Am auzit multe istorisiri, în afara de cele ale lui Creanga, cu începutul: „Nu stiu altii cum sunt, dar eu, când ma gândesc la locul…“. Probabil, acesta îndeamna catre aduceri aminte, spre momente traite intens, care si-au pus amprenta asupra sufletului. Obiecte sau întâmplari, povestirile legate de ele au menirea de a te purta în vremuri apuse, de a te face sa fantazezi pe o muzica auzita numai de cel care deapana firul amintirilor si care are darul de a transmite, telepatic, rezonanta sunetului launtric.
Întâmplarea pe care o prezint s-a petrecut demult. Mi-a fost povestita si m-a urmarit pentru ca, desi aparent banala, a marcat mai multe existente prin semnificatiile pe care le-a declansat cândva. A facut-o si mai apoi, la reluare, când doamna pe care am intervievat-o eu a început sa spuna povestea…
E.-M. Gheorghe
„Era o papusa nemteasca, blonda, cu ochii albastri,
cu par de aur si era îmbracata atât de frumos…“
Era dupa razboi, era greu, eram copil. Stiu ca era greu, pentru ca îi auzeam pe cei din jur. Copiii nu-si dau seama cât este de greu, nu asta e preocuparea lor. Greul s-a facut si mai greu când, în 1947, a început foametea. Moldova a fost afectata de la un cap la altul si bietii moldoveni plecau într-un adevarat exod prin toata tara, în restul provinciilor. Plecau cu obiectele în geamantan, pe mâna, cum puteau, ei si copiii lor, si le vindeau iarasi cum puteau. Si-asa s-a facut ca într-o zi a poposit la poarta noastra o familie. Un domn cu o doamna. (…) Domnul avea o masina de cusut, format redus, masina de mâna, chiar asa se numea – masina de cusut de mâna. La roata avea un mâner. Doamna avea niste obiecte… Pe bunica a atras-o masina de cusut. A început sa vorbeasca si ca sa nu faca spectacol în fata portii, i-a bagat în curte, din curte în bucatarie. Le-a dat o gustare. Si-a dat seama ca erau storsi de oboseala, de nemâncare… A fost impresionata cu câta religiozitate au mâncat si au adunat orice farâma de pâine.
A început iar tranzactia cu masina, bunica a fost fericita ca si-a luat masina. O voia pentru scopuri reparatorii, nu facea ea croitorie de anvengura, dar pentru un tighel, doua, reparatii în casa, era buna o masina. Si doamna, cum si-a desfacut acolo recuzita, avea, între obiecte, o papusa. Papusa a fost pentru mine atractia numarul unu. Nici nu mai vazusem papusi, pentru ca nu erau în magazine, nu erau magazine de jucarii.
Era o papusa nemteasca, blonda, cu ochii albastri, cu par de aur si era îmbracata atât de frumos… Auzind tot timpul spunându-se „cutare e frumoasa ca o papusa“, mi s-a parut ireal de frumoasa, ca în povesti. Si doamna, vazând asa, i-a propus bunicai: „Nu vreti sa îi cumparati papusa?“. „Dar nu, nu, nu pot, nu.“ Eu plângeam. În cele din urma, doamna a spus: „Eu îi ofer papusa. De fapt, mi-era si foarte greu s-o vând pentru ca era un obiect prea personal si prea legat de viata mea. Cui am s-o dau, în primul rând, trebuie sa-mi placa, si-n al doilea rând, vreau sa îi spun povestea, pentru ca papusa pentru mine a însemnat ceva“. Asa tin minte ca zicea doamna. Bineînteles, numai atât ni se cerea, sa ascultam povestea. Si am ascultat, si eu si bunica.
„Papusa fusese comandata la Cernauti, la un negustor evreu care avea relatii la Viena“
Papusa se numea Tiroleza, pentru ca era îmbracata în costum tirolez. Si ea a aflat detaliul când a primit-o de la bunica ei. Era copil, la sase ani. Papusa fusese comandata la Cernauti, la un negustor evreu care avea relatii la Viena. I-a venit de acolo papusa si un costum identic cu al papusii. Papusa mai avea costumul, un sarafan din batist – era alb si cu flori mici albe de miosotis, bluza era alba si un sort care avea doua buzunare aplicate din materialul sarafanului. A fost foarte fericita fetita la sase ani când a primit-o. Se juca, ea devenise mama, si avea fetita – avea papusa. Când era câte un eveniment festiv, obligatoriu se îmbraca ca si papusa. Si a venit ziua tatalui. Provenea dintr-o familie mai saltata. Nu oricine îsi serba ziua si nu oricine când îsi serba ziua aducea doua femei sa munceasca pentru pregatirile oaspetilor. Atunci ne-a spus ca au venit doua femei sa faca placinte, fiindca voiau sa serveasca oaspetii cu placinte calde. Femeile munceau în curte, în spate, unde era o bucatarie de vara cu un cuptor. Si fetita pe lânga ele. Femeile vorbeau între ele fara sa dea atentie copilului. Copilul a auzit comentariul dintre ele, una spunând la un moment dat „Mai are si lunganul asta zile!“. Fetita – era vorba de o zi de onomastica – a recunoscut ca e vorba de tatal ei fiindca era înalt. S-a dus fuga-fuga la bunica sa spuna ce a auzit. Bunica, în clipa în care a auzit, în loc sa fie multumita, sa fie încântata, a certat-o si i-a spus „Sa nu mai faci în viata ta asa. Ce-ai auzit sa nu spui la nimeni, nu se spune, nu se face asa. Sa stii ca raul se plateste si raul atrage raul, si binele bine. Sa nu mai faci asa ceva“. Ea, când a vazut ca e certata, s-a întors din nou la femei ca si când nu s-a întâmplat nimic. Tot pe lânga ele, nu se stie cum, a sarit o scânteie si a atins sarafanul. Era batist. Nu trebuia mult ca sa arda. Femeile au simtit mirosul numai când a ars mai mult, si când s-au uitat, rochita era compromisa. Iar fuga la bunica si primul cuvânt pe care i l-a spus bunica a fost „Ti-am spus ca Dumnezeu nu bate cu batul?“. Un copil de sase ani ce sa înteleaga din aceasta morala? Sigur ca n-a înteles pe loc, dar bunica, de câte ori a avut prilejul, i-a amintit întâmplarea de atunci si i-a explicat-o de zeci de ori. A înteles morala si nu a uitat-o. Si morala asta a fost legata de costumul tirolez si de papusa.
Copiii sunt niste maimute, (…) au mare capacitate de a imita. Papusa tiroleza, costumul tirolez… Am vrut si eu tirolez. Si s-a improvizat dintr-o perdea veche, dintr-un cearsaf, s-a facut costumul asta tirolez. Bineînteles, toate fetitele cu care ma jucam au aflat ca am costum tirolez si au vrut si ele costum tirolez. La un moment dat, toata strada era în sarafan, cu bluzita si sortulet si cu nu stiu ce, si totul venea de la lectia pe care o primisem de la doamna. E adevarat ca multe fetite aveau costum tirolez, dar povestea a ramas numai la noi, cu morala. Mi-aduc aminte ca doamna zicea în lectia de morala: „Educatia mea a început de la costumul tirolez. Atunci bunica a avut ocazia practic sa ma educe si sa ma faca sa-nteleg ce este bine si ce este rau, ce se face si ce nu se face“.
„Nu e o întâmplare – eu cred ca nu e o întâmplare – ca unele obiecte rezista timpului, iar altele se pierd.“
O, Doamne, ce avataruri a avut papusa! Toate obiectele pe lumea asta au destin. Nimic nu e întâmplator. Nu e o întâmplare – eu cred ca nu e o întâmplare –, ca unele obiecte rezista timpului, iar altele se pierd. Pe unele le gasesti si te întrebi cum anume s-a întâmplat de nu s-au pierdut. Probabil ca si ele au destin, ca si oamenii. Papusa a fost la loc de cinste. Pentru ca o vazusem pe doamna ca s-a despartit în lacrimi de papusa, normal ar fi trebuit sa i-o dau îndarat. Eram prea copil, copiii nu-si dau seama de valoarea morala a obiectului. Dupa ce doamna a plecat, dupa ce (bunica) a repetat de atâtea ori povestea, ca mi s-a întiparit, dupa ce eu însami am devenit adulta, mi-am dat seama ce semnificatie pot avea unele obiecte si ce valoare au unele obiecte prin încarcatura lor sentimentala. Altfel ele pot sa nu fie nimic, pot sa n-aiba nici o valoare, dar sentimental ele sunt de nepretuit pentru cineva si papusa a avut un regim, cum sa zic eu, privilegiat. N-a fost jucarie.
Aceasta papusa a plecat mai departe la o fetita care a placut-o. Lectia de educatie a primit-o pentru ca nu era o papusa obisnuita, pentru ca s-a vorbit despre aceasta papusa, care era un obiect exceptional. Fetita era dintre cunostinte si bineînteles ca papusa a plecat cu biografie. La noi industria de jucarii a început, dar relativ târziu, poate, nu stiu, dupa ’70. Pâna atunci jucarii nu prea erau. Familia ar fi putut sa-i gaseasca altceva, însa papusa asta a fost atât de povestita, atât de prezentata, atât de legata de niste evenimente si atât de legata de niste întâmplari reale, încât fetita si-a dorit-o. Nu mai stiu ce s-a întâmplat. Familia ei a emigrat si nu stiu ce s-a întâmplat. La un moment dat, am pierdut legatura. Firul s-a rupt. Dar as vrea sa cred ca a plecat cu papusa. Si ca a continuat si ea regimul asta, cum sa zic, regimul de protectie si de ocrotire a papusii. Papusa avea un statut de fiinta, nu de obiect, tocmai pentru ca a venit cu biografie.