Anul de graţie 2014, Vox Maris, Costineşti, Gala Hop. Staruri peste staruri. Directori de teatru, regizori de film, mari nume ale scenei româneşti. Atmosferă frumoasă. Ideile curg, creativitatea aşijderea. Noaptea, toţi cei de faţă se amuză, înoată în piscină, schimbă o vorbă, se întâlnesc, pun la cale lucruri. Cineva (ghiciţi cine!) a avut grijă să încurajeze actorii să-şi etaleze cât mai multe dintre aptitudini. Totul pentru a le pune talentul în valoare. Se vede că, începând de anul trecut, directorul Galei e Radu Afrim. Atraşi de aura sa, tinerii actori s-au înghesuit la preselecţie. Din păcate, din vreo două sute de înscrişi, a trebuit să rămână, după cum o cere „reglementul”, doar douăzeci. Nu cantonarea supusă într-un personaj, cu interpretarea ca la carte a fost cerinţa de anul acesta, ci accentuarea multelor faţete din personalitatea fiecărui concurent. Căci nu personajul interesează în primul rând, ci potenţialul actorului. Tocmai de aceea tema a fost „Joacă-te cu mine! Sunt om. Nu personaj”.
Pentru ca actorii să-şi construiască personaje cât mai credibile, pentru ca ei să se pună în valoare cât mai bine, Radu Afrim i-a încurajat să-şi scrie singuri textele, pe potriva lor, a preocupărilor, a ceea ce vor să exprime. Este modul cel mai accesibil de a le pune personalitatea în valoare. Drept punct de plecare regizorul le-a oferit patru fotografii la alegere pe urmele cărora să-şi construiască universul dorit. Cu toţii ştim că textele scrise de actori sună cel mai bine. Nimeni ca ei nu stăpâneşte ritmul, culoarea, modulaţiile, aşa că respectiva probă nu poate decât să le lărgească competenţele pe care şi le-au dezvoltat până acum. Fireşte deci că textele prezentate în Gală sunt fidele orizontului lor, că relaţia cu mama/tatăl sau condiţia de tânăr actor se regăsesc în multe. Dar, după douăzeci de evoluţii cu proba respectivă, aş zice că textul scris de cel ce-l spune o fi el sfânt, dar nu chiar totdeauna. Pentru că nu toţi au talentul lui Bogosian sau Mamet sau cine vreţi voi. Unele sunt mai consistente, altele, mai puţin. Chiar şi când au aceeaşi temă, unele sunt schematice, pline de clişee şi stereotipii, altele, debordează de imaginaţie şi de umor, după cum au dovedit-o partiturile interpretate de Claudia Chiraş şi Réka Szász. Prima, jucată cu accent moldovenesc, cu un text cvasipatetic, în care şi-a mai făcut loc şi o melodie populară, a impus o interpretare monocromă. A doua a prezentat un text inteligent scris de Csaba Székely (autorul Florilor de mină), în care dimensiunea socială s-a topit inteligent în ludic. Farmecul frumoasei şi talentatei actriţe Réka Szász a rămas în memoria spectatorilor datorită multiplelor accente ale personajului, dar şi al inocenţei amuzant jucate. Cum exemplară rămâne şi seriozitatea cu care îşi pregăteşte rolurile în limba română (este actriţă la Râmnicu Vâlcea), deşi studiile şi le-a făcut în maghiară. Poate că soluţia ei, care a recurs la ajutorul unui dramaturg plin de talent, nu e chiar de lepădat. La proba impusă, Réka Szász a interpretat-o, cu o expresivitate de zile mari, pe Edith Piaf, cucerind prin spiritul şi căldura personajului. Toate aceste calităţi au făcut ca regizorul şi producătorul de film Tudor Giurgiu, membru al juriului, să-i acorde şansa de a face parte din programul 10 pentru FILM la TIFF, iniţiat în 2012 de Festivalul Internaţional de Film Transilvania. An de an de acum încolo, câte un participant la Gala Hop va avea această ocazie.
Aşa că situaţia textelor create pentru Hop are multe variaţii. Dacă unele au rămas palide, iar interpreţii lor n-au avut ocazia să strălucească, alţii, cum a fost câştigătorul Premiului pentru cel mai bun actor, Andrei Ciopec, au rupt gura târgului prin dezinvoltură. Faptul că şi-a scris textul cu o zi înainte de a veni, când a aflat că va intra în locul unui coleg care nu a mai putut să participe, nu a fost o problemă. Actorul pare că se simte pe scenă ca peştele în apă. Natural sută la sută în graiul lui moldovenesc, Andrei Ciopec produce munţi de comic. Tribulaţiile mecanicului său auto, Dorel, însurat cu o actriţă, sunt haioase, poantele curg, interpretarea e spumoasă. Un actor cu lipici la public, care are comunicarea la degetul mic, cum a dovedit-o şi în show-ul prezentat în afara concursului. Îi vin mănuşă şi standup comedy, şi chitara, şi poezia. Ba chiar şi numerele de iluzionism care au lăsat publicul cu gura căscată!
Nu toţi s-au bucurat, însă, de uşurinţa de a-şi compune un monolog eligibil. Şi iată cum Premiul special al juriului i-a revenit actorului Alexandru Apostol, poate şi datorită textului cel mai consistent: Andrei Prozorov din Trei surori. Cu părere de rău trebuie să o spun, dar Cehov pare să-şi fi dominat competitorii. În contururile adânci ale personajului, construite de actor strat cu strat, Alexandru Apostol are ocazia să-şi dovedească inteligenţa scenică. Umor, detaşare, ironie (adaosuri peste textura cehoviană) au creat un personaj cu rezonanţe multiple. De data aceasta, dramaturgul rus a oferit cadrul perfect pentru ca talentul actorului să ofere numeroase perspective.
Juriul, compus din Gianina Cărbunariu, Ana Ularu, Ioana Marchidan, Tudor Giurgiu şi George Mihăiţă, a decernat Marele Premiu actriţei Ada Lupu (absolventă la Iaşi, Păpuşi şi Marionete, 2013). Expresivă, amuzantă, inteligentă, cu discreţie şi bună dozare în etalarea mijloacelor scenice care apar pe negândite într-un monolog savuros, cu un corp scheletic pe care îl exhibă fără probleme, Ada Lupu a fost favorita tuturor. Opţiunea sa, la cea de-a doua probă, pentru imitarea lui Olive Oyl a făcut-o, pentru a doua oară consecutiv, favorită. Speculându-şi corpul expresiv, actriţa a imprimat din nou umor, folosindu-se de toate datele. Iar show-ul prezentat, cu accent pe animaţie, a arătat că poate face performanţă într-un limbaj complex, încarnându-şi unul dintre personaje, pe urmele unei celebre actriţe italience de animaţie, cu… genunchiul.
O artistă de factură originală s-a dovedit Ana-Maria Bercu, câştigătoarea Premiului pentru cea mai bună actriţă. Excelentele sale calităţi vocale s-au reunit cu umorul şi inteligenţa cu care ştie să-şi marcheze numeroasele ieşiri din personaj. Din nou, partitura cehoviană din Nina Zarecinaia pare să fi oferit cadrul perfect pentru calităţile actriţei care construieşte un personaj rotund, o fată anxioasă, cu schimbări de registru extrem de rapide, cu accente grotesc-stranii. Detabuizarea dă naştere comicului, ca la replica „Eu sunt un pescăruş”, după care Nina cea dusă se prosteşte şi scuipă. Un amestec ciudat de implicare şi detaşare fac un personaj cu totul surprinzător, reluat şi în show-ul cu Ştefan Huluba (savuros în rolul de divă îmbrăcată doar în blană scurtă, dar cu accente macho).
O menţiune despre proba impusă, imitaţia după un model, căci aceasta implică şi o latură riscantă: dacă tu, proaspăt absolvent, îţi alegi să imiţi un actor carismatic, celebru datorită talentului şi carierei cu zeci de ani de acumulări, şi o faci exterior, copiind gesturile şi eventual inflexiunile din voce, într-o interpretare care nu include umorul, nici asumarea autoironică, nu ai cum să cazi decât pe locul 120 faţă de model. Soluţia cea mai de succes pare să fie parodia, după cum a dovedit-o momentul Oanei Cristina Puşcatu, accentuând comic toate bubele languros-macho ale lui Ştefan Bănică jr.
La secţiunea Grup, premiul i-a revenit spectacolului Paravan – Două telefoane, scenariul şi regia Matei Lucaci Grunberg, pe un colaj de texte de Caragiale, Shakespeare şi Ionesco, cu fâşneaţa Irina Antonie, Andrei Cătălin (voce bună şi faţă făcută pentru prim-plan), delicata Iulia Ciochină, Octavian Costin (Premiul pentru prestanţă şi rostire scenică), Mădălina Craiu şi Ştefan Huluba.
Cum anul acesta fetele s-au dovedit mai bune ca băieţii, cum totul e subiectiv şi cum timpul şi şansa vor consolida valorile, subliniez că le-am reţinut şi pe Iulia Verdeş, actriţă care are talentul să transporte publicul, plină de candoare şi de implicare, dar şi de umor, pe Dana Marineci, convingătoare, cu dicţie bună şi uşurinţa de a schimba registrele şi pe Ruxandra Coman, pentru căldura, firescul şi genul de feminitate plină de omenie pe care le-a împrumutat personajului. Dar tuturor le doresc mult succes.
O panoplie de talent, de umor şi de creativitate a fost Gala Hop de anul acesta. Nu aş putea încheia fără a menţiona organizarea excelentă, dar şi pe prezentatorul Pavel Bartoş care, cu spontaneitatea caracteristică, a făcut deliciul publicului. Distracţie, talent şi multe aplauze. Întru totul meritate!