În numărul trecut din Cultura am scris împreună cu Alex Goldiş despre scandalul acordării Premiului Naţional „Mihai Eminescu“ lui Gabriel Chifu, în condiţiile în care vicepreşedintele USR îi avusese contracandidaţi pe Marta Petreu, Mircea Cărtărescu, Aurel Pantea, Liviu Ioan Stoiciu ş.a.
Revin asupra subiectului mai ales cã între timp au fost revelate alte date în măsură să adâncească discuţia.
Astfel, ultimul număr al României literare publică un comunicat care oferă următoarele informaţii:
„Votul juriului de la Premiul «Eminescu» – Botoşani s-a desfăşurat în două tururi. În primul tur, Al. Cistelecan a votat pentru Aurel Pantea, Mircea A. Diaconu pentru Gabriel Chifu, Ioan Holban pentru Gabriel Chifu şi Marta Petreu (fără preferinţă), Mircea Martin pentru Marta Petreu, Ion Pop pentru Mircea Cărtărescu, Cornel Ungureanu pentru Mircea Cărtărescu, N. Manolescu pentru Gabriel Chifu. Au intrat în turul doi Mircea Cărtărescu cu 2 voturi, Gabriel Chifu cu 2 (3), Marta Petreu cu 1 (2) vot, Aurel Pantea cu 1 vot. În turul 2, Al. Cistelecan, Ion Pop şi Cornel Ungureanu au votat pentru Mircea Cărtărescu (3 voturi) iar Mircea A. Diaconu, Ioan Holban, Mircea Martin şi N. Manolescu au votat pentru Gabriel Chifu (4 voturi). A fost declarat câştigător Gabriel Chifu“ (v. România literară, nr. 5/ 30 ianuarie, p. 14).
Pe de altă parte, în Observator cultural, Mircea Martin susţine că Nicolae Manolescu le-a cerut membrilor juriului, în premieră, câte două voturi – v. Răspuns unor mai tineri colegi (II), în Observator cultural, nr. 757, disponibil online la adresa http://www.observatorcultural.ro/Raspuns-unor-mai-tineri-colegi-(II)*articleID_31368-articles_details.html).
Când s-a întâmplat operaţiunea semnalată de Mircea Martin?
Conform listei cu voturile din ultimul număr al României literare, reiese că doar Ioan Holban a dat două voturi în primul tur.
Prin urmare, decurge cu necesitate că opţiunile secunde au fost oferite, la cererea lui Nicolae Manolescu, la începutul turului al doilea în care, conform României literare, au intrat Mircea Cărtărescu, Gabriel Chifu, Marta Petreu, Aurel Pantea
Ce s-a întâmplat mai departe?
Pe baza voturilor anunţate de România literară, putem cuantifica astfel situaţia în cele două tururi (acceptând că Manolescu le-a cerut tuturor criticilor să ofere o a doua opţiune):
Cistelecan: turul I: Pantea; turul II: Pantea şi Cărtărescu;
Diaconu: turul I: Chifu; turul II: Chifu + ?;
Holban: turul I: Chifu + Petreu; turul II: Chifu + Petreu;
Manolescu: turul I – Chifu; turul II: Chifu + ?;
Martin: turul I – Petreu; turul II: Petreu +Chifu;
Pop: turul I: Cărtărescu; turul II: Cărtărescu + ?;
Ungureanu: turul I: Cărtărescu; turul II: Cărtărescu+?.
Nu cunoaştem aşadar cel de-al doilea vot al criticilor Diaconu, Manolescu, Pop, Ungureanu: în total patru puncte.
Potrivit comunicatului României literare, Chifu l-a învins cu patru voturi pe Cărtărescu (trei voturi).
De aici decurg următoarele:
1. Nici Diaconu, nici Manolescu nu l-au avut ca opţiune secundă pe Cărtărescu;
2. Nici Pop, nici Ungureanu nu au votat cu Chifu;
3. Nici Diaconu, nici Manolescu, nici Pop, nici Ungureanu nu au votat cu Marta Petreu – dacă aceasta (două voturi) ar fi avut încă un vot, ar fi fost la egalitate de puncte cu Cărtărescu, detaliu ce ar fi trebuit semnalat în România literară.
Deci:
4. Pop şi Ungureanu, nevotând nici cu Chifu, nici cu Petreu, au votat cu Aurel Pantea.
5. Diaconu şi Manolescu, nevotând nici cu Cărtărescu, nici cu Petreu, au votat cu Pantea.
Deci:
6. Aurel Pantea a avut cinci voturi, cu un vot mai mult decât Chifu, câştigând astfel Premiul „Eminescu“.
Ceea ce este absurd – contradictoriu cu realitatea cunoscută.
Prin urmare, admiţând că din punct de vedere matematic este imposibil ca un joc de 14 puncte la care participă patru candidaţi să fie câştigat cu patru puncte, câte suntem asiguraţi că a avut Chifu – cel puţin unul dintre ceilalţi trei candidaţi are cu necesitate tot patru puncte, se impun următoarele ipoteze:
Ipoteză 1: Membrii juriului nu au fost anunţaţi de Manolescu care sunt finaliştii, votând astfel în turul al doilea, ca opţiune secundă, cu poeţi care nu intraseră în turul al doilea. Ceea ce e suficient pentru a anula valabilitatea votului.
Ipoteză 2: Manolescu a manipulat voturile cum a dorit (inclusiv ascunzând voturi): în această ipoteză, care nu merită dezvoltată matematic (deşi ar fi uşor), votul e de asemenea lovit de nulitate.
În ambele cazuri, votul nu a întrunit condiţiile unei proceduri omologabile; ceea ce, coroborat cu declaraţia lui Mircea Martin din articolul citat, cum că în opinia d-sale (de preşedinte al juriului!) procesul de votare a suferit de vicii de procedură provocate de opacitatea lui Nicolae Manolescu, duce la concluzia că valoarea premiului dobândit de Gabriel Chifu este una de bibelou. Că va da sau nu bibeloul înapoi nu mai contează decât pentru igiena palmaresului Premiului Naţional „Mihai Eminescu“; după toate premiile USR primite cu satisfacţie din poziţia de vicepreşedinte USR, Chifu este definitiv compromis ca persoană publică.
Cum ar fi trebuit să decurgă
un proces corect de votare
Mai întâi, în primul tur, trebuia lămurit votul dublu al lui Holban; fie
1. ori-ori, fie 2. câte o jumătate de punct fiecăruia nominalizat de Holban.
La sfârşitul primului tur, situaţia arăta astfel (considerând că votul lui Holban fusese împărţit în două jumătăţi de punct):
Mircea Cărtărescu –2 voturi
Gabriel Chifu – 2 ½ voturi
Marta Petreu – 1 ½ voturi
Aurel Pantea – 1 vot.
Aici apăreau următoarele variante:
1. Toţi cei votaţi intră în turul al doilea, caz în care membrii juriului sunt anunţaţi în legătură cu punctajul şi exprimă noi opţiuni de vot (câte un vot pentru fiecare critic), ţinând cont de noua configuraţie (caz în care, se presupune, Al. Cistelecan, văzându-şi votatul din primul tur clasat fără şanse, ar fi avut toate motivele să activeze o opţiune no 2);
2. Doar primii doi clasaţi (sau doar primii trei clasaţi) intră în turul al doilea: deci Chifu, Cărtărescu (plus, eventual, Marta Petreu). Şi în acest caz, Manolescu trebuia să anunţe membrii juriului în legătură cu situaţia voturilor, trecându-se la o nouă departajare/ votare. Dacă se mersese pe soluţia cu trei poeţi intraţi în turul al doilea, iar noile voturi nu ar fi stabilit un câştigător cu 4 din 7, ar fi urmat un tur al treilea în care câştigătorul era uşor de decis (dat fiind numărul impar al juraţilor); dacă în turul al doilea ar fi rămas doar doi poeţi (Chifu, Cărtărescu), câştigătorul urma să fie ales chiar din turul al doilea.
Dar, după cum se ştie, nu s-a întâmplat aşa.
Post-scriptum
Pe ultima pagină din România literară, sub semnătura anonimă „Cronicar”, este muştruluit Marius Chivu, care înţeleg că se îndoise în Dilema veche de realizările guvernului Ponta, ale ICR-ului şi ale USR-ului. Marius este pus la punct, amintindu-i-se că a beneficiat atât de deplasări finanţate de ICR-Marga şi ICR-Zamfiroiu, cât şi de premii USR etc.
Dar faza tare vine abia după aceea, în pasajul care răspunde reproşurilor lui Chivu cum că „Premiile literare se acordã în circuit închis, şefii îşi premiază subalternii şi viceversa”. Iată ce răspunde „Cronicarul”: „Să înţelegem că Pleşu şi Chivu sunt subalternii mei, de vreme ce au fost nominalizaţi sau premiaţi de USR?“ Curat autodemascare! (M.I.)