Stan V. Cristea, Marin Preda. Repere bibliografice, RCR Editorial, 2012
La 90 de ani de la nasterea lui Marin Preda si la 70 de la debutul creatorului „Morometilor“, cercetatorul si eminentul istoric literar Stan V. Cristea publica o voluminoasa lucrare dintre cele ce constituie structura de rezistenta a unei culturi si dau seama de maturitatea acesteia: „Marin Preda. Repere biobibliografice“.
Ne încântam cu eseistica, ceea ce e minunat, ne regalam cu „parabole“ repovestite filozofic, si bine facem, ne ocupam cum e si firesc cu cartile nou aparute ale literatorilor autohtoni tineri sau mai tomnatici, câte unul aspirant la Premiul Nobel, si nu e rau, chiar daca spiritul critic este nu o data în mare suferinta. Apropo, ascultati, va rog, Radioul public timp de o saptamâna, nu mai mult, altminteri cu multe programe si emisiuni culturale bune si foarte bune, îndeosebi cele ce se nutresc din Fonoteca de Aur, si veti avea impresia ca în România literatura, arta, cultura în general, cu o expresie a unui fost prim-ministru privind economia (care economie?! – întreaba de multi ani pe buna dreptate unii experti dintre cei ce stiu despre ce vorbesc), duduie. „Evenimentele“ culturale, editoriale curg pe banda rulanta sau, ma rog, magnetica. Bucurestiul, mai ales Bucurestiul, pare sa fi devenit un centru cultural de referinta globala, mai ceva decât Parisul. Nu mai e, din acest punct de vedere, „micul Paris“, cu penibilul cliseu, ci pare sa-i fi luat locul celui Mare. E limpede, din pacate, ca si în spatiul culturii, nemaivorbind de cel al publicisticii, cuvântul „eveniment“ este golit de sens ca, de altfel, si alte nevinovate vocabule simple ori compuse precum „proiect“, „provocare“, „implementare“ sau workshop. În ultima vreme, ca tot veni vorba de Radio, am fost anuntati din ora în ora, cu surle si trâmbite, ca „un scriitor important al momentului“ tine un fel de atelier de creatie literara, vrea adica sa-i învete pe cei amatori cum sa scrie. La mult hulita scoala de literatura din „obsedantul deceniu“, frecventata totusi de câtiva scriitori cu adevarat importanti, unii intrati între timp în rândul clasicilor, dar nu pentru ca au fost cursantii acelei scoli, preda, ca sa preiau un verb din limbajul didactic, unul Mihail Sadoveanu, iar în banci se afla unul Nicolae Labis. Acum, înteleg ca se învredniceste a-i îndruma pe cei ce bat la portile de bronz ale literaturii Cristian Teodorescu. Îi uram succes în ramura. Oricum, s-ar putea sa faca o figura mai onorabila decât în toksourile politice în care, cel putin la numarul de participari, daca nu cumva si la cel al panseurilor de tot hazul, este întrecut net de mai batrânul sau confrate si… etern coleg de platou – Tudor Octavian.
În esttimp, mai avem parte si de câte un eveniment autentic, fara zgomote audio-vizuale. Mai apare, discret, si câte o carte care chiar ne trebuie. De pilda, cea amintita la începutul acestor însemnari, intitulata cu exagerata modestie de autorul ei: „Repere biobibliografice“. În „Argumentul“ cu care se deschide volumul, de fapt un veritabil studiu de istorie literara, Stan V. Cristea stabileste etapele creatiei, dar si ale receptarii operei lui Marin Preda în timpul vietii scriitorului si în postumitate, pâna în 2012. Prima sectiune a cartii priveste „Reperele biografiei“. Cea mai mare parte a volumului, aproape 400 de pagini, este consacrata „Reperelor receptarii“. Practic avem oglinda traiectoriei unui destin, al omului si al scriitorului, caci ele de fapt se confunda. A spus-o Eugen Simion, în persoana caruia Marin Preda – ca si Nichita Stanescu – si-a gasit, asa-zicând, criticul nu doar poate cel mai devotat, dar si cel mai profund, criticul ideal: „…istoria vietii lui Marin Preda este, în fapt, istoria operei sale“. Extrem de utile pentru istoricul si criticul literar sunt ultimele doua capitole ale volumului: „Indici privind opera scriitorului“ si „Indici de nume“.
Aflam din aceasta temeinica lucrare ca personalitatea si opera autorului „Imposibilei întoarceri“ au constituit pâna acum subiectul a 120 de volume individuale, cum le numeste cercetatorul, publicate în perioada 1973-2011, la care se adauga, desigur, numeroasele articole, eseuri, profiluri din diverse istorii literare, dictionare, volume de critica si publicistica literara, unele colective, etc. Stan V. Cristea consemneaza, de asemenea, ca biografia si literatura lui Marin Preda au facut obiectul a 22 de teze de doctorat sustinute la universitatile din Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca si Timisoara. Receptarea înseamna si în cazul lui Preda evaluari, reevaluari, revizuiri. Stan V. Cristea si, odata cu el, oricine parcurge cu creionul în mâna cele peste 600 de pagini ale biobibliografiei, constata ca posteritatea lui Marin Preda (care, iata, incredibil, numara aproape 33 de ani) este una „dificila“. O posteritate densa si nelipsita de un anumit dramatism care o înnobileaza, îi confera o originalitate ce rezoneaza, în fond, cu originalitatea operei acestui mare scriitor sigilat de destin, cum ar fi spus Calinescu. Biobibliograful sau este optimist în ceea ce priveste destinul operei prediste, o opera capabila „sa suscite oricând interesul“, fiecare lectura proaspata a ei fiind si o noua descoperire a scriitorului.
Aproape ca e de prisos sa mai precizez ca lucrarea lui Stan V. Cristea a presupus o cercetare si o documentare intensa si riguroasa pe durata mai multor ani în cele mai importante biblioteci ale tarii: a Academiei Române, Nationala, Biblioteca Centrala Universitara „Mihai Eminescu“ din Iasi, Biblioteca Centrala Universitara „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca si, nu în ultimul rând, Biblioteca judetului Teleorman. În „Nota asupra editiei“, Stan. V. Cristea ne informeaza ca „unele dintre cartile si periodicele care ar fi trebuit sa fie vazute, nu exista în marile biblioteci publice“. Unde mai pui ca „nici toate editiile cartilor lui Marin Preda, originale si traduse, nu pot fi gasite la Biblioteca Nationala a României, întâia cu drept de depozit legal, fapt cu atât mai regretabil cu cât multe dintre ele sunt aparute în edituri de prestigiu din România, ori publicate în strainatate. Ca sa nu mai vorbim de unele periodice în care sunt publicate texte apartinând lui Marin Preda, inclusiv cele aparute, în traducere, în strainatate“. Dar, ne asigura autorul, si îi acordam tot creditul, ceea ce lipsesc din aceasta sinteza, din motivele aratate, nu sunt date si informatii esentiale, iar micile si neînsemnatele lacune vor putea fi înlaturate la o viitoare editie a „Biobibliografiei“.
Deocamdata, o avem pe aceasta care „reprezinta o premiera editoriala absoluta, anterior fiind realizate doar biobibliografii incluse în diferite volume cuprinzând opere ale lui Marin Preda sau în istorii si studii literare, cu exceptia unei Bibliografii întocmite, în cadrul Serviciului bibliografic al Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, de catre Bogdan Corneliu Stanescu“.
Bibliografia elaborata de Stan V. Cristea, susceptibila, ca orice lucrare de acest gen, de adaugiri si îmbunatatiri, fie ele si neesentiale, este nu numai o admirabila sursa de informare, „un instrument de lucru“ indispensabil, ci si povestea în date, nume si titluri a unei epoci literare, dar si istorice, daca admitem ca literatura, asa cum cred marii scriitori, îndeosebi cei hispano-americani, este legitimatia istorica a unui popor. Am parcurs-o ca pe o evocare. Lectura ei îti strecoara în suflet si un sentiment de nostalgie. Cât de mult ne lipseste un scriitor de anvergura lui Marin Preda?! Ce mare nevoie ar avea societatea noastra de azi de o asemenea constiinta artistica, civica si politica?! Constantin Noica ar fi spus la un moment dat ca Preda „este singurul care ne reprezinta si care va ramâne sigur si peste timp“. Poate ca afirmatia, daca a fost facuta – însusi Stan V. Cristea o citeaza cu o umbra de îndoiala – e putin exagerata. Argumentul cu care Noica si-ar fi sustinut-o mi se pare însa mai mult decât convingator: personajele create de Marin Preda sunt „asa cum suntem noi la origine, simpli, cu gândul curat, cu seninatatea si mâhnirea noastra“. Ce vreti mai mult?!