Schimbare de tactică în criza siriană

În rezumat, poziţiile marilor puteri faţă de criza şi războiul din Siria ar putea fi prezentate astfel: Statele Unite şi aliaţii occidentali i-au sprijinit iniţial pe opozanţii lui Assad, apoi şi-au dat seama că aceştia sunt infiltraţi de jihadişti, nu au un ţel comun, nu sunt uniţi. Rusia şi China, din raţiuni diferite, s-au opus în Consiliul de Securitate adoptării unor rezoluţii care să conducă la răsturnarea regimului de la Damasc. Moscova, pentru că are o bază militară în Siria şi un acord cu Assad pentru livrare de arme, deci interese strategice, Beijingul pentru că se opune din principiu oricărei schimbări de regim politic prin forţă şi intervenţiilor străine într-o ţară. Principiu încă statuat printre cele consacrate de dreptul internaţional. Tactica se schimbă pentru că devine tot mai clar că soluţiile folosite în „primăvara arabă“ nu au dat rezultatele dorite.
Americanii discută cu ruşii o soluţie militară în criza siriană
Întâlnirile  ministrului rus de externe Serghei Lavrov cu secretarul de stat american John Kerry sunt mai mult decât obişnuite, cele două mari puteri au înţelegerile lor directe şi o mare responsabilitate impusă de statutul de puteri nucleare. Consultările sunt, deci, fireşti. Ultimele par să fi fost concentrate pe criza siriană. La mijlocul lui septembrie, Kerry a  făcut o nouă vizită la Moscova. Tot în septembrie, miniştrii Apărării, american şi rus, Ashton Carter şi Serghei Şoigu, au avut o întrevedere despre care comunicatul de presă (laconic, aşa impune tradiţia) precizează că a prilejuit  „o convorbire constructivă“ în problema Siriei. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a adăugat că cei doi miniştri au convenit să continue discuţiile în privinţa combaterii activităţilor militare ale diferitelor grupuri din Siria şi asupra unei campanii împotriva Statului islamic. Ceva mai clar, parcă. Ideea este dezvoltată astfel de John Kerry: „Preşedintele consideră că discuţiile între militari sunt o etapă viitoare importantă şi că speră ca acestea să aibă loc cât mai curând…  Obiectivul nostru rămâne distrugerea statului islamic, dar şi reglementarea politică a (crizei) din Siria“. Privind în trecut, mulţi se întreabă cum se explică neimplicarea eficientă a marilor puteri, a ONU, pentru curmarea la timp a distrugerilor şi suferinţelor milioanelor de sirieni, a războiului devastator din Siria, principala cauză a valului de imigranţi de azi. În faţa disperării Europei provocată de neputinţa de a găsi soluţii viabile exodului de refugiaţi, Moscova recurge la o schimbare de tactică: extinde dialogul cu Statele Unite pe probleme militare înainte ca divergenţele cu americanii cauzate de anexarea Crimeii şi ridicarea sancţiunilor economice să se fi încheiat.
Rusia se pregăteşte
pentru revenirea în forţă
în Orientul Apropiat
Strategii militari cred că cel mai bun atac este apărarea. Politicienii ruşi schimbă raţionamentul şi se asigură de atac pentru a-şi consolida apărarea. În plină emoţie europeană produsă de dimensiunea şi necunoscutele valului de imigranţi, preşedintele Putin a decis creşterea angajamentului militar al Rusiei în Siria. De la începutul lui septembrie şi-au făcut apariţia în provincia Lattaquié sute de consilieri militari şi tehnicieni ruşi care pun umărul la modernizarea aeroportului militar de la Hmaymine. Experţii presupun că este o măsură de prevedere, cu bătaie mai lungă, pentru perioada post-Assad. A crescut şi prezenţa rusească la baza militară din portul Tartous. Agitaţia a stârnit îngrijorarea Statelor Unite. Poate aceasta a condus la frecvenţa din septembrie a întâlnirilor Lavrov-Kerry. De altfel, secretarul de stat american nu şi-a ascuns niciodată preocuparea în legătură cu creşterea angajamentelor militare ale Rusiei în Siria. Un ecou al acestei preocupări s-a propagat până la Atena, Washingtonul a cerut autorităţilor elene să nu mai autorizeze zborurile avioanelor ruseşti prin spaţiul aerian al Greciei pentru aprovizionarea lucrărilor de modernizare a aeroportului de la Hmaymin.
Intervine sau nu Rusia în războiul din Siria? Preşedintele Putin a arătat că „este prematur să se spună că noi suntem gata să mergem imediat acolo“, repetând cunoscutul argument că ceea ce se petrece se înscrie în vechiul acord pentru livrarea de armament Siriei. Nu imediat, dar în perspectivă este posibil „să meargă acolo“? De mult Rusia nu s-a mai angajat militar într-un conflict sau într-un război. Noutatea care merită reţinută este că Moscova a avansat propuneri pentru o eventuală participare la distrugerea rezistenţei şi anihilarea teroriştilor fundamentalişti ai Statului Islamic. Acesta este un obiectiv mai vechi al europenilor şi al Statelor Unite încă neatins până acum. Va putea Rusia să găsească o cheie a crizei siriene?
Assad nu mai este un obstacol
Fără Rusia, susţine un editorialist francez, criza din Siria nu poate fi soluţionată. Până acum, americanii au condiţionat soluţionarea crizei din Siria de debarcarea lui Assad. John Kerry a deplasat centrul de greutate al acestei strategii pe înţelegerea cu Rusia. „Căutăm un teren de înţelegere comună. Mai clar, dacă noi vrem să ajungem la o reglementare politică (a crizei siriene, n.n.), după părerea noastră, aceasta fiind cea mai bună opţiune pentru restabilirea păcii în Siria, avem nevoie să discutăm şi trebuie să găsim un teren de înţelegere (cu ruşii, n.n.)“. Nu se mai referă secretarul de stat la debarcarea lui Assad, dar nici Moscova nu pare să-i mai poarte mult de grijă. Impresia este că, acum, îl foloseşte doar ca piesă de schimb. „Noi nu am refuzat niciodată dialogul cu Statele Unite şi rămânem deschişi pentru orice aspect care ar putea servi interesului nostru comun, inclusiv în privinţa Siriei“, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
În acest peisaj politic schimbat, ce se întâmplă cu ceilalţi actori? Marea Britanie nu se îndepărtează de spaţiul ei de influenţă, continuă să participe la războiul împotriva Statului islamic bombardând – deocamdată folosind dronele – poziţiile djihadiştilor. „Nu avem de ales, a spus primul ministru David Cameron, pentru că aceştia (jihadiştii, n.n.) recrutează (militanţi, n.n.) şi se pregătesc de atacuri barbare împotriva Occidentului…“. Preşedintele Hollande a anunţat că Franţa va extinde intervenţiile militare pentru distrugerea poziţiilor jihadiştilor din Irak şi în Siria. Potrivit declaraţiilor oficialilor francezi, hotărârea este luată în contextul convingerii că Statul Islamic reprezintă „o ameninţare la adresa securităţii Franţei“. Pentru Paris, Bachar al-Assad rămâne, în continuare, un duşman ce trebuie înlăturat.
Observatorii remarcă faptul că vechea angajare militară în Irak a Marii Britanii şi Franţei a fost aprobată în interiorul unei coaliţii internaţionale, chiar în cooperare cu guvernul irakian. Acum, Londra şi Parisul iau pe cont propriu operaţiunea, ocolind Consiliul de Securitate. Acesta ar fi aspectul politic nou al unui angajament precipitat. Sentimentul este că Parisul şi Londra ori nu vor să ţină cont, ori nu cunosc subtilităţile noilor înţelegeri ruso-americane. Experţii atrag, însă, atenţia că orice implicare militară în Siria îşi păstrează riscurile de până acum, poate chiar au devenit mai mari, pentru că Siria nu mai este un stat unitar, este împărţită între grupuri distincte, cu interese divergente, susţinute din afară, aşa încât este greu de identificat duşmanul sau aliatul. Ceea ce se înţelege şi din precizarea lui Cameron care consideră că în regiune nu există un guvern pe care să se poată conta. Deşi Parisul, ca şi Londra, nu cooperează cu guvernul de la Damasc, este puţin probabil  ca intervenţia militară preconizată de Hollande să fie scutită de surprize. Un ziarist arab titrează cinic: „Bine aţi venit, domnule Hollande, în infernul sirian!“ iar articolul lui a fost publicat în presa franceză.
Soluţii există şi par să se apropie
„Fără Rusia, scrie editorialistul publicaţiei L’Express, Christian Makarian, nu există soluţii în Siria. Din cauza neînţelegerilor dintre ruşi şi occidentali în privinţa pericolului Statului Islamic, vom asista la prelungirea fără limită a conflictului. Principala victimă a acestei situaţii este, bineînţeles, populaţia siriană care nu are altă posibilitate de supravieţuire decât să fugă în Europa“. Un sceptic calculat, cine ştie! Dar, intensificarea activităţilor diplomatice şi militare ale Moscovei este interpretată diferit de experţi. Unii consideră că acestea ar complica soluţia politică discutată de Kerry cu Lavrov – poate chiar convenită, de ce nu? –, alţii văd o tactică nouă a Rusiei de a folosi schimbările din teren pentru revenirea în forţă în Orientul Mijlociu. În plus, nu trebuie înlăturat interesul Moscovei în calmarea mişcărilor islamiste fundamentaliste. Teama vine de la pericolul destabilizării fostelor republici sovietice cu populaţie musulmană şi de la antrenarea în astfel de mişcări a minorităţilor de turcomani, musulmani şi islamici din interiorul Rusiei. De două decenii, Moscova este sever confruntată cu pătrunderea reţelei teroriste Al-Quaeda în Caucaz. O extindere a prezenţei acesteia în fostele republici sovietice islamice ar fi catastrofală.
Şi, dacă dorinţa implicării Rusiei în soluţionarea crizei din Siria, prin consecinţă a valului de imigranţi în Europa, au preţul uitării anexării Crimeii?