Sari la conținut
Autor: HORIA STEFAN
Apărut în nr. 448

„La vie d’Adèle” sau cand banalitatea devine o forta

    Despre Palme d’Or-ul controversat de anul acesta s-au perorat vrute si nevrute înca de dinainte de lansarea sa oficiala în cinematografele lumii; desigur, în tarile care au si permis o asemenea desfasurare de forte pe marile lor ecrane. Pe scurt, unii observatori s-au grabit sa afirme despre premiantul francez ca „a depasit definitia filmului” sau ca reuseste sa te „sechestreaze emotional”, în timp ce altii l-au alintat drept „garbage” pentru cei pretentiosi. Ce se petrece, de fapt, cu acest film? În linii generale, „La vie d’Adèle” este o apologie cinematografica a sexului explicit, înflacarat si a fericirii ludice propagate de acesta. Poate sexul explicit sa schimbe modul în care ne vom uita la filme pe viitor? Ne poate face mai deschisi cu noi însine si cu ceilalti? Sau dimpotriva? Unele filme precum „Ultimul tango la Paris” (1972) de Bernardo Bertolucci sau „Lolita” (1997) de Adrian Lyne au stârnit critici acerbe la vremea lor tocmai pentru sexualitatea lor debordanta, dar au ramas în constiinta publicului pentru capacitatea lor de a exprima exact ceea ce multi evitau sau pastrau închis. Va reusi sa aiba acelasi efect asupra publicului si „La vie d’Adèle”?
    Pai sa vedem! În primul rând, nu voi face un scurt rezumat al filmului pentru ca tot ar iesi prea lung; filmul acesta contine trei ore de actiune mai mult sau mai putin relevanta. Cheia întregului efort artistic se învârte în jurul relatiei amoroase dintre doua fete, Adèle si Emma, interpretate destul convingator de actritele Adèle Exarchopoulos, respectiv Léa Seydoux. Ma rog, progresia este urmatoarea: fata îl întâlneste pe baiat; fata se culca cu baiatul; fetei nu-i place; fata îl paraseste pe baiat. Pe urma, fata vrea sa experimenteze; fata o vede pe cealalta fata; fetei îi place fata; fata îsi da întâlnire cu fata; fata se culca cu fata; fata ramâne cu fata timp de trei ani. În final, fata se simte singura; fata o însala pe fata cu un baiat; fata descopera; fata e parasita de fata; fata sufera; fetele îsi continua viata.
    Din cauza exagerarilor, filmul este gresit înteles. Nu este un film social, nu este un film erotic, nu este un film despre lesbiene. Nu este o legenda. Este pur si simplu, fara compromisuri, fara ascunzisuri, viata lui Adèle. Exact viata ei, cu banalitatile, plictisurile, ultimatumurile si progresiile ei: multe dialoguri si imagini fara tinta, senzatii si reactii comune, prea multe clisee legate de prima dragoste, discutii aleatorii pe diferite teme etc. Nimic din ceea ce ar putea sa ne intereseze cu adevarat pe noi, privitorii. Anonimul ne este, în mod natural, cât se poate de neinteresant la prima vedere. Ei bine, „La vie d’Adèle” este tocmai un film despre o persoana anonima. În definitiv, oricine ar putea fi Adèle, chiar si un baiat.
    Pentru cei care nu au vazut înca filmul, s-ar putea sa fiti tentati sa plecati înainte de final, tocmai din cauza realismului atroce care dureaza trei ore. Eu va sugerez sa rezistati si sa urmariti tot ce se îmtâmpla, chiar daca rabdarea devine din ce în ce mai scurta. Ca sa întelegeti de ce Adèle este relevanta ca personaj de film, imaginati-va cum ar aparea viata voastra în ochii celorlalti, mai ales a necunoscutilor, daca ar fi transpusa pe un ecran de cinema. De altfel, acesta este detaliul care face din „La vie d’Adèle” un film interesant de urmarit si de pritocit seara târziu, când râmâi doar tu cu gândurile tale.