa de licitaţii. Cel mai bine vândut tablou semnat de Ana Ruxandra Ilfoveanu este Japonezul şi vârtelniţa timpului (115 x 100 cm), o lucrare în vopsea acrilică realizată în 2003, care a fost adjudecată anul trecut la casa de licitaţii Artmark, la o valoare de peste patru mii de euro. Cu încă un an înainte, lucrarea Don Qijote (ulei pe pânză, 85 x 70 cm) fusese şi ea cumpărată, într-o licitaţie a aceleiaşi case, cu peste două mii de euro. Preţul mediu pe lucrare rămâne totuşi la un plafon moderat, de 1.300 de euro. Potrivit Indexului pieţei româneşti de artă, cota artistei este în creştere constantă începând cu anul 2010, chiar dacă randamentul anual (calculat în 2013 la aproape 60%) a înregistrat fluctuaţii pe parcursul intervalului.
În preferinţele publicului, artista se află pe acelaşi culoar cu Sorin Ilfoveanu şi cu Ştefan Câlţia. Chiar dacă preţurile pe care le înregistrează semnătura lui Câlţia sunt semnificativ mai mari (aproximativ dublu la preţul mediu pe lucrare), iar lichiditatea lui Sorin Ilfoveanu este mai crescută (treisprezece lucrări adjudecate în licitaţii în 2013, faţă de doar două ale pictoriţei), statisticile arată că tendinţa de creştere a cotei este în favoarea Anei Ruxandra Ilfoveanu: un randament anual de peste 50% faţă de unul situat aproape de zero.
Din Expoziţia de Primăvară 2014, MŢR
„Expoziţia de Primăvară (…) nu intenţionează să provoace scandal artistic, să lanseze curente sau să îngroape şcoli de artă. Ea este o secţiune lucidă şi exigentă prin ceea ce constituie astăzi arta românească. Nu este o expoziţie monografică şi nici una enciclopedică. Dar, la doar a treia ediţie, a ajuns să constituie un reper sigur pentru ceea ce înseamnă creaţia contemporană a artiştilor din România.“ – Virgil Ştefan Niţulescu, director al Muzeului Ţăranului Român.
„Nu există nici o îngrădire de tip stilistic sau tematic, numitorul comun fiind valoarea. (…) Plasticienii participanţi vor fi mereu alţii de la o ediţie la alta. “Primavara 2014″ aduce în atenţia publicului seniorii: Ruxandra Ilfoveanu, Mircia Dumitrescu, Mihai Marcu, Corneliu Vasilescu, Viorel Mărginean, Mihai Buculei şi Olga Mărginean. Vârsta de mijloc propune nume acreditate precum: Rareş Pantea, Cristian Tardel, Ion Achiţenie, Vasile Tolan, Ioan Medruţ, Dumitru Cojocaru, Cătălin Geană, Ion Anghel, Nicolae Stoica, Emilia Kiss, Mariea Petcu şi Carmen Paraschivescu. Aflaţi cu 3-4 paşi făcuţi pe rampa afirmării: mai tinerii Maria Răducan, Tudor Plăieşu, Radu Draguşin, Lucian Muntean şi Ioan Hohan. Perenizarea “Expoziţiei de Primavară” depinde de dorinţa plasticienilor de a participa şi de apetitul publicului pentru acest eveniment.” – Bogdan Breza, curatorul expoziţiei.
