Dar ce spune John McEnroe despre epoca petrecuta la Stanford? In primul rând, Bad Boy este convins ca stagiul universitar de un an a constituit in sine cea mai buna optiune posibila. In septembrie 1977, când a ajuns la universitate, alaturându-se echipei de tenis conduse de Dick Gould, Johnny era de-a dreptul epuizat. Dupa Wimbledon el luase startul in câteva turnee consecutive si, desi nu rupsese gura târgului, se simtea extrem de obosit. De la bun inceput i-a spus antrenorului ca nu vrea sa mai vada in fata ochilor terenul de tenis, ca simte o adevarata alergie fata de o asemenea posibilitate! Sa o recunoastem, atitudine bizara pentru cineva care dorise atât de mult sa devina tenismen pro, sa ajunga number one mondial si sa studieze (citeste: sa joace pentru) Stanford!
Dar Gould era vulpe batrâna. L-a inteles pe John, l-a pasuit cu antrenamentele, oricum campionatul nu incepuse, asa ca pâna pe data de 13 decembrie newyorkezul nu pune deloc mâna pe racheta. Intre timp, el ia pulsul vietii studentesti si incearca sa-si aleaga niste cursuri care sa-l intereseze si care sa i se potriveasca. Experimentul este lung si diversificat. Mac frecventeaza cursurile de antropologie, economie si calcul infinitezimal, asa cum il sfatuise consilierul pedagogic al scolii. Evident, esecul este unul patent. Nu pricepe nimic, nimic nu-l atrage. In semestrul al doilea, indemnat de amicii lui din echipa de tenis, dar si din cea de fotbal a universitatii, Johnny alege cursul de „parapsihologie si fenomene psihice“. Ceva mai dotat pentru acest domeniu (sa ne mai miram?), el obtine chiar calificativul maxim la cursul „somn, narcolepsie si politica“. Acest lucru se intâmpla nu in virtutea vreunei dispozitii particulare pentru materie, ci pentru ca accepta sa dispute o partida demonstrativa in scopuri caritabile!
Ceea ce-l intereseaza cu precadere pe tenismen este viata febrila, de petreceri, de intâlniri si discutii. In acea perioada el calatoreste foarte mult, indragostindu-se de California. Cândva, John este invitat de amicul si colegul sau Doug Simon la casa de vacanta a bunicului acestuia de la Carbon Beach. Norton Simon era in acea vreme un mare colectionar de arta. Acolo, in casa de pe plaja, descopera McEnroe arta abstracta, caci bunicul Simon avea pe perete pânze de Picasso, Matisse si de alti maestri europeni.
Campionatul universitar american nu era chiar floare la ureche. In acel sezon echipa Stanford a câstigat neinvinsa competitia, dar John, care era numarul unu la californieni, cunoscuse in doua rânduri umilinta de a pierde. Paradoxul a determinat ca prima bataie Mac sa o incaseze chiar in fata propriului public, de la un anumit Eddie Edwards, care juca pentru Pepperdine University! Cealalta infrângere a venit de la fratele lui Brian Gottfried (tenismen de top cinci, finalist la Roland Garros si membru de baza al echipei americane de Cupa Davis), Larry, care juca sub culorile celor de la Trinity.
Totusi, chiar si asa, contributia lui Mac a fost decisiva. El l-a doborât pe Eliott Telscher, pe-atunci ocupantul locului 10 ATP, in finala contra altei echipe din California, cea a UCLA. A fost o infruntare deosebita, cu mare incarcatura emotionala, iar John a dorit cu orice pret victoria, pe care a si obtinut-o intr-un final, dupa ce a salvat o minge de meci. Stanford University era campioana la tenis!
Asadar, pentru a conchide, ce spune John McEnroe despre acel an „sabatic“, in care a renuntat la circuitul pro pentru a juca tenis „universitar“? Iata fragmentul: „N-am petrecut decât un an la Stanford, dar a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodata. Asta mi-a ingaduit sa intâlnesc oameni inteligenti, ceea ce m-a obligat sa devin responsabil. Pe-atunci eram un excelent jucator de echipa, asa cum imi dorisem intotdeauna sa fiu: eram obligat sa ma pliez eforturilor colective, sa uit ca sunt un star“. Interesant, nu-i asa?
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCUApărut în nr. 4442013-10-31