Sari la conținut

Pregateste-te sa-ti cunosti tatal!

Autor: LAURA DUMITRESCU
Apărut în nr. 393

De la potop citire si curgere, exista in pregatirea instinctiva a omului pentru catastrofa reflexul de innoire prin cautarea originalului. Clementa tardiva a lui Dumnezeu il elibereaza pe Noe de pedeapsa stergerii de pe Pamânt, lasând o data cu el si cu fiecare dintre perechile de animale salvate, sansa minima, dar valida, a reinventarii. Cea de-a doua nastere a omului dupa potopul lui Noe elimina simbolic ponderea creatiei, dând marja autodeterminarii prin fantezie nepervertita. Ceea ce statistic e algebra si imposibilitate se implineste prin aplombul spiritului necuprins de hibele constiintei adulte.
Cautator obsesiv al tatalui, dar si intr-o delicata cochetarie cu sindromul Peter Pan, Wes Anderson privilegiaza in „Moonrise Kingdom” inconstienta copilului aventurier printr-o parabola despre creatie ca speranta si emotie a noului. Dezertor dintr-o tabara de cercetasi din New England, Sam Shakusky (Jared Gilman la 12 ani si debut in film) se ascunde idilic in padure impreuna cu prietena lui, Suzy (Kara Hayward). El – insipid miop si marginal nedorit cu bottled-up feelings, ea – senzuala precoce, lolita languroasa ca la Kubrick si tangential depresiva ca Vincent Price la Burton, care sparge oglinzi cu pumnul si injunghie scelerat cu foarfeca. Dupa ce se intâlnesc in culisele unei piese de teatru puse in scena la biserica, «Arca lui Noe», copiii isi scriu timp de un an, punând cap la cap sclipiri de idei pentru a fugi impreuna in lume. «Moonrise Kingdom» este povestea vâltorii jubiliare a copilului care isi cauta paradisul dupa ce a fost abandonat de creator.
Mitul orfanului se declina de la forma concreta (Sam nu are parinti) pâna la cearta cu Dumnezeu invizibil, dar pregnant-distructiv: stihiile sfarâma accidental turla bisericii lânga care cei doi indragostiti se ascunsesera. De la precedentul „Fantastic Mr. Fox” (2009), Anderson pastreaza gustul pentru macheta si o obsesie marginala pentru punere in context si analogie. Mai mult decât in oricare alt film, dezvolta insa exponential un gust miniaturist pentru variatiile morbide ale galbenului, omniprezent in grade abstracte in alveola fiecarui cadru. Pe urmele fugarilor, o cohorta stupida de autoritati serbede, macinate de solemnitate pedagogica: seful taberei (Edward Norton) este intruparea ghinionista a unui proiect disciplinar esuat, iar parintii fetei (Bill Murray si Frances McDormand), caricatura derizorie a cuplului frigid, blocat in inertii profesionale. Pendulând intre modele neapetisante, copiii devin repede fugari din turnurile de fildes sau de carton in care sunt captivi. Dupa ce timp de un an isi deapana frustrarile romantic-epistolar, Sam si Suzy se intâlnesc intr-un câmp, despartiti echidistant de o morisca din departare si cutreiera idilic pâna când ajung la Mila 3.25 Tidal Inlet pe care o redenumesc Moonrise Kingdom. Peste tot, pluteste obsesia neatinsului, virginalului, ca promisiune a lipsei pervertirii: pentru a-l intâlni pe dezertor, tânara vikinga trebuie sa gaseasca o carare murdara, care nu are niciun nume. O testoasa pescuita dintr-o balta este abandonata atunci când Sam descopera ca fusese deja numita si ca un anonim sedus de manierisme adamice scrisese deja pe carapace Albert.
Atunci când paradiziacul genuin le este refuzat, se refugiaza in forme proxime temporal sau antifonate in vechime, de unde nu se aude nici ropotul opresiv parental, nici zdranganitul indârjit de carcan al Serviciilor sociale: pe cortul nuptial sunt desenate soiuri bizare de vite gestante care evoca vag scrijeliturile rupestre de la Lascaux. Fuga de clipa prezenta are totusi, de cele mai multe ori, interstitii mai degraba mitice: Suzy este o cititoare de romane SF si Sheherezada ad hoc, tot asa cum era Wendy in „Neverland”. Exista apoi multe grade ale initierii, iar una dintre mizele de constructie este tocmai sugestia fizica a sexualitatii, desi, evident, cei doi sunt largely presexual, cum sesizeaza cronicarul economist.com cinismul situatiei. Anderson evita cantonarea in instantaneu si surprinde ruperea de candid cu afectiunea implicitului: cerceii din licurici, prinsi in cârlige de undita perforeaza lobul urechii si lasa sa se prelinga un firisor de sânge pe pieptul fetei care priveste cum se indeparteaza o lebada. Experienta simbolica a primei dati este un chiasm de durere si tandrete, continuata recuperator cu imaginea improspatata a fetei cu flori in par, intr-un cliseu al maritalului implinit. Similar, decizia pripita de a se casatori clandestin este luata in preajma unei trambuline-himen si marcata de salturile mortale ale unui pusti oportun in decor. Detaliile au in „Moonrise Kingdom” o doza necuantificabila de reactivitate si de potenta pulsatila, intr-o densitate care nu blocheaza totusi niciodata reteaua ca intreg. Sunt insa si formule mai simpliste de sugestie sexuala, de la pisica tinuta clandestin in cos de paie de catre Suzy si caciula cu coada de raton pe care Sam o dubleaza pleonastic cu o pipa fumata ostentativ. Simbolul ca substitut este deseori inlocuit de referinta prin intertext: cocotati pe stânci, copiii isi arunca ocheade lascive ca-n „Zabriskie Point” si danseaza pe plajã twist ca-n „Pulp Fiction”. Tarantino revine in spiritu si in secventa ambuscadei din râpa atunci când doua tabere dusmane se ciocnesc intr-o coregrafie aproape similara masacrului din grota, din Inglorious Basterds. Trupele cercetase sunt trecute oricum, in aceeasi logica pre-adamica nomen omen si aduc cu ele memoria de vendeta a gangsterilor: Nickleby, De Luca, Lazy-Eye (cu o imensa compresa pe un ochi ca o armoirie parlanta), Gadge.
Tentatia insertiei vocii de narator este, pe de alta parte, un efort inutil de rezistenta: logic, naratorul din „Moonrise Kingdom” este un maestru cartograf, care ghiceste, in cheie vrajitoareasca, ratacirile nesabuitului cercetas ce-i fusese ucenic. Genius loci cu caciula verde si palton rosu, intr-o combinatie plastic-irezistibila, naratorul lui Anderson este un dublu regizoral cu alura fantezista de retro-leprechaun conciliant cu dramele copilariei, care inventeaza, cunoaste si recunoaste traseele, salvând adultii dintr-o impotenta logica. Confuzia rolurilor dintre adulti si copii frapeaza frecvent in imaginarul lui Anderson: pe de o parte, poarta transant ranchiuna tatalui, ridiculizându-l si reducându-l invariant la un pacat capital impardonabil, pe de alta, premiaza ingeniozitatea neteda si lipsita de sens a copilului, acest inventator al lucrurilor inutile supravietuirii, dar vitale permanentei in paradis. Desi cu ascendenta biblica, „Moonrise Kingdom” este substantial pagân la nivel formal si profund ateu caracterial: punerile in abis sunt deriziuni hâtre ale ceremonialurilor lipsite de evlavie. Nunta simbolica a copiilor, oficiata de un ageamiu impostor (Jason Schwartzman), are pe fundal un altar kitsch strigator la cer, de care fericita mireasa isi atârna indolent un binoclu, in care pretinde ca-i sta toata puterea.
Ce anume trebuie sa faca un copil pentru a deveni creator, dar fara sa riste sa se transforme in adult si cum poti conserva trecutul, fara sa se astearna pe el stratul de prezent compromitator al clipei? Sam invoca, intr-una dintre scrisori, o criza de somnambulism in timpul careia da foc custii câinelui din spatele bisericii. Dincolo de flacara, pe niste pungi carbonizate, se vede in filigran de pietre albe obsesia confruntarii radicale care-l bântuie pe Anderson: Prepare to meet thy God. In versiunea „Moonrise Kingdom”, secularizarea artei si separarea ei de serviciul divin trece prin oficiul ungerii copilului ca nou creator si atinge apoteoza ca incantatie infantila.