Sinteza inedita grefata pe calendarul profesional prodigios al unui critic muzical român care si-a focalizat activitatea pe opera lirica a contemporaneitatii, cartile „Opera Live“ – 2002, „Opera Viva“ – 2004, „Opera în direct“ – 2008, „Opera Eterna“ – 2010, „Opera Divina“ – 2012, purtând semnatura lui Costin Popa, se completeaza de curând cu un nou volum intitulat „Opera în portrete“, aparut în 2013 la Editura Pegasus Press, cu prefata inspirata a Ligiei Ardelean.
Asezate în continuitatea volumelor precedente, paginile noii carti intereseaza mai întâi prin elementele de inedit ale structurii sale. În capitolul de mare interes din deschiderea volumului, numit cu precautie „Consemnari vechi“, Costin Popa grupeaza tipologic, pe baza experientei sale directe, tot ce el a remarcat – neexhaustiv – din suflarea scenei lirice, de la soprane, mezzosoprane si tenori, la baritoni, basi sau dirijori. Cele aproape o suta de pagini ale cartii consacrate portretelor, care au inspirat si titlul volumului, sunt sustinute de imaginile grafice usor sarjate ale Adelaidei Mateescu, augmentând textele ce anunta un viitor „Dictionar critic (si sentimental) de artisti lirici“.
Privit ca exercitiu de esentializare, portretul fiecarui artist este conturat în buna parte pe baza evenimentelor concrete traite de autor, prezent în mari sali de opera ale lumii sau a analizei înregistrarilor celebre. Notatia devine uneori memorialistica, asigurând autenticitatea evocarii: „Acum câteva luni, în foaierul Operei din San Francisco am sarutat cu nesfârsita emotie mâna unei doamne scunde, distinse, cu o privire agera, dar melancolica si care nu-si trada vârsta de 84 de ani. Era celebrissima soprana Licia Albanese, nume de legenda a scenei lirice, partenera lui Beniamino Gigli si a altor monstri sacri…“ (p. 11).
Dar acolo unde nu ajunge ca spectator si devine analist audio-video, Costin Popa soseste cu un bagaj teoretic exceptional, asa cum este si puterea evaluarilor sale muzicale. Maria Callas este „soprana absoluta, care se distra cu secole de stilistica belcantista, romantica, verista, wagneriana chiar“ (p. 25), portretul ei monografic fiind compus printr-o glisare de la legende la date biografice esentializate si localizate la Londra si Paris. Criticul muzical o priveste din perspectiva posteritatii ingrate, când la Paris, unde ea si-a ales sa sfârseasca, o prea modesta placa pe cladirea în care a trecut în eternitate aminteste cunoscatorilor de soprana care fusese numita „La Divina“. Ceea ce se cere stiut este faptul ca Maria Callas a provocat „o revolutie ale carei consecinte s-au cristalizat abia în ultima parte de secol XX, când cântaretul-actor este din ce în ce mai des întâlnit în locul vocalistului“ (p. 25). La explicitarea unicitatii sale ca arta actoriceasca în epoca, notatiei analitice datate august 1993 i se va adauga în februarie 1999 o alta, de nuantata interpretare. Pretutindeni Costin Popa se îndaratniceste sa faca un lucru dificil, anume sa exprime prin cuvinte fascinatia intraductibila a muzicii. El însusi este convins de aventura riscanta a unui asemenea demers, din moment ce marturiseste: „Este infinit de greu a face analiza lucida a darurilor unice ale celei ce a fost unanim denumita La Divina“ (p. 26). Apoi, în mai 2004, revine cu impresiile provocate de filmul lui Zeffirelli „Callas Forever“, în care rolul titlular a fost încredintat cu totul fericit actritei Fanny Ardant.
Esentializând calitatile fiecarei cântarete în formulari memorabile, Montserrat Caballé „ramâne Regina pianissimelor“ (p. 29). Dirijorul Herbert von Karajan strabate în posteritate cu masca sa legendara: „Coama leonina rebela, chipul transfigurat cu ochii închisi ca într-o visare, mâinile de maxima expresivitate filmate intens… au fost ingredientele «spectacolului Karajan» pe care media le-a prezentat cu obstinatie“ (p. 94). Evocarea se încheie în fata mormântului sau de la Anif, Austria, loc de pelerinaj.
În mod firesc, personalitatilor pe care le-a dat România scenei lirice li se acorda locul cuvenit, dar cu aceeasi exigenta a clasamentului. „Cariera artistica a Ilenei Cotrubas, una din cele mai importante pe care un artist român le-a desfasurat pe mapamondul liric, este pilduitoare în primul rând prin inteligenta cu care a fost construita…“ (p. 12). La Mariana Nicolesco, propunând o lectie la Ateneul Român pentru tânara generatie, se remarca acea „suprema stiinta a stilurilor, mozartian, verdian sau bellinian“ (p. 17). Ascultata în spectacolul de la Covent Garden cu capodopera lui Gounod, Leontina Vaduva „este Julieta clipei actuale“, nota criticul muzical în august 1999 (p. 31). Mezzosoprana Mihaela Agachi, artista în memoria careia este dedicat volumul, a lasat istoriei genului pilda „unei voci cu timbru splendid, a unei stiliste desavârsite, a unei muziciene perfecte“ (p. 50). Mesajul cartii induce ideea notorietatii universale a valorilor artei lirice, vorbind si despre Angela Gheorghiu, aceasta „super-nova de intensa stralucire“ (p. 35).
Asa cum ne-a obisnuit, Costin Popa, membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România – Sectia de Muzicologie, radiografiaza apoi „În capitala“, „În tara“ si „Pe meridiane europene“ evenimente reprezentative de la teatrele de opera din Bucuresti, Timisoara, Iasi, Milano, Viena…, la Opera Comica pentru Copii, din festivaluri ca Viva Vox, patronat în 2012 la Cluj-Napoca de soprana Lucia Stanescu, sau precum cel traditional de la Sibiu, încununat de concursul Vox Artis, organizat de Filarmonica de Stat si de Artcor Artists Agency din Viena. Tot la Sibiu a marcat si desfasurarea unui masterclass international instrumental si dirijoral, ajuns la a VII-a editie în 2012, când în concertul de la Biserica Ursuline am avut sentimentul ca „au coborât îngerii“.
„Opera în portrete“ este o carte de inspiratie si totodata de analiza obiectiva acuta, realizata cu rafinament de un specialist al domeniului, care se plimba cu autoritatea unui „al casei“ prin lumea vedetelor scenei lirice contemporane prezentate într-un stil placut, atractiv. Pentru cititorul interesat, noua carte a lui Costin Popa este o sansa unica de a se initia, abandonând prejudecata ca spectacolul de opera este atins de morbul istoricitatii. Muzicologul Costin Popa demonstreaza convingator vivacitatea genului în care continua sa se ierarhizeze valori, pe masura ce se afirma tinerele generatii.
Autor: ANCA SIRGHIEApărut în nr. 431