Criza a lovit Spania cu o duritate pe care poate numai grecii o pot întelege. Întreaga societate spaniola a fost afectata, inclusiv muzeele. Înainte de criza, însa, muzeele au profitat, din plin, de boom-ul economic, si acest lucru s-a întâmplat, poate, cu deosebire, tocmai în cea mai bogata provincie a Spaniei, exact aceea în care, acum, se agita steagul independentei: Catalonia. Nu as vrea sa dau lectii de moralitate catalanilor, pe care multi dintre conationalii lor îi considera lipsiti de simtul solidaritatii, pentru ca tocmai acum, în vremuri de criza, partidele independentiste încearca sa abandoneze restul Spaniei, pentru a crea un nou stat. Este foarte adevarat ca limba catalana este diferita de celelalte limbi romanice din jur si ca exista o nationalitate catalana. Asa cum Portugalia este un stat independent, la fel ar putea fi si Catalonia. La fel de adevarat este ca cea mai bogata regiune a Spaniei, dupa Madrid si Tara Bascilor, este Catalonia si ca tocmai pe bogatia acestei provincii se bizuie provinciile din sud, mai sarace, cum este, de exemplu, Andaluzia; iar bogatia Cataloniei nu poate fi despartita de cea a întregii Spanii, pentru ca multe dintre investitiile care i-au adus prosperitatea au depins de ceea ce s-a decis nu doar la Barcelona, ci si la Madrid.
Tocmai pentru ca doresc sa îsi afirme, cu mândrie, identitatea nationala, catalanii au investit imens în cultura – cel mai de pret vector al identitatii. Nu numai statul a investit. Operatorii economici privati au fost la fel de importanti. Între ei, fara îndoiala, cel mai important este cea mai mare banca de economii a Europei: La Caixa (prezenta, din 2007, si în România). Banca a înfiintat cea mai bogata si activa fundatie culturala si sociala spaniola, si una dintre cele mai importante din lumea întreaga. Actiunile sale caritabile au fost de folos pentru largi categorii de cetateni ai Spaniei, de la persoane lipsite de adapost si dezavantajate social, pâna la savanti si artisti, care aveau nevoie de bani, pentru a-si concretiza proiectele. Din fericire, pentru Spania si pentru comunitatea mondiala, patrimoniul cultural si muzeele nu au fost ocolite de interesul Fundatiei La Caixa, prezidata de Luís Monreal, cea care administreaza unul dintre cele mai frumoase monumente istorice ale lumii, Casa La Pedrera, una dintre capodoperele lui Antoni Gaudí.
Înainte de a ajunge cu povestea în prezent, este nevoie de o întoarcere în trecut. Josep Domènech i Estapà a fost un celebru arhitect catalan (contemporan cu Gaudí, dar fara sa fie atins de aripa geniului). Printre cladirile proiectate într-un oras aflat în plina expansiune, cum era Barcelona la sfrsitul secolului al XIX-lea, Domenech a proiectat si un azil pentru nevazatori, construit între 1904 – 1909. Azilul Amparo de Santa Lucía a fost închis în 1979, pentru a face loc unui muzeu de stiinta, administrat de Fundatia La Caixa. Cladirea, desi impresionanta (cu o suprafata marita de patru ori, fata de cea originara, pastra doar fatada fostului azil). Muzeul, deschis în 1981, era, înca, la mijlocul deceniului 10 al secolului trecut, unul dintre cele mai moderne muzee de stiinta din Europa. Spania traia o epoca de glorie: dupa revenirea la democratie si intrarea în Uniunea Europeana, dupa ce Madridul fusese capitala culturala a continentului, Sevilla gazduise Expozitia Universala, iar Barcelona organizase cele mai frumoase Jocuri Olimpice de pâna atunci, întreaga economie spaniola pulsa de viata, investitiile în cultura atingeau cifre astronomice si totul parea permis. În 1998, Muzeul a fost închis pentru a fi transformat total. Fundatia a deschis un concurs international pentru cinci echipe mixte – de arhitecti si muzeografi –, câstigatorii urmând sa inaugureze ceea ce, din 2004 încoace, este CosmoCaixa (numele actual al muzeului). Câstigatorii au fost Jorge Wagensberg Lubinski, un biofizician catalan de exceptie, si doi frati, arhitectii Robert si Esteve Terrades.
În demersul sau muzeologic, Wagensberg a pornit de la întrebari care pot sa para retorice, în simplitatea lor: ce este stiinta? ce este un muzeu de stiinta?
Raspunsurile sunt interesant de semnalat (având în vedere ca exista sute de definitii ale stiintei, de exemplu). Asadar, dupa Wagensberg, stiinta este o forma de cunoastere care, prin metoda si disciplina, tinde sa fie obiectiva, inteligibila si dialectica, scopul fiind, concomitent, acela de a fi universala, de a anticipa incertitudinile si de a progresa prin cunoastere. Nu am sa reiau întreaga demonstratie a muzeologului catalan, care discuta despre diferentele de abordare a cunoasterii, si despre acelea dintre stiinta si arta – desi totul straluceste în gândirea charismaticului cercetator. Cât despre muzeul de stiinta, acesta este un spatiu dedicat oferirii de stimuli, pentru oricare cetatean, în favoarea cunoasterii stiintifice, a metodei stiintifice si a opiniei bazate pe stiinta, utilizând, în primul rând, obiectele si fenomenele reale, în relatie cu el însusi si cu vizitatorii. Din nou, nu am sa încerc sa explic, pe larg, aceasta definitie, pentru ca ar depasi cu mult spatiul unui articol. Ceea ce conteaza, la capatul drumului, este concluzia pe care Wagensberg a pus-o la temelia muzeului pe care l-a proiectat la Barcelona – „muzeul total” planuit, care trebuia sa se situeze între cele doua extreme imaginabile: un –„muzeu de stiinta”, pasiv, cu vitrine din sticla adapostind obiecte reale, si un „centru de stiinta”, fara obiecte de patrimoniu, dar interactiv. CosmoCaixa a fost gândit sa atinga proportia ideala între cele doua concepte. Desigur, doar vizitarea muzeului poate sa convinga, fiecare vizitator în parte, daca realizarea este o reusita sau nu. În orice caz, autorul conceptului tematic a tinut sa remarce faptul ca, pentru el, întreaga munca de construire a acestui muzeu, precum si muzeul în sine reprezinta o conversatie: una între muzeolog si arhitect, una între muzeolog si cercetatorul stiintific, una între muzeolog si artist, si una între muzeolog si scenograf. În ultima instanta, toti acesti creatori dialogheaza cu publicul, prin intermediul operei lor de creatie intelectuala: muzeul; si, asa dupa cum spune biofizicianul catalan, scopul ultim al muzeului nu este unul legat de patrimoniul sau, ci acela de a face diferenta între atitudinea si cunostintele vizitatorilor înainte si dupa vizita. Creatorii CosmoCaixa sunt convinsi, cu totii, ca o expozitie muzeala buna schimba vizitatorul. Faptul ca orice muzeu se poate constitui într-un factor de schimbare sociala nu este chiar o descoperire recenta. Important este ca autorii muzeului spaniol l-au si gândit pentru a îndeplini aceasta misiune.
Autor: Virgil Stefan NITULESCUApărut în nr. 406