In anul 1995, oamenii de stiinta speculau pe marginea impactului revolutiei digitale asupra viabilitatii oraselor. Cu doar 14 ani in urma, se credea ca, asa cum media digitala si internetul au ucis distanta, vor ucide si orasele. Scriitorul George Gilder a proclamat chiar ca „orasele nu sunt decat bagajele ramase din era industriala“ si a ajuns la concluzia ca „suntem in fata mortii orasului“, datorita cresterii continue a numarului calculatoarelor personale, a telecomunicatiilor si a distribuirii bunurilor. in acelasi timp, Nicholas Negroponte scria in cartea „Being Digital“ ca era digitala „va elimina limitele geografice. Viata digitala include tot mai putin dependenta de a fi intr-un anumit loc, la o anumita ora.“
in fapt, orasele nu au prosperat atat de mult in trecut ca in ultimele doua decenii. China construieste in prezent cea mai mare tesatura urbana cunoscuta vreodata de umanitate. Si, in plus, anul trecut a avut loc un eveniment: populatia urbana a planetei a depasit-o pe cea rurala, pentru prima data in istoria umanitatii, mai mult de jumatate din populatia lumii – 3.3 miliarde de oameni – locuieste la oras.
Revolutia digitala nu a adus moartea oraselor noastre, dar nici nu le-a lasat neafectate. Un strat subtire de elemente digitale a acoperit mediul nostru urban, a amestecat laolalta bitii si atomii intr-un mod fara precedent. Senzori, camere video si microcipuri de control sunt folosite tot mai mult pe scara larga pentru a administra infrastructura orasului, pentru a optimiza transportul, a monitoriza mediul inconjurator si a rula aplicatii de securitate. Inovatiile in domeniul microelectronicii fac posibila acum raspandirea in oras a unui „praf inteligent“ de retele mici, fara fir, sisteme MEMS de senzori, roboti sau dispozitive.
Cea mai notabila explozie o reprezinta utilizarea telefonului mobil in intreaga lume. La inceputul anului 2009, mai mult de patru miliarde de telefoane mobile erau utilizate la nivel mondial. Strabatand clasele socio-economice si cele cinci continente, telefoanele mobile sunt omniprezente: ele permit nu numai moduri fara precedent de a comunica intre ele, dar creeaza si o retea care acopera intreg globul.
O consecinta a acestui proces de dezvoltare tehnologica este deosebit de importanta: orasele pot incepe sa lucreze ca sisteme de control in timp real, reglementate de o serie de bucle de feedback. in ultimele decenii, sistemele de control in timp real au fost dezvoltate intr-o varietate de aplicatii. Acestea au dus la cresterea dramatica a eficientei economice a sistemelor de energie, reglarea dinamicii, a crescut robustetea si toleranta la perturbatii. Acum, putem avea un oras care functioneaza ca un sistem de control in timp real? Orasul contine deja elemente de actionare de la distanta, cum ar fi semafoare, actualizarea indicatoarelor stradale etc. O actionare mai profunda este relativ problematica: de exemplu, nu putem dubla in timp real dimensiunea unui bulevard, daca vom putea detecta aglomeratia din trafic. Cu toate acestea, spre deosebire de alte sisteme de control in timp real, orasele au un avantaj: cetatenii. Prin primirea de informatii in timp real, vizualizate si difuzate in mod corespunzator, cetatenii insisi pot deveni parti ale sistemelor de actionare distribuite inteligent, care-si urmaresc interesele individuale in cooperare si in concurenta cu altii si astfel devin actori principali pe scena urbana. Prelucrarea informatiilor urbane capturate in timp real si diseminarea lor publicului ne poate permite sa luam decizii mai bune cu privire la utilizarea resurselor urbane, mobilitate si interactiune sociala.
Aceasta bucla digitala de reactie, detinerea si prelucrarea informatiei ar putea sa influenteze aspecte complexe ale orasului, cum ar fi dinamica economiei durabile, imbunatatirea serviciilor sociale si de mediu in localitatea in care locuim. De exemplu, un planificator automat de calatorie care se bazeaza pe informatii in timp real despre autobuzul, metroul si locatiile de taxiuri, precum date despre trafic si nivelul de poluare, poate ajuta locuitorii sa gaseasca nu numai cea mai rapida varianta de a calatori, dar si una care are cel mai mare impact asupra calitatii aerului. Un simplu mecanism de feedback in timp real intre cetateni si unitatile de urgenta si salvare ar putea evita repetarea unor greseli tragice precum cele care au afectat New Orleans, inainte si dupa Uraganul Katrina in 2005. Buclele de feedback ar putea creste chiar in interiorul oraselor: cladirile ar putea deveni sonde care sa afiseze date despre mediul inconjurator, dar, de asemenea, ar putea deveni si dispozitive de raspuns in timp real. Implicatiile pentru estetica arhitecturala sunt interesante. De mai multi ani arhitectura a incercat sa imite din punct de vedere formal fluxul rapid de informatii digitale.
Antoine Picon, profesor de Istorie a arhitecturii si a tehnologiei de la Harvard Graduate School of Design, a prezis ca un oras care incorporeaza tehnologia digitala in corpul lui va avea o arhitectura mai retinuta. El compara munca unor arhitecti, cum ar fi Zaha Hadid, cu munca pentru arhitectura baroca din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, cand arhitectii au fost „obsedati de intrebari cum ar fi traiectoria luminii din interiorul bisericilor si insemnatatea ei spirituala“. Ca si contemporanii nostri, spune Picon, arhitectii baroci au preferat sa imite miscarea mai degraba decat sa creeze cladiri care sa usureze circulatia. Picon prognozeaza in arhitectura o revenire la abordarea neo-clasica. Vom vedea mai multe „compozitii care vor ramane in mod voluntar rigide pentru a fi functionale, mai eficiente“ si o „atitudine digital-minimala in care miscarea nedorita este suspendata“.
In 1963, arhitectul britanic Cedric Pret a creat Palatul Distractiei. „Fiecare oras ar trebui sa aiba un spatiu… in care cele mai recente descoperiri ingineresti si stiintifice pot oferi un mediu pentru agrement“ a spus el. Avem nevoie de Palate ale Distractiei pentru era post-digitala.