Ultimul dintre articolele dedicate Festivalului National de Teatru 2011 se va opri asupra a doua dintre spectacolele modulului Dans in teatru, „Crazy Stories in the City“ si „Yerma“, al caror impact si forta dramatica au mers drept la inima publicului. Ambele isi trag energia din filonul generos al traditiilor, cele românesti in cazul primei montari, cele hispanice in cazul al doilea.
„Crazy Stories in the City“
Sincer vorbind, daca as fi producator de evenimente ori de spectacole TV sau daca m-as ocupa cu orice tip de entertainment, vazând „Crazy Stories in the City“ de la Teatrul Mic, n-as sta sa ma gândesc de doua ori. L-as recruta pe loc pe coregraful Arcadie Rusu pentru tot soiul de proiecte. In primul rând, pentru marele sau talent de a face o productie suta la suta agreabila, deopotriva dramatica si dinamica, fluida si usor de receptat prin insertiile narative. Apoi, pentru indemânarea sa de a mixa actori si dansatori, speculând la maximum atuurile ambelor tabere, in care predomina, cu un procent, zdrobitor, actorii. Arcadie Rusu stie sa se foloseasca in aceeasi masura de mimica indelung lucrata a interpretilor de teatru (cum se intâmpla in cazul lui Radu Zetu si Vitalie Bantas), ca si de plasticitatea corpului, a miscarii intens expresive care capteaza ochiul (cazul frumoasei si agilei dansatoare Ioana Marchidan). Apoi, pentru ca Arcadie Rusu se pricepe sa creeze umor, sa injecteze vitalitate, sa ofere placere, plus necesara doza de relaxare, intr-un spectacol construit exclusiv prin mijloacele dansului.
Cum anume? Printr-o compilatie de povesti si traditii. Coregraful jongleaza cu personaje de fabula, cu Vulpea (una plina de nuri si gratie, in persoana Galinei Bobeicu) din „Ursul pacalit de vulpe“, sau cu Prâslea si Cosânzeana (Ruxandra Enescu cu alonja unei feminitati râvnite de tot ce respira in scena) din „Prâslea cel voinic si merele de aur“. Continutul folcloric usor de recunoscut, mastile si muzica populara, care spre final se dizolva in ritmuri de etno-jazz, ofera multiple grade de accesibilitate acestei zoodiscoteci, cu fete vulpite si baieti feti frumosi. In rest, universul de pe scena vehiculeaza cu un set de reprezentari vechi de când lumea si pamântul, populat de personaje imbracate in negru. Exact ca niste papusari ce isi manipuleaza papusile (sau simbolurile), intr-un entertainment de buna calitate, reusind sa unifice hora din sat cu zbântuiala de discoteca. A tachina fetele, a câstiga mâna printesei sau a obtine marul de aur dupa o lupta inversunata in care „râul, ramul“ ii sunt dusmane lui Prâslea, plesnindu-l peste cap, intr-o scena de tot hazul si dinamismul, toate devin piese de rezistenta ale acestui divertisment atent gândit. Jocurile, expresivitatea interpretilor, micile situatii, ba conflictuale, ba erotice, ajutate de multele elemente narative, iar, spre sfârsit, acrobatiile fac deliciile spectacolului. Din care o parte insemnata o reprezinta evolutia actorului Stefan Lupu, cu corp agil si flexibil si performante acrobatice de toata stima. Momentul in care acesta danseaza si sare pe catalige elastice incânta si magnetizeaza publicul.
„Crazy Stories in the City“ nu are adâncimi ascunse, dar câstiga prin excelenta fluiditate si prin indemânarea coregrafului Arcadie Rusu de a-si destinde spectatorii cu tehnici simple, in aceeasi masura agreabile si spectaculoase.
„Yerma“
Al doilea spectacol, „Yerma“, de la Teatrul Tineretului Piatra Neamt, isi datoreaza seductia unor surse infailibile, ambele de un dramatism feroce: mai intâi, ritmurile de flamenco; apoi, piesa lui Federico García Lorca, in care visceralul, cruzimea si obtuzitatea Spaniei rurale genereaza neincetat tragic, frustrari si tensiuni. De data aceasta e meritul talentatului si experimentatului coregraf András Lóránt sa construiasca prin dans poveste deopotriva cu psihologie. De fapt, o adevarata lume, cu reguli restrictive si resentimente inepuizabile, traduse de dansul care nu isi propune sa reproduca intocmai miscarile, lamento-ul si accentele dramatice de flamenco, de influenta maura si gitana, ci doar sa-i pastreze parfumul aspru, imprumutându-i tehnicile si ritmul. Momentele de miscare sunt anturate, dezvoltate si explicate de scene de teatru, cu dialoguri intre personaje (poate uneori cam lungi si cam redundante), in regia lui Béres László. Dar performanta trupei de la Teatrul Tineretului Piatra Neamt de a deprinde, sub ghidajul lui András Lóránt, un fel de a dansa care in tara lui de bastina se invata in Academia de flamenco, unde cursantii sunt alesi pe sprânceana, merita tot respectul. Ritmul, sincronizarea, armonizarea mâinilor – toate presupun efort, dedicatie si munca indelungata din partea actorilor. Jos palaria!
Energiile salbatice din piesa lui Lorca se consuma intr-un univers inchis, marginit si deformat in jocul de oglinzi (scenografia Dobre Kóthay Judit) sub care curge implacabil actiunea oamenilor marunti de pe scena. Zbaterile si pulsiunile lor se reflecta misterios in oglinda circulara de deasupra si in cea mare din spatele scenei, colorata, in momentele de mare intensitate, in rosu. Intre aceste doua limite când clare, când inselatoare, se zaresc deopotriva umbrele actorilor si ale publicului, fântâna si flori, material si imaterial, exterior si interior. In mjloc, un pat mare circumscrie caminul cuplului cu vesnice certuri si gesturi de atractie-respingere, unde predomina masiv cea de-a doua. Spre final, acest pat-centru va deveni sanctuarul taurului la care vin sa se roage femeile sterpe. De jur imprejur, multe scaune pentru oamenii din sat. Femei de toate vârstele, batrâne, tinere, gravide, cu evantaie sau fara, barbati care adasta in scena când si când, un infirm in scaun cu rotile, toti in negru, isi duc viata in ritmuri de flamenco. Sunt eroi aspri dintr-o saga spaniola construita in jurul unei femei care, neputând avea copii, nu-si gaseste sensul. De aici pâna la adevarata obsesie crescuta in jurul infertilitatii (toate femeile par sa vorbeasca numai despre copii) iar mai apoi pâna la ostracizarea sa de catre societate, drumul curge inexorabil. Expusa tensiunilor pe care le genereaza in mare masura, femeia se perpeleste si se inraieste in acorduri si pocnete de flamenco alaturi de un sot (Horia Suru in chip de macho inflexibil) obsedat de munca, la care dorinta de a strânge bani intrece cu mult instinctul patern. Personalitatea puternica si trasaturile dramatice naturale ale actritei Isabela Neamtu se pliaza perfect peste sfâsierea personajului al carui pântec sterp radiaza in intreaga fiinta. Din drama sa nu lipsesc nici cele doua scorpii-cerbere, surorile sotului, care o pazesc pe Yerma, nici batrâna vrajitoare care, tragând din tigara cu spit lung, o asigura ca va avea copii (Lucretia Mandric, expresiva, isi arunca in joc toate atuurile interpretative), folosindu-se de intreaga recuzita taumaturgica: descântece, ritualuri de fertilizare, femei care bat salbatic patul. In jurul familiei, femeile cu cosulete de copil in brate, cânta si danseaza dramatic, oscilând intre ingaduinta si dispret.
Mijloacele sunt simple si esentializate, statutul si relatiile sunt sugerate prin câte un obiect, lumina ii decupeaza pe cei in jurul carora se petrece actiunea. Trupa construieste, când in surdina, când sonor, inconfundabilele ritmuri de flamenco pocnindu-si palmele si tocurile. Totul culmineaza cu momentul in care actorul Cezar Antal va cânta cu voce percutanta sau când acelasi actor va tine spectaculos ritmul plesnindu-se peste fata. In dansuri fie individuale, fie in grup, fie in perechi mixte sau de acelasi gen, coregrafia lui András Lóránt imprima relatii de un dramatism puternic, cu multe elemente narative. Dar scena care face excelenta acestui spectacol, de o tandrete ravasitoare, este cea in care Yerma evolueaza alaturi de prietenul sau infirm. Acelasi Cezar Antal danseaza flamenco in scaunul cu rotile, isi trage picioarele neputincioase cu mâna, cade la pamânt pentru ca femeia sa il ia in brate, apoi dansul continua cu ridicari si prabusiri de un dramatism devastator. Aplauze… aplauze… aplauze, caci publicul a gustat din plin acest spectacol.
Autor: CRISTINA RUSIECKIApărut în nr. 352