Traim într-un timp al vizualului, al lui homo-videns, cum ar fi spus Giovanni Sartori. Totul pare ca se cumpara si se vinde în functie de audienta, vizibilitate si consum. Valoarea a devenit mai degraba un instrument de masurare a audientelor cantitative, nu calitative! Valoarea a devenit pentru tot mai multi vânzatori de produse culturale un indice si, în cel mai fericit caz, un pretext pentru un plan eficient de afaceri. Opera artistica e din ce în ce mai dependenta de marketing si promovare. Publicul devoreaza ce i se vinde ca fiind de actualitate, în trend sau la moda. Institutia criticii si chiar spiritul critic si-au pierdut prestigiul din vechea lume a bipolaritatii capitalism-comunism. Ideologiile au fost aruncate în aer odata cu felul în care si centrul, si marginea si-au pierdut dimensiunile lor restrictive. Totul s-a transformat într-un act hedonist al intersanjabilitatii, unde doar efectul de sincretism si mimarea unor genuri si categorii artistice diferite au putut sa creeze o gimnastica noua a gusturilor si mentalitatilor. Prim-planul ca sablon al succesului tele-vizual a întoars pe dos receptarea critica, nemediata, a operei si a personalitatii artistice.
În epicentrul acestei lumi sub dictatura vizualului poti razbate fara mari resentimente intrând în Retea sau în segmentul social-cultural în care esti încadrat de catre altii ori în care chiar tu ai ales sa fii reprezentat. Astfel, acceptând aceasta forma persuasiva si eficace de constrângere, „produsul tau cultural“ va fi mai usor de marketat, de promovat si de vândut. La fel, ideile si activitatile tale sociale, politice, economice.
Ce poate ramâne din aceasta lume a lui homo videns ? Cum se poate elibera un artist autentic de zgura ori sclipiciul vizualului? Ce instrumente poate folosi el pentru a se elibera de dictaturile prezentului si ale Retelei?
Raspunsurile la aceste întrebari pot fi asezate ca într-un puzzle oniric si critic folosindu-ne de resturile de limbaj vizual (adevarate si imprevizibile parafraze livresti!) si de sintaxa hiperfigurativa din cele douasprezece lucrari semnate de Francisc Chiuariu, asezate toate sub semnul Retelei.
Aceste douasprezece lucrari sunt de admirat pentru felul în care creatorul lor stie sa faca din mestesug, din asumarea tehnica a unor lucrari canonice, un spectacol al gândirii vizuale. Asumarea unor teme si a unor imagini ce tin de istoria artelor vizuale nu e facuta doar ca o demonstratie la prima mâna a mestesugului, ci ca un element de sustinere a unor discursuri complementare. Un discurs al fortei de expresie a constructiei din si prin culoare, a tusei care revigoreaza elementul vizual canonic, fata cu discursul creat din liniile minimaliste ale unor desene în cheie ludica sau de sotron intertextual-vizual. Citirea Retelelor se face punând mereu în lectura doua sintaxe: (re)constructia canonica prin jocul secund al unor desene ingenue, eliberate de ideologii si mode. Aceste discursuri vizuale, cu o precizie asupra detaliului si cu o mare libertate a desenului, sunt raspunsurile personale ale lui Francisc Chiuariu de eliberare de Retea, fie ca Reteaua poate sa ia si forma unor opere vizuale consacrate.
Pe lânga abilitatile în discursul vizual, Francisc Chiuariu da un rol proeminent, în gândirea sa artistica, Incertitudinii. Incertitudinea de a fi, incertitudinea de a cunoaste, incertitudinea de a iubi ori de a fi iubit, incertitudinea asupra devenirii. Incertitudinea poate sari oricând din aceste douasprezece lucrari ca un iepure vânat de sondaje si statistici. O incertitudine ce ar putea fi citita, de altfel, si în ochii celor ce privesc si cerceteaza aceste douasprezece Retele. Cu Incertitudinea pre Incertitudine calcând si construind poti evada din Retea pentru a plonja în REM, în subconstient, în mitologii urbane, vizuale si subiective, în Fictiunea cea mai pura.
Mai e de remarcat în aceste Retele ale lui Francisc Chiuariu pozitia sa ironica, dar senina, neîncrâncenata, cu care foloseste lucrarile canonice drept parafraza pentru teme politice ori pentru marii actori politici din trecutul totalitar si din prezentul european. Toate aceste referinte sunt mijloace si elemente de background pentru a lasa locul unor noi întrebari si a unor noi Incertitudini cu care artistul poate proiecta o hedonista ontologie a eliberarii de sine si de Retea.
Traim, parca din ce în ce mai mult, într-o lume a retelei. În fapt, vedem în aceste Retele o expresie atât a consumismului, cât si a globalizarii educatiei si a produselor culturale. O lume în care exista interdependenta materiala, nu spirituala! Firele vazute si nevazute ale Retelei sunt un fundal vizual pentru noul proiect al artistului Francisc Chiuariu. Pe dimensiunile mari ale pânzei ne sunt dezvaluite, într-o tehnica impecabila ce parafrazeaza stilistic epoca maestilor Renasterii, opere de Velázquez, Tizian, Botticelli, în care discursul hiperfigurativ si narativ îsi ia partea leului, ne sunt dezvaluite, asadar, toate fantasmele, umbrele, luminile si întrebarile ontologice ale unui artist având si constiinta valorii de sine, dar si constiinta propriei fragilitati în fata Retelei.
Reteaua te poate include, dar, prin efect, îti poate crea sentimentul castrant de a nu fi tu însuti un creator liber, cu o libertate totala asupra diversitatii formelor de gândire si de traire. Excluderea din Retea, ori daca nu excluderea, numai absenta din „network“, îti poate da vertijul unei excomunicari sociale si materiale.
Francisc Chiuariu, în linii si tuse de o concretete de orfevrier, stapânind cu ingeniozitate si sensibilitate constructia plastica a feluritelor si imaginatelor Retele, îsi da prin aceste noi lucrari maturitatea creatoare. Formele sale au o suprafata narativa si chiar ezoterica – fie ca e un Suveran Pontif tinând în brate Pruncul Sfânt caruia nu i se distinge fata, fie ca e vorba de alaturarea unor pantofi de firma lânga picioarele lui Buddha, fie ca ne dezvaluie concretetea gata de tridimensional atunci când plonjeaza în vis, în subconstient sau în REM. Toate acestea sunt prinse într-o Retea prin care iepurii, simbol al norocului, încearca sa-si gaseasca un prezent si un viitor. Dimensiunea Sfârsitului prin multiplicarea unei scheme, a unei conventii (inclusiv a celei privind sabloanele de gust si cele vizuale) da viziunea de forta interioara care amprenteaza Retelele lui Francisc Chiuariu.
Sunt convins ca forta acestor pânze mari va trece dincolo de mode si timp, dincolo de Retele, cu o iradiere spirituala si stilistica pe cale de a canoniza expresia artistica inconfundabila a unui mare pictor român. Cei care vor sa capitalizeze acest mare talent al lui Francisc Chiuariu ar trebui cu grabire sa-i cumpere lucrarile. Cota lucrarilor sale, ma refer aici la o valoare nemediata de Retea!, e cu siguranta una europeana.
Retelele lui Francisc Chiuariu sunt printre cele mai importante propuneri si certitudini artistice ale lui 2010. În plina criza morala, spirituala si materiala, s-a nascut o mare opera despre firele care ne însotesc ori ne vestesc Sfârsitul!