Incultura – costuri&decont

La periferia Europei
In vreme ce in Uniunea Europeana industria cartii este prima industrie culturala, in România aceasta industrie e ultima, dupa cum arata un sondaj recent. Cauzele sunt multiple si s-au acutizat in ultimele doua decenii. De la subrezirea prestigiului creatorilor de bunuri culturale numite carti si reviste specializate – prestigiul de creator in domeniu si nu, eventual, de lider de opinie – pâna la disparitia unor meserii traditionale care asigura valoarea produselor specifice. Intre ele, acelea de redactor si corector, de tehnoredactor si, nu in cele din urma, de ingrijitor de editii. In cursa pentru profit rapid, aceste indeletniciri, cândva considerate de elita – cum se intâmpla si azi in lumea civilizata – au fost aruncate peste bord. Fara pregatirea necesara, realizata de profesionisti ce se scolesc in timp, viitoarele carti se trimit direct in tipografie, aceasta din urma substituindu-se, nu de putine ori, chiar editurii.
ae obtin astfel subproduse editoriale usor incadrabile in categoria rebutului, aruncate pe piata cu grabire si indepartându-i de satisfactia lecturii pe potentialii cititori.
Piata româneasca de carte continua sa fie lipsita de retele de distributie eficiente si de librari profesionisti, care sa nu fie doar vânzatori de produse. Un titlul nou are, in cel mai bun caz, o difuzare local-zonala, iar valorizarea a devenit cvasiinexistenta, o data cu disparitia criticii de intâmpinare si cu tirajele confidentiale ale revistelor culturale.
Capitala europeana (asa cum se iluzioneaza ca este), Bucurestiul nu are nici acum o Casa a Cartii, cu multiple functionalitati instructiv educative si de marketing editorial. Rolul acesteia a fost preluat, partial si inadecvat, de cele doua târguri de carte, Bookfest si Gaudeamus, care in zece zile pe an devin un fel de vitrina cu vânzare a cartilor românesti de-a valma. Nu exista la noi un târg de carte pentru profesionisti. Acestia, de numarat pe degete, sunt refractari la organizarea unor asociatii de breasla care sa potenteze activitatea industriei de carte autohtone si sa-i corecteze derapajele.
Daca in lumea editoriala civilizata se stie ca editorul si librarul fac legea pietei, iar difuzorul e mecanismul acestui proces dinamic, in România, piata de carte ramâne supusa hazardului.
Pe fondul actualei crize economice mondiale, piata autohtona de carte si de manuale, evaluata anul trecut la aproximativ 150 de milioane de euro (de doua ori mai putin decât aceea din Ungaria), s-a redus, in 2009, cu peste 30%. Vânzarile au scazut dramatic, bugetele de achizitie pentru biblioteci si programul „100 de euro pentru profesori“ (fonduri pentru cumpararea de carti) au fost anulate. Editurile, fragilizate de lipsa de capital si de lipsa de perspectiva au disponibilizat peste 20% din personal si si-au diminuat planurile editoriale cu 25-40%. Doar 45% dintre oraseni si mai putin de 25% dintre locuitorii din mediul rural citesc macar o carte pe an. Numai 15% dintre români achizitioneaza mai mult de 5 carti pe an si peste 60% dintre  elevi nu citesc nici o carte in afara manualelor scolare. Disparitia galopanta a bibliotecilor, librariilor si a publicatiilor culturale face ca numarul zonelor „desert“ din punct de vedere al culturii scrise sa creasca ingrijorator in România zilelor noastre.
Principalele ministere si institutii centrale – Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii si Administratia Fondului Cultural  National – care ar trebui sa se implice in sustinerea si dinamizarea productiei de carte si a lecturii, ca principal suport pentru educatie si cultura – aloca bugete simbolice (mai mici decât bugetul aPP-ului!) pentru promovare, proiecte editoriale sau achizitii de carti si publicatii, pe care le gestioneaza defectuos, in lipsa unor strategii coerente si a dialogului cu asociatiile de editori, bibliotecari si difuzori (atâtea câte mai sunt active astazi). Autoritatile locale, in marea majoritate, sustin cu larghete financiara divertismentul kitsch si ocolesc, sistematic, incurajarea proiectelor având ca „obiect“ cultura scrisa.
La 6 ani dupa ce a fost promulgata, Legea Cartii continua sa nu fie aplicata, Legea drepturilor de autor are carente grave din punctul de vedere al reglementarilor Uniunii Europene in domeniu, iar Dreptul de imprumut (PLR) continua sa nu fie colectat in România, chiar daca, pentru nerespectarea acestor norme U.E.  in vigoare, penalitatile, din 2007 incoace, sunt de 300.000 de euro pe zi.
Febra videns
atarea de fapt a industriei românesti de carte si a publicatiilor specializate in domeniu a fost dezbatuta pe larg la a IX-a editie a Galelor APLER de la Câmpina. Tema reuniunii la care au participat editori, jurnalisti, scriitori, difuzori de tiparituri din Bucuresti si din tara, organizata de Asociatie Publicatiilor Literare si a Editurilor din România (singura asociatie care initiaza asemenea intâlniri intre profesionisti si care a initiat si proiectul Legii Cartii), a fost „Cât ne costa incultura ?“
Fenomenul a fost cartografiat sociologic, din perspectiva mecanismelor educationale in deriva si ca o consecinta a febrei imaginii care se substituie lecturii, ducând la aparitia „copilului videns“ (portretizat dupa o documentata, minutioasa cercetare de catre prof. dr. Christian Craciun). Copilul care are o foarte mare dificultate in a construi, intelege si folosi notiuni abstracte pentru ca începe sa faca, din pacate, corp comun cu televizualul si mediul virtual, in care, pentru ca nu sunt utile, aceste notiuni sunt date, discret, la o parte, iar cultura generala devine nomina odiosa. Informatia (conserva) a Internetului tinde sa se substituie selectarii informatiei pentru care e nevoie  de cultura, care vine din lectura, din accesul direct la carte si inseamna altceva decât „obezitatea informationala“.
Pentru o „ecologie a informatiei“, pentru o „hrana informationala curata, fara Eurile netului“ se duc azi, in lumea civilizata, campanii nationale de promovare a lecturii  si a cartilor si se elaboreaza programe sustinute de institutii, asociatii, mass-media, personalitati, vedete. Care interrelationeaza, pe principiul vaselor comunicante, cu sistemul de invatamânt, ceea ce nu se intâmpla la noi. Un singur exemplu: la bacalaureatul românesc, la sectiunea literatura sunt „inscrisi“ 13 autori, pe când in Franta, bibliografia e de 30 de pagini.
Un sistem educational fara perspectiva, care se schimba de la guvernare la guvernare, ofensiva in forta a televizualului si a autismului internetistic, pe de o parte, si a divertismentului kitsch, pe de alta, sunt lovituri puternice date propensiunii spre lectura, spre culturalizare. Toate acestea favorizeaza incultura, intoleranta, agresivitatea, infractionalitate, neimplicarea civica.
Intr-o societate subreda social si material, cum este cea româneasca, societate care nu-si cunoaste si nu-si cultiva suficient valorile morale, spirituale, de patrimoniu, costul inculturii este enorm si decontul va fi imens in viitor.
Resurectia lecturii
Participantii la editia a IX-a a Galelor APLER trag un semnal de alarma si cer autoritatilor si societatii românesti sa reconsidere locul si rolul cartii si lecturii in formarea si educarea populatiei. Practic, se impune o resurectie a cititului in viata românilor, o revenire la gestul cotidian al lecturii, inceput de la cea mai frageda vârsta.
Pe termen mediu si lung, rezultatul acestei dezbateri ar trebui sa determine, ca solutii de diminuare a fenomenului si costurilor inculturii:  o noua strategie a statului si industriei de profil privind cultura scrisa si lectura/, un pachet legislativ stimulativ privind sprijinirea reala a industriei si pietei de carte, inclusiv la export/, un nou sistem de management al culturii scrise printr-un organism independent, in care breasla sa aiba rolul hotarâtor (Centrul National al Culturii acrise)/, un sistem de campanii si programe de stimulare a lecturii, cu precadere in rândul copiilor si tineretului/, o implicare sporita a scolii si parintilor in insusirea si practica lecturii, activarea si stimularea profesorilor si bibliotecarilor/, acordarea, atragerea sau dirijiarea de resurse financiare, materiale si de timp catre carte, reviste, lectura, proportionale cu cele destinate televizorului si computerului/, reconsiderarea rolului bibliotecilor si librariilor in viata comunitatilor, stabilirea de standarde culturale pentru activitatea autoritatilor si institutiilor/, un apel catre mass-media de a promova cartea si lectura.