Oamenii presedintelui

In numarul 279 al „Observatorului cultural“, dl Ovidiu Simonca publica un articol foarte judicios intitulat „Cine seamana vant culege furtuna“. Subiectul e delicat si cu atat mai pretioasa devine judiciozitatea articolului sau. Este vorba despre asa-numitii „intelectuali ai lui Basescu“ sau, cu vorbele editorialistului, despre cei ce s-au „livrat“ persoanei sus-zise in ultimii ani. Unul dintre acesti intelectuali cu gusturi ciudate este dl Vladimir Tismaneanu. „De fapt – scrie Ovidiu Simonca – dupa gestul condamnarii comunismului, echipa Tismaneanu s-a livrat presedintelui Basescu. In anii din urma, domnul Tismaneanu si apropiatii sai au propagat, cu un zel inegalabil, tezele presedintelui. Altfel spus, Vladimir Tismaneanu & Co
s-au implicat partizan in politica prezentului. Intr-un fel, aceasta implicare de partea presedintelui Basescu a erodat si adevarurile din Raportul final. Lumea nu l-a mai perceput pe Vladimir Tismaneanu drept coordonatorul acelei Comisii prezidentiale, ci l-a privit ca (pe) un militant, impregnat de tezele basesciene.“ Poate ca a vorbi de „tezele“ presedintelui este o exagerare dand asa glas, involuntar, unui soi de admiratiune. Care „teze“?! Tezele presedintelui sunt, la propriu si la figurat… pumnul si palma. Altceva e daca vorbim despre „tezele lui Lenin“ (din aprilie) sau „Tezele lui Ceausescu“ (din iulie)… Presedintele B. are o singura „teza“, pardon, lozinca pe care a strigat-o pana mai ieri-alaltaieri: „Sa traiti bine!“ Azi e insa intr-o situatie dilematica, situatie descrisa pertinent de dl Andrei Plesu intr-un recent articol de presa. Intelectual marcant, dl Plesu e cu atat mai creditabil cu cat prin vocea d-sale vorbeste un fost consilier al Presedintelui: se poate chiar remarca in articolul respectiv un fel de compasiune, compatimire si regret fata de situatia descrisa acolo. Pe scurt, conform autorului „Minimei moralia“, presedintelui nu-i mai plac azi o seama de categorii umane si profesionale carora la intalnirile de ieri le striga „Sa traiti bine!“. Enumerand aceste multe categorii dizgratiate rand pe rand din simpatia, dragostea si stima presedintelui, filozoful lasa sa se inteleaga faptul ca intaiul dregator al tarii s-ar putea afla in situatia tragica de a simti din ce in ce mai intens ca poporul care l-a ales nu-l mai merita. Situatie emblematica de la Alexandru Lapusneanu incoace. In nuvela istorica a lui Costache Negruzzi, spre a potoli furia multimii mintite si jecmanite Domnul isi arunca „consilierul“, pe Motoc, in gura acesteia fiindca, explica el cu sange rece, sunt „Prosti, dar multi …!“ Urmasii Lapusneanului n-au mai tinut seama de vorbele acestuia ce incheiau condamnarea la moarte a lui Motoc: „sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat? Judeca dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cand spuneai insuti ca nu ma vrea si nici ma iubeste teara.“ Si „teara“ s-a razbunat cum stim, Domnul sacrificandu-l cu viclenie – sau cu intelepciune – pe Motoc in schimbul tarii, al celor „prosti, dar multi“. Sarind acum la zilele noastre, ce constatam? Constatam ca avem un presedinte care lasa „teara“ sa plece din tara, ba chiar o indeamna cu veselie sa faca asta pentru ca tara „sa traiasca bine“ in alta tara! Sa fie acest paradox „teza“ presedintelui? Si sa impartaseasca „intelectualii presedintelui“ despre care e vorba in articolul lui Ov. Simonca, aceasta „teza“ in numele careia ar trebui sa se nasca sau renasca un nou popor, unul mai bun, mai drept si cu mult mai iubitor de presedinti? Perceput ca „om al presedintelui“, dl Tismaneanu si echipa lui – scrie editorialistul „Observatorului cultural“ – „in loc sa faca lumina in trecutul comunist, practica, asa cum scria Alina Mungiu-Pippidi, un anticomunism de conferinta“. „Ne ocupam la greu – subliniaza Ov. Simonca – de Adrian Marino, ca, vezi Doamne, el era intruchiparea raului absolut, facem polemici dansante despre dreapta si stanga si neglijam trecutul securistic al tarii si prezentul in care nimic nu este in ordine.“ N-a trecut o saptamana de la aparitia articolului din „Observatorul cultural“ ca replicile au si inceput sa curga. De la cititori, de la intelectualii „orbiti“ de Basescu, precum si de la alte comitete de sprijin. Cum reactioneaza „oamenii presedintelui“? „Vladimir Tismaneanu – scrie Ovidiu Simonca – in loc sa ne spuna de ce este un frenetic sustinator al presedintelui Basescu muta discutia pe un teren in care cauta sa-mi gaseasca cauzalitati antisemite (…) Vladimir Tismaneanu incearca sa gaseasca antisemiti acolo unde acestia nu sunt, ca sa inchida gura unor voci critice. Cauzalitatea antisemita pe care mi-o atribuie Vladimir Tismaneanu este falsa. Eu vorbeam despre alta cauzalitate: intelectualii probasescieni ii sustin tezele presedintelui. In acelasi timp, ei ar dori sa nu fie criticati pentru pozitia politica partizana, sa ramana imaculati, sa fie pretuiti si adorati. Or, cauzalitatea este urmatoarea: nu poti sa pretinzi respect cand tu, intelectual cu pretentii, te livrezi Puterii; au semanat un vant de adoratie, mai primesc si cate o furtuna (mult spus) de reprosuri – de fapt, sunt cateva picaturi care incearca sa-i trezeasca la realitate.“ Nu stim si nici nu ne intereseaza ce sanse ar avea trezirea la realitate. Foarte interesanta, instructiva si amuzanta este, in schimb, tehnica de ocolire a subiectului vadita de coordonatorul Comisiei prezidentiale. E o tehnica, spre a spune asa, clasica. Schema eludarii, a suspendarii subiectului discutat ca si cum el nici n-ar exista e veche. In limbaj popular se traduce prin „unde dai si unde crapa“. In limbajul licentios al unui colt din mahala, aceasta inadecvare a planurilor e sugerata de o anume legatura cu… prefectura. Aceasta incapacitate captusita cu rea- credinta de a te mentine in planul unei discutii era sesizata si ilustrata cu umor de Mihail Ralea. Sa zicem ca cele doua studente dintr-un dialog celebru inchipuit de Ralea dezbateau un spectacol de teatru, una sustinandu-l, alta criticandu-l. Redusa la absurd in lipsa argumentelor, una dintre ele incheie brusc discutia mutand-o (aruncand-o!) intr-un cu totul alt plan, unul derizoriu, din care logica si temeiul confruntarii de idei si argumente sunt excluse cu desavarsire: „Asa-mi trebuie, zice preopinenta, daca stau de vorba c-o ofticoasa!“ Devierea dintr-un plan in altul tine de patologia argumentatiei: una te intreb, alta imi raspunzi. In logica formala asta se cheama, academic, ignoratio elenchi. In logica bunului-simt e o fuga sau alunecare perversa de la planul discutiei. O „crima“ de inadecvare. Cam (!) asa ca studenta lui Ralea, procedeaza si dl Tismaneanu cand, reprosandu-i-se partizanatul, acuza ori il suspecteaza de… antisemitism pe criticul sau. Tu-l intrebi cat mai costa oul in piata, iar el iti raspunde „fugi de-aici ca esti… comunist!“.

…Ofticoasa lui Ralea ar plezni de invidie in fata acestei elegante tentative de astupare a gurii.