Luciditatea ca forma de rezistenta sau justificarea pentru o rubrica

Acum vreo zece ani am scris despre nevoia de contraideologii. Dar atunci eram inca intr-un timp istoric care mai avea rabdare cu noi.

Cred ca astazi, mai mult ca oricând avem nevoie de contraideologii. Contraideologii pentru ca majoritatea oamenilor se multumesc cu idei pe care le primesc de-a gata. Din mass-media, de la colegi, de la starurile cu care ar vrea sa semene, de peste tot. O constiinta cautatoare de sfaturi cutreiera lumea pentru a gasi  exemple. „Exemplele-s facute pentru prosti“, spunea demult Mihai Beniuc, dar cine sa mai asculte azi un poet care a  clacat pâna la urma tot intr-o ideologie de imprumut?
Jurnalistii sunt marii faptuitori in materie de circulatie a ideologiilor. De cele mai multe ori preiau stereotipuri si ideologii fara ca macar sa-si dea seama de asta. Nici macar nu-i putem considera vinovati. Ma uitam la o reporterita noua de la Realitatea Tv care transmitea cu ocazia actualei motiuni de cenzura din mijlocul manifestantilor si care pentru a construi dramatism pentru situatia pe care o descria striga aproape in microfon: „oamenii sunt foarte agitati. Ei nici macar nu au dupa ce bea apa!“
Recitesc ce scriam acum un  deceniu despre faptele jurnalistice, adica cele cu grad mare de perisabilitate, dar care au o mare putere de influentare. Ele nu incumba nici o responsabilitate si nici control din partea celor care le comit. Ziarele mor odata cu ziua care s-a dus, televiziunea odata cu secunda care ne aduce urmatoarea succesiune de cadre, radioul odata cu urmatoarea soapta sau sunet. Jurnalistii vin mâine cu altceva si noi uitam de ceea ce au facut inainte. Un jurnalism de reverenta, cum scrie un coleg francez, a contropit lumea. Jurnalistii fac afaceri cu oameni bogati, se bucura de fotoliile de piele ale patronilor, jurnalistele se casatoresc sau se culca cu oamenii puternici. Iluzia libertatii pe care o traiesc jurnalistii se completeaza cu iluzia  puterii. Traind printre oamenii puternici ai zilei, luând masa cu patroni, prefecti si presedinti, jurnalistii au fost cotropiti de iluzia puterii pe care o au si in  tot ce construiesc slujesc si difuzeaza ideologii care sunt instrumentele dominarii prezente sau viitoare. Majoritatea si-au pierdut morala sau idealurile de la inceputul carierei.
Ultima campanie electorala a prabusit presa in increderea publica. Ma uit in sondaje si aproape ca nu-mi vine sa cred. Profesia de jurnalist se afla spre coada scalei de respect al profesiilor, iar acum un deceniu era undeva in Olimpul increderii sociale.
De ce este nevoie de contraideologii?  Pentru ca traim o perioada fara precedent in istoria României, de inflorire a programelor ideologice cu care este bombardata populatia. Dar asta n-ar avea nimic negativ in sine, ideologia este un mediu aproape natural in care ne miscam ca traitori in grupuri sau cadre sociale. Este grav ca suntem victimele unor ideologii de competitie, a unor ideologii care ne trucheaza identitatea si ne maresc, paranoic, inadecvarea la realitate.

Nu sunt impotriva ideologiilor ca programe de comunicare si practica sociala.
In primul rând, fundamental ideologia este un discurs legat de necesitati identitare pentru grupurile sociale, de nevoia unei imagini pozitive, de cautarea unor explicatii pentru succese si esecuri, de reprezentare a unor raporturi si, evident, de reprezentare a elementelor esentiale ale identitatii de grup.
In al doilea rând, putem remarca aspectul dinamic, ideologia este un sistem de argumentari ce impulsioneaza practica sociala, actiunile individuale si cele de grup este, cum remarca Paul Ricoeur, „justificare si proiect in acelasi timp“.
In al treilea rând, orice ideologie este o grila care simplifica, un cod schematic care se aplica lumii in general: trecutului, prezentului si viitorului. Pentru ca un sistem de gândire sa devina sistem de credinte trebuie sa fie mult redus la un set de imagini si argumentari foarte simple. Un intreg sistem de gândire trebuie uneori sa poata fi redus la un singur slogan sau la o schema iconica. Ricoeur remarca, vorbind despre trasaturile ideologiei, ca ideologia opereaza mai degraba inapoia noastra, noi gândim plecând de la ea intr-o mai mare masura decât gândim asupra ei.
In fond, toate continuturile comunicarii sociale vor putea fi analizate din perspectiva continuitatii lor ideologice.
P. Veyne raspunde afirmativ la intrebarea pe care tot el si-o pune daca grecii credeau in miturile lor. Tot el insa afirma ca ei erau primii care râdeau de ele atunci când le etalau sub forma de ceremonii. Miturile devenisera in Grecia antica pe post de ideologii politice, in care fiecare polis isi afirma fata de celelalte tot felul de merite, construind o istorie glorioasa prin panegirice ale cetatilor rostite de profesionisti in fata multimilor. Indivizii simteau o demnitate personala in plus, cea de cetatean. In dialogul lui Platon „Menexenos“, exista un pasaj antologic, un splendid argument pentru forta ideologiei: „Ce-i drept, Menexenos, spune Socrate, din multe puncte de vedere e bine sa mori in razboi. Caci ai parte de o inmormântare frumoasa si mareata, chiar daca mori sarac, si ai parte si de discurs, chiar daca esti un om de nimic, si esti laudat de barbati intelepti care n-o fac oricum, ci-si pregatesc din vreme cuvântarile; vorbesc atât de bine spre lauda ta, incât spun si ce trebuie, si ce nu trebuie despre fiecare si isi intorc vorba cum nu se poate mai potrivit cu numele pe care le rostesc, de ne vrajesc sufletele. Ei lauda in toate felurile si cetatea, si pe cei care au murit in razboi, si pe inaintasi, pe toti cei care au trait inaintea noastra, si pe noi insine, pe cei ce suntem inca in viata, incât pâna si eu, Menexenos, ma-nvrednicesc sa fiu laudat din rasputeri de ei. De câte ori i-am ascultat, m-au fermecat si m-au convins ca am ajuns dintr-o data mai maret, mai viteaz si mai bun. Si asemenea lucruri, foarte adesea, le urmaresc si le asculta impreuna cu mine si unii straini, in ochii carora eu devin pe loc mai simandicos. Ba mi se pare ca ei patesc la fel nu numai cu mine, ci si cu restul cetatii pe care, convinsi de orator, ajung sa o socoteasca mai vrednica de admiratie decât inainte. Pe mine maretia asta ma tine mai mult de trei zile! Atât de bine imi patrunde in urechi gândul si cuvântul vorbitorului, incât abia intr-a patra sau a cincea zi imi vin in fire si-mi dau seama pe ce lume traiesc; atâta doar ca ma gândesc ca nu locuiesc in Insulele Fericitilor. Iata deci cât de iscusiti mi se par mie retorii!“
Grecii reuseau sa se distanteze de o serie de mituri si sa le trateze cu ironie atunci când nu aveau nevoie de ele. Dar in epoca bombardamentului mediatic omniprezent, acest lucru este imposibil.
In general, se considera ca ideologia este o forma de cunoastere limitata de interes asta ajungând la ceea ce inseamna ca unele interese ar putea sa fie periclitate tocmai de ideologiile care le-au generat. Nu este asa in nici un caz. Cum remarca Veyne, cel interesat nu este neaparat si irational doar ca viata noastra de zi cu zi este alcatuita dintr-un mare numar de programe diferite, iar impresia de mediocritate cotidiana ia nastere tocmai din aceasta pluralitate care, in unele cazuri de scrupul nevrotic, este resimtita ca o ipocrizie; noi trecem neincetat de la un program la altul, la fel cum schimbam lungimea de unda la un aparat de radio, numai ca facem acest lucru fara sa ne dam seama“.Imaginarul este de fapt un nume pe care-l dam anumitor adevaruri, pluralitatea aceasta exista in mintea noastra. Intotdeauna va exista pe un program al mintii noastre solutia miraculoasa, iar atunci când se naste ocazia schimbam programul.
In aceste zile vedem ca a reizbucnit solutia unica, singurul proiect, adevarul unic si imuabil. Necesitatea istorica a taierii unor pensii si salarii este prezentata ca fiind proba de luciditate si dovada de luciditate si patriotism.
In fata jurnalismului facil sau slugarnic este absolut necesar ca intelectualii sa lanseze programe alternative de adevar. In fata jurnalismului de piata si a unui autoritarism mesianic oamenii au nevoie de contraideologii pentru ca ne cotropeste gândirea unica. O gândire unica a sigurei alternative posibile. O gândire fata de care luciditatea este un act de rezistenta. Daca ne va reusi, asta vom incerca sa facem in aceasta rubrica.