Profetul românismului si „putrejunea“ iudaica

Context: N. Iorga, antisemit pâna la moarte

Moartea violenta a lui N. Iorga, asasinat de Miscarea Legionara in noiembrie 1940, a adus cu sine, o data cu falsa antiteza dintre savant si legionari (aceasta fiind mai mult personala decât teoreticã-ideologica), estomparea profilului radical al savantului. Pioasa, memoria intelectuala nu mai retine actiunea furibund antisemita a istoricului in anii 30 ai secolului trecut.

In 1937, N. Iorga participa la Congresul anual al Ligii Culturale a lui A. C. Cuza, editie jubiliara organizata la Iasi intre 27-29 iunie. Aici tine un discurs perfect asortat evenimentului:
„Sa se reromânizeze orasele României, scotându-le de sub atotputernicia jidanilor, cari au ajuns sa le stapâneasca in mod absolut, cu excluderea românilor. s…t Nu voi discuta mijloacele intrebuintate pentru a se ajunge la aceasta atotputernicie, care se exprima atât prin proprietatea imobilelor, cât si prin aproape exclusiva luare in stapânire a tuturor industriilor si a comertului, precum si printr-o presa de un caracter asa de inferior, prin care se urmaresc alte scopuri decât ale noastre, intr-un ton care corespunde unei mentalitati si sentimentalitati pe care o respingem cu dezgust. s…t Suntem invinsi material, dar spun cu toata hotarârea, ca nu suntem moral invinsi“1.
O idee care va avea un deosebit ecou printre radicalii nationalismului2 este propunerea istoricului de a contrabalansa „atotputernicia“ evreilor prin crearea in jurul bisericilor a unei „zone românesti“, libere de evrei. Un fel de linie Maginot in fata ofensivei institutionale si economice iudaice, ce ar urma sa fie obtinuta prin exproprieri: „In aceasta zona, exproprieri vor trebui sa permita asezarea unor institutii si unor formatii economice care sa ne apartina numai noua“.
N. Iorga revine asupra problemei evreiesti in serialul de 11 episoade „Iudaica“, publicat in „Neamul Românesc“ intre 13 august – 23 august 1937 si reluat imediat intr-o brosura. Iorga considerã cã România e vazuta de evrei drept „un fel de vag teritoriu cu indigeni, in parte prosti, in parte corupti, in care se poate colonisa“3; colonizarea s-ar face conform unui „intreg program de expansiune“4. Sunt reluate o serie de clisee ale antisemitismului vulgar, precum  exploatarea satelor prin „cârciumarii otravitori, cari asteapta si la bariera oraselor“ si prin „mari arendasi, secând, in vederea câstigului, care singur ii preocupa, si vlaga tarinei si puterea insasi a omului“5. In antiteza, Iorga face elogiul paradisului autarhist de la Valenii de Munte, localitate „fara evrei“, unde „o grupare a noastra poate trai in toate ramurile ei fara sa se constate o singura lipsa“6. Concluzia serialului, revenind de fapt la premise, descrie invazia evreiasca prin doua tendinte majore: 1. refuzul de a se lasa asimilati si 2. incercarea de a se substitui fondului autohton7.
Intr-un nou serial, „Xenodulii“, inceput pe 4 septembrie, N. Iorga revela iarasi pericolul „acestui boa constrictor, care e represintanta româneasca a asociatiei de interese evreiesti din lumea intreaga“8 sau „cât de navaliti, striviti sau asfixiati suntem de o infiltratie evreiasca ale carei proportii sunt intolerabile si pentru omul cel mai suferitor“9. In acest serial, Iorga pune si problema patrunderii „elementului strain“ in universitati, vestea buna fiind ca acesta „pare a fi patruns foarte putin in comparatie cu alte teri“; sunt notate totusi si exceptiile contrariante:“sitn timpul din urma numai filologia d-lui sGraurt si Byck da asalturi fatise la cariere universitare care se cuvin intâiu tinerilor nostri“10.

Antisemitismul nu este unica specie a rasismului lui N. Iorga, din moment ce marele invatat pare sa impartaseasca axiologia rasiala a secolului XIX, distingând intre „rasele nobile“ si „semintiile coloniale“ („galbenii si negrii“)11. Totusi, nici o alta semintie nu se bucura de atentia pe care istoricul o arata evreilor. In conditiile anului 1940, când Basarabia este cedata URSS-ului, antisemitismul lui Iorga atinge notele cele mai de sus. Savantul, care vede, desigur, numai mâna iudaica in pierderea suferita de România, propune ca represalii… defensive intarcuirea evreilor din Bucovina – „acea Jidovime bucovineana care in mare parte ni-a ramas si care macar acum trebuie inchisa in anume margeni legale“ („Asia basarabeana“, in „Neamul Românesc“, 11 iulie 1940). Materialele care umplu ziarul, escortând linia parintelui spiritual, sunt dintre cele mai curioase. Când Nichifor Crainic, ministrul Propagandei Nationale, comunica in numele guvernului politica de românizare  a presei12, ziarul lui Iorga publica prompt un articol unde documenteaza erudit primejdia presei iudaice; conform autorului acestui articol, un anume Claudius Ionescu, insusi Einstein ar fi o inventie de presa: „Chiar in domeniul cosmogoniei s-a gasit un Albert Einstein care sa atace sisteme consacrate, printr-o teorie subreda si sa parodieze studiul serios al marelui savant român, Stefan Cristescu, studiu aparut la Paris in 1921 si intitulat «La Relativité et les Forces dans le Système Cellulaire des Mondes». s…t In diferitele batalii stiintifice Einstein a stiut sa-si reduca adversarii la tacere in mod definitiv, unii dintre ei disparând subit. Dar temeiurile stiintifice ale marilor cosmologi nu vor fi niciodata strivite de bolnava fantezie a unui pseudo-savant!“13.

In putinul timp ce-i mai ramâne de trait, Iorga va sprijini prin impunatorul sau cuvânt legile antisemite introduse in România. Decretul-lege, pur rasist, de „Oprirea casatoriilor intre românii de sânge si evrei“, semnat de Carol II pe 8 august 1940, este salutat de Iorga drept „o opera româneasca“, „româneasca in fond si româneasca in forma“, care „tine sama de anumi consideratii de echitate si blândeta pe care nimeni nu le va putea smulge din sufletul nostru“14.

1937. N. Iorga si Georgescu-Cocos vs.  Mihail Sebastian

Ca angajat al „Revistei Fundatiilor Regale“, pozitie unind avantajele unei consistente remuneratii cu acelea simbolice ale prezentei intr-o redactie influenta aflata sub patronajul regelui, Mihail Sebastian este in contextul anilor ‘30 o tinta pe care presa nationalista nu avea cum sa o rateze. Prezenta unui evreu intr-o institutie care face politica culturala a României reprezinta in ochii acestei prese confirmarea teoriilor conspirationiste ale evreimii infiltrate mai mult sau mai putin ocult in centrii spirituali, dar si lucrativi ai natiei. Tinta nu este de aceea atât Mihail Sebastian, cât Iosef Hechter, acel Iosef Hechter care se ascunde sub numele Sebastian15: de aceea, orice ofensiva avându-l ca obiect pe Sebastian contine cu necesitate deconspirarea identitatii lui evreiesti.
Momentul de vârf al instrumentalizarii lui Sebastian drept purtator de „putrejune“ pe spezele Majestatii-Sale (adica ale românitatii insesi) e atins in vara lui 1937, când lui Sebastian i se delega temporar, din ratiuni de vacanta cvasi-generala, sarcini de coordonare redactionala.
Era inca proaspat scandalul stârnit de N. Georgescu-Cocos, directorul ziarului lui N. Iorga „Neamul Românesc“, in 8 iulie 193716, pe marginea unui articol comemorativ scris de Sebastian despre Zarifopol. Sebastian fusese acuzat de  Georgescu-Cocos de a-i fi atribuit lui Zarifopol ideea ca „pasiune, iubire, eroism, sacrificiu“ ar fi bune de „expus in vitrina prostiilor omenesti de mare circulatie“; act pervers, prin care cu „pagâna ura impotriva credintei crestine“, Sebastian ar fi pus in gura unui mort propriile-i credinte, in cadrul conspiratiei mai largi de la „Revista Fundatiilor Regale“ pusa la cale si intretinuta de „Cioculestii Camili, de Pipersbergii Baltazari, de Hechtarii si alte lighioane din jungla «literara»“.
N. Georgescu il denunta pe Sebastian regelui („Acesta e rostul unei publicatii care apare sub semnul Regelui Carol, din inalta Lui vointa? Ce spune Voevodul Culturei s…t?“), dar si generalului N. N. Condeescu, presedinte S.S.R, „eminent scriitor, excelent sot si parinte“17.
Sebastian are un loc rezervat atât pe lista lui N. Georgescu, cât si pe aceea a lui N. Iorga. Astfel, in articolul „O tabara literara“18, profitând de scandalul recent care lega ziarul „Adevarul“ de capitalul sovietic, via Marcel Pauker, istoricul infiereaza partida „estetica“ lovinesciana, a „autonomiei literaturii“, „boala sufleteasca“ indaratul careia acuza ca s-ar ascunde o conspiratie ce ar urmari sa inrobeasca natia ideologic si politic. In linia cliseului antisemit intens specific intregii drepte reactionare, Iorga leaga pe evrei, vazuti ca masa compacta de manevra, de interesele ocultei sovietice:
„s…t in toata lumea se duce lupta intre nationalism si internationalism, intre autoritate si ideologie, intre soviete si dictatura. Foile din Sarindar represintante ale avântului acaparator evreiesc in România, prin legatura fireasca dintre Evreii ramasi sufleteste Evrei (eu cunosc inca si pe altii) si o falsa democratie cu tendinte internationale, au nevoie pentru scopurile lor bine definite de influenta unei anume literaturi, careia alti represintanti ai aceleiasi idei internationale si asa zise democratice ii tin la indemâna, fie si supt cifra Regelui, cu dibacie acaparata, toate avantagiile unei remunatoare edituri“.
In aceasta masa este nominalizat si Sebastian, ca reprezentant al „grifonajului, când trivial, când pretentios, al Adercilor, Sebastienilor si Racaciunilor, plus ce alta spurcaciune mai e pe acolo“.
Acesta fiind background-ul stabilit de tabara iorghista pe timp de pace, in momentul in care evreimea declara razboi instalându-l pe Sebastian la „conducerea“ revistei regale, situatia scapa de sub control.
Sesizat de „Buna Vestire“, prin pana lui Gabriel Balanescu, N. Georgescu scrie un prim articol19 demascator al situatiei pe 13 august 1937:
„D. Sebastian, scriitor si critic literar, – unul din Cei Sapte –, stapâneste destinele marei publicatii literare… D. Al. Rosetti, directorul Fundatiei editoare, e probabil in concediu. Comitetul de directie, compus din d-nii academicieni Octavian Goga, D. Gusti, Bratescu-Voinesti, C. Radulescu-Motru si E. Racovita, nu se ocupa de revista. D. Camil Petrescu a plecat si dânsul lasând d-lui Radu Cioculescu, – recensent muzical – calificata grija a conducerii si imensa raspundere a selectiei colaborarilor.
Iar filarmonicul personaj, plictisit ca de obicei sa tot daraceasca poeme si proza, a inventat cine stie ce catastrofa si a disparut sa se odihneasca. s…t
Si au lasat pe d. M. Sebastian, arbitru al «creatiei» literare, conducator al Revistei domnestilor Fundatii.“
Restul articolului reaminteste cititorilor pe larg, amanuntele recentului scandal Zarifopol; Sebastian e apelat constant pe numele evreiesc.
Pe 22 august, N. Georgescu revine20; in articolul „Accidentul d-lui Sebastian-Hechter“ el preleveaza câteva pasaje din fragmentul din Accidentul publicat de Sebastian in „Revista Fundatiilor Regale“, in mai: prin ele, Sebastian „urmeaza sirul batjocoririlor estetice si nationale, brodat pe un fapt formidabil: o tânara cade din tramvai“. In interpretarea lui
N. Georgescu, personajul feminin al lui Sebastian este prostituata (aducând, implicit, alta „batjocura“): „Nora Munteanu, dama de consumatie care agata clientii de pe ulita, are apoi prilejul sa vada aparându-i aventura in «problematica» «Revistei Fundatiilor Regale»!!“. A doua zi, N. Georgescu aprofundeaza21 noul scandal, râzând de scaparea – comica, desigur – lui Sebastian de a fi tratat o jartiera ca „piesa anatomica“ („Iata ce bazaconii cu sensualism in regiuni epidermice mai sus de genunchi au prilejul sa admire cititorii «Revistei Fundatiilor Regale»“), dar ocupându-se si cu toata seriozitatea de rasa Norei Munteanu: in faptul ca aceasta, prostituata – cum crede Georgescu – are un nume românesc si nu unul evreiesc, secundul lui Iorga vede un nou afront adus românilor de evreul Sebastian: „Desigur, nu se putea sa fie decât Munteanu si nu vreo Berg oarecare aceasta perversa pescuitoare de tineri inocenti“.
La rândul sau, aflat in plina ofensiva antisemita (tocmai publicase serialele „Iudaica“, „Alunecam…“ si incepuse „Xenodulii“), N. Iorga22 revine pe 15 septembrie 1937 la navalitorii evrei, printre care se numara si Sebastian, finantati de oculta iudaica:
„Dupa ce s-au amestecat in toate domeniile intelectualitatii practice: drept, medicina, inginerie, arhitectura s…t, navalitorii metodici ai vietii noastre au trecut de la poezia Baltazarilor, la romanul Adercilor si Benadorilor, la critica Sebastianilor, la filosofia corespunzatoare, la arta de violenta si corosiva caricatura a Iserilor, la constructiile americane ale arhitectilor de blockhausuri pentru gruparile financiare, de acelasi caracter etnic, care le finanteaza“.
Etc.

Fragmente dintr-un studiu despre Mihail Sebastian

Note:
1. N. Iorga, citat in C. Cuza, „Epoca reromânizarii oraselor României. Declaratiile d-lui prof. N. Iorga, la Iasi“, in „Neamul Românesc“, nr. 145, 9 iulie 1937 (articol reprodus dupa „Apararea Nationala“).
2. Romulus Dianu, in articolul „Zone de românizare“ („Neamul Românesc“, nr. 146, 10 iulie 1937) defineste mai clar conceptul de „zona de românizare“: „Zona de românizare va fi aceea in care nu va putea intra decât omul de-aici“.
Stefan Ionescu („Oaze românesti in Sahara oraselor instrainate…“, in „Porunca Vremii“; reprodus in „Neamul Românesc“, nr. 159, 26 iulie 1937), tot pe marginea conferintei lui Iorga, comenteaza: „Din mândra cetate a lui Stefan cel Mare, acest Ierusalim al Invierii românismului, nu a mai ramas decât o ruina, o rusine româneasca si o zidire pur straina de sufletul nostru. Strainii, evreii, ne-au inabusit. Nu mai putem respira“.
3 Nicolae Iorga, „Iudaica“, I, in „Neamul Românesc“, nr. 173, 13 august 1937
4 N. Iorga, „Iudaica“, III, in „Neamul Românesc“, nr. 175, 15 august 1937
5 N. Iorga, „Iudaica“, III, in „Neamul Românesc“, nr. 175, 15 august 1937
6 N. Iorga, „Iudaica“, VI, in „Neamul Românesc“, nr. 178, 19 august 1937
7 „s…t Evreii aveau datoria de a iesi din ghetto.
Au facut-o? Nu. Traiesc si mai departe intre ei. Pastreaza ce-i deosebeste, lucreaza pentru ca sa aiba pentru ei, ca natiune navalitoare, cât mai mult. Pâna si in profesiunile liberale, pâna si in invatamânt, in stiinta, in literatura, ca avocati, ca medici, ca arhitecti, ca profesori, tot mai multi, cu filologii, cu filosofii, cu ziaristii, cu poetii, cu criticii lor, ei ne dau, pur si simplu, afara din tara noastra. In atâta timp, afara de un caz doua, din marea lor bogatie n-a iesit nici un dar, nici o restituire, fata de nevoile noastre, din ce in ce mai grele.
Dându-si seama de puterea lor in crestere, ei ne sugruma bisericile, ne inlocuiesc pravaliile, ne ocupa locurile si, ce e mai pierzator, ne falsifica sufletul, ne degradeaza moralitatea prin opiul ziaristic si literar cu care ne incânta“ (N. Iorga, „Iudaica“, X, in „Neamul Românesc“, nr. 182, 23 august 1937).
8. N. Iorga, „Xenodulii“, VIII, in „Neamul Românesc“, nr. 199, 13 septembrie 1937
9. N. Iorga, „Xenoduli“, I, in „Neamul Românesc“, nr. 192, 4 septembrie 1937
10. N. Iorga, „Xenodulii“, VIII, in „Neamul Românesc“, nr. 199, 13 septembrie 1937
11. N. Iorga, „Crima usurii raselor nobile“, in „Neamul Românesc“, 15 februarie 1940; tema distrugerii „raselor nobile“ va fi reluata in articolul „Distrugerea raselor“ din „Neamul Românesc“, 6 martie 1940
12. „ziarele românesti nu pot fi conduse de evrei, iar in ziarele conduse de români, colaboratorii evrei nu sunt la locul lor“ (Nichifor Crainic, citat in „Neamul Românesc“, 11 iulie 1940)
13. Claudius Ionescu, „Lichidarea unei culturi“, in „Neamul Românesc“, 11 iulie 1940
14. N. Iorga, „Statutul evreiesc“, „Neamul Românesc“, 14 august 1940
15. Argument caracteristic: in serialul „O istorie a literaturii române contemporane“, publicat in 1937 in „Cuget clar“ pe marginea „Istoriei literaturii române contemporane. 1900-1937“  a lui E. Lovinescu, N. Iorga vizeaza indignat articolul despre Sebastian, care apare „fara portret, an de nastere si identitate nationala“ (v. episodul V al serialului, aparut pe 15 iulie, citat in nota Gabrielei Omat la insemnarile lui E. Lovinescu din 2 septembrie 1937, „«Sburatorul». Agende literare“, vol. V, p. 542)
16. N. Georgescu, „Din «Revista Fundatiilor»“, in „Neamul Românesc“, nr. 144, 8 iulie 1937
17. Ceea ce nu-l va impiedica pe Nicolae Iorga ca, doar dupa doua luni, sa il infiereze pe Zarifopol ca „xenodul“ pentru aceleasi idei descrise neutru de Sebastian (si carora N. Georgescu le negase paternitatea zarifopoliana, cerând interventia familiei distinsului disparut):: „Acest spirit sal xenodulilor români care lucreaza intru folosul evreimiit e facut tot din scrâsniri si stridente, din ruperi de legaturi si din tâsniri, din sfidari si din obraznicii, din ironii ieftene, terfelind tot ce e traditie, tot ce e buna cuviinta, tot ce e logica si armonie, tot ce e bun simt si bun gust. Se incearca indraznet, prin acesti salahori pregatind inaintarea ostilor cotropirii, inlocuirea batjocoritei seninatati si masuri elenice, – de care-si râdea un Zarifopol român inainte de a o face, la rândul sau, dupa program, un Sebastian evreu, prin convulsiunile si cracanarile cinice ale asiatismului semit si turanic“ (N. Iorga, „Xenodulii“, IX, in „Neamul Românesc“, nr. 200, 15 septembrie 1937).
18. N. Iorga, „O tabara literara“, in „Cuget clar“, reprodus in „Neamul Românesc“, nr. 156, 1937
19. N. Georgescu, „«Estetul» Hechter Sebastian, la Fundatia de Literatura“, in „Neamul Românesc“, nr. 173, 13 august 1937
20. N. G.seorgescut, „Accidentul d-lui Sebastian-Hechter“, in „Neamul Românesc“, nr. 181, 22 august 1937
21. N. Georgescu, „Din «opera» lui Hechter-Sebastian, sef la Fundatiile Regale“, in „Neamul Românesc“, nr. 182, 23 august 1937
22. N. Iorga, „Xenodulii“, IX, in „Neamul Românesc“, nr. 200, 15 septembrie 1937