Instalarea dlui Mircea Arman de mai bine de o luna la sefia revistei „Tribuna“ din Cluj ar trebui sa dea semne de reala îngrijorare oricarui scriitor de buna credinta de azi. Ce-l califica pe dl Arman, dincolo de un CV anorexic, cu carti si activitati lipsite de ecou în spatiul românesc, e o necunoscuta totala. Nici la poarta revistei „Tribuna“, pe care contracandidatul sau la postul de redactor-sef, Ovidiu Pecican, a frecventat-o numar de numar, Mircea Arman n-a batut prea des, de vreme ce nu s-a aflat niciodata pe o lista de colaboratori constanti (daca o fi publicat vreodata vreun text în afara de cele „de directie“ de acum).
Cei care au mai sperat totusi ca, desi legatura dlui Arman cu revista „Tribuna“ e tot atât de intensa ca aceea a lui Traian Basescu cu „Levantul“, noul manager va avea tactul s-o conduca cu discretie, au fost repede contrazisi. Editorialele aparute sub semnatura redactorului-sef în cele doua numere de pâna acum denota doua lucruri:
1. Un discurs sforaitor, demagogic, pasunist, redactat într-un limbaj de lemn alarmant pentru orice revista de o anumita tinuta intelectuala. „Revolutia continutului, a rubricilor si, nu în ultimul rând, a colaboratorilor“, „ambitia de a crea o institutie de presa culturala moderna, lipsita de cunoscuta-i obtuzitate“, combaterea „imposturii si a insuficientei paguboase“ sau doar „lupta pentru afirmarea unor alte valori, pentru impunerea virila a spiritului creator scapat din mlastina statuta a arghirofiliei“ sunt doar câteva linii de forta ale noului program tribunist. Nici Eminescu, a carui singura vina e ca s-a nascut cu 163 de ani înaintea înscaunarii noului redactor-sef, nu scapa netras într-un portret inspirat dintr-o compunere gimnaziala: „Astfel, în jurul sarbatoririi zilei de nastere a celui mai mare poet si carturar român, Mihai Eminescu, gândurile noastre nu pot fi îndreptate decât spre idealurile nobile ale acestuia, acelea de a fauri o cultura nationala valoroasa, europeana prin apartenenta si vocatie, o constiinta morala si culturala demna de geniul acestui popor“ („Tribuna“, 16-31 ianuarie, respectiv 1-15 februarie 2013).
2. Cum demagogul nu-i demagog destul daca nu-i si om de actiune, pus pe „revolutii“ care de care mai zgomotoase, dl. Arman a trecut la fapte: din Consiliul consultativ al revistei au fost epurate doua dintre numele cele mai respectate ale Universitatii clujene, Ion Pop si Ion Vlad. Explicatia cât se poate de clara e de regasit într-un interviu din „Cotidianul“ (luni, 11 februarie 2013) care raspunde interventiei meritorii a lui Nicolae Manolescu din „România literara“ (nr. 6/ 2013): „si, ca sa va raspund la ultima parte a întrebarii: domnii astia «plini de merite» de care doar ei sunt constienti se cred de neînlocuit. Însa e plin cimitirul de oameni de neînlocuit. Când i-am dat afara pe Ion Vlad si Ion Pop din consiliul stiintific, au luat foc. Nu si-au dat demisia, mint, i-am dat afara, cum am dat afara înca vreo 9, nu mai stiu. Daca si-au dat demisia trebuie sa probeze. Trebuie ca demisiile lor sa fie înregistrate la secretariatul «Tribunei». Nu sunt. În calitate de manager al institutiei permit oricui face o cerere scrisa sa verifice. Veti vedea ca acesti indivizi mint cu nerusinare. Demisia este un act juridic scris, act unilateral de vointa. si, oricum, acest consiliu este unul consultativ, îl convoc când consider eu de cuviinta si tin seama de recomandarile lui daca consider eu de cuviinta. Asa e legea si legea nu se negociaza, poate doar în «lumea literara»…“. Unui tratament din câmpul semantic al manelei – cu dusmani („gasca“, „indivizi“, „tuteri“, „slugi“) la care e acuzata „smecheria“ si care „se vor ofusca“ – sunt supusi si Nicolae Manolescu („discipolul lui Gogu Radulescu“, „frustrat ca nu este primit ca membru titular în Academia Româna“), paltinisenii, plus „cei care le cara trena“.
Nu lipsesc nici intimidarile directe, caci Arman ameninta cu tribunalul si cu „anchetele“ în stânga si-n dreapta: „Studiez la acest moment, cu un colectiv de prieteni juristi, daca domnul Manolescu se face vinovat de încalcarea vreunei legi, penale sau civile“. „Bate cam spre falimentul literaturii române, spre falimentul incredibil al tuturor revistelor USR, al USR ca institutie, bate catre acte si fapte cu iz penal (o spun în calitatea mea de jurist) si bate, în special, pe chestiunea valorii, a celei autentice, nu pe cea fabricata de gasti. Daca doreste dl. Manolescu putem intra în detalii, detalii care ar putea alerta autoritatile competente ale statului român. Nu ma feresc…“. „smecheria nu tine loc de valoare si nici de onestitate. Sunt extrem de curios cum unii din acest grup au fost «împroprietariti» cu întreg patrimoniul Editurii Politice, prin ce mecanism juridic, în baza carei legi, pe ce criterii poate înstraina cineva avutul national catre o persoana fizica sau juridica? A fost declarat falimentul acestei bogate edituri? Acesta e un aspect care trebuie clarificat. Si îl vom clarifica. Cu orice risc“.
În schimb, activitatea culturala a lui Mircea Arman e probata, cam stânjenitor, prin plasarea permanenta sub scutul filozofului Anton Dumitriu: „Dupa Revolutie, cu ocazia Congresului care marca 200 de ani de la Revolutia franceza, a fost întrebat Anton Dumitriu cine e cel mai promitator tânar filosof din România, întrucât francezii doreau sa îl invite sa participe la aceasta manifestare. Ghiciti, d-le Spânu, pe cine a indicat filosoful si logicianul român? Se poate verifica…“
Agresivitatea tonului si a limbajului noului sef de la „Tribuna“, care si-a facut din contabilizarea „frustrarilor“ celorlalti o etica si din „datul afara“ un program de pus urgent în practica, sunt putin egalate de vreo conduita intelectuala româneasca din ultimii ani – si nu mai merita comentate. Ramân de clarificat doua lucruri:
1. Chestiunea de principiu: Cam ce respect are dl. Arman fata de institutia pe care o conduce, de vreme ce poate scrie urmatoarele (niste afirmatii de o vulgaritate uluitoare): „Cu remuneratia de la «Tribuna» îmi pot schimba doua becuri la masina în service-ul specializat“. Sau, mai mult: „«Tribuna» va deveni un loc în care se vor dezbate idei, de toate felurile si din toate domeniile, nu va fi o revista sectara si nici una literara stricto sensu, cum a fost pâna acum, în care se vor fi laudat unii pe altii, aceiasi ipochimeni de care eu unul m-am saturat si, drept urmare, m-am debarasat de ajutorul nepretuit al dânsilor“. A vedea în fostii colaboratori ai institutiei la care lucrezi niste „ipochimeni“ de care „te debarasezi“ e, involuntar, o discreditare a institutiei însesi. Apoi, de ce a tinut dl. Arman sa vina la conducerea unei reviste despre care avea oricum o parere atât de proasta?
2. Chestiunea pragmatica: ma întreb cum si mai ales cu cine are de gând noul redactor-sef sa creeze din „Tribuna“ o revista de tinuta, de vreme ce, asa cum reiese din discursul sau, o parte serioasa a culturii române e compusa din „frustrati“, din raufacatori demni de dus la tribunal sau din personalitati menite sa ocupe locuri în cimitir?
Raspunsul se impune de la sine. Foarte recent, cu o zi înainte de redactarea acestui text si de închiderea sumarului „Culturii“ s-a creat o petitie online, pornind de la un text redactat de scriitorii Adrian Popescu, Marta Petreu, Ion Muresan, Doina Cetea si Mircea Popa. În doar 24 de ore, ea a strâns 150 de semnaturi de la scriitori (si nu numai!) din toate colturile tarii, de toate vârstele si orientarile. Printre ei: Ion Vianu, Ion Bogdan Lefter, Ioan Aurel Pop, Ruxandra Cesereanu, Sanda Cordos, Horia Ursu, Liviu Antonesei, Mihai Gotiu, Aurel Pantea, Bogdan Cretu, Alexander Baumgarten, Alexandru Cistelecan, Bogdan Ghiu, Calin Vlasie, Vasile Dan, Octavian Soviany, Constantin Acosmei, Romulus Bucur, Crina Bud, Mihaela Ursa, Andrei Terian, Daniel Cristea-Enache, Mihai Fulger, Ion Maxim-Danciu, Mircea Petean, Marius Lazar, Andrei Dobos, Nicolae Oprea. Si lista continua. Sunt, toti acestia, profesori si scriitori care si-au exprimat deja public refuzul de a participa la „revolutia“ domnului Arman de la „Tribuna“.
Autor: ALEX GOLDISApărut în nr. 410