Sari la conținut
Autor: MIHAI IOVANEL
Apărut în nr. 298
2010-11-04

O îngrozitoare gresala de tipar


    În articolul „O adresa high-life“ aparut în nr. 25 al „României literare“, Ioana Pârvulescu a ridicat o problema de enigmistica literara pe care, apoi, a promis ca o va elucida într-un numar proxim. Cum articolul promis a întârziat deja considerabil, îmi propun sa încerc aici un raspuns sau chiar o rezolvare.

    Misterul semnalat de dna Pârvulescu apare într-o schita din 1899 a lui Caragiale, „High life“, publicata în „Universul“ din 24 decembrie. Personajul schitei este cronicarul monden Edgar Bostandaki, zis Turturel, sub ale carui trasaturi Caragiale l-a ascuns foarte transparent pe Mihai (Misu) Vacarescu, care semna Claymoor.
    Într-unul din gratioasele lui reportaje publicate în „Vocea zimbrului“, Turturel face „o îngrozitoare gresala de tipar“: iata pasajul din articolul lui Turturel unde apare „gresala“:
    „…Dopurile pocnesc, pare c-am fi la un atac de tiraliori, care nu sparie deloc pe bravii convivi… sampania curge-n valuri. Doamna Athenaïs da semnalul si aici; ridicând în sus cupa plina de delicii, ca divina Hebe, atinge de buzele raci buzele sale calde, cu acea delicateta poetica cu care fluturelul atinge caliciul unui miosotis…
    … Dar muzica ne cheama. Traiasca valsul! Doamna Athenaïs Grégorashko, infatigabila silfida…“
    Caragiale opreste în acest punct citarea cronicii lui Turturel si comenteaza:
    „Aici o îngrozitoare gresala de tipar…“
    Aceasta este enigma. În cuvintele dnei Pârvulescu,
    „Se stie foarte bine ce a patit Turturel în urma unei «îngrozitoare» greseli de tipar, dar nu se stie deloc care este acea greseala. Într-adevar, nu-mi amintesc sa se fi lamurit ce cuvânt putea sa fi aparut în articolul «Cum se pitrece la noi» din «Vocea zimbrului», în loc de «infatigabila silfida»“.
    Dat fiind ca I. L. Caragiale usureaza mult rezolvarea misterului, restrângând aparitia greselii de tipar la sintagma „infatigabila silfida“ si nu la întregul text al lui Bostandaki (lucru de altfel observat de Ioana Pârvulescu), nu-mi mai ramâne decât sa emit doua ipoteze, la fel de evidente:
    (i) Greseala de tipar provoaca un joc de cuvinte licentios: aceasta reiese din reactia avuta de sotul dnei Athenaïs Grégorashko fata de Turturel;
    (ii) Schimbarea de litere în interiorul sintagmei este minima – nu putea fi schimbata decât o litera, cel mult doua.

    Cititorii lui Caragiale cunosc fara îndoiala interesul scriitorului fata de astfel de jocuri de cuvinte.
    Bunaoara, schita „Carnet high-life“ („Moftul român“, nr. 19, 4 aprilie 1893) începe asa:
    „Un ziar de provincie face darea de seama a unei «mici serate dansante» din localitate.
    Reproducem câteva din sirurile si impresiunile confratelui nostru:
    «(…) Domnisoara N… o tânara si interesata aparitiune în ros…»“
    Aici, Caragiale speculeaza paronimia dintre „interesanta“(cuvântul intentionat de cronicarul monden din „Carnet high-life“) si „interesata“ (greseala de tipar care o transforma pe tânara „în ros“ într-o aparitiune foarte lucrativa).
    Într-o nota de 2 rânduri din 1902 („Gresala de tipar“, publicata în „Calendarul Moftului român“) putem citi urmatoarele:
    „Dintr-un roman: «…mobilele pretioase ale batrânului si nobilului castel, odinioara atât de stralucit si somptuos, erau toate urinate…»“
    Evident, greseala sta în înlocuirea lui „ruinate“ prin „urinate“.
    Un alt exemplu privind astfel de jocuri de cuvinte apare într-un text al lui Arghezi despre cum l-a cunoscut pe Caragiale. Arghezi, foarte tânar, era custode într-o expozitie de pictura în care intra, însotit de o trupa de admiratori, Caragiale; acesta din urma, privind o pictura de Puvis de Chavannes, pronunta numele artistului într-un fel care stârneste râsetele admiratorilor. Arghezi nu spune cum anume a stâlcit Caragiale numele, dar exista doi candidati (Pubis si Pulis) între care cele mai multe sanse le-as da celui de-al doilea.
    În fine, nu-i inutil sa amintesc ca schita „High life“ a fost reluata, într-o versiune foarte apropiata anecdotic de Caragiale, de catre Petru Dumitriu, în primul volum din „Cronica de familie“, mai precis în „Partea a patra: Viata lui Bonifaciu Cozianu“. La Dumitriu, Misu Vacarescu s-a transformat în Michel Ipsilanti, iar Claymoor în Seymour. Greseala din cronica lui mondena apare în urmatorul pasaj:
    „Nous remarquâmes, entre autres, la jeune Mme Constantina Cosiano, ravissante et féérique apparition en mousseline aurore toute brodée de roses, bretelles en velours noir et dentelles, couronnée de boutons de roses, avec des rubis roses en pendentifs et collier de rubis de la même eau. Aimée pour son coeur généreux qui en fait la viceprésidente de la Société des Dames Roumaines, elle a emporté le coeur de chacun à cette soirée, par sa grâce et sa distinction; on a trouvé unanimement en elle, la digne compagne de l’homme de coeur et du grand Roumain qu’est M. Boniface Cosiano. Mme la princesse Ypsilanti, en satin bleu Nattier…“ (subl. mea, M.I.).
    În ce consta aici greseala ne-o spune chiar autorul: „Zetarul scapase de fiecare data din cuvântul francez «coeur», diftongul „oe“„. Ca atare, în loc de „son coeur généreux“ a aparut nesmintit „son cur généreux“: ceea ce, în romanul lui Dumitriu, va conduce la concluzii tragice pentru bietul Seymour, ce va fi ucis în duel de catre Bonifaciu Cozianu, lezatul sot al posesoarei generosului organ.

    Dar care este, în fine, gresala de la care am plecat?
    Ce a aparut în „Vocea zimbrului“ în loc de „infatigabila silfida“?
    Raspunsul, daca nu l-ati ghicit deja, îl obtineti înlocuind pe a cu u.

    2 comentarii la „O îngrozitoare gresala de tipar”

    1. varianta mea – ne gasim in plin latinism, cand „d” era oficialul lui „z”, trecand prin „dz” (cu sedila: dece – dzece- zece). Cred ca raspunsul se obtine inlocuind pe „f” cu „p” ceea ce da ingrozitorul sil-pida (in care „d” era citit „dz” sau invers)

    Comentariile sunt închise.