Sari la conținut
Autor: CATALIN OLARU
Apărut în nr. 414

Mistouri: „Gambit“ de Michael Hoffman

    „This is the story of my brave, foolish friend, Harry Deane.“ Acestea sunt primele replici pe care le auzim în „Razbunare cu stil“ /“Gambit“ al lui Michael Hoffman. Ele îi apartin partenerului lui Harry (Colin Firth), maiorul Wingate (Tom Courtenay), naratorul omniscient care face oficiile de sofer în aceasta prima scena, dar care ne conduce si pe noi, asemeni unui bunic cumsecade, de-a lungul întregului film. Acest al treilea cadru de dupa genericul animat ascunde o mica performanta si e edificator pentru întelegerea întregului din care face parte.
    Camera e situata acolo unde ar trebui sa fie geamul din dreapta-fata al masinii. În plan îndepartat e Wingate, în plan apropiat e Harry. Când auzim „This is the story“, Harry e focalizat, în timp ce Wingate e în ceata. La „of my brave, foolish friend“, accentul se schimba: acum Wingate e focalizat, iar Harry e în ceata, ceea ce ne pregateste pentru finalul cadrului („Harry Deane“), când protagonistul trebuie sa ne capteze întreaga atentie, drept urmare, revenim la situatia initiala: din nou, pe Harry (si doar pe el) îl vedem atât de clar, încât îi putem numara ridurile. Întregul cadru nu dureaza mai mult de zece secunde. Bunicul cel mare care îl orchestreaza se arata extrem de grijuliu cu noi, cei care trebuie sa fim dirijati la fiecare pas pentru ca altminteri ne pierdem, la fel de prevenitor cum se presupune ca trebuie sa te arati cu cineva pe care nu îl crezi foarte istet, atitudine care nu îl va parasi de-a lungul întregului film.
    Nu e prima data în filmografia fratilor Coen, scenaristi ai acestui remake dupa un film din 1966 cu Shirley MacLaine si Michael Caine, când comedia îsi justifica eticheta prin aceea ca râzi nu de glume, ci de personaje. Singurii care scapa basma curata sunt Harry, Wingate si PJ Puznowski (Cameron Diaz), aliata celor doi. În rest, un numar neobisnuit de mare de membri ai unor minoritati sunt ridiculizati tocmai din cauza ca fac parte din ele.
    Britanicii Harry si Wingate descaleca în Texas pentru a o recruta pe PJ, cu ajutorul careia vor sa-l escrocheze pe Lionel Shahbandar (Alan Rickman), seful lui Harry, colectionar de arta avid, dar neavizat. Prima victima a privirii condescendente a lui Hoffman: vânzatorul de la benzinarie, semianalfabet si homofob (în chip curios, ridicol va parea, în scurt timp, si un membru al comunitatii gay: pentru Hoffman si Coeni, oricum ai da-o, nu-i bine…) Lionel, aflam apoi dintr-o reverie a lui Harry, e nudist, ceea ce pare sa fie culmea excentricitatii în anul 2012 si un lucru de care se cuvine sa râdem cu gura pâna la urechi. Urmeaza apoi alti texani, cu pasiunea lor inexplicabila pentru bataile în baruri. Preferintele homosexuale par sa-l acopere pe Martin Zaidenweber (Stanley Tucci), care reuseste pentru scurt timp sa-i fure postul lui Harry, de un binemeritat ridicol. La capatul listei, dar nu cei de pe urma, japonezii cu care Shahbandar vrea sa semneze un contract. Dintre toti idiotii filmului, Katsuhara si colegii sai ocupa locul fruntas. Cu pasiunea lor pentru karaoke si, aparent, si pentru ca vorbesc o limba care ar trebui sa ni se para nostima, japonezii au acelasi rol cu texanii, cu nudistii si cu homosexualul filmului: sa îl faca pe Harry, care nu e nici japonez, nici texan, nici nudist, nici gay, sa arate bine, si pe noi sa ne simtim bine din acelasi motiv.
    Si totusi, filmul lui Hoffman nu e inept pâna la capat. Prima replica a lui PJ este amânata atât de mult, încât atunci când în sfârsit glasuieste, efectul comic e garantat. Gagurile bazate pe îndaratnicia scaunelor din biroul lui Shahbandar nu sunt nici ele de lepadat, desi, la fel ca acrobatiile la mare distanta de sol ale eroului, se revendica de la o epoca în care un alt actor care nu râde niciodata (dupa cum observa PJ despre Harry) facea cariera. Atâta doar ca, în cazul în care nu simtim ca meritam aplauze pentru ca nu practicam nudismul si nu ne-am nascut în Texas, aceste puncte tari sunt departe de a fi de ajuns.
    Iata-ne în sfârsit în fata spectatorului ideal al lui „Gambit“: alb, heterosexual, european, pudic sau textilist si musai natâng.