România trece printr-o criza dramatica. Situatia majoritatii cetatenilor ei este deosebit de grea. Polarizarea societatii a dobândit accente excesive. Peste 100 000 de români si-au petrecut zile de vacanta în aceasta iarna în Austria, dar câte milioane de români traiesc în saracie sau la marginea ei?
Criza în care s-a ajuns se încadreaza fara îndoiala unei crize mondiale. A devenit evident ca nu este vorba doar de o simpla criza ciclica. Suntem în fata unei crize generale a umanitatii, confruntata cu un sir de probleme care impun mutatii fundamentale. Organismele internationale sunt si vor fi constrânse sa tina seama de situatie si sa recurga la solutii care sa asigure dezvoltarea si chiar existenta pe mai departe a omenirii în ansamblul ei.
Dar, înainte de toate, suntem firesc preocupati de soarta României, deoarece suntem români, traim în aceasta tara si-i dorim si trebuie sa-i dorim binele si prosperitatea. Nu stim cum se va solda întregul proces. Societatea româneasca este în flacari. Manifestatiile nu sunt decât fata vizibila a procesului, deoarece întreaga societate este într-o stare de framântare si aceasta nu este datorata bunei guvernari! Solutia va veni, la un moment dat, deoarece marea majoritate a cetatenilor tarii o pretind. De altfel, în acest an, având în vedere încheierea ciclului de patru ani, vom avea alegeri locale si parlamentare si vom asista în orice caz la o schimbare. Masura în care aceasta va fi mai profunda va fi impusa de rezultanta electorala.
Cei 22 de ani care au trecut din decembrie 1989, culminând cu ultimii, au sfârsit prin a ne dezamagi. Doua decenii au fost în buna masura irosite. Vina o purtam cu totii, dar mai ales o poarta cei care fac parte din ceea ce se defineste drept clasa politica. Dar si noi cu totii nu ne-am facut în suficienta masura datoria ca români. Grija dominanta a fiecaruia a fost propria sa persoana si starea sa materiala. Fara îndoiala este un lucru firesc ca oamenii sa fie preocupati cu prioritate de situatia lor personala si a familiei lor, dar România a fost zidita în veacurile XIX si XX mai ales prin daruire catre tara, prin sacrificii pe câmpul de lupta, prin dorinta de a contribui la mersul înainte al tuturor, al patriei. Dar iata ca în aceste zile fierbinti preocuparea binelui comun prin actiune solidara se impune din nou si în societatea româneasca!
Unul din aspectele pozitive ale framântarilor acestor zile este si trezirea nationala, un instrument pretios al mersului înainte. În conlucrarea si solidaritatea românilor, în dorinta lor de a asigura tarii lor un loc cuvenit sub soare, putem gasi si un temei pentru îndreptarea starii lucrurilor.
Zilele acestea fierbinti vor contribui la multe clarificari. A devenit evident ca masa mare a acestui popor nu este o „mamaliga“ pasiva – pe care anumite auto-elite au privit-o si din pacate o privesc cu un nedrept dispret! – ci, dimpotriva, românii au demonstrat ca sunt atenti la problemele cu care se confrunta tara si societatea noastra. Varietatea mesajelor, continutul lor ideatic, nu în ultimul rând umorul, dincolo de orice considerente de apreciere politica, reflecta prezenta „în actualitate“, inteligenta si comprehensiune. Este si un semnal de a nu se mai trata în viitor cetatenii drept simple obiecte ce pot fi manipulate cu înlesnire într-un sens sau altul!
În viitorul apropiat nu se va mai accepta de la început în procesele de formare a guvernelor si în comportamentul acestora ca situatii care s-au produs în cei 22 de ani, dar mai ales cu acuitate în ultimii ani, sa se mai repete. Transparenta se impune mai ales în actul de guvernare. Nu este de acceptat ca decizii de importanta capitala, care prin consecintele lor pot pune în primejdie tara si natiunea, sa mai fie luate fara o reala si larga consultare si nici macar prin dezbaterea lor în Parlament.
Alegerile au ca urmare formarea unor guverne pentru intervalul de patru ani, dar când apar probleme de însemnatate cruciala se impune consultarea alegatorilor, mai ales când devine evident ca rezultatul electoral înregistrat cu ani în urma nu mai corespunde vointei acestora. De asemenea, adoptarea de decizii de aceeasi importanta fara ca lucrurile sa fie deplin transparente, cum s-a întâmplat în prea dese rânduri, reprezinta o calcare grava a principiilor democratiei. Actul de guvernare presupune transparenta pe toate planurile, altfel pot ameninta riscuri dictatoriale.
O problema capitala este si cea a interesului national real. Politicienii vântura deseori aceasta expresie, dar ca o „pavaza“, ca o lozinca, fara ca, de cele mai multe ori, sa se tina în seama concret de ceea ce exprima aceste cuvinte! Orice politica de guvernare trebuie sa respecte acest interes national si nu alte interese, fie ele doar ale unor persoane, unor grupe de oameni de afaceri, partide sau mai ales ale unor interese straine.
Românii nu pot sa fie de acord cu irosirea avutiei acestei tari, cu jefuirea ei pe multe cai, între altele si prin vânzarea si concesionarea teritoriului! Este deosebit de grav ca pamântul sa fie vândut, sa fie înstrainat, pentru a deveni rentabil si înca foarte rentabil, dar nu pentru tara, ci pentru cel care a întreprins actiunea! Ce au facut guvernele pentru a apara acest pamânt? Cum a putut avea loc distrugerea irigatiilor, sub pretextul politicianist ca trebuiau distruse pentru ca reprezentau o constructie comunista? Ce s-a facut ca agricultorii români sa fie ajutati, dar si sa fie determinati nu sa cedeze locurile lor ci sa se alinieze celor „europeni“ si sa ridice exploatarea pamântului la un nivel competitiv, posibil si necesar.
În ceea ce priveste subsolul, s-a ajuns la amenintarea sub care înca traim, a unei apropiate si din pacate dorite la înalt nivel concesionari de la Rosia Montana, concesiune care nu reprezinta decât vârful unui aisberg prin care este amenintata în primul rând o regiune istorica, dar care poate duce la o catastrofa cu urmari incalculabile pentru tara. Este un exemplu al unei hotarâri deosebit de grave care ameninta sa se ia fara o reala consultare a vointei generale. Este evident ca în viitor astfel de situatii nu vor mai fi acceptate de cetatenii acestei tari.
Un domeniu treptat vitregit, în ultimele doua decenii si mai ales în ultimul, este cel al culturii si stiintei si nu doar în privinta prevederilor si alocarilor bugetare, ci si prin politica ce s-a dus. Vin cu exemplul care-mi este cel mai apropiat, cel al Academiei Române. Prin lege este „cel mai înalt for al stiintei si culturii“, dar în fapt asistam la progresiva reducere si stânjenire a functiilor sale.
Totul a pornit de la faptul ca, în ceea ce o priveste, „nationalizarea“ ei comunista din 1948 a oferit mai departe si dupa decembrie 1989 posibilitatea de a fi tratata ca o institutie de stat, ceea ce ea nu este. „Societatea – a declarat primul ministru Stefan Golescu la inaugurarea activitatii ei – este si ramâne independenta si libera, cum libera si independenta a fost, este si va fi limba poporului român“. „Sotietatea Academica Româna este si ramâne corp independinte în lucrarile sale de orice natura. Ea singura se constitue, ea-si alege membrii, ea-si administra fondurile ce le are“, se specifica în Statutele din 1867, iar în 1879, când s-a trecut la denumirea de Academia Româna si i s-a conferit functiunea de „Institut National“, a fost respectat mai departe, pâna în 1948, statutul ei de deplina neatârnare.
În vara anului 1948, Academia a fost transformata într-o institutie de stat, situatie din care practic n-a mai iesit. În parte lucrul se explica prin institutele de cercetare înfiintate (cu cheltuielile lor bugetare), intrate în subordinea ei, institute care i-au fost apoi luate în ultimele decenii de regim comunist si care prin propria lor vointa s-au reîntors sub cupola Academiei în 1990. Oricum, în repetate rânduri, prin diverse masuri adoptate, nu s-a tinut seama de aceasta pozitie independenta a Academiei. Daca într-o vreme i se trimiteau spre avizare proiecte de legi tangente problemelor de stiinta si cultura, în ultima perioada nu i s-au supus dezbaterii nici macar proiectele care o priveau direct. În mod nefiresc, evaluarea institutelor, a cercetatorilor si a revistelor ei este supusa unor legi si unor criterii care nu o privesc si nu este lasata pe seama „celui mai înalt for de stiinta si cultura“ caruia îi apartin. Este de remarcat, de altfel, ca aceste criterii se bazeaza doar pe estimari cantitative (si acestea aplicate deseori unilateral) si nu pe cele – esentiale – calitative.
Mai trebuie evidentiat ca, în ultimii ani, s-a asistat la treptata vitregire a domeniul umanistic, proces grav si în ceea ce priveste învatamântul, deoarece afecteaza direct cultivarea identitatii copiilor si tinerilor. În Academia Româna, datorita dezvoltarii stiintelor exacte a avut loc o restrângere treptata a numarului reprezentantilor domeniului umanistic printre membrii ei, lucru firesc în anumite limite, dar prin masuri adoptate în afara Academiei, s-au introdus si impus criterii de evaluare nepotrivite în acest domeniu, care, cu toate interventiile, n-au fost modificate într-un sens corespunzator. Academia Româna, cel mai înalt for al stiintei si culturii în aceasta tara este supusa judecatii si, din pacate, si bunului plac al unor organisme exterioare ei!
Reformele reprezinta o alta problerma. De doua veacuri statele românesti si apoi România au intrat pe calea modernizarii si a reformelor, desi auzim nepotrivit vorbindu-se de intrarea astazi pe aceasta cale! Uneori reformele au fost adecvate, alteori nu, dar oricum procesul de reforma a reprezentat o constanta, fiind impus, de altfel, de decalajul istoric fata de Europa de Vest. Orice reforma este benefica, daca ea corespunde unei necesitati, nu afecteaza interesul national si urmeaza sa contribuie la mersul înainte. Ea trebuie, însa, sa fie expresia vointei generale si nu un act de autoritate, deoarece traim într-un stat de drept si suntem supusi cu totii, de la mic la mare, regulilor democratiei. Totodata, o reforma importanta prin consecinte poate fi – si este firesc – propusa de un partid politic aflat la guvernare, dar acesta trebuie sa obtina acceptul si sprijinul si altor forte politice si al opiniei publice, deoarece, în caz contrar, suntem în primejdie ca acea reforma, pe lânga consecintele ei negative, sa fie urmata la schimbarea de guvern de o contrareforma!
În împrejurarile dificile în care ne gasim, toti cetatenii tarii si în primul rând politicienii de toate culorile ar trebui sa actioneze cu întelepciune si sa uite interesele de partid sau de grup, comportându-se ca români si as spune chiar ca patrioti români, cu grija ca revendicarile, actiunile si contractiunile sa nu fie daunatoare interesului national real, adica poporului român în ansamblul sau.