E campanie electorala, iar aberatiile, ilegalitatile, abuzurile de interpretare si demagogia fac ravagii. Fara sa am deloc simpatie pentru felul în care arata în integralitatea ei clasa noastra politica, mi-e clar, în schimb, ca asa cu pacate cum este dânsa, e incomparabil mai putin maligna decât actualul sef al statului, Traian Basescu. În ciuda uneltirilor si jocurilor sale murdare ori aflate la granita legii cu ilegalitatea, clasa noastra politica este macar previzibila, deci destul de putin eficienta în raul facut pe termen lung. În cazul sau, stii macar la ce sa te astepti. Ea nu are puterea de a transforma în permanenta nocivitatea ce-i apara conjuctural interesele economice. În schimb, presedintele (înca) în exercitiu, si partidul ce-l sprijina, au dezvoltat pâna la nivelul de arta comportamentul de tip militar. Disciplina cazona defineste exploziv atitudinile subordonatilor prezidentiali, indiferent ca-i vorba de lideri ai PDL, ministri portocalii, înalti functionari publici, jurnalisti aserviti sau intelectuali intrati în slujba lui Zeus. Acolo, simplul cuvânt al sefului suprem este lege pentru gloatele de adulatori cu norma. Nimic nu se discuta, totul se executa. Ca la oaste. Principiul nu este etic, ci functional. De aici si o eficienta sporita, una care genereaza consecintele deosebit de maligne pe termen lung.
De aceea spun cu toata taria ca potentialul de nocivitate gestionat de Traian Basescu prin intermediul armatei sale de strânsura este unul imens, putându-se concretiza oricând, doar la simpla formulare a dorintei prezidentiale. Acesta este si motivul pentru care nu cred în formula, ades auzita în ultima vreme, „nu merg la vot, toti sunt o apa si un pamânt“. Traim într-o realitate relativa si volatila, de aceea comparatiile între entitatile „raului“ sunt nu doar necesare, ci si vitale pentru prezervarea unui dram de sanatate civica ori macar a iluziei ca putem exercita un vag control asupra pornirilor autoritare sau infractionale. Iata de ce nu cred ca toti politicienii sunt gemeni. În schimb, Basescu este unic, el a dus la perfectiune procesul de dizolvare a autoritatii institutiilor statului democratic, iar laudatorii sai au desavârsit hit-ul reformei institutionale, astfel încât sa para ca nu avem alternativa, daca dorim sa iesim din marasm – iata axioma. Fals. Marasmul este chiar ceea ce face Traian Basescu, împreuna cu instrumentele lui umane.
Citeam deunazi un text al unuia dintre intelectualii prezidentiali, dl H.-R. Patapievici. Articolul se intituleaza „Dorinta de nimicire“. În urma lecturii, am ramas cu un gust amar. Regret sincer ca acest personaj al vietii noastre culturale a ajuns sa coboare atât de mult în plan moral încât sa pledeze sofist pentru pozitivitatea unui politician de calibrul lui Basescu. Etic, cred ca dl Patapievici ar fi meritat o soarta mai buna, desigur, cu conditia ca si el sa-si fi dorit acest lucru. Din pacate, a facut alta alegere. O alegere care-l obliga sa inventeze, mai mult sau mai putin inteligent, mai mult sau mai putin ingenios, tot felul de chichite semi- sau anti-logice pentru a-si sustine favoritul, adeseori în dispretul radical al realitatii, pe care o interpreteaza manipulând aspecte minore ale acesteia. Iata un fragment din textul invocat mai sus. Nu e nimic scos din context, citatul argumenteaza o singura idee, cea care mi-a atras atentia din corpul multor altora cuprinse în articol. O idee de o demagogie sforaitoare, cu nimic mai prejos de aceea practicata gros în trecut de aplaudacii ceausisti, gen Adrian Paunescu. Doar stilul difera, în rest sinonimia este perfecta. Este si motivul pentru care regret sincer decaderea lui H.-R. Patapievici, un intelectual care ar fi meritat mai mult daca s-ar fi respectat mai autentic. Dar iata mostra de manipulare:
„Spre satisfactia nedisimulata a acestor «jurnalisti» scei de la Antene, Realitatea TV etc.t, pare ca, în fine, societatea româneasca s-a pus în miscare. Mimica fetelor lor, tonul vocilor lor chemau la rascoala, pretindeau actiune, cereau masuri imediat (din partea demonstrantilor, împotriva guvernului). Simteau ca ceainicul sta sa dea în clocot. Venise momentul recoltei. Ce au semanat cu sârg, de luni de zile, prin televiziuni, începe parca sa se poata culege acum, în strada“.
Deci, sa recapitulam: oierii ies în strada si se dedau la violente pentru ca televiziunile mogulilor îi manipuleaza, nu pentru ca ar avea pricini efective, de ordin economic, sa protesteze. Oamenii reactioneaza la manipularea realitatii, nu la realitatea însasi. Asta crede dl Patapievici – sau asta ne induce domnia sa –, iar aceasta este ideea fragmentului citat.
Sa analizam. Descrierea este patetica, melodramatica si plastica, doar ca ea nu corespunde realitatii. Nu contest faptul ca echipele de gazetari ale institutiilor media respective se situeaza pe o pozitie anti-Basescu, anti-PDL (de fapt, totuna-i). De aici si notele critice radicale, monotone si exasperante, de aici si exagerarile subiectiviste, ba chiar frenezia distrugerii simbolice a adversarului. De aici si uitarea vinovata a unei minime deontologii jurnalistice. Asa este. Dar daca astfel stau lucrurile, oare de ce nu-i critica Patapievici si pe Radu Moraru sau pe jurnalistii de la „Evenimentul zilei“ ori pe eseistii de la 22, cu totii partizani înfocati ai presedintelui si la fel de previzibili în monotonia subiectivitatii lor ca si gazetarii mogulilor? De ce doua masuri? Natural, pentru ca interesul „criticului“ o cere.
Apoi, oare furiosii ciobani protestatari ajunsesera la acel grad de mânie gratie manipularii prin media? Nu cumva ei chiar aveau motive serioase pentru a-si manifesta violent revolta? (Paranteza: categoric ca e violenta sa îmbrâncesti fortele de ordine. În Franta si Polonia, agresiunile fermierilor contra politistilor s-au lasat cu varsare de sânge. Oare aceea ce mai e, daca dl Patapievici se plânge de virulenta pastoreasca bastinasa?) si chiar îsi închipuie eseistul ca-l poate crede cineva cum ca acesti pastori privesc cu religiozitate la TV emisiuni gen „Vorbe grele“, „Sinteza zilei“, „Ora de foc“ si „În gura presei“, dupa o zi lunga de munca extenuanta? Cât de netoti ne poate considera distinsul eseist daca-si imagineaza ca ne imaginam cohortele de ciobani bându-si toiul la miez de noapte si juisând la omul cu laptopul ori la giumbuslucurile lui Mircea Badea? Ei bine, foarte netoti.
Fermierii nu au adictie la show-ul politic ori la lectura presei centrale, caci au alta treaba: ei chiar muncesc, o fac din greu, în conditii de dura supravietuire fizica. Nu se pierd în nuante, nici macar nu le sesizeaza. Altul este interesul lor. Unul deloc simbolic. Vor sa-si primeasca subventiile promise si datorate, pâna la ultima rectificare bugetara. De-atunci, banii au disparut. Este legitim sa ceara respectarea contractului, daca similarii lor din UE s-au bucurat de un tratament corespunzator, iar ei nu. Or, sa dai vina pe manipularea media pentru nemultumirile explozive ale acestor oameni simpli, duri si furiosi mi se pare o atitudine propagandistica jenanta prin amploarea sofismului. Cât de mult poti sa falsifici realitatea pentru ca liderul suprem sa acceada la un al doilea mandat iar bugetul ICR sau alte registre financiare sa creasca exponential? Cât?
Asa ca pacat de dl Patapievici. Nu-l credeam în stare sa-l poata concura vreodata pe Paunescu. O face însa cu mare succes. Nu credeam ca dramaticele pagini din scrisorile catre Alecu Paleologu, în care povesteste suferinta îndurata la închisoare în decembrie 1989, vor putea fi trimise în derizoriu gratie sustinerii nesabuite a unui ins ce seamana urât de tot cu Ceausescu! Si vorba lui Mircea Dinescu, rostita catre alt intelectual ce a mirosit avantajele proximitatii cu presedintele în exercitiu: „Voinescule, si eu l-am sustinut cândva pe Basescu. Si mi-am pierdut stima de sine…“ O fi si cazul dlui Patapievici?
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCUApărut în nr. 249