Am decis sa reactionez abia când am înteles ca nu e la mijloc doar o simpla polemica personala. Contextul e urmatorul. În primul numar al noii reviste de profil „Poesis International“ am publicat o cronica despre unul din volumele de debut ale anului trecut – Stoian G. Bogdan, „Chipurile“ (Cartea româneasca, 2009) – premiat, între timp, atât de USR, cât si de „România literara“. Textul a fost preluat de blogul-ul revistei „Cultura“, iar mai apoi – fara niciun acord prealabil – de blogul personal al lui Stoian G. Bogdan. Acum, nu voi face referire la propriul text (altii trebuie sa se pronunte despre el), ci la „dialogul“ pe care acesta l-a stârnit. Avertizez ca voi cita masiv. Merita!
În primul rând, Stoian G. Bogdan ma acuza, în chapeau, ca am scris un text la comanda:
„Claudiu sKomartin, redactorul revisteit mi-a zis ca, stai ma linistit, ca eu i-am cerut asta, ca n-aveai nicio radere si batea la ochi“.
Fara sa reflectez asupra consecintelor, i-am trimis poetului comanestean urmatorul raspuns:
„Ideea e simpla. Când sustineati ca ati platit critici pentru cronicile favorabile, pot întelege ca ati aspirat la o gluma, autocritica pe care elogios v-o faceati poate trece, din nou, pentru gustul unora, drept expresie simpatica a megalomaniei histrionice ce va caracterizeaza persona publica, însa, când sugerati (pornind de la o discutie personala) ca mi s-a comandat un text, dati-mi voie sa-mi exprim indignarea. Îmi rezerv dreptul de a fi mai putin ludic decât dumneavoastra, rugându-va sa dezmintiti cele afirmate cu sau fara atât de indispensabilul dumneavoastra umor. Cât despre metoda mea analitica, daca aveti comentarii serioase sau doriti sa întram într-un dialog salubru despre narativitate poetica, criterii de atribuire a valorii, programatism sau chiar tehnici de constructie a unei cronici literare, dati-mi de veste“.
Iata ce-a înteles Stoian G. Bogdan din oferta pe care i-o facusem. As vrea sa cititi cu atentie, pentru ca e vorba de o simptomatologie:
„«Sperând sa i se piarda urma în viata, SGB vrea deopotriva sa i se recunoasca pecetea in scris». & «…conform lui SGB, toata dinamica umanitatii provinciale/universale se consuma agonic între medievalul ubi sunt! si perifericul oof, viata lor!». Referitor la primul citat, domnule Turcus, de unde stiti dvs. ca sper eu sa mi se piarda urma în viata?, ne cunoastem cumva si nu-mi amintesc eu?, aveti cumva informatii ca as fi savârsit vreo infractiune?, ca daca aveti si nu formulati un denuntz va aduc la cunostinta ca încalcati flagrant legea, întrucât legea va obliga sa formulati un denuntz când aveti cunostinta despre savârsirea unei infractiuni. Mai usor cu remarci de genul asta prin cronici! Referitor la al doilea citat, cum adica „conform lui SGB?“, unde am scris sau spus eu o asemenea aberatie? Mai usor si cu pusul cuvintelor în gura mea! Si va mai pot da citate de genul, dar prefer sa va dau unele ponturi despre felul în care se scrie o recenzie, întrucât, din nefericire, nu prea stiti.
În primul rând când scrieti o recenzie va referiti mai putin la Autor si daca se poate deloc. Caci nu sunteti legitimat de nimic sa vorbiti despre Autor. Mai mult, când vorbiti despre Autor trebuie sa o faceti cu multa grija întrucât în Codul penal calomnia si insulta sunt înca infractiuni. Unii autori cu mai putin umor decât mine va pot da în judecata pentru afirmatii ca cea din primul citat si atunci o sa aveti nevoie de un avocat bun ca mine; caci eu domnule Turcus sunt de profesie avocat“.
Desigur, rândurile de mai sus n-ar merita mai mult decât niste hohote de râs, ele sunt dovada unei minti în litigiu cu propriul ei potential comprehensiv, caci pentru orice adult educat (care îmi citeste textul) devine evident ca observatiile critice n-au nicio legatura cu aceste rizibile consideratii. Stoian G Bogdan vulgarizeaza fara discriminare, însa defectuos sintactic, atât principii juridice, cât si distinctii teoretice nu prea complicate (autor/eu poetic), pe care, surprinzator, elevii de-a saptea – e drept ca doar cei isteti! – le pot aplica adecvat. În fine, spuneam ca as fi vrut sa îngrop aceste rânduri înainte ca ele sa se astearna, mai ales ca poetul Komartin a dezmintit onest fabulatiile conspirative ale poetului Stoian:
„Nu îmi amintesc, zau, sa-ti fi spus ca i-am «comandat» lui Turcus sa scrie despre «Chipurile». Continui sa joci un rol care are farmec pâna la un punct, de unde devii cu totul demn de dispret. Îti doresc sa fii cât mai rar un personaj (îmi doresc asta si mie) abject, dar ai tu asa, o aplecare spre «poze» care cad în grotesc“.
Dar, cum sa tolereze Bogdan G. Stoian asemenea exercitii de echilibru?
„Ma lasi cu dume de astea. Pai tu publici în reviste atacuri la persoana si îmi spui mie de abjectii si grotesc? Chiar nu mai ai bun simt deloc? Chiar n-ai limite în ipocrizie? Chiar uiti cu cine stai de vorba? (s.m.) Ar trebui sa-l chem în judecata pe pulica asta (s.m.) care îsi permite sa ma calomnieze si cele doua reviste care i-au publicat mizeria. Dar eu spre deosebire de voi sunt jigodie de rasa“.
Pierzându-mi vremea printre umorile virtuale ale lui Stoian G. Bogdan, vreau doar sa atrag atentia asupra unui fapt care se poate extinde patologic. E vorba de calitatea dezbaterii/ polemicilor ce se poarta în lumea noastra literara. Daca un scriitor tânar, rasplatit pentru poemele lui cu cele mai importante premii, a ajuns sa se exprime asa, climatul vietii noastre literare capata un iz de Cutarida intelectuala, în pericol de a-si pierde pâna si aceasta din urma calificare. Intolerabila este nu atitudinea lui Stoian G Bogdan (de a fi reactionat public la o cronica ce îl nemultumea), ci calitatea ei: o putea face în termeni civilizati si… intelectuali. Dar probabil ca drumul pâna la poezie este mai scurt decât acela pâna la cerebralitate sau chiar, vai, igiena.
Autor: CLAUDIU TURCUSApărut în nr. 2822010-07-15